duminică, 11 septembrie 2016

Sfânta Teodora din Vasta Arkadiei (Peloponez)

Una din cele mai tulburătoare minuni făcute de Sfinţii Bisericii lui Hristos se poate vedea cu ochii liberi în Grecia, în Peloponez. Înainte de a primi mucenicia, o sfântă s-a rugat ca din trupul ei să se facă biserică, din sângele ei izvor şi din părul ei copaci. A fost rugăciune care ni se pare îndrăzneaţă. Dar Dumnezeu a primit-o. Şi minunea e evidentă, nu numai pentru cei care ajung la bisericuţa din Peloponez, ci şi pentru cei care văd fotografiile de acolo…
Una din cele mai neconvenţionale mucenicii din istoria Bisericii: a Sfintei Teodora din Vasta Arkadiei, în secolul al 9-lea. Nu s-au păstrat foarte multe date despre viaţa ei, iar legendele care circulă nu lămuresc foarte multe…
Din Sinaxarul sfintei aflăm că a intrat într-o mănăstire de călugări, înfăţişându-se drept bărbat. Motivul acestei alegeri nu se ştie. Mănăstirea era închinată Maicii Domnului şi se afla lângă satul Monastiraki. Odată, fiind vreme de foamete, când sfânta – „părintele Teodor” – s-a dus să facă rost de hrană pentru obşte, a rămas peste noapte în casa unor creştini. Când, mai târziu, s-a aflat că fata gazdei rămăsese însărcinată, având un copil din flori, toţi au vrut să afle cine e vinovatul. Şi fata a dat vina pe părintele Teodor.
Părintele Teodor a fost condamnat la moarte – aceasta fiind atunci pedeapsa prevăzută de lege pentru păcatul res­pectiv. Sfintei i-ar fi fost uşor să se dezvinovăţească, convingându-i pe ceilalţi că este femeie. Dar s-a gândit că astfel ar fi smintit lumea: ce să caute o femeie într-o mănăstire de călugări? Dacă s-ar fi apărat, ar fi scăpat de pedeapsă, dar poate că alţii s-ar fi îndepărtat de credinţa în Hristos, smintindu-se.
Sfânta a primit moarte mucenicească. Dar, înainte de a muri, s-a rugat: „Ia-mi, Doamne, sufletul şi iartă-i pe acuzatorii mei. Te implor, cu voia Ta, să faci din trupul meu biserică, din sângele meu râu şi din părul meu copaci”. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. La locul de mucenicie a izvorât în chip minunat un izvor. Iar la bisericuţa ridicată în cinstea ei s-a întâmplat o altă minune: pe acoperişul bisericii au crescut, în mod inexplicabil, 17 copaci, dintre care unii sunt foarte înalţi şi au o grosime de un metru. Totuşi, deşi acoperişul bisericuţei e subţire, rezistă. Cu toate că rădăcinile copacilor nu au trecut prin tavan în interiorul bisericii. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul îşi mărturisesc neputinţa de a explica cum cresc copacii pe un acoperiş subţire fără să se prăbuşească biserica…
Pelerinii, care vin la bisericuţa sfintei mai ales de praznicul Sfintei Teodora (pe 11 septembrie) rămân pur şi simplu uimiţi văzând această minune greu de contestat. E adevărat, întotdeauna vor exista cârtitori, pentru care nu există minuni incontestabile – doar rău-credincioşii contestă chiar apariţia Sfintei Lumini în noaptea de Paşti la Sfântul Mormânt. Dar fiii Bisericii cred că la bisericuţă văd un semn ­dumnezeiesc…

Oamenii de știință au cercetat construcția Bisericii și  subțire la asemenea greutate, nefiind decât o minune.

Cercetătorii de la Universitatea din Patras au venit în Vasta special pentru a studia minunea. Ei au decis să facă un test cu ultrasunete, analizând fiecare parte a pereților.  Descoperirile arheologilor au condus la aceeași concluzie: modul în care rădăcinile au urmat această cale și faptul că biserica și acoperișul sunt neatinse pare a fi de fapt un miracol, care este unic în această lume, și inexplicabil.

Sfânta Teodora ocrotește copacii să nu fie tăiați

Odată, într-o discuție în legătură cu puterea suprafirească, ce de secole ține copacii cei înalți de pe acoperișul bisericuței cuvioasei Teodora, unul dintre cei prezenți, fiind neîncrezător, dar și „îndrăzneț”, a răspuns: „Ce minune? Ce povești spuneți? Eu o să mă urc să tai copacii”. Peste puțin timp, a plecat spre bisericuță, cu toporul în mână. Din curiozitate, l-au urmat și câțiva dintre cei care discutaseră mai înainte, ca să vadă până unde ajunge egoismul și necredința „viteazului” lor consătean. Îndată ce a urcat pe acoperiș - în chip neobișnuit - toporul i-a scăpat din mână și totodată a simțit cum aceasta i se înmoaie și-i paralizează. Înfricoșat, dar și smerit, a coborât și s-a întors acasă tăcut.

Un alt necredincios și trufaș, într-o discuție, a susținut că „copacii de pe acoperișul bisericuței nu sunt nimic deosebit, ci sunt un fenomen natural, iar întâmplările despre Teodora sunt povești pentru neștiutorii de carte și pentru naivi. Iar mândria lui era atât de mare, încât l-a făcut să declare: „Eu mă voi duce să tai copacii, ca să-i pun pe foc; după cum știu, pot aduna de acolo niște lemne bune”. Și, într-adevăr, a vrut să-și pună în practică hotărârea, însă a eșuat jalnic. S-a urcat, așadar, pe acoperișul bisericuței, dar înainte de a apuca să facă vreo mișcare, un roi des de țânțari, ca un nor, l-a înconjurat și l-a silit să coboare rușinat.

Astfel Domnul, - încă o dată – le-a arătat ateilor, necredincioșilor, îndoielnicilor și egoiștilor că „e greu să dai cu piciorul în țepușă”.

Piedicile de mai sus, întâmplările vădite arată cu limpezime elementele minunii. Valoarea eșecurilor încercărilor de mai sus de tăiere a copacilor stă și în faptul că în anii următori nimeni n-a mai îndrăznit să facă vreo asemenea faptă.

(Monahul Longhin Gherontianou,Cuvioasa fecioară mucenică Teodora din Peloponez, Editura Egumenița 2007, pp. 153-154)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu