luni, 6 februarie 2017

Șahul incorect politic - poveste ilustrativa

Corectitudinea politică are la bază idea că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați.

Corectitudinea politică este o ipocrizie. În fapt, discriminarea (etnică, rasială, contra homosexualilor și a femeilor) este în primul rând un fenomen social și comportamental. Simpla schimbare a cuvintelor (rom în loc de țigan) nu va îmbunătăți relațiile dintre români și țigani. Termenii adoptați ca fiind corect politici devin foarte repede receptați ca fiind peiorativi. De exemplu, invalid a devenit într-un timp foarte scurt handicapat, apoi persoană cu dizabilități, apoi persoană cu nevoi speciale.
În spiritul gândirii politice corecte, a admira pe cineva sau creația cuiva este o blasfemie, pentru ca înseamnă a recunoaște inegalitatea dintre oameni. Ideea de a acorda premii pentru anumite merite este și ea condamnată pentru că premierea unora ar însemna „jignirea” și „punerea în inferioritate” a altora. În cartea sa „A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful Philip Atkinson (n. 1947) se exprima astfel: Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Toți trebuie să accepte noțiunile “Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămașa de forță a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domnește în toate statele totalitare. Viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește teroarea.

Trăim într-o democrație, într-un regim civilizat care respectă și garantează dreptul la liberă exprimare. Cel puțin asta ne spune televizorul și asta suntem învățați. Dar oare chiar așa stau lucrurile? Avem voie să susținem sau nu un președinte, un partid, o idee, putem să ne dăm cu părerea despre multe, dar atunci când trecem granița impusă de corectitudinea politică atunci nu mai suntem ”corecți”, nu mai facem ceva bine. Ajungem atunci să comitem o ”crimă de gândire”, la fel ca în romanul politic al lui George Orwell 1984, carte care prezintă o lume totalitară în care era interzis orice gând cu care partidul nu era de acord.

Nu mai avem voie să gândim cum vrem, ci cum ”trebuie”, cum ar dori alții. Libertatea de exprimare trebuie să aibă limite se spune. De acord, însă cred că limbajul obscen sau insultarea țării sunt exact acele limite de bun simț de care e nevoie. Însă atunci când spunem ”țigan” în loc de ”rrom” automat suntem rasiști, incorecți politic, se consideră că am jignit un grup etnic. Dar ce jignire e folosirea numelui istoric al etniei respective? Cine a auzit de rromi până în secolul XX? Până la urmă spunem ”țigan” nu ”cioară”, cuvânt ce poate fi considerat o insultă. Dar corectitudinea politică și-a inventat limbajul ei și nu acceptă ce e înafara acestuia.

Nu este corect politic nici să spunem că mulți țigani fură, că homosexualitatea este o boală psihică sau că nu dorim musulmani în Europa. Atunci devenim incorecți, rasiști, înapoiați, xenofobi, intoleranți, ne sunt puse aceste etichete așa cum celor ce nu erau de acord cu comunismul li se punea eticheta de dușmani ai poporului. Dar dacă asta e părerea unor oameni, e normal să le-o interzică cineva doar pentru că nu o consideră corectă? E normal doar pentru regimurile totalitare.

În multe state europene și din întreaga lume corectitudinea politică se impune pas cu pas ca o ideologie. În România avem o instituție de inspirație totalitară numită Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării care promovează și caută să impună ideile corect politice, totul sub pretextul apărării drepturilor minorităților, fie ele sexuale, etnice, rasiale sau religioase. Și cu majoritatea cum rămâne? Nu majoritatea decide într-o democrație? Încă la noi nu există sancțiuni dure împotriva încălcării principiilor corectitudinii politice, dar în alte țări lucrurile au mers mult prea departe. Voi da un singur exemplu: o fetiță din Anglia a pus în geam o păpușă caraghioasă de culoare neagră, la scurt timp mama sa a fost amendată pentru rasism, gestul fetiței find considerat jignitor la adresa negrilor. Dacă citim presa britanică vom da de o mulțime de astfel de cazuri, unul mai penibil decât celălalt. Dar în occident legile sunt făcute și interpretate în așa fel încât astfel de abuzuri chiar pot avea loc. Ce ar preveni ca astfel de lucruri să se întâmple și în România?

Și ca să nu riscăm să fim incorecți politic, unii politicieni s-au gândit să ne bage pe gât corectitudinea politică, să ne îndoctrineze, pe limbajul lor ”să ne educe”. Că doar e necivilizat și primitiv să avem o părere contrară cu ce se spune în mass-media sau la școală. Tot occidentul e campion și la formarea omului corect politic. Suntem încurajați să ne facem prieteni care aparțin unei minorități, să acceptăm felul lor de a gândi și chiar să ni-l însușim. Mass-media ne bombardează cu multiculturalism și ignoranță, ne prezintă o imagine ideală a unui rai multicultural. Școala ne învață să acceptam pe oricine și orice. Nu mai avem voie să ne punem întrebări, să nu fim de acord, nu e bine. Cât mai avem oare până ajungem ca în SUA unde copiii de grădiniță sărbătoresc ziua homosexualilor și unde crimele minorităților nu sunt reflectate prea puternic în presă că nu le crează o imagine bună?

Așadar e important să ne facem o părere proprie cât mai puțin influențată de sistem, de stat, de mass-media sau de multiculturalism. Să fim capabili să ne facem singuri o părere despre ce e în jurul nostru, pe baza realității, nu a unei iluzii. Comunismul tocmai asta dorea un om care să gândească doar după tiparele impuse de partid, care să devină un robot fidel sistemului și fericit că trăiește într-o minciună. Până la urmă există două categorii de oameni în lumea asta: cei care gândesc singuri și cei pentru care gândesc alții. Voi din care vreți să faceți parte?

Am preluat un articol postat pe Facebook de pagina Coaliției pentru Familie, o istorioara fictivă ce ilustrează perfect ideea de corectitudine politică.

"Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.

Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.
-Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și...

Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:
- E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
- Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori...
- Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrii să mute primii, că au fost mereu persecutați în istorie...
- Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele...

Clasa murmură. O fetiță ridică mâna.
- Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
- Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc.... Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.
- Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.

Fetele protestează.
- Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs. jigniți femeile!
- Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
- Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
- Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „bishop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.

Alte proteste.
- Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
- Ok, Ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.

Copii se calmează. Mergem mai departe.
- Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
- Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.
- Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?

Băiețelul mă privește aiurit.
- Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
- Ofensat înseamnă supărat (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele...). Este cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
- Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.

Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.
- Așadar, regele...
- Există un singur rege? Întrerupe un băiețel blond.
- Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
- Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
- Nu, zic eu categoric.

Un murmur de dezamăgire.
- Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.

Încep să îmi pierd răbdarea.
- Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe...
- Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.

Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.
- Așa, deci, continuăm. O altă piesă specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3 (arăt mișcarea).

- Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate față de celelalte piese.
- Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii - sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
- Așa da, se luminează copii.
- Dar, dom profesor-sare un alt băiat, nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru
conflictele între oameni.

Uf, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.
- Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem „cavaler”.
Copiii simt că e doar un truc.
- Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.

Simt că explodez.
- Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?
- Da, da! E bine așa. Avion e bine.

Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
- Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
- Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
- Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
- Aha, se luminează copiii, adică e un fel de refugiat.
- Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).

Ajungem în fine să povestim despre pioni.
- Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe
ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea, dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine albe pe tablă.

Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.
- Un singur rege și 9 regine? Femeia nu este egală bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.

Soneria mă salvează. Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
Întreb un băiat:
- Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
- Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african....

Acum înțeleg şcoala modernă care rescrie istoria. Nu contează că în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni.... Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu știu dacă aș fi scăpat întreg..."

(preluata de la max peter)

2 comentarii:

  1. Autorul textului se numeste Gabriel Purcarus. Citat din Corectopia - o carte foarte buna care merita sa fie citita de cat mai multi oameni

    RăspundețiȘtergere

Icoana Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului