Strategia Kirk-Pill: „reparatia capitala" a Americii hetero
Hollywoodul si campania de „rebranding"
În articolul mentionat, The Overhauling of Straight America (Reparatia capitala a Americii heterosexuale) - considerat azi un manifest sau o „biblie" a miscarii de emancipare homosexuala -, Marshall Kirk si Erastes Pili concep un plan de actiune cu scopul de a face homosexualitatea acceptabila în America, prin zugravirea unui portret pozitiv. În contextul acestei strategii de imagine, ei numesc Hollywoodul „cea mai buna arma secreta în batalia desensibilizarii opiniei majoritare (mainstream)". Aceasta „desensibilizare" se poate realiza doar printr-o „campanie mediatica masiva pentru schimbarea imaginii homosexualilor", iar filmele si televiziunea sînt „calul troian" prin care pot fi „anesteziate sensibilitatile acute" ale publicului.
Primul principiu al campaniei este „sa se vorbeasca despre homosexualitate cît mai tare si mai des posibil... În mod neutru sau pozitiv":
„Aproape orice comportament începe sa para normal daca esti expus la el suficient timp, în suficient de multe locuri. [...] Acceptabilitatea noului comportament depinde în ultima instanta de numarul de cunoscuti care-l practică sau accepta. Initial, unii pot fi ofensati de noutate, însa... Cât timp Ion Sase-la-Pachet [în original Joe Six-Pack, nume peiorativ sugerînd mediocritatea si conformismul majo-ritatii normale] nu se simte presat sa faca la fel, cît timp comportamentul în cauza nu-i ameninta siguranta fizica si financiara, se va obisnui cu el si viata va merge mai departe."
De aceea, cei doi autori laudau înca din 1987 (anul apariției manifestului) faptul ca personajele homosexuale deve¬nisera vizibile în filme si emisiuni TV. De atunci, aceste personaje au devenit tot mai frecvente - vezi cazul The Kids areallright. Personajele homosexuale agreabile, simpatice, sînt tot mai numeroase în filme si la televizor; asta nu e o întîmplare, ci o tactica bine tintita a razboiului publicitar.
Arta cinematografica se preteaza perfect cerintelor de rafinament si subtilitate ale acestei complexe campanii de „rebranduire". Sub ambalajul atragator, aparent nevinovat, al unui simplu produs cultural de divertisment, se pot „vinde" sofisticate mecanisme de „restructurare cog¬nitiva", parti ale unui vast angrenaj strategic. Inoculînd în constiinta si subconstientul tinerilor otrava unei ideologii anticrestine, asemenea filme provoaca mutatii profunde ce se propaga apoi în întregul tesut social. Arhitectii acestui proces de o extrema complexitate au înteles ca ispita e mai eficienta decît violenta, seductia functioneaza mai bine decît teroarea, persuasiunea e mai eficace decît coercitia.
Potrivit aceluiasi manifest Kirk-Pill din 1987, al doilea principiu al campaniei e prezentarea homosexualilor drept victime. Publicul trebuie convins ca homosexualii sînt victime ale sortii: ei nu si-au ales „orientarea sexuala", asa s-au nascut, „asa cum voi v-ati nascut heterosexuali, albi, negri, inteligenti sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; n-au ales ei asta, deci nu pot fi judecati moral. Ce fac ei nu e conștient ori deliberat - e însa natural pentru ei. Destinul lor putea fi si al vostru". Adesea, asta se traduce prin drame, destine tragice de neîntelesi, persecutati. Ei sînt victime ele societății care îi marginalizeaza, ostracizeaza, discrimineaza. Victimizarea reduce sentimentul de amenintare al publicului hetero si-i trezeste reflexul de asumare a rolului protector. Un bun exemplu e personajul gay Simon Bishop din As Good As It getsy construit ca un artist sensibil, victima a duritatii si prejudecatilor unei lumi care nu-i întelege aspiratia catre frumos. Batut mar si spitalizat, ramas fara bani si locuinta la mila amicilor si vecinilor, neajutorat, cu reactii foarte umane, n-are cum sa nu ne trezeasca empatia si compasiunea.
În schimb, în acelasi film din 1997, personajul „normal" interpretat de Jack Nicholson, scriitorul Melvin Udall, este un excelent exemplu al altui principiu din acelasi manifest al emanciparii gay: demonizarea („vilification") oponentilor hetero. Adversarii miscarii gay trebuie prezentati ca niste monstri oribili, antipatici, scîrbosi, fata de care publicul sa simta o aversiune instinctiva. Ca sa nu fie vreun echivoc, filmul începe cu o scena revoltatoare în care dl Udall arunca în ghena de gunoi catelul (viu si foarte simpatic) al vecinului sau gay (Simon). E un mizantrop sinistru care jigneste pe absolut toata lumea, mitocan si ipohondru, cu cele mai aberante ticuri si idiosincrazii. Ca si în Copiii sînt bine-mersu principalul personaj hetero este negativ. Scopul - dupa Kirk si Pili - e dublu: a culpabiliza majoritatea si a o face sa se disocieze de tipologia oponentilor prezentata grotesc. În plus, dl Udall e antisemit, pentru a agrava atitudinea discriminatorie prin componenta rasista.
Alt principiu clar enuntat în planul strategic Kirk-Pill, ce continua a fi aplicat si âfci-cu succes, e acela ca gay-ii trebuie sa „dea bine" în filme, ca întrupari ale celor mai frumoase calitati. Într-adevar, Simon e o comoara de omenie, delicatete, caldura si întelegere umana, finete, farmec, inteligenta, talent, decenta, altruism. Sa-1 pui la rana, nu alta. Mama lesbiana, Nic din The Kids Are Allright (Annette Bening), e si ea un exemplu de devotament în meseria de medic, stabilitate, fidelitate, „monogamie" si angajament fata de valorile... „familiei" pe care si-o apara cu hotarîre. Mesajul e ca gay-ii nu sînt antifamilie, si deci nici familia nu trebuie sa fie antigay.
Corolarul acestui principiu e ca „masele nu trebuie socate si dezgustate prin expunerea prematura pe scara larga la comportamentul homosexual propriu-zis". Trebuie, de asemenea, evitata în mod programatic - scriu Kirk si Pili - afisarea mîndriei nonconformiste a unei deviante agresive, ce va fi perceputa ca o provocare, o amenintare ce justifica opozitia... Nu vom prezenta în campanii mus¬culosi obraznici, scene indecente, nici organizatii precum NAMBLA" [North-American Man-Boy Love Association - Asociatia nordamericana a iubirii dintre barbati si baietiy promovînd explicit pedofilia]. „Cine e suspectat ca molesteaza copii nu poate poza în victima", personaj pozitiv ori „stîlp al societatii". Evident!
Alt principiu din manifestul Kirk-Pill e cel al deghizarii propagandei gay sub masca unor „cauze nobile" generale. Atît activistii gay, cît si sustinatorii din rîndul populatiei hetero trebuie sa poata milita în numele unor cauze drepte, sustinînd principii „democratice" greu de combatut: sta¬tul de drept, antidiscriminarea, drepturile omului, justitia sociala, dreptul la libertatea de opinie-exprimare-asoci- ere etc. Campaniile si pledoariile directe trebuie ascunse în spatele unora justificabile prin invocarea unor norme politice nediscriminatorii, a unor standarde general accep¬tabile, macar aparent „morale" si rationale, care sa contra¬careze argumentele „dogmatice" ale „homofobilor".
În cadrul acestei strategii de „reparare capitala" - a se citi „pervertire completa" - a societatii, filmele ramîn o compo¬nenta esentiala, repetata insistent de Kirk-Pill: You Really Oughtta Be in Picturesl Doar asa - zic ei - pot fi manipulate „gîndirea si credintele oamenilor si transformate valorile sociale ale Americii hetero" (.straight). Mecanismele de indu¬cere a modificarilor comportamentale dorite sînt dezvoltate de cei doi autori în 1989, în volumul Dupa bal: cum America îsi va depasi frica si ura fata de homosexuali în anii '9014, unde scopul e definit astfel: „Prin conversie întelegem ceva mult mai amenintator la adresa modului de viata american, lilra de care nu poate avea loc o schimbare sociala majora, întelegem conversia emotiilor, mintii si vointei omului de rînd printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande administrate poporului prin mass-media". Conversia e mult facilitata de imagine, mai puternica decît notiunile abstracte, evocînd un raspuns emotional mai intens (mai ales în film). Scopul campaniilor e ca „stereo¬tipurile bigote homofobe" - cum sînt numite convingerile majoritatii - sa fie „bruiate" (jammed) sau anulate de ima¬ginile diseminate, atent ajustate încît sa semene cît mai mult cu genul de persoane despre care omul de rînd n-ar crede în ruptul capului ca ar putea fi vreodata gay.
Conchita Wurst - brandul Transvisionului freudo-marxist
Sa luam un ultim studiu de caz pentru a ilustra modul în care este aplicat cu consecventa road-map-ul elaborat de Marcuse & Co. Privind „toleranta represiva" si noua clasa revolutionara care a înlocuit proletariatul întru înfaptuirea revolutiei totale, minoritatea „oprimata" care „a realizat unitatea Logosului cu Erosul": Thomas Neuwirth, alias „Conchita Wurst", cîstigatorul Eurovisionului 2014.
„Eurovisionul este un aranjament între niste grupuri de smecheri ce promoveaza o agenda politica proprie în numele majoritatii. Fara «femeia cu barba» n-ar fi stiut nimeni ca a avut loc finala Eurovision."
George Damian are dreptate. Eurovisionul n-are nici o legatura cu muzica, e pura corectie politica, dictatura minoritatii deviante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu