Creștinul ortodox și Mărțișorul

Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă, un obicei pre creștinism, al cărui legendă sună cam așa:

Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.

Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.

După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.

Părere ortodoxă despre acest obicei românesc

Înainte de a reda integral un interviu luat părintelui, vreau să menționez că decât serbarea obiceiurilor de import, mai bine păstrarea alor noastre, însă cu grijă, fără ai da o conotație religioasă și evitând kitschul de astăzi promovat de comercianți.

Vă oferim, în cele ce urmează, un interviu cu părintele Valentin Băltoi, pr. spiritual în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman şi paroh la Icuşeşti, Neamţ, despre semnificaţia mărţişorului şi a zilei de 8 martie pentru femeile creştine.

– Preacucernice părinte, ce părere are Biserica despre mărţişor?

Mărţişorul nu este un simbol religios şi în nici un caz creştin, ci este specific credinţelor populare necreştine, fiind un element al unui ritual de înnoire a timpului şi a anului. Până la a fi exploatat economic, el avea o singură formă, cea a discului solar, era confecţionat din argint şi legat de un şnur împletit din două fire de lână colorată. Potrivit simbolisticii cromatice a anotimpurilor, şnurul era un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară, putând în acelaşi timp să semnifice unitatea contrariilor sau împletirea inseparabilă a principiilor masculin şi feminin. El avea rolul unui talisman magic solar menit să-i împrumute purtătorului frumuseţe, iubire, puritate şi să-l apere de boală şi de deochi. În funcţie de zona etnografică, era purtat până la o anumită sărbătoare a primăverii sau înflorirea unui pom.

Obiceiul de a pune în piept mărţişoare s-a perpetuat de-a lungul timpului, reuşind să convieţuiască cu practicile creştine bimilenare. Cu toate acestea, semnificaţiile esenţiale ce însoţeau oferirea mărţişorului s-au pierdut, rămânând doar prilejul de a oferi bucurie celor dragi. „Omul mărţişorului“ avea conştiinţa apartenenţei la universul înconjurător, trăind în acelaşi ritm cu el. De aceea ştia să-i descifreze semnele şi simţea nevoia împrumutării atributelor sale. Omul modern nu mai poate simţi acest puls, în faţa standului cu mărţişoare el nu alege încercând să se integreze unei continuităţi magico-simbolice, ci alegerea lui este una de natură estetică sau financiară, mărţişorul fiind o podoabă ce trebuie purtată într-un anumit context. Biserica nu recomandă purtarea mărţişorului, dar tolerează această tradiţie, având în vedere amploarea fenomenului şi atitudinea inofensivă a manifestării.
Sfânta cruce nu poate fi aşezată oriunde şi nici asociată cu orice

– Dacă unui mărţişor i se ataşează o cruce, poate aceasta să-l „încreştineze“?

Nu putem da sens creştin mărţişorului, ataşându-i simboluri religioase, într-o încercare de „încreştinare“ a lui. Asocierea este nefericită. Simbolurile creştine au o semnificaţie specifică şi exprimă în sine realităţi ce nu au nevoie de îmbunătăţiri.

Este drept că sfânta cruce are darul de a sfinţi, dar ea nu poate fi aşezată oriunde şi nici asociată cu orice, ci singurele podoabe care o înfrumuseţează sunt cele duhovniceşti, izvorâte din propriile eforturi spirituale. Să încercăm să nu ne folosim de surogate, care nu pot decât să ne înstrăineze de autenticul duh creştin.

– Reflectă ziua de 8 martie profilul femeii creştine contemporane?

8 martie s-a impus ca Zi Internaţională a Femeii sub influenţa socialismului american, în urma eforturilor de emancipare a femeii. În statele fost comuniste, această sărbătoare e percepută ca „o moştenire“ a comunismului, deoarece în acei ani ea a fost folosită în scop propagandistic, pentru demonstrarea că numai în astfel de orânduiri femeia era apreciată la adevărata ei valoare. Pentru comunişti, 8 martie era ziua unui anumit tip de femeie – revoluţionară, eroină, muncitoare. În tradiţia populară românească nu a existat o dată în care să fie serbată în toată ţara ziua femeii.

Plecând de la aceste premise şi înţelegând contextul istoric al naşterii şi impunerii ei la noi, am putea aprecia faptul că această zi nu evaluează tocmai adevăratele calităţi ale feminităţii şi cu atât mai puţin pe cele creştine. „Sărbătoarea“ promovează valorile socio-politice pentru care a luptat şi luptă femeia modernă şi-i confirmă egalitatea de drept cu bărbatul.

De departe, mult mai bine aleasă ca zi care să reflecte profilul creştin al femeii contemporane este cea decisă de Sfântul Sinod, Duminica Femeilor Mironosiţe – zi a femeii creştine. Viaţa sfântă a femeilor mironosiţe, curajul de a înfrunta moartea, patosul credinţei, atitudinea pioasă, demnitatea le-au făcut vrednice ca numele să le fie trecute în Cartea vieţii, iar viaţa lor să fie paradigma vieţuirii creştine pentru femeile de astăzi. Cinstirea acestei duminici, ca zi a femeii creştine, este o recunoaştere a faptului că şi femeia de astăzi este purtătoare de mir, pe care-l păstrează în candela sufletului său, aşteptând, asemenea fecioarelor înţelepte, venirea lui Hristos.

– Ca atare, această zi nu ar trebui „serbată“ de femeile creştine?

Fiecare zi a vieţii noastre ar trebui să fie un timp al regăsirii de sine şi al întâlnirii cu Dumnezeu.

Biserica acceptă sărbătorile oficiale, care au caracter naţional sau internaţional, însă promovează pe cele care îşi găsesc fundamentul în valorile autentic religioase. 8 martie face parte din categoria acelor sărbători internaţionale ce trec de multe ori peste specificul cultural şi religios al unui popor, în încercarea de a stabili punţi care să exprime aceleaşi idealuri ale femeilor de pretutindeni.

Interviul a fost preluat de aici.