Îndemn la normalitate

Astăzi am rămas fără cuvinte când am văzut știrea despre o femeie din Norvegia care susține că s-a născut „în specia greșită” și că, de fapt, ea este o pisică „înlănțuită” într-un trup de om. Redau mai jos articolul.

Nano este din Oslo, Norvegia, și crede cu toată tăria că este o pisică. Femaia susține că are auzul și văzul extrem de dezvoltate și că vânează șoareci pe timpul nopții. Ea se laudă că posedă mai multe caracteristici specifice felinelor: urăște apa și poate comunica prin mieunat. Nano a făcut aceste confesiuni într-un interviu, publicat pe canalul de Youtube.

În filmuleț, Nano, care poartă urechi de pisică și o coadă artificială, reflectă asupra vieții ei de pisică, începând interviul cu un mieunat destul de convingător. Tânăra susține că și-a dat seama că e felină încă din adolescență: „Mi-am dat seama că sunt pisică la vârsta de 16 ani, atunci când doctorii și psihologii au realizat ce este în neregulă cu mine. E un defect genetic. (...) M-am născut în specia greșită”.

Unul dintre avantajele pe care la au pisicile, susține Nano, este un auz extrem de fin. Tânăra a mărturisit că poate auzi sunete pe care, în mod normal, oamenii obișnuiți nu le pot detecta, relatează Daily Mail.  De asemenea, ea susține că poate vedea pe timpul nopții. Cu toate acestea, Nano recunoaște că, în pofida eforturilor sale, nu a reușit să prindă niciun șoarece, dar că încearcă în continuare, fiind sigură că va reuși. Cu toate că cei mai mulți oameni ar fi reticenți cu privire la modul ei de viață, Nano a găsit un suflet pereche în prietenul ei cel mai bun, Svien, care o înțelege și o acceptă așa cum este.

„Svien are mai multe personalități, iar una dintre ele este o pisică. El e om, dar cineva în capul lui este o felină. Diferența dintre noi este că eu m-am născut pisică”, spune Nano.

Psihologul tinerei i-a spus că este doar o fază peste care va trece, însă Nano susține că va fi pisică toată viața ei, chiar dacă nu toți oamenii care o văd o și acceptă.

Acum ce m-a contrariat nu e problema ei psihică  (respectiv și a prietenului ei), ci faptul că psihologul ei și societatea o consideră sănătoasă mental. Nu e singura de acest fel, însă societatea de astăzi, în numele libertății de alegere, distruge chipul lui Dumnezeu din om prin tatuaje (pe tot corpul), operații estetice, schimbare de sex,și altele.
Trăim în vremurile prezise de Sfântul Antonie cel Mare: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Trebuie să înmulțim rugăciunea și să nu ne fie rușine să propovăduim normalitatea.

Sentimentul pe care îl am, şi nu doar eu, este că lucrurile au scăpat de sub control şi că au luat-o razna. Ce fel de lucruri şi în ce domeniu? Cred că în orice domeniu. Uitaţi-vă numai la criza imigranţilor. Dar, înainte de a merge mai departe, trebuie să fac o precizare: chiar dacă totul se degradează cu zi ce trece şi lucrurile par a fi scăpate de sub control, este doar controlul nostru omenesc. Ca oameni nu am dori ca unele lucruri să se întâmple, am vrea să le putem controla ca să ne putem proteja pe noi şi pe ai noştri. Dar nu putem face aceasta, suntem limitaţi. Însă când vorbim despre Dumnezeu trebuie să ştim sigur că Lui lucrurile niciodată nu Îi scapă de sub control şi că El niciodată nu a fost luat prin surprindere. Să avem acest lucru în minte ori de câte ori ni se pare că lucrurile o iau razna.

Starea de normalitate aproape că a dispărut şi totul este întors pe dos. Legile sunt împotriva oamenilor; adevărul este călcat în picioare şi minciuna pusă la rang de cinste; copiii nu mai cresc aşa cum ar trebui să crească şi bătrânii nu mai mor aşa cum ar trebui să moară; familia nu mai este ceea ce ar trebui să fie; oamenii nu mai gândesc aşa cum ar trebui să gândească; relaţiile dintre oameni nu mai sunt aşa cum cei mai în vârstă ne-am obişnuit să fie; biserica nu mai este Biserică, etc. O să mă întrebaţi: dar cum ar trebui să fie? Care este standardul după care măsurăm? Răspunsul este simplu: avem două standarde. Primul şi cel mai important este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Fără el ne rostogolim pe panta abruptă a decăderii. Şi nu trebuie decât să ne uităm în urmă şi să observăm că orice om, orice familie, orice naţiune sau grup care s-au ţinut strâns de acest Cuvânt au avut parte de binecuvântări şi de bine. Şi toţi care nu au procedat aşa au ajuns rău, mai devreme sau mai târziu. Iar al doilea standard este bunul simţ. O să mă întrebaţi bunul simţ de când? De azi sau de ieri. Răspunsul este: de ieri, adică măcar cu 30-50 de ani în urmă. Pentru că de fapt de câteva decade nici nu mai există bun simţ şi societatea este caracterizată de ruşinea celor ce nu o înţeleg dar o fac.

Dumnezeu a rânduit să trăim în această vreme.  Îmi aduc aminte de omul care mereu se plângea din pricina crucii pe care o purta şi care i se părea mult prea grea pentru el. Dumnezeu, în marea Sa bunătate, i-a spus omului nemulţumit să meargă într-un un loc unde se aflau foarte multe cruci şi să-şi aleagă alta, care îi va plăcea. Omul s-a dus cu bucurie şi prima cruce care i-a sărit în ochi a fost una de aur. A luat-o repede în spate dar era să cadă sub greutatea ei. Apoi a văzut una din lemn, mai mică şi mai uşoară dar la purtat avea incovenientul că avea noduri care îi răneau trupul. A ales alta, şi alta, dar toate aveau un cusur. Până la urmă a găsit una care i se potrivea. A pus-o pe umăr şi a început să umble cu ea, se potrivea de minune, şi a alergat la Domnul şi i-a spus că pe aceasta o doreşte. Iar Domnul i-a răspuns că tocmai aceea era crucea pe care o purtase şi până atunci dar de care s-a plâns mereu. Aşa că să avem o inimă mulţumitoare şi să căutăm mai mult să fim plăcuţi Domnului în vremea în care El ne-a aşezat şi să facem tot ce putem şi ţine de noi pentru a rămâne în Dumnezeu, adică în starea de normalitate, şi să căutăm să fim de ajutor oamenilor care umblă fără de busolă.

Între timp, dacă ne întristăm de lipsa normalităţii, să ne bucurăm şi mai mult de orice vedem că încă mai este măcar în limita bunului simţ, dacă nu chiar în normalul rânduielii sfinte aşezate de Dumnezeu. Aşa că o să vă relatez despre o bucurie de acest fel de care am avut parte cu câteva zile în urmă.

Ştim cu toţii despre tragedia familiei Bodnariu, despre iraţionala stare de fapt din Norvegia, atunci când vorbim despre protecţia copilului. Abuzurile care se fac pe această direcţie în această ţară sfidează orice lipsă de bun simţ şi de normalitate. Să iei cinci copii de la o familie care i-a crescut bine şi frumos şi în care erau în pace şi se simţeau ocrotiţi şi iubiţi, pe motiv că s-a mai întâmplat să primească câte o palmă la fund, şi să-i încredinţezi unor străini, poate unor familii de homosexuali, spunând că aşa copiilor le va fi mai bine, este de-a dreptul nebunie. Şi totuşi zeci de mii de copii în Norvegia au avut parte de astfel de tratamente. Au fost luaţi de la părinţi şi încredinţaţi unor străini. Până aici autorităţile din Norvegia se laudă cu vigilenţa lor şi cu binele pe care îl fac acestor copii. Dar mai departe povestea este cenzurată. Pentru că mai departe încep adevăratele traume şi drame pentru aceşti copii, abuzurile adevărate asupra lor, şi faptul că unii dintre ei ajung la suicid pentru că nu mai rezistă. După logica autorităţilor din Norvegia un copil care primeşte o palmă la fund, cu scopul de a-l corecta atunci când greşeşte, este abuzat. Dar dacă cei ce primesc un astfel de copil spre adopţie îl abuzează apoi sexual (şi mai ales în familiile de homosexuali şansa să se întâmple aşa este aproape de 100%) aceasta este protecţie, sau cel puţin nu se mai vorbeşte despre aceasta...

Din fericire trăim în România. Nu înseamnă că aici normalul este la el acasă, dar îl mai găsim din când în când. Şi acum să vă relatez de ce m-am bucurat în zilele trecute pentru că trăiesc în România (despre lucrurile care mă întristează în legătură cu anormalul din ţara noastră nu voi vorbi acum).

Înţeleptul Solomon, mult mai înţelept ca şi „înţelepţii” de astăzi pentru că înţelepciunea lui venea de la Dumnezeu, într-o stare de deplină normalitate, spunea:

Proverbe 13:24 „Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.”

Proverbe 23:13 „Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.14 Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor.”

Proverbe 26:3 „Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor.”

Proverbe 29:15 „Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.” Iar autorul epistolei către Evrei scria la rândul lui, vorbind despre disciplină:

5 „Aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. 6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” 7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? 8 Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. 9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?” (Evrei 12).

Dumnezeu ne pedepseşte pentru că ne iubeşte. Un părinte bun, pentru că-şi iubeşte copilul, îl va pedepsi. Sigur că nu sunt de acord cu acei părinţi care, fără dragoste adevărată faţă de copiii lor şi tocmai pentru că ei, părinţii, mai demult au ieşit din sfera de normalitate care înseamnă voia lui Dumnezeu şi astfel au ajuns răi, egoişti, fără dragoste pentru cei din jur, doritori de a trăi numai în plăceri şi pofte, se poartă brutal şi fără milă faţă de copiii care îi împiedică de a trăi după bunul lor plac. De aceşti părinţi copiii trebuie păziţi dar cine mai păzeşte azi părinţii care îşi iubesc copiii şi vor să-i crească frumos şi să îi ducă în cer la Dumnezeu, de abuzurile făcute de autorităţile fără de Dumnezeu şi care sunt o unealtă de distrugere în mâna lui Satana?

Vă îndemn la normalitate. Adică la Dumnezeu. Să căutăm faţa Lui şi să împlinim voia Lui şi să-i încurajăm şi pe alţii prin viaţa noastră, prin luările noastre de poziţie, prin fermitatea cu care să stăm de partea adevărului. Să trăim normalul în scurta vreme pe care Domnul o mai îngăduie peste omenire. Când nebunia va ajunge la culme, şi nu este mult până atunci, Domnul Iisus Hristos va veni şi va pune capăt nebuniei şi anormalului.
Nu vă lăsaţi duşi în rătăcire de nebunia care cuprinde lumea. Fiţi normali, după standardul lui Dumnezeu!