Pr. Ioachim Parr - Misiunea creștină începe cu trăirea autentică proprie a Evangheliei lui Hristos

“Oare voi si eu apartinem unor Biserici diferite? Oare noi citim Sfinte Scripturi diferite? De fiecare data, cand deschid Noul Tes­tament, ma simt ca intr-un foc: nu imi ofera nicio posibilitate de a ma simti confortabil, in schimb, zdruncina chiar temeliile vietii mele. Ce Ii voi spu­ne eu lui Hristos, daca El ma va chema astazi la Sine? Ce Ii veti spune voi? […] Voi sunteti Biserica si, prin faptul ca voi cautati confortul si siguranta personala, voi o ucideti. Voi vreti o Biserica confortabila, dar ea nu exista […] Eu nu cred ca poti trai dupa Evanghelie izo­lat, in afara comunitatii. De aceea, cred ca Rusia, ca si America, si Grecia si oricare alta tara sufera din pricina ca viata bisericeasca se desfasoara in afara limitelor comunitatii crestine…”.

***

SCHIARHIMANDRITUL IOACHIM (PARR):

Convorbire in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

[…]

(9 Octombrie 2011) [1]

Dupa calatoria mea la Valaam am fost invitat la voi sa vorbesc despre ce trebuie sa facem ca sa devenim misionari.

Eu cred ca una dintre greselile cu care lumea contemporana incearca sa cocheteze, consta in faptul ca exista, chipurile, o multime de credinte, valabile deopotriva, o intelegere diferita, dar acceptabila deopotriva a crestinismului. Aceasta este o idee falsa. Exista doar o singura Biserica. Exista doar un singur crestinism. Exista doar o singura intelegere a ceea ce este crestinismul – si o multime de „neintelegeri” ale lui. Exista o multime de pseudobiserici si doar o singura Biserica. Fiind crestini ortodocsi, noi trebuie sa intelegem ce este Biserica noastra. Eu cred ca, daca am efectua un interoga­toriu printre cei adunati astazi aici, am obtine, pro­babil, atatea interpretari cu privire la ce este Bise­rica in functie de cati oameni sunt. Dar noi trebuie sa intelegem Biserica asa cum Biserica se intelege pe sine. Si aici este inceputul drumului vostru ca misionari.

In Evanghelia de la Matei, Domnul Iisus Hristos le da Ucenicilor si Apostolilor Sai o porunca pe care unii teologi o numesc „Marea misiune“:

„Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28,19).

Noi nu gandim asa. Noi ne gandim cum putem intra in dialog cu oamenii. Dar, inainte de a intra in dialog, trebuie sa stim ce le putem noi oferi lor. Cum putem aspira sa devenim misionari, daca noi insine nu credem in ceea ce incercam sa-i invatam pe ceilalti? Daca aveti de gand sa fiti misionari si nu va rugati in fiecare zi, renuntati la acest lucru. Daca aveti de gand sa fiti misionari, dar nu cititi in fiecare zi Sfanta Scriptura, renuntati la acest lucru. Daca aveti de gand sa fiti misionari, dar nu stiti nimic despre Traditia bisericeasca, nu ii cititi pe Sfintii Parinti, renuntati la acest lucru. Daca nu va spovediti, nu va impartasiti, nu va rugati la dumnezeiasca Liturghie in fiecare duminica si in acelasi timp aveti de gand sa fiti misionari, renuntati la acest lucru. Ce ii puteti invata pe oameni? Noi nu putem da ceea ce noi insine nu avem. Si acesta este numai inceputul care trebuie sa va dea de inteles cat de monumentala este sarcina care va sta inainte.

Eu cred cu tarie ca voi nu veti putea trai in credinta in afara comunitatii bisericesti. In majoritatea bisericilor noastre, asemenea comunitati lipsesc. De aceea, trebuie sa vedem cum putem forma o comunitate activa, vie, de credinciosi. Chiar daca veti intra in dialog cu oamenii, unde ii veti duce? Le veti preda literatura catehizatoare si le veti spune: „Delectati-va“? Le veti arata icoane minunate si si le veti spune: „Trebuie sa va acoperiti peretii cu icoane“? Ce putem oferi noi? Vorbind despre credinta, ii veti insufleti pe oameni sa faca o alegere in viata, dar unde ii veti trimite apoi? Intr-o parohie, in care li se va spune: „Nu trebuie sa postiti”, „Daca nu sunteti casatoriti, ci pur si simplu convietuiti, nu este nimic” si multe alte lucruri pe care le auzim astazi?

Noi avem nevoie de comunitati bazate pe cre­dinta. Acestea sunt niste lucruri foarte puternice. Majoritatea oamenilor cred ca lumea – eu vorbesc acum nu de lumea materiala, ci de lumea duhov­niceasca – aceasta lume este decazuta. Dar noi spunem noii generatii: „Mergeti si va desfatati cu bunatatile acestei lumi“. Pentru ce? Cand Sfanta Scriptura, pe care noi ii rugam pe oameni s-o primeasca, spune:

„Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu“ (Iacov 4, 4).

Cum se imbina aceasta cu ceea ce noi le ingaduim tinerilor? Domnul ne cheama pe noi la sfintenie; El ne spune ca telul vietii este unirea cu Dumnezeu, care este cu neputinta fara sfintenie. Daca noi le spunem oamenilor sa traiasca asa, traim noi insine in sfintenie? Nu cred. Avem o multime de motive si explicatii pentru faptul ca a trai asa este neprac­tic si cu neputinta si ca nu putem cere de la oameni sfintenia. Dar stiti de ce nu cerem noi asta? Deoa­rece noi nu iesim la lupta duhovniceasca pentru a castiga noi insine sfintenia, si de aceea ne este ru­sine sa propovaduim oamenilor ceea ce noi insine nu avem. Noi spunem cam asa: haideti sa nu dezbatem aceste probleme. Credem noi in cuvantul lui Dumnezeu?

Eu cred ca de aici si trebuie sa incepem, cum sa ne schimbam pe noi insine. Daca nu vreti sa va schimbati pe voi insiva, pentru ce atunci sa va ti­neti scai de ceilalti cu aceasta chemare? Acesta este primul moment important: tulburarea apare atunci cand refuzi sa intelegi ca nu poti da celor­lalti ceea ce tu insuti nu ai.

Haideti acum sa luam situatia din Rusia contemporana. Cred ca ati ghicit ca eu nu sunt rus… Dar, uneori, unui strain ii este mai usor sa intelea­ga despre oamenii si cultura unei tari straine ceea ce oamenilor insisi le este greu sa inteleaga, intrucat ei se ciocnesc de aceste lucruri extrem de des. Asadar, cand ma uit la viata Bisericii din Rusia, pe de o parte uimeste prin frumusetea ei, dar, pe de alta parte, vad tineretul vostru care nici macar nu stie ca Biserica exista si, ceea ce este mai rau, ii este indiferent daca Biserica exista sau nu. De ce? Cauza este aceeasi care este si in tara noastra, in America. Noi nu sprijinim credinta si sistemul de valori al Bisericii apostolice. Noi ne-am insusit valorile culturale, sociale si spirituale ale lumii decazute in care traim. Ingaduiti-mi sa va dau un mic exemplu.

Am avut o intalnire cu un preot. Cand intalnirea s-a terminat, preotul a inceput sa-si scoata rasa, dulama si crucea. Eu m-am mirat si am intrebat:

– Ce faci?

– Cum ce? a raspuns el. Plec.

Eu zic:

– Da, stiu, dar ce faci?

– O, a zambit el! Acum nu este sigur sa merg in acest chip pe strada. Exista oameni care urasc Bise­rica. Exista oameni care la prima vedere pot ataca chiar si un preot.

Zic eu:

– Slava lui Dumnezeu! Imbraca-imbraca totul inapoi! Biserica se cladeste pe sangele mucenicilor!

El raspunde:

– Ce, esti nebun?

– Nu stiu, raspund eu, care dintre noi este nebun. Daca tu ai ales lumea, nebun esti tu.

Ce vad oamenii cand ne intalnesc pe noi? Ce vedem noi insine?

As vrea sa va dau un mic exemplu de activi­tate misionara. Noi avem un mic metoc in New York. El este asezat intr-o parte foarte saraca a ora­sului, unde traiesc in general vorbitori de spaniola si afroamericani; de jur imprejur droguri, alcool, oameni fara adapost. Cred ca jumatate din popu­latia zonei traieste din alocatiile statului. Pentru adolescenti, in aceasta zona, sa nasti un copil la 14-15 ani este un motiv de deosebita mandrie. Nu, nu sa ai grija de acest copil, ci pur si simplu sa il nasti. De aceea, in cadrul acestei populatii, foarte putini vad pentru ei anumite perspective in viata. La fiecare al doilea colt de strada se afla o biserica romano-catolica sau protestanta, o sinagoga si asa mai departe, toate goale.

In fata casei noastre este o mica adancitura, pe care noi o numim fantana. Aceasta exista pentru a se putea ajunge prin ea la subsol. Odata, pe la mijlocul lui februarie, ningea cu ploaie si era frig. Deodata, printre tomberoanele de gunoi pe care, de asemenea, le tinem in acest put, am auzit un zgomot. Eu m-am gandit ca, asa cum se intampla deseori, vreun cersetor scormoneste in gunoiul nostru si cauta sticle goale. Eu nu sunt impotriva ca cersetorii sa stranga sticle goale, dar ei, de obicei, arunca peste tot gunoiul care le cade in mana, si aceasta nu am vrut s-o permit.

Asadar, deschid usa si vad in fata mea un om cu infatisare asiatica. Il intreb:

– Ce faci?

– Iertati-ma, va rog, raspunde el, caut si eu ceva de mancare.

– Pai, de ce scormonesti in gunoi? Haidem in casa!

– Nu-nu, nu pot, zice el, sunt murdar tot si mi­ros urat.

– Haide-haide, ii zic eu.

In timpul scurtei conversatii, i-am povestit ca noi avem o incapere in care poate face dus, isi poa­te schimba hainele si poate manca.

Omul s-a speriat:

– Ce vrei de la mine? Pentru ce faci toate astea?

Eu zic:

– Nu vreau sa imi arunci gunoiul in prag. Atat si nimic mai mult.

Dupa ce a mancat, m-am asezat langa el si a inceput discutia. Parea un om destul de destept. L-am intrebat:

– Unde locuiesti?

– Niciunde.

– Adica nu ai unde?

– Ei, zice el, in fiecare noapte faceam curat intr-un restaurant japonez, si ei imi dadeau voie sa locuiesc la ei la subsol.

– Dar cum ai ajuns fara adapost?

Si el mi-a povestit ca era inginer si ca a venit din Japonia. La inceput, lucrurile i-au mers foarte bine, dar apoi a inceput sa fie atras de droguri, co­caina, heroina, si in scurt timp a pierdut tot.

Eu i-am propus sa ramana la noi.

– O, nu, nu pot, a raspuns el.

– Dar de ce?

– Pentru ca eu caut adevarul! a spus omul.

Eu zic:

– Nu trebuie sa mergi nicaieri, adevarul este aici!

– Toti zic asa, a raspuns el. Am fost la catolici, la mormoni, la martorii lui Iehova, la iudei, la budisti. Toti promit unul si acelasi lucru, dar nu dau nimic.

– Bine, zic eu, totusi, mai ramai putin!…

Si a ramas sa stea la noi cateva zile. Am ince­put sa discutam. Apoi el s-a botezat si l-am numit in cinstea Sfantului Nicolae al Japoniei. Acum s-a intors deja in Japonia si a primit acolo calugaria intr-o manastire ortodoxa. Dar totul a inceput pen­tru el cu faptul ca noi i-am dat posibilitatea sa devina o parte din obste, ca i-am ingaduit sa vietuias­ca impreuna cu noi. El a vazut Evanghelia inainte de a o auzi sau de a o citi.

Trebuie sa tineti minte acest lucru. Domnul Iisus Hristos S-a intrupat ca noi sa Il putem vedea pe Dumnezeu. Noi uitam acest lucru. Deseori, singurul chip al lui Hristos pe care oamenii il vor vedea in viata lor, va fi imaginea Lui reflectata in persoana noastra. Ce vor vedea ei, dar, uitandu-se la noi?

Misionarii trebuie sa creada in ceea ce propovaduiesc. Misionarii trebuie sa traiasca potrivit cu ceea ce propovaduiesc.

„Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati fa­cut“ (Matei 25, 40).

Cati betivani ati adus la voi aca­sa? Cati oameni fara adapost, bolnavi, prapaditi? Sau, vazandu-i, ati zis:

„Nu, asta nu este pentru mine, caci eu am copii de care trebuie sa ma ingri­jesc si pe care trebuie sa ii ocrotesc. Ii pot lasa sa se uite la video, la televizor, sa mearga la scoli ateiste, sa se imbrace ca prostituatele – asta este in firea lucrurilor, asta nu-i nimic. Dar ma tem sa primesc la mine acasa un betivan“.

Pesemne, e ceva in neregula cu facultatile noastre mintale… Sfanta Scrip­tura spune:

„Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pdt sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheena“ (Matei 10, 28).

Asadar, catre cine avem de gand sa facem misionarism? Catre noi insine?

Acestea sunt lucruri greu de insusit. Si moti­vul pentru care este atat de greu, consta in faptul ca Domnul nu are nevoie de farisei, nu are nevoie de morminte frumoase (parafraza la Matei 23, 27). Va amintiti cum, in Saptamana Patimilor, in toata Biserica citim infricosatoarele cuvinte ale Mantuitorului despre fatarnici? Aceste cuvinte ne sunt adresate noua!

Noi trebuie sa fim misionari. Botezul nostru obliga pe fiecare dintre noi sa fie misionar. Trebuie sa propovaduim peste tot, intotdeauna si fiecaruia, dar nu cu cuvantul, ci cu viata… Si cat de nevred­nici suntem de chemarea noastra…

Dovada cuvenita a faptului ca suntem devo­tati bunei vestiri a Evangheliei este sfintenia vietii noastre. Dragostea este temelia credintei noastre. De ce scapa adeseori acest lucru din atentia noas­tra? Pentru a trai asa si a face misionarism nu tre­buie sa mai organizam vreun comitet. Vorbind me­reu despre ce este Evanghelia, am mosmonit atat de mult vestea cea buna care este cuprinsa in ea, incat Evanghelia si-a pierdut viata. Nu trebuie sa vorbim despre ea, ci sa traim dupa ea. Daca vorbiti mai mult decat sa va rugati, cand propovaduiti, nu faceti decat sa scoateti aburi pe nas.

Ceea ce spun eu acum nu este deloc practic. Evanghelia lui Iisus Hristos nu este deloc prac­tica, absolut deloc. El spune:

daca va iubiti tatal, mama, sotul, sotia, fratele, sora, copiii, pe sine sau, in general, ceva mai mult decat pe Mine, nu sun­teti vrednici de Mine (parafraza la Matei 10, 37).

Ia incercati sa raspanditi aceste cuvinte in societate! Ia incercati sa le raspanditi macar in parohia voastra! Vi se va spune: „Ce, esti fanatic? Ce, ti-ai iesit din minti?” Si parerea unanima despre cuvintele voastre va fi: in viata reala ele nu pot fi utilizate, nu sunt practice. Atunci sa le raspundeti acestor oameni: aveti completa dreptate! Sa intorci si celalalt obraz cand te-au lovit peste unul nu este practic. Si cei ce cauta confortul in Biserica, vor spune: El n-a avut in vedere acest lucru la propriu! Ati auzit ase­menea obiectii? Cred ca da. El spune:

vindeti tot ce aveti, dati la saraci, lepadati-va de sine, luati-va crucea si urmati-Ma!

Iar noi, drept raspuns, doar ridicam din umeri.

Ţin minte ca un om mi-a spus odata:

– Stati putin, batiuska, Domnul a spus asta pentru cei care vor sa fie desavarsiti!

– Si ce, zic eu, tu vrei sa fii nedesavarsit?

Scopul cu care am fost creati consta in a fi una cu Dumnezeu. Calea catre Dumnezeu este dragos­tea:

„Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toa­ta inima ta si din tot sufletul tau si din toata pute­rea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Luca 10,27).

In aceasta consta toata legea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care Domnul v-a creat este dragostea. Acesta este sin­gurul motiv.

Daca aveti atata credinta incat puteti si muntii sa-i mutati din loc, dar nu aveti dragoste, nu aveti nimic (parafraza la 1 Corinteni 13,1-3).

Iar motivul pentru care sunteti liberi sa iubiti consta in faptul ca Dumnezeu v-a iubit El Cel dintai.

Acum, este dragostea ceva ce putem invata? Fara indoiala. Dar, de invatat, trebuie sa invatam nu de la lume, caci lumea nu stie despre dragoste nimic. Adevarata dragoste o puteti gasi numai in Hristos si numai in El puteti iubi cu adevarat. Hristos nu a spus: la Dumnezeu duc multe cai. El a spus:

„Eu sunt Calea, Adevarul si Viata“ (Ioan 14,6).

Fara El, noi nu avem nimic. Si multi dintre noi, din pacate, nu au nimic.

Eu as putea continua si mai departe, dar acum as vrea sa aud parerea voastra pe tema despre care vorbim.

***

– Cand, ocupandu-ne cu activitatea misionara, discutam cu oamenii pe strada, cu ce trebuie sa incepem? Trebuie sa facem referire la Evanghelie sau trebuie sa vorbim in acel lim­baj care este mai clar, adica in limbajul laic? Insa, cu ajutorul lui nu poti exprima idei duhovnicesti inalte.

Limbajul in care trebuie sa vorbiti este limba­jul dragostei. Slujiti aproapelui. Sunteti capabili de asa ceva? Inchiputi-va, daca in Sankt Petersburg… cate biserici sunt in Petersburg?

– Sapte sute.

– 700??? Si, avand 700 de biserici, orasul arata asa? Iar eu, vazand cum se imbraca oamenii seara, eram aproape gata sa cred ca orasul vostru ia parte la vreun concurs in a capata cea mai necrestineasca ca reputatie… Daca fiecare biserica din acest oras va gasi cinci voluntari, veti obtine 3500 de oameni, care ar putea, o data pe saptamana, sa mearga cate doi in diferite parti ale orasului si sa intrebe de-a dreptul pe fiecare om pe care il vor vedea: „Va pu­tem ajuta cu ceva?” – si asta ar fi de ajuns.

– Vorbiti despre asistenta sociala?

– Eu nu vorbesc despre asistenta sociala, eu vor­besc despre dragoste: „Pot face ceva pentru dumneavoastra?” Dragostea de aproapele exprimata in fapte concrete, practice, in primul rand ii va schim­ba radical pe insisi acesti 3500 de oameni si, de ase­menea, pe oricine cu care ei vor intra in contact. Ganditi-va la aceasta.

Eu nu stiu cum functioneaza in Rusia sistemul de ingrijire a batranilor. In SUA seamana intrucat­va cu un gulag: ii instalam in cladiri speciale ca sa nu ii vedem. Unii batrani locuiesc in asa-zisele „colivii de aur”, dar nu au posibilitatea de a comu­nica cu cineva. Cati oameni v-ati adunat astazi aici, 40? In acest oras cu multe milioane de oameni cred ca se pot gasi usor 40 de batrani singuri, care ar fi fericiti daca cineva ar veni la ei si ar petrece cu ei macar o jumatate de ceas. Cand i-ati vizitat ultima data? Intelegeti despre ce vorbesc? Vedeti, daca noi am trai dupa credinta noastra, ne-am schimba si pe noi insine si lumea din jurul nostru. Puteti fi contrazis, poate, nu cu voce tare, dar unii cu siguranta gandesc:

„acest monah propovaduieste Crestinismul radical...”

Slava Domnului!

„…Dar asta se intelege, caci el este monah. Noi, insa, traim in lume, avem familii, mergem la servici. Daca singura cale de a practica crestinismul radical este sa fii monah, atunci trebuie sa va lasati sotia si sa deveniti monah, caci crestinismul prin natura sa este radical. Si, daca el nu este radical, atunci nu este crestinism. Crestinismul este radical prin definitie. Hristos a spus:

daca nu veti muri, nu veti trai.

Iar noi raspundem:

nu, aceasta nu poate fi inteleasa literal.

Oare voi si eu apartinem unor Biserici diferite? Oare noi citim Sfinte Scripturi diferite? De fiecare data, cand deschid Noul Tes­tament, ma simt ca intr-un foc: nu imi ofera nicio posibilitate de a ma simti confortabil, in schimb, zdruncina chiar temeliile vietii mele. Ce Ii voi spu­ne eu lui Hristos, daca El ma va chema astazi la Sine? Ce Ii veti spune voi?

„Ceea ce Tu, Doamne, ne-ai propus, este extrem de radical… Doar noi nu suntem fanatici, nu suntem protestanti. Un ceas, doua, duminica este intru totul de ajuns“.

Iar El va spune:

„Plecati de la Mine, nu va cunosc pe voi”.

Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. Vreti, oare, sa fiti o povara in plus lumii care, si asa si-a iesit din minti? Sau vreti sa ii sloboziti pe oameni de lanturile acestei lumi? Cum ii veti slobozi daca voi sunteti inlantuiti de aceeasi lume ca si ei? Cum s-a facut ca noi am devenit atat de plini de sine? Voi traiti in aceeasi lume neroada in care traiesc si eu! Nu vedeti, oare, cat este de pustie? Nu vedeti cat de tare se rataceste? Credeti ca astea sunt nimicuri? Nu va simtiti legati de aceasta lume? Cheia care deschide lacatul de la aceste lanturi este viata traita dupa Evanghelie. Devenind misionari, sub nicio forma nu ii veti invata pe oameni crestinismul „confortabil”! Crestinismul „confortabil” nu exista! Cand veniti la biserica si auziti cuvantul lui Dumnezeu, ar trebui sa va aruncati in foc, ti­nand cont de cat de departe va aflati de el. Ar tre­bui sa va cutremurati cand va apropiati de Sfanta Impartasanie. Nu intalnesti asta prea des. E greu sa traiesti dupa Evanghelie, daca te iu­besti mereu pe tine insuti. Pentru ca, atunci cand te iubesti mereu pe tine insuti, mereu cauti mijloace sa-ti faci viata placuta si sa te inconjori de confort. Evanghelia spune contrariul.

Eu sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, vreunul dintre voi imi va spune:

„Ceea ce spuneti sfintia voastra este din cale-afara de extremist. Cum sa ne purtam cu aceia dintre noi care trebuie totusi sa traiasca in realitatile lumii contempora­ne? Noua ne trebuie niste sfaturi practice“.

Bine, va voi da un sfat practic:

„Iesiti din mijlocul lor“ (2 Corinteni 6, 17)

si mantuiti-va sufletul vostru, caci, daca veti ramane in lume, veti pieri. Acesta este cel mai simplu sfat pe care vi-l pot da.

– In Petersburg exista un post de radio cato­lic care ii fascineaza pe misionarii ortodocsi. Nu ati putea da un sfat practic cu privire la cum si despre ce trebuie sa vorbeasca reporte­rii ca oamenii sa nu fie dusi in ratacire si sa nu creada ca Romano-Catolicismul si Ortodoxia sunt unul si acelasi lucru?

– Din nefericire, prin viata noastra noi nu ne dis­tingem foarte mult de catolici. Uneori nu traim nici macar cu acea evlavie cu care traiesc unii dintre ei. Problema consta in faptul ca oamenii nu pot vedea deosebirea in ceea ce invatam noi, pentru ca noi traim la fel ca si catolicii. Nu este nevoie sa va im­bracati calugareste, desi aceasta n-ar fi rau, daca pe cineva intereseaza asta, n-aveti decat… Dar, daca vorbim serios, atunci, daca prin modul vostru de viata nu va distingeti absolut deloc de cei necredinciosi, de sectanti, de musulmani, de pagani, ce va spune acest lucru despre voi?

– Acum ia amploare Miscarea Harismatica, inclusiv si in cadrul Bisericii Ortodoxe – darurile Duhului Sfant, vorbirea in limbi si altele. Cum va raportati la aceasta miscare, si cum sa intelegem unde lucreaza intr-adevar Sfantul Duh si unde are loc inselarea?

– In primul rand, trebuie sa tinem minte ca darurile harismatice ale Bisericii Primare apartin intre­gii Biserici. Sfantul Duh, care dadea aceste daruri, este Acelasi si astazi ca si in ziua Cincizecimii. In caz contrar, Biserica ar fi moarta. Dar Biserica nu este moarta. Problema nu este cum lucreaza astazi Sfantul Duh, problema suntem noi. Noi nu traim in Biserica, noi nu raspundem la lucrarea Sfantului Duh, noi nu ne curatim inima pentru a-L vedea pe Dumnezeu, noi nu traim pentru Hristos. De aceea, Sfantul Duh nu produce inauntrul nostru acelasi efect pe care il producea in interiorul Bisericii Primare, pentru ca noi suntem inchisi pentru El.

Daca sunteti pictor, va trebuie o pensula buna pentru a picta un tablou. Daca sunteti un adevarat maestru al artei dumneavoastra, dar vi se da doar un singur fir de par pentru lucru, poate ca veti putea picta ca inainte ceva cu ajutorul lui, dar rezultatul final nu va fi tot atat de bun pe cat ar putea fi daca ati avea un set de pensule bune. Asa si cu noi: Sfantul Duh poate lucra ca si inainte prin noi, dar lucrarea Lui va fi simtita mai bine, daca noi vom lucra impreuna cu El. Daca episcopii, preotii, mirenii spun: „Nu, toate aceste daruri au existat in trecut. Astazi nu poate exista asa ceva. Astazi nu exista duhovnici buni. Astazi nimeni nu are judecata duhovniceasca” – atunci unde este Biserica? „Nimeni nu poate trai astazi o asemenea viata duhovniceasca” – atunci unde este Biserica? Voi sunteti Biserica si, prin faptul ca voi cautati confortul si siguranta personala, voi o ucideti. Voi vreti o Biserica confortabila, dar ea nu exista. Domnul spune: sunteti fie cu Mine, fie impotriva Mea (parafraza la Matei 12, 30). In voi consta fie problema, fie rezolvarea ei. Vreti sa fiti misionari? Aprindeti flacara vietii voastre duhovnicesti. Incepeti sa postiti, incepeti sa va rugati, faceti milostenie, slujiti fratilor si surorilor voastre.

– Multumim, dar cum sa intelegem, totusi, unde lucreaza cu adevarat Sfantul Duh si unde nu? Miscarea harismatica se dezvolta si uneori e greu de inteles in ce masura este ea parte integranta a Traditiei Ortodoxe si in ce masura este influenta protestantismului?

– In Biserica Ortodoxa avem episcopatul, a carui existenta determina existenta Bisericii…

– Da, episcopatul…

– O! Nu imi place cand imi aruncati o astfel de privire la aceste cuvinte… (Rade). Noi avem Traditia bisericeasca. Avem duhovnici priceputi. Avem oameni care traiesc in rugaciune. Veti intreba: Cum sa-i gasim? Unde sunt ei? Un om neduhovnicesc nu poate gasi ceea ce este duhovnicesc. Acest lucru este imposibil. Ca sa incepeti sa deveniti duhovnicesc, trebuie sa va ocupati cu ravna de viata dum­neavoastra duhovniceasca: sa va rugati, sa postiti, sa mergeti la dumnezeiestile slujbe, sa cititi Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti. Sa va gasiti un duhovnic. Fireste, puteti spune ca nu exista nimeni prin preaj­ma pe care ati dori sa il vedeti duhovnicul dumnea­voastra. Ce sa spun… Asta o spune mandria noas­tra. Daca duhovnicul dumneavoastra sunteti dumneavoastra insiva, atunci aveti un duhovnic prost. Mai bine sa gasiti pe cineva acolo decat sa va con­duceti singur viata dumneavoastra duhovniceasca. Si acesta va fi inceputul. Sfantul Irineu a spus: noi avem duhovnicii pe care ii meritam, pentru ca nu ne rugam ca duhovnicii nostri sa fie sfinti. Cand v-ati petrecut ultima oara noaptea rugandu-va pentru preotii pe care ii cunoasteti? Iata, de aceea nici nu puteti gasi duhovnicul necesar.

– Nu, eu nu am spus ca nu exista episcopi buni, eu am spus…

– Dar eu nu fac decat sa glumesc putin cu dum­neavoastra, zambiti! Rusii sunt atat de seriosi!

– …eu am spus ca unii episcopi incuviinteaza aceasta Miscare Harismatica, iar altii – nu.

– V-am inteles. Darurile Bisericii apartin Biseri­cii. Faptul ca fiecare om in parte nu poate uneori sa le arate, nu inseamna ca ele nu exista. Eu cred ca, pentru viata voastra duhovniceasca este ne­cesara o parohie buna, un preot care se ocupa cu ceva mai mult decat cu simpla savarsire a slujbelor bisericesti, care se roaga cu adevarat… Dar cum sa intelegeti ca omul traieste in rugaciune? Veti intelege asta dupa faptul ca omul vorbeste despre Evanghelie, cugeta la ea si traieste dupa ea. Veti vedea ca dupa nimic altceva nu tanjeste, in afara de Dumnezeu. Si, iata, la un astfel de preot sa mergeti. Atunci veti avea o parohie sub a carei protec­tie va veti afla, Taine la care veti participa, un preot care se va lupta – si, iata, acolo veti putea incepe o viata duhovniceasca. Acolo veti vedea lucrarea Sfantului Duh iar viata voastra duhovniceasca va incepe sa sporeasca. Iata unde este izvorul credin­tei. Nimeni nu poate fi credincios de unul singur.

– Bine. Eu vreau sa fiu sfant. Vreau ca prie­tenii mei sa fie sfinti. Vreau ca toti cei care ne inconjoara pe mine si pe ei sa fie, de asemenea, sfinti. Ce sa fac? Dupa exemplul Parintelui Da­niil Sasoev, noi am organizat o asociatie misionara, deoarece credem ca activitatea misionara ne va stimula pe calea catre sfintenie. Ce credeti despre asta?

– Sunt de acord cu tot, dar cu o singura rezerva. Daca va veti ocupa numai cu faptul ca ii veti atrage pe oameni in Biserica, dar in egala masura nu va veti lupta pentru propria voastra sfintenie, va va astepta infrangerea. Foarte important este sa inte­legeti ca activitatea misionara are o natura dubla, care este alcatuita din propovaduirea Evangheliei, pe de o parte si, pe de alta parte, din viata trai­ta dupa Evanghelie. Acestea sunt totodata unul si acelasi lucru, si nu sunt unul si acelasi lucru, pen­tru ca, daca propovaduiti Evanghelia, dar nu traiti dupa ea, in realitate nu propovaduiti Evanghelia. Iar, daca traiti dupa Evanghelie, dar nu o propova­duiti, nu traiti dupa Evanghelie.

– Cand spuneti ca toti trebuie sa se lepede de lume, inseamna ca toti trebuie sa devina monahi?

– Nu.

– Atunci cine poate deveni monah?

– Exista un criteriu simplu. Daca vreti sa Il iubiti pe Dumnezeu, daca stiti ca sunteti un mare pacatos, daca intelegeti ca, traind in lume, singur nu va puteti sfinti si daca sunteti constient ca nu sunteti indeajuns de puternic ca sa atingeti acest tel in casatorie, deveniti monah.

– Dar, daca nu devin monah, atunci ce sa fac?

– Dumneavoastra nu puteti hotari dinainte ceea ce veti face. Dumneavoastra trebuie sa va inga­duiti sa fiti deschis, sa fiti sensibil pentru Sfantul Duh. Domnul spune: da-Mi Mie viata ta, vino si urmeaza-Mi Mie. Aici nu incape discutie. El nu spune unde va va duce. Daca sunteti gata sa muriti, atunci veti intelege ce trebuie sa faceti. Iar, daca nu sunteti gata sa muriti, nu veti gasi raspuns la intrebarea dumneavoastra.

Haideti sa cercetam fragmentul din Evanghelie care s-a citit astazi in biserica. Evanghelia care s-a citit astazi, povesteste despre Apostolul Petru care a pescuit toata noap­tea. El era un om care, ca multi dintre noi, era si­gur de acele deprinderi pe care le avea in meseria lui. Vine Domnul si, dupa propovaduire, ii spune lui Petru sa mane la adanc, sa lase jos mrejele si sa pescuiasca. Si Petru Ii spune Domnului:

„Toa­ta noaptea m-am trudit… Dar, daca Tu zici, dupa cuvantul Tau voi arunca mrejele“.

El arunca mre­jele si, dupa catva timp, prinde atata multime de peste, incat nu este in stare sa o mute in barca. Si cum reactioneaza el la aceasta situatie?

„Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos“ (Luca 5, 8).

El a inteles ca nu isi pusese nadejdea in Dumnezeu. A inteles ca nadajduise in sine, fusese arogant si plin de mandrie. Dar, intelegand asta, a spus:

Doamne, iesi de la mine, ca sunt om pacatos.

Noi nu intelegem cat suntem de pacatosi. Nu suntem gata sa recunoastem cat de putin ne pu­nem nadejdea in Dumnezeu si cat de putina este credinta noastra. Cand Domnul ne porunceste ceva ce nu ne place, noi exclamam: „De ce? Pentru ce imi faci asta?” Si mai departe Ii spunem ceea ce vrem de la El.

Dupa acele cuvinte, Domnul i-a spus lui Petru:

Vino dupa Mine!

Si Petru a lasat tot si a mers dupa El.

Intelegeti cat sunteti de pacatosi. Intelegeti cat de putina credinta aveti. Intelegeti ca nadajduiti in sine si nu in Dumnezeu. Lasati tot ce aveti si mer­geti dupa El, fara sa puneti intrebari. Iata raspun­sul. Stiu ca aceasta nu este ceea ce doreati sa auziti, dar acesta este raspunsul.

[…]

– Ati pomenit despre planurile Dumneavoas­tra. Ne putem interesa care sunt aceste planuri?

20140127-5O3A5249-600x418– Eu nu cred ca poti trai dupa Evanghelie izo­lat, in afara comunitatii. De aceea, cred ca Rusia, ca si America, si Grecia si oricare alta tara sufera din pricina ca viata bisericeasca se desfasoara in afara limitelor comunitatii crestine. Iata ce propun eu. Cred ca fiecare oras trebuie sa intemeieze o fra­tie a credinciosilor ortodocsi. Fiecare fratie trebuie sa fie alcatuita din cateva cercuri. Nucleul fratiei trebuie sa-l constituie oamenii, barbatii si femeile, care sunt gata sa traiasca dupa Evanghelie in sen­sul cel mai radical. Ei ar incepe prin faptul ca ar fagadui sa traiasca in acest fel un an de zile. Ar fagadui sa traiasca in ascultare, sa traiasca in saracie, neavand nimic. Si ar fagadui sa traiasca in cura­tie. Sa se roage impreuna, sa traiasca impreuna si impreuna sa slujeasca aproapelui. Acesta este nu­cleul. Mai departe, un cerc mai larg de membri ar continua sa traiasca in casele lor, dar ar veni sa se roage impreuna cu primul grup mai mic. Ei ar fagadui sa traiasca in ascultare, saracie si curatie, dar in cadrul acelor comunitati in care traieste fiecare dintre ei. De vineri pana duminica s-ar aduna toti impreuna si ar petrece timpul cu ceilalti membri ai fratiei, fiindca, pentru tineretul nostru, perioada de vineri seara pana luni dimineata este perioada celor mai mari ispite. Astfel, ei ar dobandi dragos­tea si sprijinul oamenilor care si-au luat asupra lor angajamente mai mari. Si a treia faza a vietii unor asemenea fratii ar fi propovaduirea Evangheliei pe strazi.

Acest lucru este realizabil. Trebuie ca in fratie sa existe cineva de baza care sa conduca activitatea ei. Trebuie sa savarseasca impreuna dumnezeiestile slujbe. Trebuie sa inceapa sa traiasca asa ca niste crestini care cred in Evanghelie, ca niste oameni care nu sunt din lumea aceasta. Daca fiecare oras ar avea o asemenea fratie, dupa catva timp ati avea din nou o tara ortodoxa. Eu cred acest lucru. Cine este gata?

– O manastire?

– Nu, nu o manastire. Cititi Faptele Apostolilor. Acei oameni despre care povesteste aceasta carte, nu erau monahi. Ei traiau si aveau totul in comun. Traiau in ascultare de mai-marii lor. Traiau in cu­ratie si sfintenie, slujind fratilor lor si propovadu­ind Evanghelia. Iata despre ce vorbesc eu. Intr-o asemenea fratie este loc pentru oamenii cu familie. Dar, chiar si in casatorie trebuie sa fiti neprihaniti. Perechile casatorite care nu traiesc o viata curata traiesc in pacat.

– Un an?

– Pentru inceput. Apoi toata viata. Exista dori­tori? (Numara mainile ridicate). Unu, doi, trei, cinci, sapte… inainte de a pleca vreau sa iau numele si coordonatele voastre. Daca promovati Evanghelia, oamenii o vor dori. Oamenii nu traiesc dupa Evan­ghelie, pentru ca nu aud despre ea, nu o vad, nu o pot atinge. Fiti gata!

[1] Seminar pentru misionari, organizat de centrul apologetic „Stavros” împreună cu centrul pentru tineret al eparhiei Sankt Petersburg şi Fondul părintelui Daniil Sasoev.

Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumenita