„Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi [...] că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare S-a-mpărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-ați botezați în numele lui Pavel?” (I Cor. 1, 10-13)
Preacuvioși părinți și iubiți credincioși,
Sfântul Apostol Pavel astfel îi mustra pe corintenii care dezbinau Biserica lui Hristos prin aparenta apartenență la unul din apostoli, creând pricină de dezbinare între ei prin preferarea unui ucenic al lui Hristos, în pofida altuia. Sfântul Pavel îi mustră, arătându-le că indiferent de cine i-a adus la credință, toți L-au propovăduit pe Același Hristos, toți au primit aceeași credință, același botez și nici un apostol nu are însemnătate mai mică sau mai mare în Biserică, căci Hristos nu se împarte, nu se dă unuia mai mult și altuia mai puțin, ci Hristos e întreg în orice Biserică. Din această pricină și biserica catolică are pretenții de conducător al creștinismului, prin papă, nu un ierarh între ierarhi, ci înlocuitorul lui Hristos pe pământ. În Bisericile Ortodoxe, capul este Hristos, nu un om; patriarhul e doar un reprezentant al Sfântului Sinod, un ierarh ca și ceilalți, fiind mai mare într-o Biserică, doar din punct de vedere administrativ.
Să revenim însă la mustrarea Sfântului Apostol Pavel. Nu întâmplător am citit acest fragment al scrisorii către corinteni, căci în secolul al XI-lea, au existat în Biserica Greciei opinii diferite în ceea ce privește valoarea sfinților pomeniți astăzi. Au fost teologi care considerau că Sfântul Ierarh Vasile cel Mare e cel mai important în Biserica Ortodoxă, pentru viața sa aspră și pentru lupta aprigă împotriva ereziilor. Alții înălțau pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, pentru măreția predicilor sale, prin care mulți s-au întors din patimi la pocăință. Iar alții îl iubeau mai mult pe Sfântul Grigorie de Nazianz pentru blândețea sa și pentru adânca teologie din scrierile lui.
Ca și pe vremea Sfântului Apostol Pavel, creștinii aveau pricină de dezbinare. Pentru a arăta tuturor crștinilor că ei au propovăduit pe Același Hristos și sunt egali în importanță și învățătură, acești Sfinți ierarhi s-au arătat împreună unui episcop din acea vreme, anume Ioan Evhaitul, căruia i-au spus: „La Dumnezeu una suntem și nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi, ci, fiecare la timpul și locul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi și altul al doilea, drept aceea sărbătorește pomenirea noastră într-o singură zi!” Acea zi de prăznuire comună a Sfinților s-a rânduit astăzi.
Astăzi, deși avem și zile separate în care sunt cinstiți fiecare în parte, îi pomenim pe toți trei la un loc, arătând că învățătura lui Hristos din Biserica Ortodoxă este una și aceeași, indiferent de loc, limbă și timpul în care ea este propovăduită.
Sfinții Trei Ierarhi sunt cei trei stâlpi ai ierarhiei Bisericii Ortodoxe pe care se sprijină întreaga teologie răsăriteană. Ei au întrecut pe mulți dintre ierarhii din istoria creștină, prin înălțimea vieții și învățăturii lor, strălucind în lume întocmai cu Sfinții apostoli. Toți trei, luminați de Duhul Sfânt, au avut aceeași înțelegere a Sfintei Scripturi, au întărit canoanele și crezurile Ortodoxiei, într-un secol de mari tulburări din partea ereticilor arieni, condamnați în primul Sinod a toată lumea. Aceste trei vase ale Preasfintei Treimi, pline de sfințenie și binecuvântate cu darul facerii de minuni, au mărturisit în lume credința, au explicat dogmele Bisericii, au vindecat și ajutat pe mulți din păstoriții lor. Fiind umbriți de Înțelepciunea divină, au uimit întreaga lume cu mintea lor și cu măiestria vorbirii lor. Au mustrat pe împărații răucredincioși, nu au adunat comori pământești, ci înseși averile lor le-au împărțit la săraci, au mustrat cu îndrăzneală păcatul, dar mai ales necredința, eresul, mândria, iubirea de bani și desfrânarea și, pe lângă viața lor exemplară, au lăsat Bisericii un tezaur inestimabil: Zeci de volume ce cuprind învățăturile lor.
Pentru scurtimea timpului, vă voi vorbi doar câteva cuvinte din viața fiecăruia în parte, iar cine are bunăvoință să le citească viețile pe larg.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anului 330 în Cezareea Capadociei (unde mai târziu va sluji ca arhiepiscop) dintr-o veche familie creştină. Se spune că era un bărbat înalt şi uscăţiv, slăbit de ajunare şi priveghere, cu o expresie meditativă. A întrecut în înţelepciune pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea la universitatea din Atena, unde se întâlneşte la studii cu Sfântul Grigorie de Nazianz cu care leagă o strânsă prietenie care va dura toată viaţa. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. În singurătatea mănăstirii, el şi prietenul său Grigorie alcătuiesc o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale cu titltul „Filocalia” (iubirea de frumos). Tot el a scris și explicarea zilelor Creației, sau Hexaimeronul, despre care vorbea părintele Cleopa, precum și alte scrieri dogmatice în care condamna ereziile vremii. Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat și de activitatea socială a Bisericii. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Spitalele, şcolile şi cantinele funcţionau sub numele generic de Vasiliada. Așadar, ateilor de astăzi, ce denigrează Biserica, să le spuneți că pe lângă bisericii au apărut primele spitale.
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia Siriei. Era un bărbat mic de statură, cu fruntea înaltă, barbă mică şi rară, ochi largi şi strălucitori. A studiat ştiinţele vremii, întrecându-şi dascălii, apoi s-a lepădat de toate şi s-a botezat în Biserica lui Hristos. Un mare filosof al vremii şi-ar fi exprimat regretul că l-a pierdut spunând „Ioan mi-ar fi putut fi urmaş, dacă nu mi-l răpeau creştinii”. Era un suflet fin, blând cu alţii, aspru cu sine, îndemna la pocăinţă. Desăvârşit orator, îi lămurea pe mulţi să lepede credinţele păgâneşti şi să urmeze lui Hristos. În timpul unei predici, o femeie din mulţime i-ar fi spus „Învăţătorule cu gură de aur, ai adâncit fântâna sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre e scurtă”. De atunci, creştinii au început să-i spună Hrisostom ( gură de aur). Iar sfântul a cugetat că predica trebuie să fie împodibită cu învăţături simple, nu cu podoabele oratoriei, pentru ca şi cei simpli să înţeleagă şi să aibă folos. Faima lui de predicator a contribuit la alegerea sa ca Patriarh al Constantinopolului, în 397. Ca patriarh, Sfântul Ioan condamna păcatul fără menajamente şi concesiuni, astfel că nu este pe placul înaltei societăţi ce se complăcea în păcate. Aceste mustrări repetate o fac pe împărăteasa Eudoxia să ceară exilul sfântului, care a şi murit pe drumul spre Cucuz rostind ultimile cuvinte : “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, care se slujeşte de 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni. El este și unul dintre cei mai mari tâlcuitori a Sfintei Scripturi, cuprinzând în omiile sale aproape întreg Noul Testament și multe din cărțile Vechiului Testament.
Sfântul Grigorie de Nazianz, numit Teologul, s-a născut dintr-o veche familie de creştini din Capadocia. Era un bărbat de statură mijlocie şi avea o privire blândă şi veselă. A primit o educaţie aleasă, desăvârşită în Atena, unde l-a cunoscut pe bunul său prieten, Sfântul Vasile. Despre ei se spune că erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi „spre şcoală şi spre biserică”. A fost, nu pentru multă vreme însă, patriarh al Constantinopolului. S-a retras din scaun din cauza uneltirilor împotriva sa şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele “Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme. Sfântul Grigorie Teologul este considerat între primii autori de poezie creştină.
Iubiți credincioși,
Atât în viață cât și după moarte, acești sfinți se îngrijesc de unitatea Bisericii, de păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe și de mântuirea lumii. Dumnezeu a rânduit ca astfel de oameni să se nască atunci, tocmai în secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri și dezbinări, pentru a apăra unitatea credinței în Biserică, pentru a salva creștinătatea de eresuri și de idolatrie, pentru a smeri filosofia păgână și a întări dogmele dreptei credințe în lume.
Însă la această unitate creștină, în familie, în Biserică și în lume, trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Gândiți-vă cât de mare păcat face un creștin - bărbat sau femeie - care strică pacea și unitatea familiei. Majoritatea divorțurilor de astăzi sunt tocmai din aceasta cauză, a adulterului. Cei care pentru plăceri pătimașe își năruie familia și își fac copii să sufere, sunt blestemați de Dumnezeu și nu vor primi mântuirea așa ușor, ci trebuie multă pocăinţă.
Gândiți-vă la acești creștini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapădă Sfânta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine, zic că au credința lor, nu au nevoie de preoți, nu sunt pupători de ciolane, ba mai mult susțin cu convingere că perversiunile, homosexualitatea nu sunt păcate, căci s-a dovedit științific. Dar oare nu multe din afirmațiile științei antice au fost anulate de știința de astăzi? Dumnezeu, Creatorul tuturor, El are știința cea adevărată. Aceștia, nu numai că ei cred eronat, dar vor ca o țară de ortodocși să creadă ca ei, semănând tulburare, îndoială și vrând să atragă pe cât mai mulți la înșelarea lor, cu scopul de a-i dezbina pe cei care încă au convingeri sănătoase. Toți aceștia nu se pot mântui până nu se reîntorc în Biserică, de unde au plecat. Ei sunt îndemnați la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decât în tulburare, ură și îndoială. De aceea se și numește vrăjmașul nostru, "diavol", care înseamnă "împotrivitor". Toți cei ce se împotrivesc adevărului, luminii, Bisericii, păstorilor, sfinților și explică Evanghelia după capul lor, sunt fii ai celui rău care a dezbinat pe îngeri în cer și dezbină mereu lumea pe pământ.
Dar nu numai necredincioșii aduc dezbinare în biserică, ci chiar în mijlocul nostru sunt dezbinări. Unii creștini de astăzi, ucenici ai marilor duhovnici, se cred superiori celorlalți și crează mici grupuri, care deși nu luptă împotriva ortodoxiei, se consideră pe ei mult mai evoluați duhovnicește decât ceilalți ce nu le împărtășesc ideile și nu au aceeași dragoste spre mentorul lor duhovnicesc. Ca și în timpul Sfântului apostol Pavel, sunt unii ai părintelui Arsenie Boca, alții ai părintelui Visarion Iugulescu, ai părintelui Iustin Pârvu, ai părintelui Ilarion Argatu ș.a.m.d. Iar cea mai gravă formațiune este Oastea Domnului, prezentă mai ales în Transilvania, care fac adunări duhovnicești, de multe ori fără binecuvântarea preotului din parohie. Toate aceste turme de ucenici, nu fac altceva decât să aducă necinste celor care, prin sfaturile și îndrumările lor, nu au făcut altceva decât i-a adus în staulul lui Hristos. Iubiților, după cum am mai spus Hristos este Unul, Biserica Ortodoxă este una, iar toți păstorii și îndrumătorii duhovnicești nu au urmărit faima proprie, nu au concurat între ei cât de mulți ucenici au adunat, ci s-au ostenit ca pe toți să îi învețe adevărul. De aceea indiferent de talentul fiecăruia de a mântui sufletele noastre, marii duhovnici au aceeași importanță duhovnicească. Ei nu s-au propovăduit pe ei înșiși ci pe Dumnezeu cel lăudat în Treime! Nu e păcat dacă ai evlavie mai multă spre un sfânt anume, sau spre un duhovnic anume, dar nu trebuie ignorați ceilalți sau considerați inferiori pe ceilalți creștini care cinstesc alt sfânt mai mult, sau ascultă de alt duhovnic, căci toți avem același crez, credința ortodoxă.
Să ne ferim, fraților, de cei ce dezbină și tulbură casele, sufletele, obștea și Biserica Domnului și să ne rugăm permanent pentru unitatea ei. Numai diavolul, vrăjmașul cel de obște se bucură de neunirea noastră!
Sa nu ne dezbinăm unii împotriva altora, fraților. Toți suntem ai lui Hristos, toți suntem fiii Bisericii, dacă ascultăm de ea și de păstorii ei. Toți suntem ostașii lui Hristos, dacă ducem lupta cea bună cu răbdare până la capăt. Feriți-vă să dați crezare la ce se spune la televizor și în presă. Cei care vor ca împărăția satanei, lui antihrist, să vină în lume, caută prin orice mijloc să vă clatine credința prin dezinformare, prezentarea denigrantă a Bisericii și preoților și încurajarea păcatelor ca pe lucruri firești, normale. Acești vrăjmași luptă pe de o parte cu denigrarea credinței noastre ortodoxe și pe de altă parte cu desființarea celulei unei societăți – familia tradițională, formată din căsătoria unui bărbat și a unei femei, în vederea nașterii de copii și educarea lor pentru viitorii cetățeni ai țării.
Să rugăm pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, care sunt foarte cinstiți în țara noastră, să se roage înaintea Preasfintei Treimi pentru întărirea dreptei credințe, pentru pacea și unitatea Sfintei Biserici, pentru alungarea vrăjmașilor țării și credinței noastre străbune și pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin
MH
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu