Linkurile pentru descărcare le găsiți la sfârșitul postării
Viața
Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10
februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamt, primind, la Botez,
numele de Ioan.
După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a
venit la Mănăstirea Sihăstria. Este tuns în monahism la data de 14
aprilie 1953 și este hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între
1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier,
contabil, secretar și ghid al mănăstirii.
Între anii 1971-1990, când comuniştii făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, el urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le termină cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.
În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.
Părintele Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în dată de 22 noiembrie 2007, în chilia sa din Mănăstirea Sihăstria, la vârsta de 77 de ani.
Între anii 1971-1990, când comuniştii făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, el urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le termină cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.
În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.
Părintele Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în dată de 22 noiembrie 2007, în chilia sa din Mănăstirea Sihăstria, la vârsta de 77 de ani.
Opera
In anul 1980 apare prima editie a monumentalului Pateric romanesc. Era o lucrare pe care o intrevazuse inca din anul 1965, atunci cand scria in prefata la Chipuri de calugari imbunatatiti din manastirile nemtene urmatoarele cuvinte:
„Daca asemenea lucrari s-ar continua in cele mai importante regiuni ale tarii, s-ar putea intocmi un adevarat pateric romanesc si s-ar imbogati calendarul Bisericii noastre cu noi sfinti nationali“.
Dragostea fata de sfintii neamului l-a facut pe Parintele Ioanichie sa se osteneasca vreme de 15 ani la aceasta lucrare de pionierat, care cuprinde, in mai mult de 700 de pagini, scurte biografii si cuvinte de invatatura a
„peste 300 de parinti romani, care s-au nevoit dupa voia lui Dumnezeu din secolul XIV si pana in prima jumatate a secolului XX, atat in Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania, cat si in Muntele Athos si la Locurile Sfinte. O buna parte dintre ei sunt cuviosi sihastri si lucratori ai rugaciunii lui Iisus, care au stralucit in viata de obste si mai ales in mici sihastrii retrase de lume, dintre care unii au ajuns la o inalta sfintenie, calugari harismatici, faptuitori de lucruri minunate si inainte-vazatori duhovnicesti“.
Cu adevarat, la inceputul anilor 1980 era un moment providential pentru aparitia Patericului romanesc. El venea ca o completare fireasca la volumele Filocaliei traduse de Parintele Dumitru Staniloae si aparute in aceeasi perioada. Daca in acestea se prezentau temeliile teoretice ale vietii duhovnicesti in Hristos, cartea Parintelui Ioanichie prezenta exemple practice de traire a celor expuse in scrierile filocalice, ca confirmare vie ca omul „se poate curati, lumina si desavarsi” si ca pe pamantul romanesc au existat astfel de nevoitori care au parcurs calea spre cer.
Patericul romanesc a ramas pana in zilele noastre o carte de referinta pentru cei care vor sa cunoasca spiritualitatea romaneasca. S-a tiparit in cinci editii, Parintele Ioanichie largind aria de documentare, incepand cu cea de-a doua editie, la secolele IV-XXI, si adaugand de fiecare data noi biografii ale unor nevoitori care nu fusesera inclusi cu ocazia celorlalte aparitii. Cartea a cunoscut si un ecou international deosebit, fiind tiparita integral in limba greaca (1985), si partial in limbile italiana (1987), franceza (in traducerea Parintelui Nicolae Steinhardt – 1987), engleza (1997) si maghiara (2004).
In anul 1981, stapanit de ravna de a face cunoscut rolul monahismului in istoria neamului romanesc, Parintele Ioanichie a publicat a doua sa carte fundamentala: Vetre de sihastrie romaneasca. Asa cum mentiona in introducere, lucrarea avea „rolul de a relata si dovedi, atat istoric si documentar, cat si geografic, etnic, lingvistic si toponimic inceputurile vietii monahale pe pamantul tarii noastre“.
In anul 1981, stapanit de ravna de a face cunoscut rolul monahismului in istoria neamului romanesc, Parintele Ioanichie a publicat a doua sa carte fundamentala: Vetre de sihastrie romaneasca. Asa cum mentiona in introducere, lucrarea avea „rolul de a relata si dovedi, atat istoric si documentar, cat si geografic, etnic, lingvistic si toponimic inceputurile vietii monahale pe pamantul tarii noastre“.
Pentru a prezenta cele 24 de vetre de sihastrie cuprinse in cele peste 500 de pagini ale cartii, Parintele Ioanichie a desfasurat o munca de documentare uriasa, cercetand cu de amanuntul vechi pomelnice ctitoricesti, legende, traditii locale, scrise si orale, insemnari de pe carti vechi, studii arheologice, catagrafii si topografii de pe tot cuprinsul tarii. Cercetarea sa s-a extins si asupra sihastrilor si sihastriilor din Muntele Athos, de la Sfintele Locuri si de la Muntele Sinai, carora le-a dedicat un capitol special la sfarsitul cartii.
In anul 1984 Parintele Ioanichie publica primul volum din cea de-a treia carte a trilogiei sale inchinate spiritualitatii monahale romanesti: Convorbiri duhovnicesti. Inca de la inceputul anilor 1970, el alcatuise un manuscris dactilografiat purtand acelasi titlu si cuprinzand dialoguri cu 45 de calugari si calugarite cu viata imbunatatita.
Dupa mai mult de 10 ani de documentare suplimentara, in care a adaugat noi convorbiri cu mari profesori de la institutele teologice din tara, precum si cu alti parinti romani renumiti, s-au strans peste 60 de dialoguri menite „sa raspunda credinciosilor nostri si calugarilor mai tineri cum trebuie sa traiasca pe pamant pentru a mosteni viata cea vesnica, oferindu-le experienta si sfaturile vii ale parintilor batrani, sprijinite pe temelia Sfintei Scripturi si invataturile Sfintilor Parinti“. Acestea au alcatuit primul volum al Convorbirilor duhovnicesti, numarand peste 600 de pagini, in care erau prezente nume de referinta ale Ortodoxiei romanesti, precum parintii: Cleopa Ilie, Dumitru Staniloae, Ioan G. Coman, Constantin Galeriu, Paisie Olaru, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghius, Teofil Paraian, Petroniu Tanase si altii.
Nu a fost usor pentru Parintele Ioanichie sa-i abordeze pe toti acesti parinti. Pentru unii era cunoscut, altii insa nu-l cunosteau si, in acea perioada tulbure, erau banuitori fata de necunoscuti. La aceasta dificultate se mai adauga si faptul ca in acea vreme Parintele Ioanichie nu dispunea de mijloacele moderne de inregistrare de astazi.
Nu a fost usor pentru Parintele Ioanichie sa-i abordeze pe toti acesti parinti. Pentru unii era cunoscut, altii insa nu-l cunosteau si, in acea perioada tulbure, erau banuitori fata de necunoscuti. La aceasta dificultate se mai adauga si faptul ca in acea vreme Parintele Ioanichie nu dispunea de mijloacele moderne de inregistrare de astazi.
Pe langa aceste dialoguri purtate verbal cu marii duhovnici ai tarii, Parintele Ioanichie a lucrat la alcatuirea Convorbirilor si prin corespondenta cu cei mai renumiti profesori de teologie si cu unii stareti si starete din diferite zone ale tarii.
Efortul Parintelui Ioanichie nu a ramas nerasplatit, cartea sa avand un ecou deosebit in randul celor interesati de spiritualitatea ortodoxa romaneasca. Daca din Patericul romanesc si din Vetre de sihastrie romaneasca cititorii aflau despre un trecut al monahismului nostru presarat cu personalitati harismatice de exceptie, la inaltimea sfintilor altor popoare ortodoxe, din Convorbiri duhovnicesti ei aflau despre un prezent cu mari parinti in viata, purtatori de duh, pregatiti sa raspunda la toate marile intrebari care framantau constiintele cautatorilor de adevar. Intr-o lume in care materialismul predomina, erau prezentati, unii pentru prima oara, parinti care traiau bucuria vietii in Hristos si erau gata sa o impartaseasca si celor care o cautau cu sinceritate. Pentru multi cititori ai cartii, aceasta le-a aparut ca o lumina care a stralucit in intunericul spiritual al acelor ani.
Avand in vedere buna primire de care s-a bucurat primul volul de Convorbiri duhovnicesti, Parintele Ioanichie a purces la continuarea acestuia printr-un nou sir de dialoguri cu mari dascali de teologie si duhovnici. Generatia celor formati inainte de epoca ateismului era aproape de apus si parintele se simtea raspunzator pentru salvarea si transmiterea catre urmasi a comorilor de duh pe care acestia le adunasera. Astfel, in anul 1988 apare cel de-al doilea volum al Convorbiri duhovnicesti, primit cu aceeasi bucurie de cei care insetau de apa cea vie a cuvintelor marilor parinti. Dintre numele care apar in cele peste 800 de pagini ale acestei noi culegeri de dialoguri mentionam parintii: Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Iachint Unciuleac, Bartolomeu Anania, Nicolae Delarohia (Steinhardt) si altii.
Cu cel de-al doilea volum al Convorbirilor duhovnicesti se incheie seria cartilor tiparite de Parintele Ioanichie in timpul regimului comunist, in conditii de cenzura si piedici de multe feluri. Lupta cu aceste greutati l-a solicitat foarte mult. Adeseori soarta cartilor sale era incerta, erau amanate la nesfarsit si se invocau tot felul de motive pentru a nu fi tiparite. Numai credinta puternica a parintelui si rugaciunile sale si ale altor parinti l-au ajutat sa treaca peste aceste incercari si sa-si vada tiparite cartile sale.
In toti acesti ani, Parintele Ioanichie nu a mai trait pentru sine, ci pentru sfinti si pentru memoria lor, pentru care a fost gata sa se jertfeasca cu totul, riscandu-si chiar viata si liberatea si trecand prin chinuri de marturisitor. Tot ceea ce a lucrat, a lucrat din dragoste: din Dragoste pentru Dumnezeu ca sa fie pururea slavit, din dragoste pentru sfinti, ca sa fie cinstiti ca niste fii ai lui Dumnezeu, si din dragoste pentru oameni, ca sa se bucure impreuna cu sfintii.
In acelasi timp insa, cartile i-au adus pe langa recunostinta din partea cititorilor si multa faima. Dar parintele de tanar lasase lumea cu toate tentatiile ei si alesese sa traiasca pentru Dumnezeu. A iubit viata de manastire si ar fi vrut sa ramana necunoscut, dar cartile sale l-au facut vestit pana si peste hotarele tarii. Totusi, nu acesta era telul sau, sfintia sa nu a lucrat pentru titluri sau onoruri, ci a ramas in continuare un parinte apropiat tuturor, cu usa deschisa pentru fiecare. In plus, gasea cai ca sa depaseasca ispita mandriei chiar si in calitatea sa de autor de renume. De aceea, in acest veac de acum, atat de iubitor de slava desarta, spunea uneori celor care il mai ajutau la corectura: “Mai lasati si greseli, pentru smerenie“, caci nu cauta cinste de la oameni, ci de la Dumnezeu, si ii era destul sa fie cinstit sfintii si cuviosii pe care ii infatisa, iar pe sine se lasa la urma ca un nestiutor.
Efortul Parintelui Ioanichie nu a ramas nerasplatit, cartea sa avand un ecou deosebit in randul celor interesati de spiritualitatea ortodoxa romaneasca. Daca din Patericul romanesc si din Vetre de sihastrie romaneasca cititorii aflau despre un trecut al monahismului nostru presarat cu personalitati harismatice de exceptie, la inaltimea sfintilor altor popoare ortodoxe, din Convorbiri duhovnicesti ei aflau despre un prezent cu mari parinti in viata, purtatori de duh, pregatiti sa raspunda la toate marile intrebari care framantau constiintele cautatorilor de adevar. Intr-o lume in care materialismul predomina, erau prezentati, unii pentru prima oara, parinti care traiau bucuria vietii in Hristos si erau gata sa o impartaseasca si celor care o cautau cu sinceritate. Pentru multi cititori ai cartii, aceasta le-a aparut ca o lumina care a stralucit in intunericul spiritual al acelor ani.
Avand in vedere buna primire de care s-a bucurat primul volul de Convorbiri duhovnicesti, Parintele Ioanichie a purces la continuarea acestuia printr-un nou sir de dialoguri cu mari dascali de teologie si duhovnici. Generatia celor formati inainte de epoca ateismului era aproape de apus si parintele se simtea raspunzator pentru salvarea si transmiterea catre urmasi a comorilor de duh pe care acestia le adunasera. Astfel, in anul 1988 apare cel de-al doilea volum al Convorbiri duhovnicesti, primit cu aceeasi bucurie de cei care insetau de apa cea vie a cuvintelor marilor parinti. Dintre numele care apar in cele peste 800 de pagini ale acestei noi culegeri de dialoguri mentionam parintii: Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Iachint Unciuleac, Bartolomeu Anania, Nicolae Delarohia (Steinhardt) si altii.
Cu cel de-al doilea volum al Convorbirilor duhovnicesti se incheie seria cartilor tiparite de Parintele Ioanichie in timpul regimului comunist, in conditii de cenzura si piedici de multe feluri. Lupta cu aceste greutati l-a solicitat foarte mult. Adeseori soarta cartilor sale era incerta, erau amanate la nesfarsit si se invocau tot felul de motive pentru a nu fi tiparite. Numai credinta puternica a parintelui si rugaciunile sale si ale altor parinti l-au ajutat sa treaca peste aceste incercari si sa-si vada tiparite cartile sale.
In toti acesti ani, Parintele Ioanichie nu a mai trait pentru sine, ci pentru sfinti si pentru memoria lor, pentru care a fost gata sa se jertfeasca cu totul, riscandu-si chiar viata si liberatea si trecand prin chinuri de marturisitor. Tot ceea ce a lucrat, a lucrat din dragoste: din Dragoste pentru Dumnezeu ca sa fie pururea slavit, din dragoste pentru sfinti, ca sa fie cinstiti ca niste fii ai lui Dumnezeu, si din dragoste pentru oameni, ca sa se bucure impreuna cu sfintii.
In acelasi timp insa, cartile i-au adus pe langa recunostinta din partea cititorilor si multa faima. Dar parintele de tanar lasase lumea cu toate tentatiile ei si alesese sa traiasca pentru Dumnezeu. A iubit viata de manastire si ar fi vrut sa ramana necunoscut, dar cartile sale l-au facut vestit pana si peste hotarele tarii. Totusi, nu acesta era telul sau, sfintia sa nu a lucrat pentru titluri sau onoruri, ci a ramas in continuare un parinte apropiat tuturor, cu usa deschisa pentru fiecare. In plus, gasea cai ca sa depaseasca ispita mandriei chiar si in calitatea sa de autor de renume. De aceea, in acest veac de acum, atat de iubitor de slava desarta, spunea uneori celor care il mai ajutau la corectura: “Mai lasati si greseli, pentru smerenie“, caci nu cauta cinste de la oameni, ci de la Dumnezeu, si ii era destul sa fie cinstit sfintii si cuviosii pe care ii infatisa, iar pe sine se lasa la urma ca un nestiutor.
Linkuri de descărcare
După cum v-am obișnuit, vă oferim gratuit varianta scanată și bună de imprimat a celor două volume de Convorbiri duhovnicești.
Spor la lectură și pomeniți și ostenitorul!
Totodată fac un apel la cei care dețin cartea Vetre de sihăstrie românească să o scaneze și pentru noi și să o trimită pe adresa de e-mail: mon.hrisostom@gmail.com, o voi edita și oferi gratuit mai departe prin intermediul archive.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu