sâmbătă, 7 mai 2016

Predică la Izvorul Tămăduirii

Hristos a Înviat!

Preacuvioși Părinți; iubiți credincioși,

Iarăşi sărbătoare şi iarăşi praznic. Şi, ca să spun mai bine, în această sărbătoare s-a arătat nouă altă sărbătoare aducătoare de bucurie, ce umple inimile credincioşilor de veselie negrăită. Căci, în timp ce prăznuim încă purtătoarea de strălucire Înviere a lui Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, cea de mântuire lumii, iată, a strălucit nouă alt praznic al Maicii Sale celei Curate şi Doamna noastră şi Stăpâna, a Izvorului ei cel purtător de viaţă, care cu dreptate cheamă pe toţi credincioşii, să sărbătorim şi astăzi şi să ne bucurăm toţi cu veselie şi bucurie duhovnicească, slăvind în cântări şi doxologii pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Înviat din morţi şi pe Preasfânta Sa Maică şi Stăpâna a toată zidirea, pe Binefăcătoarea şi Mijlocitoarea noastră a creştinilor, ca să primim har şi răsplată duhovnicească de la ea. Şi precum cei ce merg la scăldătoare, se întorc curăţiţi de întinăciunile trupeşti, astfel şi fiecare credincios ce aleargă la Biserica Izvorului Doamnei noastre şi bea cu evlavie şi credinţă şi se stropeşte cu cinstita aghiasmă a Maicii Domnului, se face strălucitor în chip minunat şi se curăţă cu preaslăvită şi străină curăţire, slobozindu-se de întinăciunile sufleteşti şi de orice boală trupească şi sufletească. În vinerea trecută, adică Vinerea Mare, Domnul nostru pironit fiind pe Cruce, şi rupând pe ea zapisul păcatelor noastre, ne-a dăruit nouă slobozire din robia diavolului, iar în această vineri ne-a învrednicit Iubitorul de oameni să prăznuim nu doar biruinţa noastră, pe care a făcut-o Domnul pentru noi împrotiva iadului, înviind din morţi, ci să prăznuim încă şi o altă minunată sărbătoare, adică sfinţirea Bisericii Maicii Sale Preacurate, a Izvorului primitor de viaţă şi izvorâtor de har.



Împăratul Leon cel Mare, deşi se trăgea din neam nobil, dar rămânând orfan de mic şi neavând cine să-i poarte de grijă, s-a angajat să lucreze ca măcelar, ca să-şi agonisească cele de nevoie pentru traiul de zi cu zi. Dar fiind un bun creştin, împodobit cu multe fapte bune, era foarte milostiv faţă de săraci, iar de la Sfintele Slujbe nu lipsea în nicio zi, căci îi plăcea să asculte tâlcuirile la Sfintele Scripturi. Drept aceea, trecând într-o zi prin locul unde astăzi se află Izvorul primitor de viaţă din Constantinopol, a aflat un om orb, ce rătăcea de colo-colo, pe care apucându-l de mână, îl povăţuia arătându-i calea. Dar întrucât acel sărman, din pricina ostenelii făcute pentru a aflat drumul, era însetat şi începuse să leşine (căci locul era pe atunci pustiu şi cu pădure deasă şi fără de apă), Leon milostivindu-se, lăsă pe orb lângă cale şi intră în desişul acela, căutând apă, ca să potolească setea acelui nefericit. Înconjurând acea pădure şi apă neaflând niciunde, se întorcea mâhnit, gândindu-se cum ar putea potoli setea celui orb. Şi pe când se gândea el astfel cu multă durere în suflet, aude un glas că-i zice: „Nu fi mâhnit, Leone, că aici aproape este apa; caută şi o vei afla.” Deci întorcându-se cu bucurie şi înconjurând acel loc de două şi de trei ori şi neaflând mult-dorita apă, iarăşi căzu în mâhnire mare, crezând că glasul ce-l auzise fusese de la cel viclean. De aceea se şi întoarse în grabă la orb, doar va putea în alt chip să aline suferinţa aceluia. Cum mergea el, auzi iarăşi un glas ca de femeie că-i zice: „O, iubite Leon, întrucât pentru dragostea Fiului şi Dumnezeului meu, Făcătorul şi Creatorul a toată zidirea, te-ai abătut din calea ta şi plinind porunca sfântă a dragostei, ai călăuzit pe orb şi cu multă osteneală te nevoieşti să potoleşti setea lui, pentru aceasta, iată, se dă ţie după dorinţa ta, apa pe care o cauţi. Mergi deci la acel copac unde şade un porumbel şi la rădăcina lui vei afla apă, din care luând adapă pe cel orb şi ochii lui stropeşte-i cu ea şi îndată va vedea. Şi asta va fi ţie semn că vei împărăţi cu puterea Fiului meu şi că voi fi cu tine în toate zilele tale.” Auzind aceasta, minunatul Leon s-a spăimântat şi, făcându-şi semnul crucii, s-a întors căutând să vadă vreun copac cu un porumbel în el şi totodată cine era ceea ce grăise către el. Şi nu văzu nici un om; văzu însă sus, într-un copac, un porumbel şezând. Deci, alergând într-acolo, găsi puţină apă ce curgea. Şi cu credinţă luând din ea, s-a întors la orb bucurându-se. Şi după ce îi dete să bea, aşa cum îi spusese acel glas, a stropit ochii lui şi îndată orbul şi-a recăpătat vederea. Văzând această minune preaslăvită şi crezând făgăduinţei Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu, i-a mulţumit împreună cu orbul căruia i s-au deschis ochii. După un timp oarecare, ajungând împărat, după făgăduinţa Maicii Domnului, n-a uitat să dea mulţumire ei, precum se cădea, împlinind cu fapta făgăduinţa ce-o făcuse către ea. Deci, îndată ce s-a suit la împărăţie, primul lucru bun ce l-a făcut a fost să zidească Biserica Izvorului primitor de viaţă, în numele Născătoarei de Dumnezeu, curăţind locul unde găsise acea apă tămăduitoare, pe când conducea pe orb pe cale. Acea biserică a fost zidită deasupra izvorului şi, fiind cuprins izvorul între zidurile bisericii, în mijlocul ei, a făcut acolo colimvitră sub cupolă. În cupolă era pictată Doamna Născătoarea de Dumnezeu, „Cea mai cuprinzătoare decât cerurile”. Şi se vedea un lucru minunat cu acea pictură, căci dacă cineva se uita în apa din colimvitră, se vedea ca şi cum acolo se afla Născătoarea de Dumnezeu pictată pe apă.
Şi se putea vedea acolo lucru străin şi minunat: bolnavi vindecându-se, orbi văzând, ologi umblând, diavoli izgoniţi din oameni şi orice boală nevindecată cu lesnire fiind tămăduită prin harul Născătoarei de Dumnezeu, ce sălăşluia în acea apă. În toate zilele alergau acolo oameni de neam împărătesc, boieri, arhierei, preoţi şi orice credincios şi nimeni nu se întorcea mâhnit, dacă mergea cu credinţă. Şi era acolo bucurie şi praznic în fiecare zi, din pricina mulţimii mari de oameni ce alergau acolo. Şi mulţi dintre cei necredincioşi văzând minunile cele mari ce se făceau la acel izvor, se întorceau la Hristos cu credinţă, botezându-se şi fiind număraţi în ceata credincioşilor Bisericii lui Hristos. Iar cei ce mergeau acolo, unii pentru vindecare, alţii pentru mulţumire şi alţii pentru doxologie, mulţumeau Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, nu cum fac astăzi cei mai mulţi, cu jocuri, dansuri, cântece şi beţii, ci cu privegheri de toată noaptea în cântări şi slavoslovii neîncetate, cu străpungere şi petrecere duhovnicească în rugăciuni şi ca să spun mai pe scurt cu tot ce mulţumeşte pe Dumnezeu.



Iubiți credincioși,
Ateii și chiar unii din creștini zic: Oare de ce nu mai face Dumnezeu şi azi minuni, ca în Biblie sau în Viețile Sfinților? Poate atunci oamenii ar crede în Dumnezeu. Sau: De ce lasă Dumnezeu suferință pe pământ?
Oameni buni, Dumnezeu face şi azi minuni. Vremurile noastre sunt pline de fel de fel de minuni şi arătări cereşti. Numai cât oamenii n-au ochi sufleteşti să le vadă. Avem mărturii ale minunilor săvârșite prin rugăciune fierbinte la icoanele  Maicii Domnului, avem pe Sfinții cu moaște întregi și făcători de minuni: Efrem cel Nou, Luca al Crimeei, Ioan Rusul, Nectarie din Eghina, Alexandru din Svir, cu moaște calde și mulți alții, care au vindecat pe oameni de cancer și alte boli grave. Avem aghiazma mică și cea mare care nu se strică. Dar cea mai mare minune, afară de Prefacerea pâinii și a vinului în Însuși Trupul și Sângele lui Hristos, la fiecare Dumnezeiască Liturghie, este cea a pogorârii Sfintei Lumini în Ierusalim de Praznicul Învierii Domnului. De acest foc pogorât din cer, am fost binecuvântați și noi, obștea mănăstirii și credincioșii prezenți la Slujba Învierii, adusă de o credincioasă de la Patriarhie. Dar cum mulți contestă veridicitatea acestei minuni, mai bine zis a minunilor în general, zicând că au descoperit metoda prin care “burtoșii” de preoți amăgesc oamenii proști și creduli. Aceștia susțin că patriarhul Ierusalimului folosește lumânări dinainte pregătite cu fitil uns cu fosfor. Voi încerca pe scurt să vă arăt că acestă teorie “științifică” e falsă în ce privește Lumina de la Ierusalim din mormântul Domnului nostru Iisus Hristos.
Ateii susțin că lumânările sunt pregătite după următorul procedeu: "se înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine. Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă."  Până aici pare că s-a "deconspirat" minunea din noaptea de Paște. Dar cu o cercetare mai aprofundată a proprietăților fosforului și în special a auto aprinderii fosforului alb, se vede că autorul și acel cercetător grec omit că prin ardere fosforul alb emite un fum toxic, iar auto aprinderea nu poate fi programată, elementul chimic fiind foarte inflamabil, și păstrat în apă.
Dar nu numai atât ci vă arăt în detaliu de ce această “dovadă” științifică nu  poate explica fenomenul din noaptea Învierii:
1. Lumina sfântă nu vine la o oră anume.
Dacă s-a folosit fosfor, cum se explică că  Sfânta Lumină vine anual la ore diferite, uneori după ore de rugăciune. Ba mai mult ea nu se coboară dacă nu sunt lăsați arabii creștini din Betleem să aplaude, să  chiuie și să bată din tobă, manifestări de bucurie ale lor.
2. Sfânta Lumină vine doar la ortodocși
Dacă se folosește fosfor, de ce celelalte confesiuni creștine nu folosesc aceeași metodă? Oare papa nu poate să procedeze la fel? Ba chiar, atunci când armenii i-au alungat din Sfântul mormânt, ortodocşii au slujit în biserica din apropiere. Sfânta Lumină nu a venit la armeni, ci a despicat un stâlp de marmură.
3. Se aprind nu doar  lumânările patriarhului, ci și candele și lumânări ale credincioșilor
    Dacă se folosește fosfor, cum se explică aprinderea simultană nu doar a buchetului de lumânări ale patriarhului, dar și a unor candele și lumânări ale credincioșilor?  Nu pot fi și acestea îmbibate cu fosfor, căci unii vin cu ele de acasă, sunt cumpărate din diferite locații și unele dintre acestea nici nu sunt folosite atunci și totuși nu se aprind pe drumul spre casă.
4. Fosforul scoate fum toxic mirositor.
Dacă se folosește fosfor, oare nu s-ar simți mirosul? Aprinderea atâtor lumânări nu ar intoxica lumea prezentă la eveniment?
5. Flacăra nu arde în primele minute
În respectivul documentar se spune că fosforul nu degajă căldură, însă în câteva secunde el se consumă de pe fitil, rămânând drept combustibil ceara sau parafina, materialele folosite în fabricarea lumânărilor. Ori Sfânta Lumină, indiferent de ce fel de lumânare folosesc credincioșii, nu arde în primele minute deși se dă cu flacăra (uneori uriașă) chiar prin barbă și prin păr. Fosforul deși nu degajă căldură e un pericol mare de incendiere (deci arde părul).
6. Sfânta Lumină a apărut și în mod vizibil, sub formă de fulgere, fascicul de lumină din tavan până în Sfântul mormânt, etc.
7. Fosforul a fost descoperit în secolul XVII.
Sfânta Lumină se coboară anual încă din primele secole, pe când fosforul a fost descoperit în secolul XVII, de alchimistul german Hennig Brand, care căuta să  extragă aur din substanțe galbene.
El a fiert urina umană până când a rămas un reziduu care lucea (fosforos = purtător de lumină).
Dar până la a realiza știința că fosforul e un nou element chimic, până la a se observa prezența lui și în alte substanțe decât în urină, au mai trecut peste 100 de ani.
Putem vorbi despre producție de fosfor abia din secolul 19. În plus, Ierusalimul era sub ocupație turcească, și nu cred că se grăbeau turcii să importe fosfor și să-l distribuie în imperiu pentru nevoile supușilor. Ba mai mult, astăzi de ce ar complota jandarmii sfântului mormânt (evrei, dușmani declarați ai lui Hristos) să lase patriarhul cu sursă de foc (în acest caz, fosforul alb) știind că îl controlează până la piele pentru a nu avea nimic asupra lui.

În concluzie, să mulțumim Maicii Domnului că se mai săvârșesc minuni și astăzi. Dacă nu am avut noi parte de minuni să cugetăm motivele: oare am cerut cu credință?, oare am fost mulțumitori pentru orice în fața lui Dumnezeu, oare ne va folosi ceea ce dorim așa de mult? Dar, mai bine zis, oare nu face Dumnezeu minuni în fiecare zi cu noi?  Nu plecați urechile la vorbele vrăjmașilor lui Dumnezeu.  Nădăjduiți în Dumnezeu și mulțumiți pentru toate, căci El știe tot ceea ce avem nevoie și dacă nu îndeplinește o cerere a noastră, sigur o face spre binele nostru. De câte ori am cerut sănătate în bolile noastre și când am dobândit-o în loc să mulțumim am făcut păcate? De câte ori am cerut să luăm nu-știu-ce examen și când l-am luat ne-am mândrit cu înțelepciunea noastră?  Noi trebuie să primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. El ne poartă de grijă în fiecare zi, dându-ne hrană şi apă, îmbrăcăminte, păzindu-ne viaţa, ajutându-ne în greutăţi. Atunci când ne este bine în toate, noi trebuie să spunem: „Slavă lui Dumnezeu! Dumnezeu ne ajută!” Iar când ne e rău şi ne lipseşte ceva, trebuie să spunem: „Dă, Doamne! Ajută-mă, Doamne!” Nu te înşela pe tine cu nădejdea fericirii în această lume. Adu-ţi aminte că pe toţi ne aşteaptă o altă lume după această lume, o altă viaţă. Amin


MH

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu