Se afișează postările cu eticheta Convorbiri duhovnicești. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Convorbiri duhovnicești. Afișați toate postările

duminică, 14 aprilie 2019

Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, seria veche

 Update 05.04.2020

Volumele 30 și 72 au fost reîcărcate, deoarece aveau defecte vizuale, iar 41 pentru că am scanat varianta tipărită de IBMBOR, în locul celei tehnoredactate de Apologeticum. Linkurile au fost actualizate cu noile încărcări.


Iubiți frați și surori în Hristos,

     Cu mila lui Dumnezeu cel slăvit în Treime, vrând să îmi procur colecția Părinți și Scriitori Bisericești, seria veche și neavând de unde, afară de anticariate, unde prețul este exagerat, și internet, am recurs la a doua variantă, însă varianta pdf încărcată de cel care le-a scanat inițial, nu era în totalitate editată corespunzător pentru printare. Astfel am aranjat paginile strâmbe, am egalizat paginile în format A4, am lăsat margini albe pentru cusut în stânga și tăiat după copertare în rest și "bonus", am pus o ramă pentru înfrumusețarea cărții.
    Ca de obicei, toate aceste modificări sau editări le împărtășesc cu voi. Mai jos adaug lista cu titlurile colecției, la care sunt adăugate, după cum am spus, linkurile cu pagina respectivă de pe archive.org, locul de unde puteți descărca, varianta pdf.
     Dacă găsiți folositoare această variantă a colecției, vă rog dați de știre mai departe la cei care au nevoie de aceste cărți și pomeniți și ostenitorul, Ierodiaconul Hrisostom, păcătosul.




Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, 
seria veche

- Scrierile Părinților Apostolici, col. PSB 1, trad., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979;

- Apologeți de limbă greacă, col. PSB 2, trad., introd., note și indice de Pr. Teodor Bodogae, Pr. Olimp Căciulă, Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980;

- Apologeți de limbă latină, col. PSB 3, trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu, introd., note și indici Nicolae Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981;

- Clement Alexandrinul, Scrieri, partea I, col. PSB 4, trad., introd., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

- Clement Alexandrinul, Scrieri, partea a II-a, Stromatele, col. PSB 5, trad., cuvânt înainte, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

- Origen, Scrieri alese, partea I, Din lucrările exegetice la Vechiul Testament, col. PSB 6, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Lațcu, studiu introductiv și note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981;

- Origen, Scrieri alese, partea a II-a, Exegeze la Noul Testament, Despre rugăciune, Filocalia, col. PSB 7, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Lațcu, studiu introductiv și note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

- Origen, Scrieri alese, partea a III-a, Despre principii, Convorbiri cu Heraclide, Exortație la martiriu, col. PSB 8, studii introductive, trad. și note de Pr. Teodor Bodogae, Pr. Constantin Galeriu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

- Origen, Scrieri alese, partea a IV-a, Contra lui Celsus, col. PSB 9, studiu introductiv, trad. și note de Pr. Teodor Bodogae, colaboratori: N. Chircă, Teodosia Lațcu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984;

- Sf. Grigorie Taumaturgul, Metodiu de Olimp, Scrieri, PSB 10, studiu introductiv, trad., note și indici Pr. Constantin Cornițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984;

- Actele martirice, col. PSB 11, studiu introductiv, trad., note și comentarii Pr. Ioan Rămureanu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

- Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, partea a III-a, Despre Sfântul Duh, Corespondență (Epistole), col. PSB 12, trad., introd., note și indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988;

- Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea I, Istoria bisericească, Martirii din Palestina, col. PSB 13, trad., studiu, note și comentarii de Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987;

- Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea a II-a, Viața lui Constantin cel Mare, col. PSB 14, studiu introductiv Prof. Dr. Emilian Popescu, trad. și note Radu Alexandrescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991;

- Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, partea I, Cuvânt împotriva elinilor, Cuvânt despre Întruparea Cuvântului, Trei cuvinte împotriva arienilor, col. PSB 15, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987;

- Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, partea a II-a, Epistole, Viața cuviosului părintelui nostru Antonie, col. PSB 16, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988;

- Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii și cuvântări, col. PSB 17, trad., introd., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986;

- Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, partea a II-a, Asceticele, col. PSB 18, trad., introd., indici și note de Iorgu D. Ivan, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989;

- Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea I, Omilii la Facere (I), col. PSB 21, trad., introd., indici și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987;

- Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a II-a, Omilii la Facere (II), col. PSB 22, trad., introd., indici și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989;

- Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei, col. PSB 23, trad., introd., indici și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994;

- Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri, partea I, col. PSB 29, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Ioan Buga, note Pr. Dumitru Stăniloae, indice Pr. Ioan Buga, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

- Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri, partea a II-a, Scrieri exegetice, Dogmatico-polemice și morale, col. PSB 30, trad. și note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998;

- Sf. Macarie Egipteanul, Scrieri, Omilii duhovnicești, col. PSB 34, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992;

- Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri, partea I, Închinarea și slujirea în duh și adevăr, col. PSB 38, trad., introd. și note Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991;

- Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri, partea a II-a, Glafire, col. PSB 39, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992;

- Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri, partea a III-a, Despre Sfânta Treime, col. PSB 40, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994;

- Sf. Chiril al Alexandriei, Scrieri, partea a IV-a, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, col. PSB 41, trad. introd. și note Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000;

- Teodoret episcopul Cirului, Scrieri, Istoria bisericească, col. PSB 44, trad. Pr. Vasile Sibiescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995;

- Sf. Ambrozie al Milanului, Scrieri, partea I, Tâlcuiri la Sfânta Scriptură, col. PSB 52, trad. de Pr. Teodor Bodogae, Pr. Nicolae Neaga, Maria Hetco, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007;

- Sf. Ambrozie al Milanului, Scrieri, partea a II-a, Despre Sfintele Taine, Scrisori, Imnuri, col. PSB 53, trad., introd. și note Pr. Ene Braniște, David Popescu, Dan Negrescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994;

- Sf. Ioan Casian, Scrieri alese, Așezămintele mânăstirești, Convorbiri duhovnicești, col. PSB 57, trad. Vasile Cojocaru, David Popescu, prefață, studiu introductiv și note de Nicolae Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990;

- Fer. Augustin, Scrieri alese, partea I, Confessiones/Mărturisiri, col. PSB 64, traducere și indici Nicolae Barbu, introd. și note Pr. Ioan Rămureanu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985;

- Boethius, Salvianus, Scrieri, Articole teologice și mângâierile filosofiei, Despre guvernarea lui Dumnezeu, col. PSB 72, cuvânt înainte IPS Nicolae Corneanu, trad., note și comentarii David Popescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992;

- Casiodor, Scrieri, Istoria bisericească tripartită, col. PSB 75, trad. Liana și Anca Manolache, introd. și note Pr. Ștefan Alexe, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998;

- Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Tâlcuiri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Dionisie Areopagitul și Grigorie Teologul, col. PSB 80, trad., introd. și note Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1983;

- Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri, partea a II-a, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești, col. PSB 81, trad., introd. și note Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Veniți Duminica la Dumnezeiasca Liturghie

Iubiţi credincioşi,

De foarte multe ori vine câte un credincios la mine şi îmi spune:

„Părinte, ce pot face că nu-mi merge bine deloc, cred că am făcături?“.

Şi atunci eu îl întreb:

„Ca să lămurim această problemă a făcăturilor, spuneţi-mi mai întâi dacă mergeţi în fiecare duminică la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie“.

„Nu, părinte, de ce să mint, că m-ar bate Dumnezeu!“

„Dar  posturile de miercuri şi vineri la ţineţi?“

„Câteodată, foarte rar, doar vinerea.”

„Dar v-aţi spovedit şi v-aţi împărtăşit cel puţin de patru ori pe an, în cele patru posturi mari?“

„Nu, părinte, asta chiar n-am făcut-o din copilărie“.

„Vă rugaţi şi dumneavoastră dimineaţa, la prânz şi seara, când vă aşezaţi şi când vă sculaţi de la masă?“

„O, nu părinte, păi lucrul ăsta nici măcar n-am ştiut că trebuie făcut“.

„V-aţi făcut sfeştenie la casa unde locuiţi măcar o dată pe an?“

„N-am făcut-o niciodată“.

„Aveţi candelă în casă?

„Nu, n-avem candelă“.

„Dar icoane aveţi pe pereţii camerelor unde locuiţi?“

„Nu avem pe pereţi, avem numai din acelea mici, pe care le ţinem în portofel să ne meargă bine“.

Şi atunci i-am spus:

„Iată că nu ai făcături, ci ai puţinătate de credinţă, adică dumneata eşti creştin ortodox doar prin Taina Sfântului Botez, în rest, te comporţi ca şi un păgân care nu vine duminica la Sfânta Biserică, pentru că, de fapt el, nici nu crede în Iisus Hristos“.

Şi, ca să fiu mai clar, iată ce ne îndemnă Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Rămâi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi nu vei fi trădat de Biserică; iar de fugi din Biserică, nu este vinovată Biserica. Că de vei fi înăuntrul Bisericii, nu intră lupul; iar de vei ieşi afară te va pierde fiara. Nu este de vină stâna la aceasta, ci nerăbdarea şi necredinţa ta; că nimic nu este mai tare decât Biserica. Nădejdea ta să fie Biserica: mânturiea ta să fie Biserica; scăparea ta să fie Biserica, căci este mai înaltă decât cerurile şi mai desfătată decât pământul şi niciodată nu îmbătrâneşte, ci întotdeauna înfloreşte“.

Iată ce se spune într-una din Sfintele Evanghelii: „Atunci, intrând în corabie, Iisus a trecut înapoi şi a venit în cetatea Sa“ (Matei 9:1). Intrând în corabie… Iată şi viaţa noastră – nu este altceva decât o mare,nestatornică, furtunoasă! Nu în zadar se spune într-o cântarebisericească: „Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive!“ (irmosul glasului 6, cântarea a 6-a). Mareapreînchipuie viaţa noastră, iar corabia este simbolul Sfintei BisericiOrtodoxe cu crucea pe catarg şi cu Mântuitorul Iisus Hristos la cârmasufletelor noastre.

Porunca a patra

Moise a primit pe muntele Sinai Tablele legii, adică cele zece porunci dumnezeieşti. Porunca a patra din Decalog spune aşa: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei (duminica, ziua Domnului), ca s-o sfinteşti“…. Aşadar, această poruncă ne cere ca în fiecare săptămâână să păstrăm o zi de odihnă închinată cinstirii lui Dumnezeu. A sfinţi ziua de odihna stă în puterea noastră, a fiecăruia, care doreşte să trăiască cu Dumnezeu. Dacă cineva ne-ar întreba: „de când se ţine duminica drept zi de sărbătoare?“, noi ar trebui să-i răspundem aşa: „Creştinii au ţinut duminica drept zi de rugăciune şi de odihnă, chiar de la Învierea Domnului. Iată cum citim în Sfânta Scriptură: „Iar în ziua cea dintâi a săptămânii (duminica), când noi – adică ucenicii – ne-am adunat să frângem pâinea, Pavel, care avea să plece a doua zi, a stat cu ei de vorbă şi şi-a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii“ (FapteleApostolilor 20:7). „Să frângem pâinea“, înseamnă că ucenicii se adunausă săvârşească în fapt Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească, în zilele deduminică.

Unde este adevărul, la adeventişti sau la ortodocşi? Care este ziua de sărbătoare şi odihnă: sabatul sau duminica?

Duminica este ziua cinstită de creştini. Este o mare diferenţă între serbarea duminicii – proprie creştinilor – şi odihna sabatului – proprie evreilor. Trebuie să ştim clar că: vinerea este ziua de odihnă a musulmanilor, SÂMBǍTA ESTE ZIUA DE ODIHNǍ A EVREILOR, Duminica – ziua de odihnă şi sărbătoare a creştinilor. Punem o întrebare simplă şi clară: adventiştii din ţara noastră de ce ţin sabatul??? Sunt evrei sau sunt creştini??? Dacă sunt creştini atunci să ţină duminica !!! Adventiştii au început să ţină sabatul după 1846, când „profeteasa“ Hellen White susţine că a primit un mesaj de la Dumnezeu prin care-i poruncea (?!?) să restituie „adevărata zi de odihnă“ adică Sabatul. Trebuie menţionat că până în 1846 adventiştii au serbat, ca toţi creştinii, ziua de duminică.

Şi atunci, ce i-a determinat oare pe adventişti să revină la Sabat? Hellen White este cea care i-a convins pe adepţi să ţină Sabatul motivând că Hristos, care a venit „în duh“ în 1844, nu a venit în trup pentru că nu este ţinută adevărata zi de odihnă (?!?). După aşa-zisa „revelaţie“ a Hellenei White, o parte din adventişti părăsesc cultul şi formează grupul adventiştilor reformişti. Adepţii care au acceptat revenirea la Sabat s-a numit „adventişti de ziua a şaptea“ (A.Z.Ş.) sau adventişti sabatişti.

Dovezi bilice ale consacrării duminicii ca zi de sărbătoare

1. Dumnezeu-Tatăl a creat lumea şi prima zi a creaţiei este duminica (Facerea 1:1-5).

2. Dumnezeu-Fiul a înviat a treia zi din morţi tot duminica (Matei 28:1).

3. Dumnezeu-Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli la Rusalii tot duminica (Fapte 2:1 4).

Privind cu atenţie cele trei puncte de mai sus despre lucrarea Sfintei Treimi, observăm cu uşurinţă că Duminica e zi de bucurie în care prăznuim:

► ZIDIREA LUMII de către Dumnezeu-Tatăl;

► RǍSCUMPǍRAREA ei prin Dumnezeu-Fiul;

► SFINŢIREA LUMII prin Dumnezeu-Duhul Sfânt.

DUMINICA A SǍVÂRŞIT HRISTOS LUCRǍRILE SALE MÂNTUITOARE:

◙ Duminica – Mântuitorul investeşte pe Sfinţii Apostoli, prin viu grai şi prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor, cu harul apostolesc, preoţesc şi al duhovniciei (Ioan 20:21-23).

◙ Duminica – se arată lui Luca şi lui Cleopa, săvârşind prima Euharistie în ziua Învieri în faţa lor şi îi împărtăşeşte în Emaus (Luca 24:13-31).

◙ Duminica – se arată celor şapte apostoli la Marea Tiberiadei (Ioan 21:1-22).

◙ Duminica – se arată lui Iacov, tuturor apostolilor şi „la cei peste cinci sute de fraţi“(1Corinteni 15:5-7).

◙ Duminica – s-a arătat Sfântului Apostol Toma (Ioan 20:24-29).

◙ Duminica – s-a făcut cea mai mare descoperire a lucrurilor care sunt în cer şi care au să vină, în vremea Sfântului Apostol Ioan (Apocalipsa 1:10).

◙ Duminica – Sfinţii Apostoli săvârşeau Sfânta Liturghie (Fapte 20:6-7; 1Corinteni 16:1-2).

Sfântul Apostol Pavel  le-a grăit evreilor din vremea sa despre „Noua zi de odihnă“, lucru care desigur este valabil şi pentru noi, cei deastăzi: „Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea s-a lăsat altă zi de odihnă poporului lui Dumnezeu (Evrei 4:8-9). Se poate vedea foarte clar, că sâmbăta a existat ca zi de odihnă pentru evrei, dar poporului lui Dumnezeu (creştinilor) i s-a lăsat altă zi de odihnă: duminica.

autor Preot Ioan

joi, 28 septembrie 2017

Meditație smerită

„Ce este această preaminunată taină a osândirii de sine?”

de Serghei Vasilievici Antonov

Când spun eu-nevrednicul, Dumnezeu mă umple de vrednicia Lui.
Când spun eu-ticălosul, Hristos mă umple de curăția Sa.
Când spun eu-nenorocitul, Domnul mă apără de toate nenorocirile și alungă toate necazurile.

Când spun eu-slăbănogul și neputinciosul, Domnul mă întărește și mă face preaputernic.

Când spun eu-netrebnicul, Maica Domnului mă învrednicește de daruri neprețuite.
Când spun eu-vrednicul de osândă, Domnul mă izbăvește de osândă.
Când spun eu-singurul vrednic de osânda cea înfricoșată a iadului, Duhul Sfânt dă lin mărturie de mântuire în adâncul tainic al inimii mele.
Când mă urăsc pe mine până la moarte, Domnul îmi dăruiește dragostea pentru El.
Când spun eu-cel mai rău dintre toți, Maica Domnului mă umple de bunătatea Sa.
Ce este această prea-minunată știință pe care nici cum nu o pot osebi?
Când spun eu-păcătosul, Preasfânta Treime mă vindecă și mă umple de harul cel sfânt.

Când spun eu-bicisnicul, Domnul îmi deschide mintea spre pricepere.
Când spun eu-cel mai păcătos dintre toți, Sfinții Bisericii neîncetat se roagă pentru mine.
Când spun eu-scârbavnicul, toată scârba și întristarea se îndepărtează de la mine.
Când spun eu-cel mai mic dintre toți, Hristos mă umple de măreția lui.
Când spun eu-cel mai prost dintre toți, Hristos îmi dăruiește grabnic înțelepciunea Sa.
Când spun eu-ultimul dintre toți, Domnul îmi dăruiește cu milă întâietatea.
Ce este această taină pe care nici cum nu o pot însuși?
Când spun eu-cel mai tâmpit dintre toți, Domnul îmi ascute ochiul inimii.
Când spun eu-orbul și neștiutorul, Domnul îmi dăruiește străvederea și cunoașterea simplă a bucuriei sale.

Când spun eu-moșul putregai, Domnul mă întinerește și mă umple de mireasma lui.

Când spun eu necugetatul, Domnul îmi luminează cugetul.
Când spun eu-nepriceputul, Domnul îmi dăruiește cea mai înaltă pricepere.
Ce este această Mare Știință, și cum o pot dobândi?
Când râd de mine, Domnul mă întărește. Când mă defaim, Domnul mă umple de slava Sa.
Când mă trec cu vederea, Domnul își aduce aminte de mine de-îndată.
Când mă cobor sub toți, Domnul mă înalță peste fiecare.

Când încă n-am pus început bun, Domnul dă mărturie că le-am săvârșit pe toate.

Când spun eu-slugă netrebnică și păcătoasă întrucât nici pe cele pe care trebuia să le împlinesc nu le-am săvârșit, Domnul mă izbăvește din cumpăna iadului.

Când mă tăinuiesc, Domnul mă preaslăvește.

Când dau dreptate tuturor, Domnul îmi dă neprețuita pace.
Când dăruiesc totul, Domnul Însuși mi se dăruiește pe sine întreg.
Ce este această minunată lucrare a prihănirii de sine?
Când mă ocărăsc, Domnul mă umple de slavă.
Când nu mă grijesc de mine însumi, Domnul are nemărginită grijă de mine.
Când nu am iubire de sine, Domnul mă umple de dragoste.
Sărăcia îmi este cea mai mare bogăție.
Necinstirea îmi este cea mai aleasă cinstire.
Ocara îmi este cea mai minunată laudă.
Ascultarea și supunerea îmi este cea mai desăvârșită libertate.
Tăierea voii îmi este cea mai mare sporire.
Strâmtorarea de sine îmi este cea mai mare dezmărginire.
Disprețuirea de sine îmi este cea mai înaltă prețuire.
Înfrânarea îmi este cea mai plăcută desfătare.
Tăcerea este cea mai preaminunată vorbire.
Jertfirea pentru celălalt este cel mai minunat egoism.
Vrăjmașii îmi sunt cei mai buni prieteni.
Iubirea de vrăjmași este cea mai înaltă iubire de sine.
Când mor pentru mine însumi, Hristos viază întru mine.
Când mă lepăd de mine însumi, Domnul îmi dăruiește Împărăția cea Cerească.
Ce este acestă minunată înțelepciune, cum aș putea-o păstra?

Când sunt ca tâlharul care s-a osândit pe sine, dobândesc primul raiul.
Când sunt nebun pentru Hristos, sunt cel mai sănătos la minte!

Când sunt ca și cananeeanca, tânjind după firmiturile ce cad de la masa stăpânului, dobândesc Pâinea cea Cerească.

Când sunt ca și samarineanca cea milostivă, ajung să beau din Apa cea Vie.
Când nu mai am nici un fel de întoarcere asupră, Însuși Domnul se întoarce asupră-mi.
Când mă smeresc, Domnul mă iubește.
Ce este această taină, nici cum nu o pot desluși.
Doamne, Tu înțelepțește-mă să păstrez harul tău!

luni, 20 februarie 2017

Adevărul privind profețiile Sfântului Nil Athonitul, Izvorâtorul de Mir

Nu neagă nimeni Sfințenia acestui cuvios, însă forma în care apar aceste profeții e fără temei ortodox, așa cum autorul acestui eseu explică spre sfârșit. Se știe din istoria Bisericii, că mulți au împrăștiat cuvinte și idei proprii, atribuite unui sfânt pentru a avea greutate. Trăim vremuri "apocaliptice", însă toate aceste păcate au existat dintotdeauna, dar nu așa de evident.  Momentul în care Domnul nostru Iisus Hristos va veni să judece lumea nu îl știe nimeni. Pe creștini nu trebuie să îi intereseze de semnele vremurilor din urmă, ci cum să trăiască astăzi, fără să își piardă mântuirea. 
Nici un sfânt care a avut sau are harul profeţiei nu a vorbit despre date exacte, despre sfârşit, pentru că sfinţii nu seamănă niciodată groază, nu ameninţă şi nu spun ceea ce numai Dumnezeu cunoaşte.
Ceea ce trebuie să simtă neîncetat creştinul credincios este că sfârşitul este aproape, că existenţa noastră în această viaţă trecătoare şi că ceea ce trebuie să ne preocupe este întâlnirea cu Tatăl nostru cel Ceresc, nu ce se va întâmpla cu lumea. Dacă murim mâine, ce folosește să știm când va fi sfârșitul lumii? Trebuie să ne pregătim zilnic pentru momentul morții și al întâlnirii cu Hristos.  Aceasta este eshatologia ortodoxă, una mântuitoare şi binefăcătoare.

Povestea

Sfântul Nil (+ 1651) a fost un far luminos de sfințenie care a luptat cu vitejie în ascetism pe Sfântul Munte Athos. După moarte de la el a țâșnit o cantitate abundentă de mir care i-au adeverit sfințenia și curăția.

Între anii 1813 și 1819, un anumit monah pe nume Teofan, de asemenea cunoscut și ca „Deținutul”, a fost tulburat de un demon din cauza multelor sale păcate și de asemenea a suferit de hernie. În disperarea cauzată de starea sa, a plănuit să plece din Sfântul Munte până într-o zi când Sf. Nil i s-a arătat. Sf. Nil i-a arătat o colibă părăsită și l-a însărcinat să se stabilească acolo, promițându-i să se îngrijească de nevoile sale trupești. Teofan  a ascultat, deși nu știa că acesta a fost Sf. Nil – doar mai târziu sfântul s-a destăinuit pe sine.
Sf. Nil i s-a arătat de mai multe ori, l-a vindecat și l-a învățat despre războiul duhovnicesc. Curățat de patimi și păcate prin propria luptă ascetică, a primit poruncă de la Sf. Nil să primească Schima Mare și să poarte numele Ekhmalotos (Deținutul) ca semn că este acum prizonierul Sf. Nil pentru faptul că l-a vindecat de posesiunea demonică și de viciu.
Sf. Nil i-a zis monahului Ekhmalotos că vrea să fie făcut un drum spre peștera sa, astfel încât monahii să meargă acolo să se roage. El de asemenea a vrut să fie oficiată Liturghia în biserica din peșteră pe care el însuși a construit-o.
Când Părinții au auzit asta, au vrut să construiască o biserică în cinstea Sf. Nil. În timp ce săpau pe locul viitorului așezământ au dat de mormântul sfântului. De la moaștele sale a ieșit o mireasmă inefabilă. Acest fapt a avut loc pe 7 mai 1815.
Apoi monahii i-au informat pe Părinții de la Marea Lavră despre descoperirea lor. Ei au venit și au dus moaștele la Lavră, lăsând doar o porțiune din falca sfântului la peșteră pentru a fi cinstită de cei care au venit acolo.
La cererea unor monahi din Kafsokalivia, monahul Ekhmalotos a scris despre aparițiile sfântului, iar mai târziu Sf. Nil i-a zis să-i noteze cuvintele în întregime. Deoarece avea foarte puțină știință de carte i-a dictat istoria și profețiile unui ieromonah, Gherasim din Constantinopol, care a scris-o cuvânt cu cuvânt.
Sfântul a povățuit că cei care caută refugiu pe Sfântul Munte nu trebuie niciodată să se descurajeze și să nu-și piardă nădejdea în protecția Maicii Domnului. Monahii nu trebuie să abandoneze Athosul până în ziua în care icoana Iveron a Maicii Domnului va pleca, ci să rămână acolo în pocăință, tăcere, smerenie, ascultare și, în special, castitate , nădăjduind mereu că se vor mântui.
Mulți bătrâni sfinți au văzut în monahul Ekhmalotos un simbol al monahismului vremurilor de pe urmă.
Cronica completă a învățăturilor și profețiilor Sf. Nil date monahului Teofan între anii 1813 și 1819 umple o carte de șase sute de pagini, disponibilă în greacă și rusă. Pe pagina 611 a acestui text, citim că a fost un monah pe nume Iacov de la mănăstirea Iveron care a copiat întregul text și l-a publicat în 1906. Textul include profeții despre invadarea Sfântului Munte în timpul Revoluției Grecești, Revoluția din 1821 însăși, sfârșitul monahismului în Sfântului Munte și ispitele monahilor vremurilor de pe urmă.
Adevărul. De câțiva ani a avut loc o cantitate abundentă de postări peste tot în lumea cibernetică, inclusiv a materialului publicat în mai multe limbi, a așa-zisei „Profeția Sfântului Nil”, care pretinde să prezică diferite semne ale vremurilor de pe urmă și a venirii Antihristului, lucruri ce ar fi început în secolul 20 (anume în 1992). Această „profeție” este doar un pasaj din cronica scrierilor și profețiilor Sf. Nil dată monahului Teofan, menționată mai sus. Discernământul propriu ne obligă să ne întrebăm, totuși, cât de demne de încredere și sigure sunt aceste profeții dintr-o perspectivă ortodoxă?
Răspunsul simplu este acesta: așa-zisele „profeții ale Sf. Nil” nu sunt deloc demne de încredere. Monahul Teofan pare să fi căzut în înșelare, probabil după minunea găsirii sfintelor moaște a Sf. Nil pe 7 mai 1815.
În 2002, a fost publicată în Grecia o carte cu titlul „Căderea și sfârșitul Muntelui Athos a fost profețită de Sfântul Nil Izvorâtorul de Mir”. Această carte a fost scrisă de monahul Maximos Varvaris și publicată de sfânta mănăstire Paraklitos care se află în orașul Oropos din prefectura Attica, unde sunt Celulele Sfinte ale Sfântului Nil de la Muntele Athos. Această carte, cu titlul ei provocator și însemnătatea ei mare pentru Muntele Athos a cauzat o examinare mai atentă a acestor așa-numite „profeții”. O carte întitulată „Profeții ne dezvăluie”, a fost publicată de Poimenikos Avlos de pe Muntele Athos în 2010 și a fost scrisă de monahul athonit Avraam de la Kalyva Schimbării la față a Mântuitorului din Provata. În această carte, el oferă informații despre ceea ce e cunoscut ca profețiile Sfântului Nil, urmând o examinare a textului pe care l-a publicat în prima ediție. Citim:
În prima ediție a acestui eseu am citat din textul menționat anterior ca o profeție a Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir. Dar apoi a căzut în mâinile noastre cartea intitulată Profețiile Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir. O retipărire a acestor „profeții” în timp și în multe variații a fost transmisă, din păcate, de zeloți lipsiți de spirit critic, bibliotecilor anumitor mănăstiri. Un studiu al textului confirmă că acesta e o blasfemie împotriva Sfântului Nil, ce a fost transmisă de un monah demonizat care a scris-o. Fiți atenți la ce el scrie, că după o sută șapte zeci de ani de la moartea Sfântului, Sf. Nil i se arată „în altă formă”, ca și cum i-ar fi recunoscut forma adevărată, după fusese mort atât de mulți ani, iar după ce, spune el, a fost vindecat de posedarea demonică, el [sfântul] i-a dictat așa-numitele „profeții”. Dar fiindcă era complet analfabet, el i-a spus să i le spună altui ieromonah care să le scrie. Și toate aceste texte, ce au avut nevoie de o carte groasă în care să fie fixate, el le-a reținut și le-a dictat acelui ieromonah.
Dintre aceste texte, unul conține învățături fără sens, care sunt peiorative și defăimătoare la adresa Părinților athoniți, cu generalizări, iar în ultima retipărire făcută de un binecunoscut monah, care este un zelot și un schismatic, acesta identifică aceste pseudo-profeții a ultimelor zile cu starea părinților de azi din Muntele Athos, care se luptă în lupta cea bună a credinței rugându-se pentru întreaga lume; și el însuși a profețit că Antihristul s-a născut și se va dezvălui în 2012!

Din păcate, el are același spirit care a inspirat scrierea așa-numitor „profeții”, atribuite Sf. Nil.
Și pentru a face mai clară înșelăciunea, spunem următoarele: 

Nici un sfânt, în istoria Bisericii, n-a apărut după adormirea sa pentru a dicta cuiva care este încă în această lume niște texte profetice. Profețiile sunt date doar de Dumnezeu unor persoane sfinte care trăiesc în lume pentru a le dezvălui contemporanilor care sunt în Biserică și a descoperi evenimente viitoare generațiilor viitoare pentru a contribui la conștientizarea educațională și la pregătirea credincioșilor pentru întâmplările viitoare.


Deci, după umila noastră opinie acolo nu sunt profeții ale Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir, ci este un text fals al cuiva care a fost înșelat și din acest motiv distribuirea sa trebuie să înceteze, deoarece derutează credincioșii și în același timp trebuie să-l repunem în drepturi pe Sfântul Nil Izvorâtorul de Mir, care este iubit și admirat de toți părinții athoniți. Solicităm ca părinții de la mănăstirile care au copii a acestui fals, să le scoată din bibliotecile lor și să le distrugă. Aceeași opinie este împărtășită de alți părinți athoniți.
Noi n-am luat acest text care este citat ca profeție a Sf. Nil din cartea menționată mai sus, dar el a fost înregistrat la mănăstirea Stavrovouniou din Cipru și ar putea proveni de la altcineva și este atribuit Sf. Nil.
De altfel, după cum se știe bine aici în Muntele Athos, când în vremurile mai vechi rușii s-au interesat de aceste „profeții ale Sfântului Nil” pentru a le traduce, Sfânta Comunitate a Muntelui  Athos n-a permis ca ele să le fie date considerându-le nevalabile [aceasta s-a întâmplat în 1912].
Decizia Sfintei Comunități a Muntelui Athos din 1912 de a nu permite traducerea acestor „profeții” și opinia ei că acestea sunt învățături nelegitime și înșelătoare, este răspunsul dat tuturor celor care le scot în evidență pentru a-și promova ideologiile.
Sursa:http://www.johnsanidopoulos.com/2012/05/truth-about-prophecies-of-saint-nilus.html
traducere de Cristian Bogatu

vineri, 9 septembrie 2016

Mărturisire sau schismă? - agitația din jurul Sinodului de la Creta

Interviu cu Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
Având în vedere faptul că în ultima vreme au avut loc discuții intense legate de Sinodul din Creta, ne-am adresat Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, unul dintre participanții la acest Sinod, care nu a semnat controversatul text „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, pentru a ne răspunde la câteva întrebări legate de frământările iscate în jurul acestui subiect. Îi mulțumim pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, așa cum a făcut-o de fiecare dată, în virtutea relației și colaborării de mai mulți ani pe care redactorii revistei noastre o au cu Înalt-Preasfinția sa.

- Spun Părinții că pentru a fi cineva mărturisitor în orice vreme – deci și în vremurile de astăzi – trebuie să fi ajuns la treapta luminării minții. Vă rugăm să ne spuneți ce este luminarea minții și care sunt semnele că a ajuns cineva la luminare.

– Mărturia-mărturisirea este strâns legată de martiriu. Mărturia ortodoxă fără martiriu, atunci când nu există condiții pentru martiriu, are valoare, câtă vreme martiriul fără mărturie-mărturisire nu are valoare, pentru că și ereticii pot suferi martiriu fără să aibă mărturie ortodoxă și, prin urmare, nu sunt martiri din punct de vedere ortodox.
Mărturia ortodoxă și martiriul ortodox presupun un om care se află pe treapta luminării minții și a vederii lui Dumnezeu, așa cum bine spuneți în întrebarea dumneavoastră. Starețul Sofronie de la Essex spunea că martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată Fericirile lui Hristos, care încep cu sărăcia duhovnicească, adică cea mai adâncă smerenie, trec prin tânguire, blândețe, milostivire, curăția inimii, pace – și, la sfârșit, prigoana.
Acest lucru se vede și în viața Apostolilor, care le-au părăsit pe toate pentru a-L urma pe Hristos, s-au curățit, au trecut prin durerea Crucii lui Hristos, L-au văzut pe Hristos înviat, au primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, au propovăduit Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în toată lumea și și-au încheiat viața prin moarte martirică, cu excepția Evanghelistului Ioan, care a trăit martiriul Crucii pe Golgotha.
Astfel, mărturisirea lui Hristos presupune comuniunea mărturisitorului cu Hristos în Duhul Sfânt. Însuși Hristos a spus: „Oricine va mărturisi întru Mine[1] înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu întru el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri” Matei 10:32-33.
În acest pasaj trebuie să luam aminte la acest „întru Mine”. Sfințitul Gură de Aur, tâlcuind acest punct, spune că prin aceasta Hristos arată că „mărturisitorul mărturisește nu prin puterea sa proprie, ci ajutat de harul de sus”[2]. Dimpotrivă, pentru cel care Îl tăgăduiește pe Hristos nu folosește „întru Mine”, pentru că, „devenind pustiu de darul lui Dumnezeu, astfel se leapădă [de Hristos]”.
Aceasta înseamnă că mărturisirea lui Hristos nu se face din patimile omenești, ci în comuniune cu Hristos: Hristos adeverește în inimă, iar omul mărturisește, după cuvântul Apostolului Pavel: „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” Romani 10:10. Aceasta înseamnă că omul poate să spună „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” Galateni 2:20, ca drept să învețe[3] cuvântul adevărului. Iar ca să spună aceasta trebuie să aibă o foarte adâncă încredințare că înlăuntrul său lucrează Hristos, în Duhul Sfânt.
Exact asta înseamnă că înlăuntrul inimii omului trebuie să fie pusă în lucrare, în Duhul Sfânt, energia noetică a sufletului – lucru care este caracterizat de Părinți ca minte (νοῦς) – și, mai ales, să existe luminarea minții, rugăciunea minții (rugăciunea noetică). Sfântul Maxim Mărturisitorul scria că atunci când omul depășește plăcerea și durerea se află la treapta curăției inimii, când depășește uitarea și ignorarea lui Dumnezeu, atunci se află la luminarea minții, iar când depășește închipuirea, atunci se află la îndumnezeire și este teolog adevărat.
Prin urmare, când omul își tămăduiește partea pătimitoare a sufletului, când puterile sufletești scapă din starea împotriva firii și se mișcă spre starea după fire și spre cea mai presus de fire, atunci devine Părinte al Bisericii, Mărturisitor ortodox, are teologie empirică ortodoxă și poate deveni martir al lui Hristos. În caz contrar, lucrează patimile, și prin patimi vorbește vrăjmașul credinței noastre.

„Teologia ortodoxă este empirică”
- Din aceasta înțelegem că, de exemplu, cineva care este bine-intenționat, iubește Ortodoxia și vrea să o apere cu râvnă, dar nu a ajuns la luminare, în momentul în care va fi pus în situația mărturisirii se va lepăda, oricât de mult și-ar fi dorit să mărturisească?
– În chestiunile credinței ortodoxe nu contează atât de mult să fie cineva bine-intenționat sau să aibă o bună disponibilitate sufletească și râvnă, pentru că mulți dintre cei care au aceste însușiri se află și în erezii, și în alte religii. Problema este să avem baze teologice ortodoxe, instruire teologică, premise teologice, tradiție isihastă și multe altele. Teologia ortodoxă este empirică, și această teologie poate să deosebească ce este creat de ce este necreat, ce este necurat de ce este curat, ce este ortodox de ce este eretic, mărturisirea ortodoxă de îndărătnicia înșelată.
Astăzi există multă confuzie în jurul acestor subiecte, și lucrul acesta mă neliniștește în mod deosebit. Cineva poate să pară și să acționeze ortodox, și totuși să fie stăpânit de o insolență demonică-luciferică și, în esență, să-și promoveze propriile patimi.
Gândiți-vă că toți ereticii primelor veacuri (Pavel din Samosata, Arie, Nestorie etc.) erau clerici morali, oameni buni, aveau râvnă – dar, pe de o parte, nu aveau cunoașterea teologiei empirice, iar pe de altă parte teologhiseau din filosofie. Vorbeau despre faptul că Dumnezeu are esență și energie – dar în chip filosofic, aristotelic, intelectual, de aceea au și căzut în erezii. Acest lucru îl vedem puternic la teologii monarhianiști dinamici și modaliști, care încercau, pe baza unor premise filosofice, să interpreteze că Dumnezeu este Unul și în același timp Trei.
Dimpotrivă, Părinții Bisericii vorbeau despre esență și energie din experiența lor cea după har, cu alte cuvinte cunoșteau empiric că omul se împărtășește de energia necreată a lui Dumnezeu, iar nu din esența Lui necreată, și această cunoaștere provenea din faptul că vedeau Lumina dumnezeiască care pătrundea în adâncul existenței lor, în inima lor, dar nu puteau să vadă „izvorul” acestei Luminii. Și pe baza acestei experiențe vorbeau despre faptul că energia lui Dumnezeu este împărtășibilă omului, iar esența neîmpărtășibilă.
Cine ajunge la asemenea stări duhovnicești devine teolog ortodox, după cuvântul Apostolului Pavel: „Dumnezeu, Cel ce a zis «Strălucească în întuneric lumina» –, Care a strălucit în inimile noastre, spre luminarea cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Hristos” 2 Corinteni 4:6, și dobândește dumnezeiasca dragoste, care „nu cade niciodată” 1 Corinteni 13:8. Toate iubirile sentimentale vin și trec, numai dumnezeiasca dragoste nu se micșorează. Este vorba de dragostea care e legată de experiența îndumnezeirii și sfârșește în martiriu.
Oamenii care au o teologie cerebrală-rațională – exprimată mai degrabă de patimi – și sunt mânați de tot felul de interese, nu au focul dumnezeieștii dragoste înlăuntrul lor și, firește, sunt supuși alunecărilor.
Prin urmare, nu e de-ajuns să teologhisim, ci să dispunem și de premisele ortodoxe ale teologiei ortodoxe, care sunt experiența, isihasmul după Hristos.
Acest lucru îl vedem la Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era isihast ortodox, așa cum reiese din primele sale scrieri, iar apoi, până la sfârșitul vieții, a ajuns mărturisitor ortodox, adică lega isihasmul de mărturisire. Acest lucru îl vedem și la Sfântul Grigorie Palamà, care a trăit isihast și a grăit teologic. Aceasta este chintesența întregii învățături și vieți a Sfinților Părinți.


„Nu este de ajuns râvna, ci este nevoie și de experiență duhovnicească”
În istoria Bisericii citim că au existat cazuri ca acestea despre care vorbiți în întrebarea dumneavoastră. Adică au existat creștini care aveau râvnă pentru Hristos, însă atunci când s-au aflat în situații grele, s-au temut și s-au lepădat de Hristos – pentru că aveau râvnă, „dar nu după cunoștință” Romani 10:2, și nu aveau o experiență duhovnicească înaltă. Nu este de ajuns râvna, și mai ales cea exterioară, care este hrănită de felurite patimi, ci este nevoie și de experiență duhovnicească, dimpreună cu harisma teologică a discernământului.
Avem pilda Apostolului Petru, care s-a lepădat de Hristos în timpul Patimii Sale, în timp ce mai înainte spunea că, dacă toți se vor lepăda de Hristos, el niciodată nu se va lepăda cf. Matei 26:30-35. Cauza căderii sale a fost faptul că se distingea pe sine de ceilalți Ucenici, pe care îi desconsidera și-i credea în stare să se lepede de Hristos. Însă după căderea sa, când s-a lepădat de Hristos, s-a smerit, a plâns cu amar și, după o adâncă pocăință, a rămas în ceata Ucenicilor, pe care mai înainte îi desconsidera, și astfel s-a învrednicit să-L vadă pe Hristos cel Înviat. Iar când a primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, a devenit foarte puternic, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și suferind mucenicie pentru Hristos.
Este important să rămânem în ceata Ucenicilor lui Hristos, în Biserică, chiar dacă există diferite probleme – și azi, ca și atunci, când Ucenicii L-au părăsit pe Hristos –, pentru că noi, rămânând cu pocăință în ceata Ucenicilor, fără să-i desconsiderăm, vom putea să Îl vedem pe Hristos cel Înviat.

„Trebuie să avem un Părinte duhovnicesc îndumnezeit”
- Cum să ne pregătim să ajungem mărturisitori, chiar mucenici, în ziua de astăzi – în  faptă, nu doar în cuvânt?
– Este nevoie să trăim cu adevărat în Biserică, cu pocăință, rugăciune, păzirea poruncilor lui Hristos, studierea cuvintelor Prorocilor, Apostolilor și Părinților, împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Ceea ce ne trebuie mai ales este să avem un Părinte duhovnicesc îndumnezeit, cu discernământ, care să poată face deosebire între energiile dumnezeiești și cele demonice, între cele create și cele necreate, între cele ale închipuirii și cele ale realității, între energiile omului împătimit și energiile omului despătimit. Lucrarea Părintelui duhovnicesc este de a-i naște din nou pe oameni și de a-i face copii ai lui Dumnezeu, iar nu proprii lui adepți, sau adepții lui satana. Pentru că, din păcate, se întâmplă și acest lucru.
Problema este însă că astăzi sunt tot mai rari Părinții duhovnicești îndumnezeiți și predomină Părinții duhovnicești împătimiți, care nu au discernământ teologic. Astfel de Părinți duhovnicești nu pot deosebi erezia de adevăr, ceea ce este dumnezeiesc de ceea ce este satanic, ceea ce este împătimit de ceea ce este nepătimaș, și de aceea este cultivată intens o teologie care poate fi caracterizată drept „teologie a patimilor”.
Când nu putem găsi un îndrumător duhovnicesc potrivit, atunci să ne smerim, să cerem ajutor de la Dumnezeu, să ne rugăm, să rămânem statornici în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților, în hotărârile Sinoadelor Ecumenice, și Dumnezeu ne va descoperi voia Sa.

„Amestecul teologiei cu politica este o greșeală”
- Care este atitudinea ortodoxă pe care ar trebui să o avem în urma acestui Sinod din Creta: de pocăință pentru neputința celor care au semnat? De revoltă față de ierarhie? De înmulțire a rugăciunii, pentru a ajunge la starea luminării?
– Acest subiect este vast și nu poate fi epuizat într-un răspuns succint. Voi sublinia doar câteva aspecte.
Pentru început, textele pe care le-a adoptat Sinodul din Creta, și mai ales cel intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu este un text pur teologic, ci unul cel puțin diplomatic. Problema este că din acest text poate să extragă cineva diferite fraze și să susțină argumente contrare, de la linia extrem-liberală la linia extrem-conservatoare. Am citit fel de fel de opinii contradictorii, care folosesc diferite expresii ale textului, și acest lucru vădește aspectele problematice ale acestuia.
De textul mai sus menționat nu sunt mulțumiți nici ortodocșii, nici ceilalți creștini. Pentru că, așa cum știți și dumneavoastră, Papa consideră că el constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și nu poate fi de acord cu faptul că el conduce o Biserică eterodoxă.
Istoria bisericească ne-a demonstrat că, de fiecare dată când în chestiunile teologice se amestecă politica și diplomația, în cele din urmă nu sunt realizate dezideratele acestui mod de gândire.
Amintiți-vă că puterea politică în Imperiul Roman Creștin a folosit monoenergismul pentru a acoperi prăpastia dintre ortodocși și monofiziți, așa cum a făcut și cu monotelismul. Acest demers pornea de la puterea politică (prin „Ekthesis” și „Typos”[4]), chipurile pentru pacea Imperiului, dar eșua de fiecare dată. La fel s-a întâmplat și cu pseudo-sinodul de la Ferrara-Florența, care a încercat să realizeze unirea Răsăritului cu Apusul prin argumente politice și diplomatice, lucru care a fost condamnat de istorie. Cred că este o greșeală să fie amestecată teologia cu politica, și mai ales cu geopolitica din zilele noastre.

„Grupările schismatice, în timp, devin eretice”
Amintiți-vă, de asemenea, că de fiecare dată când în mersul Bisericii aveau loc acțiuni pripite din partea creștinilor zeloți, care, poate dintr-o bună intenție, întrerupeau comuniunea cu conducerea bisericească din acea vreme, ulterior, când Biserica, prin Sinoade Ecumenice, regla problemele și stabilea termeni dogmatici pentru subiecte dogmatice, atunci grupările schismatice rămâneau schismatice și deveneau și eretice, pentru că o mișcare superficială, odată cu trecerea timpului, se consolidează, având consecințe bisericești imprevizibile.
Acest lucru, mai ales, se vede în Orient, așa cum am constatat de-a lungul șederii mele de mai mulți ani în Siria și Liban. Cu alte cuvinte, există grupări creștine foarte active, precum monofiziții, monoteliții etc., care nu primesc dogma Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, după cum, de asemenea, nici dogmele următoarelor Sinoade Ecumenice, adică al V-lea și al VI-lea. În consecință, o ruptură pornește de la un motiv minor, poate justificat, și de multe ori sfârșește în erezie, prin fanatism și argumente „teologice” aparte.
Se vede, deci, că textul respectiv, care se referă la Biserica Ortodoxă și la restul lumii creștine, nu era gata pentru o hotărâre finală, având multe puncte contradictorii, și de aceea trebuie corectat. Acest lucru a fost susținut de unele Biserici, printre care și Biserica voastră (a României). Asta înseamnă că trebuie să ne luptăm să fie corectat textul și să fie rescris într-un mod teologic și patristic.
Este semnificativ în acest sens exemplul așa-numitei „Mărturisiri a lui Chiril Lucaris”[5] (adică mărturisirea prezentată ca fiind scrisă de către Patriarhul Chiril Lucaris al Constantinopolului, dar cel mai probabil întocmită de către calvini și doar semnată de către Patriarh), care a fost influențată în multe puncte de calvinismul protestant, cu toate că a fost prezentată drept „Mărturisire Răsăriteană a credinței creștine”. A avut loc o discuție amplă asupra acestui subiect, însă creștinii, după emiterea acestei Mărturisiri eretice, nu au ieșit din Biserică, ci s-au luptat să fie anulată, așa cum s-a și întâmplat prin Sinoadele din 1638, 1642, 1672, 1691, care au autoritate universală.
„Biserica este sfințită de către Hristos, nu de către noi”
Consider, deci, că e nevoie de calm, cumpătare, rugăciune ca să nu se creeze schisme în Biserică, pe care cine le creează nu se mântuiește nici prin sângele mucenicesc, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur. Biserica este un organism viu, este Trupul lui Hristos și comuniunea îndumnezeirii, și ea însăși va regla problema, odată cu trecerea timpului. Așa cum organismul omului păstrează alimentele de care are nevoie și le elimină pe cele vătămătoare, la fel se întâmplă și cu organismul dumnezeiesc-omenesc al Bisericii.
Noi, desigur, cu cinstire față de regimul ierarhic al Bisericii, cu smerenie și cuget bisericesc, avem de datoria să venim cu poziții teologice serioase și argumentate, care resping opiniile înșelate, iar Hristos, Care este Capul Bisericii, va păstra curat Trupul Său. De altfel, Biserica este sfințită de către Capul ei, Hristos, iar nu de către noi. Nu noi suntem mântuitorii Bisericii, de vreme ce Mântuitor al Bisericii este Hristos, Care s-a răstignit pentru ea, ci suntem mădulare smerite ale Bisericii, care rămânem în ea ca să ne mântuim.
Prin urmare, este nevoie să avem cumpătare, minte luminată, discernământ teologic, cuget bisericesc, viață duhovnicească, să trăim într-o atmosferă de rugăciune.
Cred că în următoarea perioadă se vor pronunța și cele patru Biserici care nu au fost prezente în Creta, va hotărî în acest sens și Sfântul Munte, cu experiența duhovnicească pe care o au Părinții, vor cugeta cu mai multă maturitate toate Bisericile, vor fi discutate subiectele în mănăstiri, în Facultățile de Teologie, în sinaxe ale clericilor și mirenilor – și subiectul se va clarifica.
Este nevoie de multă atenție, ca nu cumva să ne aflăm în afara Bisericii tocmai atunci când Biserica va îndrepta greșelile teologice ale unora din membrii ei!

Material realizat de Anca Stanciu, pentru revista Familia Ortodoxă, preluat de pe site-ul revistei în întregime.
Traducere de Tatiana Petrache
Interviul este publicat și în revista „Familia Ortodoxă”, luna septembrie, nr. 9 (92) / 2016
[1] Traducerea exactă a expresiei din original (ὁμολογήσει ἐν ἐμοὶ), redată și în versiunile Bibliei de la 1688 și a celei din 1914. Prepoziția ἐν indică aici un raport de interioritate a subiectului cu persoana de la dativ, asupra căruia Sf. Ioan Gură de Aur insistă în mod anume („Iată cât de precise sunt cuvintele Sale! N-a spus «pe Mine», ci «întru Mine»…”). Tâlcuirea aceasta este întărită și de Sf. Theofilact al Bulgariei: „Şi nu a zis: «cel ce Mă va mărturisi pe Mine», ci «întru Mine», adică «întru puterea Mea», căci cu adevărat cel care mărturiseşte mărturiseşte fiind ajutat de harul cel de sus. Iar celui care se leapădă nu i-a zis «întru Mine», ci «de Mine», arătând că acesta se leapădă neavând ajutorul cel de sus”. (n.red.)
[2] Omilii la Matei, PSB 23, p. 425. (n.red.)
[4] Ekthesis-ul Împăratului Heraclie (638) poruncea încetarea discuțiilor pe tema existenței în Hristos unei singure lucrări (erezia monoenergetă) sau a două lucrări (dogma ortodoxă); zece ani mai târziu (în 648), Împăratul Constantin II îl întărește printr-un Typos care interzicea, la rându-i, sub amenințarea unor grele pedepse, să se vorbească despre cele două lucrări și cele două voințe din Hristos. Conștiința ortodoxă a fost reprezentată atunci de Sfântul Maxim Mărturisitorul, împreună cu ucenicii săi, cei doi Anastasie, și Papa Martin al Romei. (n.red.)
[5] În 1629 a apărut o „Mărturisire de credință” cu puternic caracter calvin, atribuită Patriarhului Chiril I al Constantinopolului. Chiar dacă condițiile apariției ei sunt încă neclare (dar, mai mult ca sigur, semnătura a avut o motivație politico-diplomatică), Patriarhul Chiril a repudiat ulterior protestantismul, numindu-l „dogmă hulitoare”, și a avut o moarte mucenicească, fiind canonizat în 2009. Se cuvine amintit și că Patriarhul s-a luptat pe perioada întregii sale slujiri arhipăstorești cu acțiunile prozelististe ale iezuiților și cu încercările de Uniație. (n.red.)

duminică, 31 ianuarie 2016

Pr. Ioachim Parr - Misiunea creștină începe cu trăirea autentică proprie a Evangheliei lui Hristos

“Oare voi si eu apartinem unor Biserici diferite? Oare noi citim Sfinte Scripturi diferite? De fiecare data, cand deschid Noul Tes­tament, ma simt ca intr-un foc: nu imi ofera nicio posibilitate de a ma simti confortabil, in schimb, zdruncina chiar temeliile vietii mele. Ce Ii voi spu­ne eu lui Hristos, daca El ma va chema astazi la Sine? Ce Ii veti spune voi? […] Voi sunteti Biserica si, prin faptul ca voi cautati confortul si siguranta personala, voi o ucideti. Voi vreti o Biserica confortabila, dar ea nu exista […] Eu nu cred ca poti trai dupa Evanghelie izo­lat, in afara comunitatii. De aceea, cred ca Rusia, ca si America, si Grecia si oricare alta tara sufera din pricina ca viata bisericeasca se desfasoara in afara limitelor comunitatii crestine…”.

***

SCHIARHIMANDRITUL IOACHIM (PARR):

Convorbire in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

[…]

(9 Octombrie 2011) [1]

Dupa calatoria mea la Valaam am fost invitat la voi sa vorbesc despre ce trebuie sa facem ca sa devenim misionari.

Eu cred ca una dintre greselile cu care lumea contemporana incearca sa cocheteze, consta in faptul ca exista, chipurile, o multime de credinte, valabile deopotriva, o intelegere diferita, dar acceptabila deopotriva a crestinismului. Aceasta este o idee falsa. Exista doar o singura Biserica. Exista doar un singur crestinism. Exista doar o singura intelegere a ceea ce este crestinismul – si o multime de „neintelegeri” ale lui. Exista o multime de pseudobiserici si doar o singura Biserica. Fiind crestini ortodocsi, noi trebuie sa intelegem ce este Biserica noastra. Eu cred ca, daca am efectua un interoga­toriu printre cei adunati astazi aici, am obtine, pro­babil, atatea interpretari cu privire la ce este Bise­rica in functie de cati oameni sunt. Dar noi trebuie sa intelegem Biserica asa cum Biserica se intelege pe sine. Si aici este inceputul drumului vostru ca misionari.

In Evanghelia de la Matei, Domnul Iisus Hristos le da Ucenicilor si Apostolilor Sai o porunca pe care unii teologi o numesc „Marea misiune“:

„Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28,19).

Noi nu gandim asa. Noi ne gandim cum putem intra in dialog cu oamenii. Dar, inainte de a intra in dialog, trebuie sa stim ce le putem noi oferi lor. Cum putem aspira sa devenim misionari, daca noi insine nu credem in ceea ce incercam sa-i invatam pe ceilalti? Daca aveti de gand sa fiti misionari si nu va rugati in fiecare zi, renuntati la acest lucru. Daca aveti de gand sa fiti misionari, dar nu cititi in fiecare zi Sfanta Scriptura, renuntati la acest lucru. Daca aveti de gand sa fiti misionari, dar nu stiti nimic despre Traditia bisericeasca, nu ii cititi pe Sfintii Parinti, renuntati la acest lucru. Daca nu va spovediti, nu va impartasiti, nu va rugati la dumnezeiasca Liturghie in fiecare duminica si in acelasi timp aveti de gand sa fiti misionari, renuntati la acest lucru. Ce ii puteti invata pe oameni? Noi nu putem da ceea ce noi insine nu avem. Si acesta este numai inceputul care trebuie sa va dea de inteles cat de monumentala este sarcina care va sta inainte.

Eu cred cu tarie ca voi nu veti putea trai in credinta in afara comunitatii bisericesti. In majoritatea bisericilor noastre, asemenea comunitati lipsesc. De aceea, trebuie sa vedem cum putem forma o comunitate activa, vie, de credinciosi. Chiar daca veti intra in dialog cu oamenii, unde ii veti duce? Le veti preda literatura catehizatoare si le veti spune: „Delectati-va“? Le veti arata icoane minunate si si le veti spune: „Trebuie sa va acoperiti peretii cu icoane“? Ce putem oferi noi? Vorbind despre credinta, ii veti insufleti pe oameni sa faca o alegere in viata, dar unde ii veti trimite apoi? Intr-o parohie, in care li se va spune: „Nu trebuie sa postiti”, „Daca nu sunteti casatoriti, ci pur si simplu convietuiti, nu este nimic” si multe alte lucruri pe care le auzim astazi?

Noi avem nevoie de comunitati bazate pe cre­dinta. Acestea sunt niste lucruri foarte puternice. Majoritatea oamenilor cred ca lumea – eu vorbesc acum nu de lumea materiala, ci de lumea duhov­niceasca – aceasta lume este decazuta. Dar noi spunem noii generatii: „Mergeti si va desfatati cu bunatatile acestei lumi“. Pentru ce? Cand Sfanta Scriptura, pe care noi ii rugam pe oameni s-o primeasca, spune:

„Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu“ (Iacov 4, 4).

Cum se imbina aceasta cu ceea ce noi le ingaduim tinerilor? Domnul ne cheama pe noi la sfintenie; El ne spune ca telul vietii este unirea cu Dumnezeu, care este cu neputinta fara sfintenie. Daca noi le spunem oamenilor sa traiasca asa, traim noi insine in sfintenie? Nu cred. Avem o multime de motive si explicatii pentru faptul ca a trai asa este neprac­tic si cu neputinta si ca nu putem cere de la oameni sfintenia. Dar stiti de ce nu cerem noi asta? Deoa­rece noi nu iesim la lupta duhovniceasca pentru a castiga noi insine sfintenia, si de aceea ne este ru­sine sa propovaduim oamenilor ceea ce noi insine nu avem. Noi spunem cam asa: haideti sa nu dezbatem aceste probleme. Credem noi in cuvantul lui Dumnezeu?

Eu cred ca de aici si trebuie sa incepem, cum sa ne schimbam pe noi insine. Daca nu vreti sa va schimbati pe voi insiva, pentru ce atunci sa va ti­neti scai de ceilalti cu aceasta chemare? Acesta este primul moment important: tulburarea apare atunci cand refuzi sa intelegi ca nu poti da celor­lalti ceea ce tu insuti nu ai.

Haideti acum sa luam situatia din Rusia contemporana. Cred ca ati ghicit ca eu nu sunt rus… Dar, uneori, unui strain ii este mai usor sa intelea­ga despre oamenii si cultura unei tari straine ceea ce oamenilor insisi le este greu sa inteleaga, intrucat ei se ciocnesc de aceste lucruri extrem de des. Asadar, cand ma uit la viata Bisericii din Rusia, pe de o parte uimeste prin frumusetea ei, dar, pe de alta parte, vad tineretul vostru care nici macar nu stie ca Biserica exista si, ceea ce este mai rau, ii este indiferent daca Biserica exista sau nu. De ce? Cauza este aceeasi care este si in tara noastra, in America. Noi nu sprijinim credinta si sistemul de valori al Bisericii apostolice. Noi ne-am insusit valorile culturale, sociale si spirituale ale lumii decazute in care traim. Ingaduiti-mi sa va dau un mic exemplu.

Am avut o intalnire cu un preot. Cand intalnirea s-a terminat, preotul a inceput sa-si scoata rasa, dulama si crucea. Eu m-am mirat si am intrebat:

– Ce faci?

– Cum ce? a raspuns el. Plec.

Eu zic:

– Da, stiu, dar ce faci?

– O, a zambit el! Acum nu este sigur sa merg in acest chip pe strada. Exista oameni care urasc Bise­rica. Exista oameni care la prima vedere pot ataca chiar si un preot.

Zic eu:

– Slava lui Dumnezeu! Imbraca-imbraca totul inapoi! Biserica se cladeste pe sangele mucenicilor!

El raspunde:

– Ce, esti nebun?

– Nu stiu, raspund eu, care dintre noi este nebun. Daca tu ai ales lumea, nebun esti tu.

Ce vad oamenii cand ne intalnesc pe noi? Ce vedem noi insine?

As vrea sa va dau un mic exemplu de activi­tate misionara. Noi avem un mic metoc in New York. El este asezat intr-o parte foarte saraca a ora­sului, unde traiesc in general vorbitori de spaniola si afroamericani; de jur imprejur droguri, alcool, oameni fara adapost. Cred ca jumatate din popu­latia zonei traieste din alocatiile statului. Pentru adolescenti, in aceasta zona, sa nasti un copil la 14-15 ani este un motiv de deosebita mandrie. Nu, nu sa ai grija de acest copil, ci pur si simplu sa il nasti. De aceea, in cadrul acestei populatii, foarte putini vad pentru ei anumite perspective in viata. La fiecare al doilea colt de strada se afla o biserica romano-catolica sau protestanta, o sinagoga si asa mai departe, toate goale.

In fata casei noastre este o mica adancitura, pe care noi o numim fantana. Aceasta exista pentru a se putea ajunge prin ea la subsol. Odata, pe la mijlocul lui februarie, ningea cu ploaie si era frig. Deodata, printre tomberoanele de gunoi pe care, de asemenea, le tinem in acest put, am auzit un zgomot. Eu m-am gandit ca, asa cum se intampla deseori, vreun cersetor scormoneste in gunoiul nostru si cauta sticle goale. Eu nu sunt impotriva ca cersetorii sa stranga sticle goale, dar ei, de obicei, arunca peste tot gunoiul care le cade in mana, si aceasta nu am vrut s-o permit.

Asadar, deschid usa si vad in fata mea un om cu infatisare asiatica. Il intreb:

– Ce faci?

– Iertati-ma, va rog, raspunde el, caut si eu ceva de mancare.

– Pai, de ce scormonesti in gunoi? Haidem in casa!

– Nu-nu, nu pot, zice el, sunt murdar tot si mi­ros urat.

– Haide-haide, ii zic eu.

In timpul scurtei conversatii, i-am povestit ca noi avem o incapere in care poate face dus, isi poa­te schimba hainele si poate manca.

Omul s-a speriat:

– Ce vrei de la mine? Pentru ce faci toate astea?

Eu zic:

– Nu vreau sa imi arunci gunoiul in prag. Atat si nimic mai mult.

Dupa ce a mancat, m-am asezat langa el si a inceput discutia. Parea un om destul de destept. L-am intrebat:

– Unde locuiesti?

– Niciunde.

– Adica nu ai unde?

– Ei, zice el, in fiecare noapte faceam curat intr-un restaurant japonez, si ei imi dadeau voie sa locuiesc la ei la subsol.

– Dar cum ai ajuns fara adapost?

Si el mi-a povestit ca era inginer si ca a venit din Japonia. La inceput, lucrurile i-au mers foarte bine, dar apoi a inceput sa fie atras de droguri, co­caina, heroina, si in scurt timp a pierdut tot.

Eu i-am propus sa ramana la noi.

– O, nu, nu pot, a raspuns el.

– Dar de ce?

– Pentru ca eu caut adevarul! a spus omul.

Eu zic:

– Nu trebuie sa mergi nicaieri, adevarul este aici!

– Toti zic asa, a raspuns el. Am fost la catolici, la mormoni, la martorii lui Iehova, la iudei, la budisti. Toti promit unul si acelasi lucru, dar nu dau nimic.

– Bine, zic eu, totusi, mai ramai putin!…

Si a ramas sa stea la noi cateva zile. Am ince­put sa discutam. Apoi el s-a botezat si l-am numit in cinstea Sfantului Nicolae al Japoniei. Acum s-a intors deja in Japonia si a primit acolo calugaria intr-o manastire ortodoxa. Dar totul a inceput pen­tru el cu faptul ca noi i-am dat posibilitatea sa devina o parte din obste, ca i-am ingaduit sa vietuias­ca impreuna cu noi. El a vazut Evanghelia inainte de a o auzi sau de a o citi.

Trebuie sa tineti minte acest lucru. Domnul Iisus Hristos S-a intrupat ca noi sa Il putem vedea pe Dumnezeu. Noi uitam acest lucru. Deseori, singurul chip al lui Hristos pe care oamenii il vor vedea in viata lor, va fi imaginea Lui reflectata in persoana noastra. Ce vor vedea ei, dar, uitandu-se la noi?

Misionarii trebuie sa creada in ceea ce propovaduiesc. Misionarii trebuie sa traiasca potrivit cu ceea ce propovaduiesc.

„Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati fa­cut“ (Matei 25, 40).

Cati betivani ati adus la voi aca­sa? Cati oameni fara adapost, bolnavi, prapaditi? Sau, vazandu-i, ati zis:

„Nu, asta nu este pentru mine, caci eu am copii de care trebuie sa ma ingri­jesc si pe care trebuie sa ii ocrotesc. Ii pot lasa sa se uite la video, la televizor, sa mearga la scoli ateiste, sa se imbrace ca prostituatele – asta este in firea lucrurilor, asta nu-i nimic. Dar ma tem sa primesc la mine acasa un betivan“.

Pesemne, e ceva in neregula cu facultatile noastre mintale… Sfanta Scrip­tura spune:

„Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pdt sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheena“ (Matei 10, 28).

Asadar, catre cine avem de gand sa facem misionarism? Catre noi insine?

Acestea sunt lucruri greu de insusit. Si moti­vul pentru care este atat de greu, consta in faptul ca Domnul nu are nevoie de farisei, nu are nevoie de morminte frumoase (parafraza la Matei 23, 27). Va amintiti cum, in Saptamana Patimilor, in toata Biserica citim infricosatoarele cuvinte ale Mantuitorului despre fatarnici? Aceste cuvinte ne sunt adresate noua!

Noi trebuie sa fim misionari. Botezul nostru obliga pe fiecare dintre noi sa fie misionar. Trebuie sa propovaduim peste tot, intotdeauna si fiecaruia, dar nu cu cuvantul, ci cu viata… Si cat de nevred­nici suntem de chemarea noastra…

Dovada cuvenita a faptului ca suntem devo­tati bunei vestiri a Evangheliei este sfintenia vietii noastre. Dragostea este temelia credintei noastre. De ce scapa adeseori acest lucru din atentia noas­tra? Pentru a trai asa si a face misionarism nu tre­buie sa mai organizam vreun comitet. Vorbind me­reu despre ce este Evanghelia, am mosmonit atat de mult vestea cea buna care este cuprinsa in ea, incat Evanghelia si-a pierdut viata. Nu trebuie sa vorbim despre ea, ci sa traim dupa ea. Daca vorbiti mai mult decat sa va rugati, cand propovaduiti, nu faceti decat sa scoateti aburi pe nas.

Ceea ce spun eu acum nu este deloc practic. Evanghelia lui Iisus Hristos nu este deloc prac­tica, absolut deloc. El spune:

daca va iubiti tatal, mama, sotul, sotia, fratele, sora, copiii, pe sine sau, in general, ceva mai mult decat pe Mine, nu sun­teti vrednici de Mine (parafraza la Matei 10, 37).

Ia incercati sa raspanditi aceste cuvinte in societate! Ia incercati sa le raspanditi macar in parohia voastra! Vi se va spune: „Ce, esti fanatic? Ce, ti-ai iesit din minti?” Si parerea unanima despre cuvintele voastre va fi: in viata reala ele nu pot fi utilizate, nu sunt practice. Atunci sa le raspundeti acestor oameni: aveti completa dreptate! Sa intorci si celalalt obraz cand te-au lovit peste unul nu este practic. Si cei ce cauta confortul in Biserica, vor spune: El n-a avut in vedere acest lucru la propriu! Ati auzit ase­menea obiectii? Cred ca da. El spune:

vindeti tot ce aveti, dati la saraci, lepadati-va de sine, luati-va crucea si urmati-Ma!

Iar noi, drept raspuns, doar ridicam din umeri.

Ţin minte ca un om mi-a spus odata:

– Stati putin, batiuska, Domnul a spus asta pentru cei care vor sa fie desavarsiti!

– Si ce, zic eu, tu vrei sa fii nedesavarsit?

Scopul cu care am fost creati consta in a fi una cu Dumnezeu. Calea catre Dumnezeu este dragos­tea:

„Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toa­ta inima ta si din tot sufletul tau si din toata pute­rea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Luca 10,27).

In aceasta consta toata legea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care Domnul v-a creat este dragostea. Acesta este sin­gurul motiv.

Daca aveti atata credinta incat puteti si muntii sa-i mutati din loc, dar nu aveti dragoste, nu aveti nimic (parafraza la 1 Corinteni 13,1-3).

Iar motivul pentru care sunteti liberi sa iubiti consta in faptul ca Dumnezeu v-a iubit El Cel dintai.

Acum, este dragostea ceva ce putem invata? Fara indoiala. Dar, de invatat, trebuie sa invatam nu de la lume, caci lumea nu stie despre dragoste nimic. Adevarata dragoste o puteti gasi numai in Hristos si numai in El puteti iubi cu adevarat. Hristos nu a spus: la Dumnezeu duc multe cai. El a spus:

„Eu sunt Calea, Adevarul si Viata“ (Ioan 14,6).

Fara El, noi nu avem nimic. Si multi dintre noi, din pacate, nu au nimic.

Eu as putea continua si mai departe, dar acum as vrea sa aud parerea voastra pe tema despre care vorbim.

***

– Cand, ocupandu-ne cu activitatea misionara, discutam cu oamenii pe strada, cu ce trebuie sa incepem? Trebuie sa facem referire la Evanghelie sau trebuie sa vorbim in acel lim­baj care este mai clar, adica in limbajul laic? Insa, cu ajutorul lui nu poti exprima idei duhovnicesti inalte.

Limbajul in care trebuie sa vorbiti este limba­jul dragostei. Slujiti aproapelui. Sunteti capabili de asa ceva? Inchiputi-va, daca in Sankt Petersburg… cate biserici sunt in Petersburg?

– Sapte sute.

– 700??? Si, avand 700 de biserici, orasul arata asa? Iar eu, vazand cum se imbraca oamenii seara, eram aproape gata sa cred ca orasul vostru ia parte la vreun concurs in a capata cea mai necrestineasca ca reputatie… Daca fiecare biserica din acest oras va gasi cinci voluntari, veti obtine 3500 de oameni, care ar putea, o data pe saptamana, sa mearga cate doi in diferite parti ale orasului si sa intrebe de-a dreptul pe fiecare om pe care il vor vedea: „Va pu­tem ajuta cu ceva?” – si asta ar fi de ajuns.

– Vorbiti despre asistenta sociala?

– Eu nu vorbesc despre asistenta sociala, eu vor­besc despre dragoste: „Pot face ceva pentru dumneavoastra?” Dragostea de aproapele exprimata in fapte concrete, practice, in primul rand ii va schim­ba radical pe insisi acesti 3500 de oameni si, de ase­menea, pe oricine cu care ei vor intra in contact. Ganditi-va la aceasta.

Eu nu stiu cum functioneaza in Rusia sistemul de ingrijire a batranilor. In SUA seamana intrucat­va cu un gulag: ii instalam in cladiri speciale ca sa nu ii vedem. Unii batrani locuiesc in asa-zisele „colivii de aur”, dar nu au posibilitatea de a comu­nica cu cineva. Cati oameni v-ati adunat astazi aici, 40? In acest oras cu multe milioane de oameni cred ca se pot gasi usor 40 de batrani singuri, care ar fi fericiti daca cineva ar veni la ei si ar petrece cu ei macar o jumatate de ceas. Cand i-ati vizitat ultima data? Intelegeti despre ce vorbesc? Vedeti, daca noi am trai dupa credinta noastra, ne-am schimba si pe noi insine si lumea din jurul nostru. Puteti fi contrazis, poate, nu cu voce tare, dar unii cu siguranta gandesc:

„acest monah propovaduieste Crestinismul radical...”

Slava Domnului!

„…Dar asta se intelege, caci el este monah. Noi, insa, traim in lume, avem familii, mergem la servici. Daca singura cale de a practica crestinismul radical este sa fii monah, atunci trebuie sa va lasati sotia si sa deveniti monah, caci crestinismul prin natura sa este radical. Si, daca el nu este radical, atunci nu este crestinism. Crestinismul este radical prin definitie. Hristos a spus:

daca nu veti muri, nu veti trai.

Iar noi raspundem:

nu, aceasta nu poate fi inteleasa literal.

Oare voi si eu apartinem unor Biserici diferite? Oare noi citim Sfinte Scripturi diferite? De fiecare data, cand deschid Noul Tes­tament, ma simt ca intr-un foc: nu imi ofera nicio posibilitate de a ma simti confortabil, in schimb, zdruncina chiar temeliile vietii mele. Ce Ii voi spu­ne eu lui Hristos, daca El ma va chema astazi la Sine? Ce Ii veti spune voi?

„Ceea ce Tu, Doamne, ne-ai propus, este extrem de radical… Doar noi nu suntem fanatici, nu suntem protestanti. Un ceas, doua, duminica este intru totul de ajuns“.

Iar El va spune:

„Plecati de la Mine, nu va cunosc pe voi”.

Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. Vreti, oare, sa fiti o povara in plus lumii care, si asa si-a iesit din minti? Sau vreti sa ii sloboziti pe oameni de lanturile acestei lumi? Cum ii veti slobozi daca voi sunteti inlantuiti de aceeasi lume ca si ei? Cum s-a facut ca noi am devenit atat de plini de sine? Voi traiti in aceeasi lume neroada in care traiesc si eu! Nu vedeti, oare, cat este de pustie? Nu vedeti cat de tare se rataceste? Credeti ca astea sunt nimicuri? Nu va simtiti legati de aceasta lume? Cheia care deschide lacatul de la aceste lanturi este viata traita dupa Evanghelie. Devenind misionari, sub nicio forma nu ii veti invata pe oameni crestinismul „confortabil”! Crestinismul „confortabil” nu exista! Cand veniti la biserica si auziti cuvantul lui Dumnezeu, ar trebui sa va aruncati in foc, ti­nand cont de cat de departe va aflati de el. Ar tre­bui sa va cutremurati cand va apropiati de Sfanta Impartasanie. Nu intalnesti asta prea des. E greu sa traiesti dupa Evanghelie, daca te iu­besti mereu pe tine insuti. Pentru ca, atunci cand te iubesti mereu pe tine insuti, mereu cauti mijloace sa-ti faci viata placuta si sa te inconjori de confort. Evanghelia spune contrariul.

Eu sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, vreunul dintre voi imi va spune:

„Ceea ce spuneti sfintia voastra este din cale-afara de extremist. Cum sa ne purtam cu aceia dintre noi care trebuie totusi sa traiasca in realitatile lumii contempora­ne? Noua ne trebuie niste sfaturi practice“.

Bine, va voi da un sfat practic:

„Iesiti din mijlocul lor“ (2 Corinteni 6, 17)

si mantuiti-va sufletul vostru, caci, daca veti ramane in lume, veti pieri. Acesta este cel mai simplu sfat pe care vi-l pot da.

– In Petersburg exista un post de radio cato­lic care ii fascineaza pe misionarii ortodocsi. Nu ati putea da un sfat practic cu privire la cum si despre ce trebuie sa vorbeasca reporte­rii ca oamenii sa nu fie dusi in ratacire si sa nu creada ca Romano-Catolicismul si Ortodoxia sunt unul si acelasi lucru?

– Din nefericire, prin viata noastra noi nu ne dis­tingem foarte mult de catolici. Uneori nu traim nici macar cu acea evlavie cu care traiesc unii dintre ei. Problema consta in faptul ca oamenii nu pot vedea deosebirea in ceea ce invatam noi, pentru ca noi traim la fel ca si catolicii. Nu este nevoie sa va im­bracati calugareste, desi aceasta n-ar fi rau, daca pe cineva intereseaza asta, n-aveti decat… Dar, daca vorbim serios, atunci, daca prin modul vostru de viata nu va distingeti absolut deloc de cei necredinciosi, de sectanti, de musulmani, de pagani, ce va spune acest lucru despre voi?

– Acum ia amploare Miscarea Harismatica, inclusiv si in cadrul Bisericii Ortodoxe – darurile Duhului Sfant, vorbirea in limbi si altele. Cum va raportati la aceasta miscare, si cum sa intelegem unde lucreaza intr-adevar Sfantul Duh si unde are loc inselarea?

– In primul rand, trebuie sa tinem minte ca darurile harismatice ale Bisericii Primare apartin intre­gii Biserici. Sfantul Duh, care dadea aceste daruri, este Acelasi si astazi ca si in ziua Cincizecimii. In caz contrar, Biserica ar fi moarta. Dar Biserica nu este moarta. Problema nu este cum lucreaza astazi Sfantul Duh, problema suntem noi. Noi nu traim in Biserica, noi nu raspundem la lucrarea Sfantului Duh, noi nu ne curatim inima pentru a-L vedea pe Dumnezeu, noi nu traim pentru Hristos. De aceea, Sfantul Duh nu produce inauntrul nostru acelasi efect pe care il producea in interiorul Bisericii Primare, pentru ca noi suntem inchisi pentru El.

Daca sunteti pictor, va trebuie o pensula buna pentru a picta un tablou. Daca sunteti un adevarat maestru al artei dumneavoastra, dar vi se da doar un singur fir de par pentru lucru, poate ca veti putea picta ca inainte ceva cu ajutorul lui, dar rezultatul final nu va fi tot atat de bun pe cat ar putea fi daca ati avea un set de pensule bune. Asa si cu noi: Sfantul Duh poate lucra ca si inainte prin noi, dar lucrarea Lui va fi simtita mai bine, daca noi vom lucra impreuna cu El. Daca episcopii, preotii, mirenii spun: „Nu, toate aceste daruri au existat in trecut. Astazi nu poate exista asa ceva. Astazi nu exista duhovnici buni. Astazi nimeni nu are judecata duhovniceasca” – atunci unde este Biserica? „Nimeni nu poate trai astazi o asemenea viata duhovniceasca” – atunci unde este Biserica? Voi sunteti Biserica si, prin faptul ca voi cautati confortul si siguranta personala, voi o ucideti. Voi vreti o Biserica confortabila, dar ea nu exista. Domnul spune: sunteti fie cu Mine, fie impotriva Mea (parafraza la Matei 12, 30). In voi consta fie problema, fie rezolvarea ei. Vreti sa fiti misionari? Aprindeti flacara vietii voastre duhovnicesti. Incepeti sa postiti, incepeti sa va rugati, faceti milostenie, slujiti fratilor si surorilor voastre.

– Multumim, dar cum sa intelegem, totusi, unde lucreaza cu adevarat Sfantul Duh si unde nu? Miscarea harismatica se dezvolta si uneori e greu de inteles in ce masura este ea parte integranta a Traditiei Ortodoxe si in ce masura este influenta protestantismului?

– In Biserica Ortodoxa avem episcopatul, a carui existenta determina existenta Bisericii…

– Da, episcopatul…

– O! Nu imi place cand imi aruncati o astfel de privire la aceste cuvinte… (Rade). Noi avem Traditia bisericeasca. Avem duhovnici priceputi. Avem oameni care traiesc in rugaciune. Veti intreba: Cum sa-i gasim? Unde sunt ei? Un om neduhovnicesc nu poate gasi ceea ce este duhovnicesc. Acest lucru este imposibil. Ca sa incepeti sa deveniti duhovnicesc, trebuie sa va ocupati cu ravna de viata dum­neavoastra duhovniceasca: sa va rugati, sa postiti, sa mergeti la dumnezeiestile slujbe, sa cititi Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti. Sa va gasiti un duhovnic. Fireste, puteti spune ca nu exista nimeni prin preaj­ma pe care ati dori sa il vedeti duhovnicul dumnea­voastra. Ce sa spun… Asta o spune mandria noas­tra. Daca duhovnicul dumneavoastra sunteti dumneavoastra insiva, atunci aveti un duhovnic prost. Mai bine sa gasiti pe cineva acolo decat sa va con­duceti singur viata dumneavoastra duhovniceasca. Si acesta va fi inceputul. Sfantul Irineu a spus: noi avem duhovnicii pe care ii meritam, pentru ca nu ne rugam ca duhovnicii nostri sa fie sfinti. Cand v-ati petrecut ultima oara noaptea rugandu-va pentru preotii pe care ii cunoasteti? Iata, de aceea nici nu puteti gasi duhovnicul necesar.

– Nu, eu nu am spus ca nu exista episcopi buni, eu am spus…

– Dar eu nu fac decat sa glumesc putin cu dum­neavoastra, zambiti! Rusii sunt atat de seriosi!

– …eu am spus ca unii episcopi incuviinteaza aceasta Miscare Harismatica, iar altii – nu.

– V-am inteles. Darurile Bisericii apartin Biseri­cii. Faptul ca fiecare om in parte nu poate uneori sa le arate, nu inseamna ca ele nu exista. Eu cred ca, pentru viata voastra duhovniceasca este ne­cesara o parohie buna, un preot care se ocupa cu ceva mai mult decat cu simpla savarsire a slujbelor bisericesti, care se roaga cu adevarat… Dar cum sa intelegeti ca omul traieste in rugaciune? Veti intelege asta dupa faptul ca omul vorbeste despre Evanghelie, cugeta la ea si traieste dupa ea. Veti vedea ca dupa nimic altceva nu tanjeste, in afara de Dumnezeu. Si, iata, la un astfel de preot sa mergeti. Atunci veti avea o parohie sub a carei protec­tie va veti afla, Taine la care veti participa, un preot care se va lupta – si, iata, acolo veti putea incepe o viata duhovniceasca. Acolo veti vedea lucrarea Sfantului Duh iar viata voastra duhovniceasca va incepe sa sporeasca. Iata unde este izvorul credin­tei. Nimeni nu poate fi credincios de unul singur.

– Bine. Eu vreau sa fiu sfant. Vreau ca prie­tenii mei sa fie sfinti. Vreau ca toti cei care ne inconjoara pe mine si pe ei sa fie, de asemenea, sfinti. Ce sa fac? Dupa exemplul Parintelui Da­niil Sasoev, noi am organizat o asociatie misionara, deoarece credem ca activitatea misionara ne va stimula pe calea catre sfintenie. Ce credeti despre asta?

– Sunt de acord cu tot, dar cu o singura rezerva. Daca va veti ocupa numai cu faptul ca ii veti atrage pe oameni in Biserica, dar in egala masura nu va veti lupta pentru propria voastra sfintenie, va va astepta infrangerea. Foarte important este sa inte­legeti ca activitatea misionara are o natura dubla, care este alcatuita din propovaduirea Evangheliei, pe de o parte si, pe de alta parte, din viata trai­ta dupa Evanghelie. Acestea sunt totodata unul si acelasi lucru, si nu sunt unul si acelasi lucru, pen­tru ca, daca propovaduiti Evanghelia, dar nu traiti dupa ea, in realitate nu propovaduiti Evanghelia. Iar, daca traiti dupa Evanghelie, dar nu o propova­duiti, nu traiti dupa Evanghelie.

– Cand spuneti ca toti trebuie sa se lepede de lume, inseamna ca toti trebuie sa devina monahi?

– Nu.

– Atunci cine poate deveni monah?

– Exista un criteriu simplu. Daca vreti sa Il iubiti pe Dumnezeu, daca stiti ca sunteti un mare pacatos, daca intelegeti ca, traind in lume, singur nu va puteti sfinti si daca sunteti constient ca nu sunteti indeajuns de puternic ca sa atingeti acest tel in casatorie, deveniti monah.

– Dar, daca nu devin monah, atunci ce sa fac?

– Dumneavoastra nu puteti hotari dinainte ceea ce veti face. Dumneavoastra trebuie sa va inga­duiti sa fiti deschis, sa fiti sensibil pentru Sfantul Duh. Domnul spune: da-Mi Mie viata ta, vino si urmeaza-Mi Mie. Aici nu incape discutie. El nu spune unde va va duce. Daca sunteti gata sa muriti, atunci veti intelege ce trebuie sa faceti. Iar, daca nu sunteti gata sa muriti, nu veti gasi raspuns la intrebarea dumneavoastra.

Haideti sa cercetam fragmentul din Evanghelie care s-a citit astazi in biserica. Evanghelia care s-a citit astazi, povesteste despre Apostolul Petru care a pescuit toata noap­tea. El era un om care, ca multi dintre noi, era si­gur de acele deprinderi pe care le avea in meseria lui. Vine Domnul si, dupa propovaduire, ii spune lui Petru sa mane la adanc, sa lase jos mrejele si sa pescuiasca. Si Petru Ii spune Domnului:

„Toa­ta noaptea m-am trudit… Dar, daca Tu zici, dupa cuvantul Tau voi arunca mrejele“.

El arunca mre­jele si, dupa catva timp, prinde atata multime de peste, incat nu este in stare sa o mute in barca. Si cum reactioneaza el la aceasta situatie?

„Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos“ (Luca 5, 8).

El a inteles ca nu isi pusese nadejdea in Dumnezeu. A inteles ca nadajduise in sine, fusese arogant si plin de mandrie. Dar, intelegand asta, a spus:

Doamne, iesi de la mine, ca sunt om pacatos.

Noi nu intelegem cat suntem de pacatosi. Nu suntem gata sa recunoastem cat de putin ne pu­nem nadejdea in Dumnezeu si cat de putina este credinta noastra. Cand Domnul ne porunceste ceva ce nu ne place, noi exclamam: „De ce? Pentru ce imi faci asta?” Si mai departe Ii spunem ceea ce vrem de la El.

Dupa acele cuvinte, Domnul i-a spus lui Petru:

Vino dupa Mine!

Si Petru a lasat tot si a mers dupa El.

Intelegeti cat sunteti de pacatosi. Intelegeti cat de putina credinta aveti. Intelegeti ca nadajduiti in sine si nu in Dumnezeu. Lasati tot ce aveti si mer­geti dupa El, fara sa puneti intrebari. Iata raspun­sul. Stiu ca aceasta nu este ceea ce doreati sa auziti, dar acesta este raspunsul.

[…]

– Ati pomenit despre planurile Dumneavoas­tra. Ne putem interesa care sunt aceste planuri?

20140127-5O3A5249-600x418– Eu nu cred ca poti trai dupa Evanghelie izo­lat, in afara comunitatii. De aceea, cred ca Rusia, ca si America, si Grecia si oricare alta tara sufera din pricina ca viata bisericeasca se desfasoara in afara limitelor comunitatii crestine. Iata ce propun eu. Cred ca fiecare oras trebuie sa intemeieze o fra­tie a credinciosilor ortodocsi. Fiecare fratie trebuie sa fie alcatuita din cateva cercuri. Nucleul fratiei trebuie sa-l constituie oamenii, barbatii si femeile, care sunt gata sa traiasca dupa Evanghelie in sen­sul cel mai radical. Ei ar incepe prin faptul ca ar fagadui sa traiasca in acest fel un an de zile. Ar fagadui sa traiasca in ascultare, sa traiasca in saracie, neavand nimic. Si ar fagadui sa traiasca in cura­tie. Sa se roage impreuna, sa traiasca impreuna si impreuna sa slujeasca aproapelui. Acesta este nu­cleul. Mai departe, un cerc mai larg de membri ar continua sa traiasca in casele lor, dar ar veni sa se roage impreuna cu primul grup mai mic. Ei ar fagadui sa traiasca in ascultare, saracie si curatie, dar in cadrul acelor comunitati in care traieste fiecare dintre ei. De vineri pana duminica s-ar aduna toti impreuna si ar petrece timpul cu ceilalti membri ai fratiei, fiindca, pentru tineretul nostru, perioada de vineri seara pana luni dimineata este perioada celor mai mari ispite. Astfel, ei ar dobandi dragos­tea si sprijinul oamenilor care si-au luat asupra lor angajamente mai mari. Si a treia faza a vietii unor asemenea fratii ar fi propovaduirea Evangheliei pe strazi.

Acest lucru este realizabil. Trebuie ca in fratie sa existe cineva de baza care sa conduca activitatea ei. Trebuie sa savarseasca impreuna dumnezeiestile slujbe. Trebuie sa inceapa sa traiasca asa ca niste crestini care cred in Evanghelie, ca niste oameni care nu sunt din lumea aceasta. Daca fiecare oras ar avea o asemenea fratie, dupa catva timp ati avea din nou o tara ortodoxa. Eu cred acest lucru. Cine este gata?

– O manastire?

– Nu, nu o manastire. Cititi Faptele Apostolilor. Acei oameni despre care povesteste aceasta carte, nu erau monahi. Ei traiau si aveau totul in comun. Traiau in ascultare de mai-marii lor. Traiau in cu­ratie si sfintenie, slujind fratilor lor si propovadu­ind Evanghelia. Iata despre ce vorbesc eu. Intr-o asemenea fratie este loc pentru oamenii cu familie. Dar, chiar si in casatorie trebuie sa fiti neprihaniti. Perechile casatorite care nu traiesc o viata curata traiesc in pacat.

– Un an?

– Pentru inceput. Apoi toata viata. Exista dori­tori? (Numara mainile ridicate). Unu, doi, trei, cinci, sapte… inainte de a pleca vreau sa iau numele si coordonatele voastre. Daca promovati Evanghelia, oamenii o vor dori. Oamenii nu traiesc dupa Evan­ghelie, pentru ca nu aud despre ea, nu o vad, nu o pot atinge. Fiti gata!

[1] Seminar pentru misionari, organizat de centrul apologetic „Stavros” împreună cu centrul pentru tineret al eparhiei Sankt Petersburg şi Fondul părintelui Daniil Sasoev.

Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumenita

Icoana Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului