Predică la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

Preacuvioşi părinţi, iubiţi fraţi şi surori întru Hristos, 

 Astăzi sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care cinstim pe proorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat pentru prima dată oamenilor. Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau încununarea tuturor zilelor închinate Sfântului Ioan este ultima mare sărbătoare a iernii. Astăzi Biserica Ortodoxă îi aduce jertfă de mulţumire Înaintemergătorului Domnului, care a propovăduit evreilor de atunci, dar şi tuturor oamenilor până astăzi: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Hristos și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. ‘Mijlocitor al legii’ și ‘propovăduitor al pocăinței’, ‘sfeșnic și înger’, Sfântul Ioan Botezătorul este proorocul care închide cartea Vechiului Testament și o deschide pe cea a Noului Testament. Cel mai mare om născut din femeie, simbolul martirilor și al misionarilor, rămâne în tradiția Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii. Sfântul Prooroc Ioan s-a născut în familia Sfântului preot al Legii Vechi, Zaharia, la Ein-Karem, la aproximativ 10 kilometri de Ierusalim. Nașterea minunată a Sfântului Ioan a fost profețită de Arhanghelul Gavriil într-o arătare în timpul slujbei oficiate la templu de tatăl Sfântului Ioan. Mama sa, Sfânta Elisabeta, înaintată în vârstă și fără copii, deoarece nu putea să aibă urmași, era descendentă a seminției lui Aaron. Zaharia, tatăl său, nu a crezut în cuvântul îngerului și, drept pedeapsă, a rămas mut. Nașterea Sfântului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii Domnului nostru Iisus. Sfinții Părinții socotesc nașterea Înaintemergătorului ca ‘minunea ce merge înaintea Minunii’ și o privesc ca treaptă pe care se urcă înțelegerea celor ce vor vedea nașterea cea peste fire, din cea bătrână și stearpă din neamul lui Aaron, pentru a se sui apoi la vederea cea preaminunată a nașterii celui mai presus de fire din Fecioara Maria. Pe când era încă nenăscut, la salutarea Mariei, Maica Domnului, Sfântul Evanghelist Luca consemnează că pruncul Ioan a săltat în pântecele mamei sale. Sfântul Ioan își începe propovăduirea în pustiu, acolo își botează ucenicii și ‘glasul lui strigă în pustiu’ (Is. 40, 3). Ducea o viață de renunțare, era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, mânca miere de albine și lăcuste și se ruga mereu. Prin viaţa sa aspră, a fost un exemplu pentru primii asceți ai creștinismului și pentru monahism. Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Ioan era „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Botezul acesta are și o semnificație eshatologică, prevestind, așa cum însuși proorocul spunea, botezul cu „foc și Duh Sfânt”, pe care îl aducea Cel Care va veni după el, Hristos-Domnul. În predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg, Filip. Aceasta i-a atras întemnițarea. La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg, iar Irod Antipa i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Astfel îşi încheie viaţa Înaintemergătorul lui Hristos. Trupul Sfântului Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria. Istoricii Rufinus și Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost așezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Capul Sfântului Ioan Botezătorul, după o peregrinare şi mai multe aflări miraculoase, a ajuns în două părţi. Partea occipitală se află la Moscheia Omeiazilor din Damasc iar partea frontală la Catedrala din Amiens, Franţa. De fapt, atunci când în secolul 5 a fost mutat Capul Sfântului la Constantinopol de la Emesa, o parte a rămas la Emesa. Acea parte este acum la Damasc, iar cealaltă care a plecat la Constantinopol, se află acum la Amiens, furată de la Constantinopol de cruciaţii catolici. Capul Sfântului de la Damasc face mulţime mare de minuni, mai ales celor orbi, mai ales creştini dar chiar şi musulmani care se roagă sfântului. Ioan este nume iudaic: "Iohanan" prescurtare din Iehohanan" si înseamnă "Dumnezeu s-a milostivit". Foarte mulți romani poartă numele de Ion, Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuț, Onuţ, Ionela, Nela, Ionica, Oana), alcătuind cea mai bogata familie onomastică de la noi. 

 Sărbătoarea de astăzi este una dintre cele trei sărbători cu cruce roșie închinate Sfântului Proroc Ioan Botezătorul pe lângă Nașterea Sfântului sărbătorită la 24 iunie și Tăierea Capului la 29 august. 

Iubiţi credincioşi, 

 Sfântul Ioan Botezătorul reprezintă modelul de priveghere, de rugăciune, de pocăință și de trezvie duhovnicească, de trezire a sufletului din moartea păcatului și de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Haina din păr de cămilă purtată de Ioan vorbește despre pocăința necesară pentru dobândirea mântuirii. Totodată, veșmântul purtat de Sfântul Ioan mărturisește asprimea vieții dusă de acest prooroc. Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toţi proorocii, prietenul lui Hristos şi cu toate acestea la Iordan se opreşte cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine şi nu eu!” Vedeţi, aceasta este smerenia, duşmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii şi să te socoţi mai nevrednic decât toţi; aceasta este micşorarea sufletului. De obicei, noi oamenii suntem plini de mândrie, ne socotim mai buni decât semenii noştri. Cel evlavios se crede mai evlavios decât ceilalţi şi se uită de sus la dânşii; tânărul se crede mai frumos, cel isteţ mai priceput, cel bogat mai vrednic; fiecare se crede mai bun, mai presus decât ceilalţi. Aceasta este mândria, din care izvorăsc toate relele: zavistiile, certurile, uciderile. Dimpotrivă, smerenia este maica virtuţii, nu te lasă să te socoţi mai bun decât aproapele tău: niciodată să nu-l socoţi mai prejos decât tine, totdeauna să ai despre el o părere mai bună decât despre tine. Iată cele două unelte cu care putem micşora pe omul cel vechi din noi, pentru ca să crească omul cel nou întru Hristos: postul şi smerenia. Cu aceste două cununi s-a împodobit cel mai mare decât toţi cei născuţi din femei, Sfântul Ioan Botezătorul, şi cu ele trebuie să se împodobească tot creştinul. Acestea împreună, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, alcătuiesc plinătatea tuturor virtuţilor. Ele micşorează pe omul de păcat din noi şi ajută să crească omul cel duhovnicesc. Şi, lucru minunat, cu cât ne micşorăm mai mult, cu atât ne facem mai transparenţi, cu atât mai mult străluceşte Hristos din noi, precum zice Apostolul, că nu mai trăiesc eu, ci Hristos care este în mine. Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfinţit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit şi s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia şi nevoinţele şi postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate! De aceea, postul şi smerenia trebuie să ne însoţească în toate zilele vieţii, pentru că ele ne fac asemenea cu marele prooroc şi înaintemergător Ioan; ba şi mai mult, ne fac asemenea cu Dumnezeu, Care să ne învrednicească şi să ajute să ne înnoim şi noi sufleteşte, cu rugăciunile sfântului şi mare­lui Său Prieten, Ioan Botezătorul. Amin.

Toate predicile de pe blog sunt o antologie de paragrafe din predici ale Sfinților părinți, ale părintelui Cleopa și a altor mari duhovnici români, postate pe doxologia.ro, crestin-ortodox.ro sau alte portaluri ortodoxe, întocmite într-o predică unitară de autorul blogului.

Un botez mai special

   Se povestește că după uciderea lui Mihai Viteazul în Transilvania au venit la putere din nou străinii cu credința lor rătăcită. Pe vremea când Mihai Viteazul unise cele trei țărișoare române sub un singur sceptru credința ortodoxă primise libertatea de care fusese vitregită de puterile străine. 

   Dar iată că acum nori negri se abăteau iarăși  peste drept măritorii creștini. Pentru ai înjosi în credința lor, principele de atunci a organizat o petrecere la palatul său invitând nobilimea supusă lor dar și pe episcopul locului folosindu-se de acea împrejurare. 

   Petrecerea era organizată în perioada Postului Mare iar acolo pe masa întinsă erau oferite musafirilor mâncăruri alese de dulce. Episcopul cu smerenie acceptă invitația principelui deoarece i se spusese că la acel moment festiv se vor discuta probleme importante ale țării și cu privire la credința poporului.

   După introducerea tuturor musafirilor cu tot alaiul obiceiurilor de atunci, toți s-au așezat la masă. Episcopul însă a făcut semn discret unuia dintre sevitori cerându-i cu smerenie să-i aducă în farfurie câteva frunze de salată și câteva legume. Principele și mesenii erau curioși să vadă dacă episcopul va mânca de dulce în săptămâna mare a postului. 

   Văzând statornicia episcopului în dreapta credință s-au hotârat să-l batjocorescă într-un mod perfid. La petrecere era o prințesă cu un  cățel în brațe pe care-l cocoloșea și pupa continuu.    

    Principele făcand liniște in sală îl întrebă pe episcop în auzul tutror cu perversitate:

    – Prea Sfințite Părinte am vrea să botezăm cățelul prințesei acesteia și s-a iscat aici o discuție cu privire la aceasta. Toată lumea insistă să botezăm cățelul ortodox, ca să ajungă în rai. Și pentru că  mărturisiți că a voastră este dreapta credință, v-am ruga să ne botezați cățelul!

   La aceasta episcopul cu multă blândețe și calm duhovnicesc le răspunse pe măsura perfidiei lor:
    – Noi cu multă dragoste botezăm cățelul numai că nu putem face asta împotriva voinței lui deoarece după crezul credinței voastre cel botezat trebuie să încuviințeze botezul. Așadar să-l întrebăm pe cățel în a cui credință dorește să fie botezat și din care familie face parte și el ne va răspunde prin gesturile lui.
    A luat episcopul farfuria sa (cu salată și legume) și a pus-o jos, a luat și farfuria principelui (plină de cărnuri grase) și așezat-o alături, apoi a luat cățelul și l-a așezat în fața lor. De îndată ce i-a dat drumul  cățelul s-a înfruptat cu nesaț din mâncărurile de dulce ale pricipelui.
    Atunci episcopul a zis către cei de față:
    – Onorată adunare! Vedeți cățelul trebuie botezat în credința dumneavoastră deoarece face parte dintre ai voștri, dacă era dintre ai mei mânca din farfuria mea, ținea post ca și mine dar de îndată ce cu entuziasm s-a împărtășit dintr-ale voastre acum rămâne ca ai voștri să-l boteze. Apoi ridicându-se de la masă plecă cu chip senin lăsându-i muți și rușinați în rătăcirea lor.