Îndreptarea Legii 1652

   Pravila lui Matei Basarab (cunoscută și sub numele de Îndreptarea legii) este o culegere de legi tipărită în 1652 la Târgoviște. Reprezintă traducerea unor legiuiri grecești (manualul lui Malaxos, tradus din greacă de Daniil Panoneanul) conținând însă și numeroase texte extrase din Pravila lui Vasile Lupu. 

   Domnia lui Matei Basarab, extrem de lungă faţă de a predecesorilor săi (1633 -1654), a reprezentat o perioadă de consollidare a autorităţii monarhice, constituind una dintre condiţiile care au făcut posibilă întocmirea la 1652, a “Îndreptării Legii” sau “Pravila cea Mare”. În secolul al XVII-lea, la Târgovişte, prin strângerea mai multor oameni de cultură în jurul lui Udrişte Năsturel, s-a creat un mediu cultural elevat, care a contribuit la dezvoltarea învăţământului, a tipăriturilor, a arhitecturii şi picturii. Comunitatea erudiţilor cărturari, educaţi în spirit umanist, determină fondarea unei şcoli de profil superior, cu limbile de predare greaca şi latina, dar şi înfiinţarea unei noi tipografii, pentru editarea de lucrări în limba română. Noul colegiu, Schola graeca et latina, activ între 1646 şi 1652, era organizat după modelul institutelor similare din Occident. El funcţiona alături de şcoala de slovenie, activă deja la Târgovişte, cu dascăli specializaţi în gramatică şi lexicografie slavo-română. În tipografia adusă la mănăstirea Dealu a fost tipărită, în 1644, „Evanghelia învăţătoare”, urmată de multe alte cărţi, între care „Răspuns împotriva catehismului calvinesc” (1645), lucrare teologică originală, şi „Îndreptarea legii” (1652), importantă operă juridică a vremii-unul dintre primele coduri de legi din Europa redactate într-o limbă naţională.

   Pravila lui Matei Basarab, cunoscută și sub denumirile Îndreptarea Legii cu Dumnezeu sau Pravila Mare (spre a o deosebi de Pravila cea Mică de la Govora denumită și Dreptatoriu de lege sau Pravila Bisericească, tipărită în 1640-1641 tot sub Matei Basarab) este socotită a fi și un îndreptar de credință, datorită conținutului ei dogmatic și cultic, fiind un mijloc de apărare a ortodoxiei împotriva influențelor calvine și catolice.

   Întrucât tipărirea s-a făcut cu aprobarea autorităților bisericești competente, ea a devenit corpusul oficial de legi al Bisericii române de Răsărit, fiind aplicată în viața socială a vremii.

   Se distinge prin abordarea drepturilor și obligațiilor clerului de mir, ale călugărilor, problemelor referitoare la familie, căsătorie, judecată bisericească, a chestiunilor teologice, liturgice, obiceiurile de drept.

   Pravila lui Matei Basarab, însușindu-și dispozițiile cuprinse în canonul 53 al celui de al șaselea sinod ecumenic al bisericii creștine desfășurat în 691-692, care statua că rudenia rezultată din botez este mai mare decât rudenia de sânge, a prevăzut în cazul rudeniei spirituale aceleași impedimente ca și în cazul rudeniei de sânge, oprind căsătoria până la gradul al șaptelea inclusiv, interzicând și căsătoria între finii aceluiași naș.

   Îndreptarea Legii este alcătuită din două părţi distincte, după cum arată chiar titlul ei: prima, “Îndreptarea Legii cu Dumnezeu carea are toată judecata arhierească şi împărătească de toate vinile preoţeşti şi mireneşti”, şi a doua “Pravila Sfinţilor Apostoli a ceale 7 săboare şi toate cele nameastnice. Lângă acestea şi ale sfinţilor dascăli ai lumii: Vasili Velichi, Timothei, Nichita. Theologia dumnzeeştilor bogoslovi”. 

   Ediția de față este cea publicată în anul 1962 și conține și anexa "Nomocanonul lui Malaxos". Vă pun la dispoziție o variantă curățată de însemnările din scanarea ce deja circulă pe internet, într-un format gata de imprimat.

Cartea o puteți descărca de aici.

Biblia sau Sfânta Scriptură - Traduceri în limba română

Iubiți frați și surori în Domnul,

    Vă pun la dispoziție două mari ediții/traduceri ale Sfintelor Scripturi: prima ediție a Bibliei românești din 1688, ediția tipărită la comemorarea a 300 de ani de la apariție, transliterată din alfabetul chirilic în cel latin, pe care o puteți descărca aici și Biblia Sinodală din 1914, ultima ediție care a folosit Septuaginta ca sursă pentru cărțile Vechiului Testament, următoarele traduceri folosind Vechiul Testament, ediția masoretică. Biblia din 1914 a fost scanată și tipărită în 2008 de Editura AMD, București (stiliști, însă au tipărit scanarea, modificând doar imaginile și adăugând prima pagină și un cuvânt înainte pe care le-am scos, după ce am verificat cu un exemplar original din 1914 pentru veridicitatea ediției) și o puteți descărca de aici.

    În cele ce urmează, vă las să lecturați un articol preluat de pe RoBiblia, cu toate edițiile Bibliei, apărute în limba română. Cele subliniate de mine sunt bune de citit, restul au o traducere îndoielnică sau rătăcitoare. 

 Traduceri ale Bibliei in limba română

 Scrierea in limba română inainte de 1858, adica pana la domnitorul Alexandru I. Cuza, era cu caractere chirilice. Asadar, si traducerile Bibliei pana la acea data au fost cu litere chirilice. Dupa anul 1858, Biblia a fost tiparita cu alfabetul latin.

1.Cea mai veche carte scrisa gasita pe teritoriul Romaniei si pastrata pana in zilele noastre este "Evanghelistul" slavon al lui Nicodim.

2.Traducerile cele mai vechi, roade ale unor osteneli anonime - este nominalizat, aici, de catre Nicolae Iorga, preotul Constantin, de loc din Roman, la 1438 - constituie corpusul unor texte din secolele XV-XVI. Regasim, intre ele, fragmente din Faptele Apostolilor, din Epistole si, evident, Psaltirea (Codicele Voronetean, Psaltirea Scheiana, Psaltirea Hurmuzaki, Psaltirea Voroneteana).

3. Evangheliarul Slavo – Român 1551-1553, imprimat la Sibiu de Filip Moldoveanu, este cel mai vechi text tiparit al Noului Testament in limba romana, aflat astazi la Sant Petersburg. Traducerea din greaca a lui Coresi, un diacon din Targoviste, care avea o tipografie la Brasov. El a tradus si a tiparit Evangheliile Noului Testament. Traducerea lui a fost numita Evangheliarul, si aceasta a fost a doua carte tiparita in limba romana. Este important de observat ca el a folosit un manuscris husit, din cele folosite in Moldova si Maramuresul brazdate de ideile Reformei.

4.Prima tiparitura romaneasca a fost Catehism (Lutheran), care a vazut lumina tiparului probabil in 1544 la Sibiu, prin contributia nemijlocita a lui Filip Moldoveanu, iar in 1559 Coresi a tiparit un alt Catehism (Lutheran) la Brasov. Evangheliarul a fost una din cele mai importante lucrari ale lui Coresi. Unii dintre istoricii de mai tarziu explica zelul sau pentru Evangheliar prin faptul ca acesta ar fi fost o lucrare pentru introducerea protestantismului (luteranismul si calvinismul) intre romani.

5.Evangheliarul din vremea lui Neagoe Basarab, tiparit, dupa unii istorici, prin 1512, din care au ramas doar cateva exemplare. Se stie ca acest Evangheliar a servit ca model pentru Evangheliarul sarbesc. Daca acest Evangheliar a fost tiparit cu adevarat in 1512, atunci acesta este primul, si nu cel al lui Coresi.

6.Faptele apostolilor, traduse tot de Coresi din greaca, au fost tiparite la Brasov, probabil in anul 1563. Ch. Cretu, care a descris lucrarea aceasta in 1885, a dat ca data anul 1570, iar I. Bianu a plasat-o in anul 1563. Un exemplar din traducerea aceasta este in pastrare la Muzeul National de Antichitati din Bucuresti.

7.Psaltirea, o traducerea tot a lui Coresi, tiparita in 1570 tot la Brasov. Un exemplar s-a pastrat la Biblioteca Academiei din Bucuresti.

8.Psaltirea bigota, slavona si romana. A fost facuta tot de Coresi si tiparita la Brasov in 1577. Din ea exista doua exemplare, unul la Muzeul National de Antichitati, si altul la Biblioteca Academiei Romane din Bucuresti.

9.Geneza si Exodul. Tiparirea a fost facuta de Serban, fiul lui Coresi, ajutat de studentul Marian si tiparita la Orastie prin 1582 (de aceea lucrarea este cunoscuta sub denumirea de "Palia de la Orastie"). Traducerea a facut parte probabil dintr-un plan al traducerii intregului Vechi Testament, fiind opera unor carturari banateni si ardeleni (Efrem Zakan, Stefan Herce, Moise Pestitel si Archirie), care se folosesc inclusiv de versiunea maghiara a lui Heltai Gáspár (Cluj, 1551), pe langa Septuaginta, Vulgata si un text ebraic incert.

10.Noul Testament 1648 de la Balgrad (Alba Iulia),  a fost tradus in intregime in limba romana de calugarul Silvestru, iar dupa moartea lui a fost completat de altii. Traducerea are o dedicatie facuta domnitorului George Rakoczy, de arhiepiscopul Stefan - primul conducator de etnie romana a bisericii reformate (calvine) romanesti din Transilvania. A fost tiparit in 1648 la Balgrad (Alba Iulia). Se pastreaza la Biblioteca Academiei Romane din Bucuresti.

11.In secolul al XVII-lea, Alba Iulia devine un adevarat centru tipografic unde se imprima carti de cult in slavona mai intai, iar ulterior in limba romana. Aici va apare o Psaltire (1651), tradusa direct din ebraica, precedata insa de prima versiune romaneasca integrala a Noului Testament (1648), considerata unanim de catre specialisti drept "una dintre pietrele fundamentale pe care s-a cladit, in secolele urmatoare, limba romana literara".

12.Concomitent, in Moldova si in Muntenia sunt publicate si raspandite pe arii foarte extinse traduceri de mare valoare, cum ar fi: Evanghelia Invatatoare (1642), Psaltirea in Versuri, 1673, publicata la Uniev in Galitia, prima opera poetica de mari dimensiuni din cultura romana, si Psaltirea de-nteles ale lui Dosoftei, iar vrednicul spatar Nicolae Milescu se ostenea cu talmacirea Vechiul Testament (1667).

13."Cartea de cantece" a lui Gaspar Heltai, 1571-1575 a fost prima lucrare imprimata in limba romana, cu caractere latine - de mare folos pentru planul misionar de reformare a Bisericii romanesti din Transilvania.

14.Evangheliile, tiparite de Teodosie, mitropolitul Valahiei in 1682 la Bucuresti, cu o dedicatie printului Tarii Romanesti, Ioan Serban Cantacuzino.

15.Faptele si Epistolele, tiparite tot de Teodosie in 1683, la Bucuresti. Dedicatia este tot pentru Serban Cantacuzino.

16. Sfânta Scriptură de la Bucuresti - 1688.

Tipărirea Bibliei de la Bucureşti s-a realizat în timpul domnitorilor Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ambii iubitori de credinţă şi cultură. Pregătirile pentru editare au început în jurul anului 1682, cu strângerea materialelor necesare şi alcătuirea grupului de cărturari însărcinaţi cu această lucrare, dintre care amintim pe arhiepiscopul Ghermano de Nisa (directorul Academiei Greceşti din Constantinopol), Sevastos Kymenites (directorul Şcolii Greceşti din Bucureşti) şi fraţii Radu şi Şerban Greceanu. Corectura textului a fost încredinţată fostului episcop de Huşi, Mitrofan. Tipărirea s-a început la 5 noiembrie 1687 şi s-a încheiat la 10 noiembrie 1688.

Biblia de la Bucureşti reprezintă o operă de mari proporţii pentru vremea în care a fost tipărită: are 944 de pagini, format mare. Textul este imprimat cu litere mici, chirilice, dispus pe două coloane, cu excepţia celor două prefeţe unde există o singură coloană. Scrierea folosind caractere chirilice era un lucru obişnuit pentru acea vreme; ea se va menţine până în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când va fi înlocuită cu alfabetul latin.

Pagina de titlu oferă informaţii referitoare la cei care au contribuit la apariţia lucrării, dar şi la scopul pentru care s-a tipărit: „Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură ale cei vechi şi ale cei noao leage toate care s-au tălmăcit dupre limba elinască spre înţeleagerea limbii rumâneşti, cu porunca prebunului creştin şi luminatului domn Ioan Şărban Cantacozino Basarabă Voievod şi cu îndemnarea dumnealui Costandin Brâncoveanul, marele logofăt nepot de sor al Măriei Sale, carele, după prestăvirea acestui mai suspomenit domnu, Putearnicul Dumnezău, den aleagerea a toatei Ţări Rumâneşti, pre dumnealui l-au coronat cu domnia şi stăpânirea a toată Ţara Ungrovlahiei. Şi întru zilele Măriei Sale s-au săvârşit acest Dumnezăiesc lucru. Carele şi toată cheltuiala cea de săvârşit o au rădicat. Tipăritu-s-au întâiu în scaunul Mitropoliei Bucureştilor în vremea păstoriei Preasfinţitului părinte Chir Theodosie mitropolitul ţării şi exarhu laturilor şi pentru cea de obşte priinţă s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la facerea lumii, 7197, iară de la spăsenia lumii, 1688, în luna lui noiembri în 10 zile“. Pe versoul paginii de titlu este stema lui Şerban Cantacuzino, însoţită de opt stihuri dedicate domnitorului de către logofătul Radu Greceanu.

Biblia de la Bucureşti a devenit punct de referinţă pentru toate traducerile textului Sfintei Scripturi care i-au urmat: Biblia de la Blaj (1795), Biblia de la Petersburg (1819), Biblia de la Buzău (1854-1856), Biblia de la Sibiu (1856-1858) etc.

Biblia din 1688 conţine, în afara cărţilor canonice, şi o carte apocrifă: „A lui Iosip la Macavei carte, adecă despre singurul ţiitoriul gând“. Este vorba de lucrarea „Despre raţiunea dominantă“ atribuită lui Iosif Falviu, tradusă în româneşte de Nicolae Milescu. Aceasta este prima lucrare de filozofie tradusă în limba română.

Importanţa Bibliei de la 1688, dincolo de aceea esenţială de a pune la dispoziţia românilor textul integral al Sfintei Scripturi, constă şi în faptul că, circulând în toate provinciile româneşti, a contribuit la formarea limbii literare şi, totodată, la menţinerea unităţii de limbă.

La împlinirea a 300 de ani de la apariţie, Biblia lui Şerban a fost retipărită, ca ediţie jubiliară, în facsimil şi transcriere la Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Iniţiativa a aparţinut patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986) şi a fost dusă la bun sfârşit de patriarhul Teoctist (1986-2007). Comisia de specialişti căreia i s-a încredinţat această lucrare a fost coordonată de acad. Ioan C. Chiţimia († 1989). Ediţia jubiliară a fost lansată atât la Bucureşti, cât şi la Geneva, Viena şi Tesalonic.


Cu prilejul apariţei ediţiei jubiliare, patriarhul Teoctist sublinia în Prefaţa lucrării: „anul 1988 este pentru ierarhii, slujitorii şi dreptmăritorii creştini, de pe toate plaiurile româneşti, prilej de omagiere a tuturor celor ce au contribuit la apariţia Bibliei de la Bucureşti. Şi cel mai ales omagiu pe care îl putem aduce acestor vrednici înaintaşi este reeditarea ştiinţifică a acestei Biblii, oferind cititorilor de azi textul de la 1688 - în facsimil -, precum şi transcrierea acestuia în alfabet latin, pentru ca astfel să se poată constata caracterul ei de document de consolidare a limbii româneşti, şi, totodată, pentru ca acesta - textul de la 1688 - să poată fi pus la îndemâna cercetătorilor, spre a-l studia sub felurite aspecte. Reeditarea de acum a Bibliei de la Bu-cureşti este un act de restituire integrală a unui document al dăinuirii şi îndreptăţirii noastre istorice, către urmaşii legitimi ai înaintaşilor care i-au asigurat o intrare triumfală în istoria culturii noastre naţionale“. O nouă ediţie a văzut lumina tiparului în 1997.

17.Noul Testament tiparit de Antim Ivireanu, episcop, apoi mitropolit. A fost tiparit la Bucuresti in 1703. (Din acesta au mai fost tiparite editii la Bucuresti, in 1723, 1742, 1750, 1760, 1775; la Ramnic in 1784; la Iasi, in 1762, 1794; la Blaj, in 1765, 1776. Tot din Noul Testament au fost tiparite Faptele si Epistolele separat, la Bucuresti, in 1743, 1764, 1774, 1784; la Iasi, in 1756, 1791; la Blaj, in 1767.).

18.1690-1713, "Psaltichia" lui Filothei, de mare importanta practica, datorita traducerii textului slavon in romaneste ,in paralel cu sincronizarea notatiei muzicale bizantine.

19.Sfintele Scripturi, traducere noua de Samuil Micu Klein la Blaj, in 1795 (cunoscuta si ca "Biblia de la Blaj"). Au fost introduse titlurile pe actiuni, o adresa catre cititori, o introducere si o erata. Editia aceasta are adaugate si cartile apocrife. (Din aceasta lucrare au mai aparut intre 1795 si 1817 urmatoarele editii: Evangheliile, tiparite la Budapesta in 1799 si 1812; la Blaj, in 1816. Faptele si Epistolele, la Blaj, in 1802. Psaltirea, la Bucuresti, in 1796; la Moviloau in 1796; la Sibiu, in 1799, 1801, 1804,1805, 1811; la Iasi, in 1802; la Brasov, in 1807, 1810, 1812; la Budapesta, in 1808; la Blaj, in 1809.).

20.Noul Testament tiparit la St. Petersburg, in Rusia, in anul 1817, apoi intreaga Biblie, la 1819 - o reeditare a textelor lui Samuil Micu Klain. A fost tiparita in 500 de exemplare si stim ca a costat 300 de lire sterline - ambele tiparite cu sprijinul ortodocsilor rusi (Societatea Biblica Rusa s-a fondat la 1812 la Petersburg - patronand multe alte editii ale textelor sfinte in limba romana.

21.1818 - "Noul Testament" iar la 1821 "Evanghelia", la Manastirea Neamtului, ambele cu sprijinul Mitropolitului Veniamin Costachi, care a infiintat aici o tipografie.

22.In 1824 Veniamin Costache a tiparit la Iasi o editie a acestui Nou Testament in trei volume.

23.Evangheliile au aparut la Buzau in 1834, in 6000 de exemplare cu copertile frumos ornamentate. Nu ni se indica traducatorul.

24.Sfanta Scriptura de la Buzau (1854-1856), unde episcopul Filohei revizuieste textul Bibliei lui Samuil Micu si al Bibliei de la Bucuresti, in cinci volume.

25.Noul Testament tiparit la Smirna intr-o tipografie a unei misiuni americane in 5000 de exemplare. Ni se indica doar faptul ca a fost tiparit la dorinta episcopilor din Valahia, in anul 1838, dupa un exemplar dat de catre acestia. A fost reluata in trei editii la Iasi si doua la Bucuresti.

26.Vechiul Testament tiparit tot la Smirna de un preot cu numele de Ioan, in 1839.

27.Noul Testament tiparit tot la Smirna, in 1846, si aceeasi traducere a fost tiparita la Iasi in 1847, in 1854 si in 1857, iar la Bucuresti in 1859 si 1863.

28.Sfanta Scriptura tiparita la Sibiu (1856-1858), tiparita cu litere mari, avea 920 de pagini si a aparut sub purtarea de grija a lui Andrei Saguna, unde se tine seama de Septuaginta, de Noul Testament de la Balgrad si de Biblia de la Bucuresti, cuprinde 100 de ilustratii si, pe deasupra, este difuzat la un pret foarte accesibil.

29.In 1859 apar la Paris primele cinci carti biblice, in versiunea lui Ion Heliade Radulescu, cu ilustratii pioase, notite istorice, filozofice, politice, literare si, fapt cu totul deosebit, imprimate cu litere latine.

30.Noul Testament, editia a VI-a (dupa traducerea tiparita la Smirna, in 1838), tiparit la Bucuresti, in 1859, in 5000 de exemplare.

31.Geneza, tiparita la Bucuresti, in 1859, o noua traducere de Constantin Aristia. Tirajul a fost de o mie de exemplare. A folosit pentru prima data caracterele latine, toate celelalte editii folosind literele chirilice.

32."Biblia Sacra si Psalmii". Aceasta a fost facuta dupa textul din ultima editie elenica, recorectata cu privire la unii termeni ebraici arhetipi si tradusa de Constantin Aristia la Bucuresti in 1859, cu caractere latine.

33."Isaia", intr-o traducere speciala al lui C. Aristia, a aparut la Bucuresti, in 1860. Tirajul a fost foarte restrans, doar pentru un anumit numar de etimologi.

34.Noul Testament, editia a saptea, dupa textul Noului Testament tiparit la Smirna. A fost o editie tiparita in 1863, la Bucuresti, cu litere romanesti, cu textul aranjat pe paragrafe.

35.Psalmii, tradusi intocmai dupa textul original, lucrare tiparita in 1863 la Bucuresti. Traducerea a fost facuta de Keler, un evreu crestin, angajat de Societatea Biblica pentru Britania si strainatate, si de Stefanides, un grec romanizat. Lucrarea avea 253 de pagini.

36.Psaltirea, tiparita tot la Bucuresti si tot in 1863. Stim ca formatul era de 18x11.5. (Nu cunoastem cine a fost traducatorul).

37.Psaltirea. O traducere a lui Ierome din Iasi, un profesor la Seminarul Teologic Ortodox, tiparita la Bucuresti, in 1866, in formatul de 15,5x11 cm. Avea pe paragrafe insemnari marginale.

38.Noul Testament. A fost tiparit la Bucuresti, in 1867, de Societatea Biblica pentru Britania si strainatate. Formatul era de 15,5x11 cm.

39.Cartea Psalmilor. O traducere dupa textul original, a fost o noua editie revizuita de William Mayer din Iasi. A fost tiparita la Iasi in 1867, tot in formatul de 15,5x11 cm si avea 157 de pagini.

40.Cartea Psalmilor. O noua editie intr-un format mai mic, 12x8 cm, a aparut in 1868, cu textul aranjat pe doua coloane. Se pare ca aceasta editie este prima pe doua coloane.

41."Evanghelia Populara sau Sacra Scriptura a Noului Testament", tradusa dupa originalul grecesc si insotita de "Argumente si reflexiuni morale", de Ghenadie, episcopul de Arges. A fost tiparita in 1868 la Bucuresti. Formatul de 19,5x12,5 cm. In editia aceasta, dupa fiecare capitol se afla notitele.

42.Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. O traducere, inceputa de N. Balasescu, un profesor de la Bucuresti, care a reusit sa traduca dupa un text grecesc. De la Geneza la 2 Samuel traducerea a fost facuta de Ierome, dupa textul ebraic. Plangerile lui Ieremia si Ieremia au fost traduse de Ghenadie. Toate celelalte carti au fost traduse de F. Dubau si C. Erbiceanu, dupa textele grecesti si latinesti. Cartile de la 1Samuel la Maleahi au fost revizuite de catre W. Mayer. Toata ortografia s-a bazat pe principiile lui N. Balasescu. Lucrarea a fost tiparita in trei volume: primul, terminat in 1865, Geneza - Rut, in 417 pagini; volumul II, terminat in 1867, 1Samuel - Psalmii, in 534 pagini; volumul III, terminat in 1869, Proverbe - Maleahi in 434 pagini.

43.Noul Testament, o editie revizuita de W. Mayer si tiparita dupa normele noi din gramatica. A fost tiparit la Iasi in 1871 si avea un format mare, 21x14,5 cm. Lucrarea de tiparire a fost facuta de Societatea Biblica Britanica si pentru Strainatate.

44.Sfanta Scriptura, editie noua, revazuta dupa textele originale, pregatita de W. Mayer, iar sectiunea Geneza - Rut a lucrat-o impreuna cu Vasile Palade, un profesor de la Iasi. Editia aceasta a fost fara cartile apocrife, cu textul pe doua coloane.

45.Sfanta Scriptura de la Budapesta (1873) apare sub auspiciile Societatii Biblice Britanice, fiind prima editie inzestrata cu harti.

46.Sfanta Scriptura, tiparita la Iasi de o echipa de teologi romani, in 1874, fara cartile apocrife, cu textul tot pe doua coloane, cu titluri ale textului, si cu referinte la subsolul paginii.

47.Sfanta Scriptura, tiparita la Iasi, in 1874, dar fara referintele de la subsolul paginii. Editia aceasta avea 916 pagini cu un format de 27x19 cm. Editia aceasta a fost cunoscuta ca Biblia de Iasi, sau traducerea Nitulescu, si a fost folosita de crestinii baptisti pana in 1923. Credem ca a fost cea mai raspandita editie de Biblie romaneasca. Lucrarea a fost intreprinsa de Societatea Biblica Britanica, si este prima editie care are titluri pe sectiuni. Traducerea era aceea din Biblia de la Iasi din 1874.

48.Psaltirea, tiparita la Viena in 1875 de Societatea Biblica Britanica.

49.Noul Testament. A fost tiparit la Bucuresti in 1875, dupa textul celui tiparit la Viena in acelasi an. (Alte editii au fost tiparite cu acelasi text in 1897 si in 1905). Parti ale Noului Testament: Evanghelia lui Matei a aparut in 1903, Evanghelia lui Marcu in 1902, Evanghelia lui Ioan in 1904 si 1906.

50.Psaltirea. O retiparire a Psaltirii publicata in romaneste in 1577 de diaconul Coresi. Lucrarea a fost reprodusa si avea si un studio bibliografic si un glosar comparativ facut de Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Editura a fost a Academiei Romane.

51.Tomul I. Aceasta Psaltire fost tiparita in 1881, la Bucuresti. Textul avea si Psalmul 151, urmat de cateva poeme. (Titlurile si Prefata au fost datate: Bucuresti 26 dec. 1880, urmand ortografia din cartea "Cuvinte din batrani").

52.Cartea Psalmilor. O editie tiparita la Bucuresti, in 1881, dupa textul editiei de la Viena. Avea 103 pagini, format 12,5x7,5 cm.

53.Noul Testament. A fost tiparit cu aprobarea si binecuvantarea Sfantului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Romane, la Bucuresti, in 1887. In "Cuvant inainte" se spune: "Intru marirea lui Dumnezeu, celui in treime laudat si in zilele Maiestatii Sale iubitorului de Cristos regelui Romaniei, Carol I, sub Arhipastoria I.P.S. Arhiepiscop si Mitropolit al Ungro - Vlahiei, primat al Romaniei si Presedintele S-lui, D.D. Calinic Miclescu".

54.Noul Testament. A fost tiparit in acelasi an, 1887, dar intr-un format diferit. Lucrarea de tiparire a fost facuta tot la Bucuresti.

55.Psaltirea in versuri de Dosoftei, mitropolitul Moldovei 1671-1686), tiparita la Bucuresti, in 1887. Aceasta psaltire a fost publicata dupa manuscrisul original si dupa editia din 1673, sub ingrijirea profesorului I. Bianu, in editura Academiei Romane. Toti Psalmii erau verificati in versul metric, iar Psalmul 151 a fost redat in proza.

56.Psaltirea Scheiana. Tiparita la Bucuresti, in 1889, dupa manuscrisul din 1482, sub ingrijirea profesorului I. Bianu, bibliotecarul Academiei Romane. (Numele de Scheiana i s-a dat fiindca a fost gasita in Biblioteca din Scheii Brasovului.) Lucrarea aceasta a fost tiparita pe o pagina cu litere chirilice, iar pe pagina opusa cu litere romanesti. Toata lucrarea cuprinde 530 de pagini.

57.Tetravanghelul Diaconului Corsei. Lucrarea a fost retiparita la Bucuresti, in 1889, dupa editia prima din 1560-1561, sub ingrijirea arhiereului Gherasim Timus Pitesteanul, cu o prefata de C. Erbiceanu. Lucrarea avea 232 de pagini. Textul nu era impartit pe capitole si versete.

58.Cele Patru Evanghelii, Matei, Marcu, Luca, Ioan, pentru uzul scolilor primare urbane si rurale de ambele sexe. Pe coperta a doua se arata: "Editia conforma textului aprobat de Sfantul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Romane". Lucrarea a fost tiparita la Bucuresti, in anul 1893, pe doua coloane.

59.Sfanta Evanghelie tradusa din limba originala, greaca, de dr. N. Nitulescu. Tiparirea s-a facut la Bucuresti, in 1895, de catre Societatea Biblica Britanica. Lucrarea avea numai cele patru Evanghelii, si avea 185 pagini, dispuse pe doua coloane.

60.Noul Testament. In intregime revizuit de N. Nitulescu, tiparit de Societatea Biblica Britanica la Bucuresti, in 1898. Traducerea aceasta a avut cea mai mare raspandire pana in 1923.

61.Cartea Psalmilor. O noua traducere dupa textul original. Nu cunoastem numele traducatorului care a facut-o dupa textul ebraic. Lucrarea avea 133 de pagini, pe doua coloane, si a fost tiparita de Societatea Biblica Britanica. Formatul a fost de 17,5x12,5 cm.

62.Sfanta Scriptura, cu titluri, textul pe doua coloane si fara cartile apocrife. A fost tiparita la Bucuresti, in 1908. Dupa text erau cateva harti biblice. Lucrarea a fost facuta de Societatea Biblica Britanica. Traducerea a fost identica cu aceea de Iasi. Formatul era de 21,5 x 14 cm.

63.Sfanta Evanghelie scrisa de St. Matei. Lucrarea avea 78 de pagini, pe doua coloane, cu titluri, si impartita pe capitole si pe versete. (In anul 1910, au aparut editii uniforme din Marcu pe 78 de pagini, din Luca pe 85 pagini si din Ioan pe 64 pagini.) Si aceasta lucrare este opera Societatii Biblice Britanice.

64.1913 - Noul Testament - editie sinodala.

65. Prima Biblie Sinodala (1914), bazata pe texte deja existente, prezinta variante destul de nefericite pentru cartile poetice, mai ales.

66.1920 - Noul Testament, traducere noua, facuta de tanarul ieromonah Dumitru Cornilescu in perioada 1916-1920 la Stancesti - Botosani, la conacul printesei Ralu Callimachi, dupa izvoare grecesti si cele mai bune traduceri moderne contemporane franceze, germane, engleze, etc.

67. Sfanta Scriptura, intr-o traducere noua, moderna, facuta de Dumitru Cornilescu, tiparita la Bucuresti, in 1921. Dupa ce s-a constatat tot mai mult ca Biblia de Iasi din 1874 a ramas in urma cu expresivitatea limbii romane, printesa Calimachi l-a angajat pe Dumitru Cornilescu, un tanar teolog ce abia a terminat studiile la Facultatea de Teologie din Bucuresti, ca sa faca o noua traducere in limbajul romanesc la zi. Traducerea a fost terminata, si in 1921 ea a vazut lumina tiparului, fiind suportata de Societatea Biblica Britanica. Traducerea aceasta a fost adoptata de toate confesiunile evanghelice si este folosita si astazi. Textul din traducerea aceasta a fost tiparit in nenumarate editii, fie ca Biblie intreaga, fie in parti, adica separate Noul Testament sau Psalmi etc. Limba traducerii a fost si este cea literara, astfel ca poate fi inca folosita.

68.1924 - apare la Neamt prima editie a Evangheliilor, in traducerea noua a lui Nicodim Munteanu, viitorul Mitropolit al Moldovei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, protectorul lui Cornilescu ce s-a dezis de opera "prea revolutionara" a studentului sau.

69.Biblia Cornilescu - 1925, editie cu trimiteri, este Biblia standard folosita si astazi de evangheliștii din Romania.

70.1925-1926 Noul Testament, traducere noua, a staretului Manastirii Neamt, Nicodim Munteanu, retras din scaunul episcopal de Husi (si vicar al Mitropoliei Moldovei sub Pimen Georgescu) pentru a oferi Bisericii Ortodoxe Romane Biblia sinodala de care avea atat de mare nevoie, pe fondul "dezertarii protestante" a lui Dumitru Cornilesu, Teodor Popescu si Iosif Trifa, fondatorul "Oastei Domnului" - preotul din Sibiu ce tiparea si difuza in popor "traducerea sectanta" a lui Cornilescu.

71.1927 - Noul Testament, traducere noua, de Grigore Pisculescu - numele adevarat al scriitorului Gala Galaction, de mai tarziu - preot hirotonit in 1922 la biserica Hanul Cotei (Kalinderu) si intrat in 1926, alaturi de arhimandritul Iuliu Scriban, in corpul profesoral al Facultatii de teologie din Bucuresti; cei doi au fost mari contestatori ai lui Teodor Popescu si Dumitru Cornilescu - protagonistii lucrarii de trezire spirituala si de reforma bisericeasca de la parohia "Cuibul cu barza" din Bucuresti.

72.1929, Psaltirea, traducere noua, de Gala Galaction si reputatul ebraist, prof. Vasile Radu.

73.1930, Noul Testament si Psalmii, cu o prefata de Patriarhul Miron Cristea, traducerea Gala Galaction - Vasile Radu.

74.1931, apare o noua traducere a lui Dumitru Cornilescu, dupa originalul grecesc si ebraic, lucrata la Londra si tiparita la Bucuresti, ca o replica la acuzele de parafrazare din prima lui traducere. Este o editie limitata, doar pentru specialisti, cea mai literala traducere romaneasca pe care o cunoastem (unii o numesc ultra - literala, pentru ca nu tine seama prea mult de forma).

75.1931 Noul Testament, al lui Nicodim Munteanu, apare ca o replica a luptei ascutite pentru recunoastere publica ce se dadea pe terenul scrierilor sfinte.

76. A doua Biblie Sinodala (1936), a fost tiparita printr-un compromis intre principalii traducatori ai vremii (Nicodim Munteanu - 23 carti canonice si una necanonica;16 carti canonice si 8 necanonice ale Vechiului Testament, plus 27 carti canonice ale Noului Testament, de Vasile Radu si Gala Galaction).

77.Tot in 1936 apare Biblia de la Neamt, o frumoasa editie ilustrata alcatuita de catre mitropolitul Nicodim, in colaborare cu Prof. I. D. Stefanescu;.

78.1937, Noul Testament, traducere noua a lui Ioan (Irineu) Mihalcescu, fostul profesor de teologie dogmatica a lui D. Cornilescu si Prof. Teodor M. Popescu, si el coleg de scoala cu D. Cornilescu.

79."Biblia Carol al II lea - 1938" este traducerea Pr. Vasile Radu si Gala Galaction, de aceasta data dupa editia critica a textului ebraic intocmit de Rudolf Kittel (1937) si a Septuagintei (editia R. Rahlfs, 1935)-la aniversarea a 250 de ani a Bibliei de la Bucuresti 1688 - sponsorizata de principele Carol al II-lea, la 11 ani de la urcarea sa pe tron. Editia nu a primit recunoasterea Sfantului Sinod, nemultumindu-l pe Patriarhul Miron Cristea, ce a vazut in acest lucru o sfidare a autoritatii sale si o tradate a pactului cu Mitropolitul Nicodim.

80.1941 Noul Testament, editie sinodala a proaspat Patriarhului Nicodim Munteanu.

81.1942 Noul Testament, traducerea Ioan (Irineu) Mihalcescu, nedand satisfactii traducerea sa nu s-a mai reluat.

82.1942 Noul Testament, traducere noua a Episcopului Clujului Nicolae Colan care a folosit ca baza textul Bibliei lui Saguna. Tiparirea s-a repetat si in 1945.

83.A treia Biblie sinodala (1944), la 8 ani dupa cea dintai. Ea include traducerea noua a Noului Testament efectuata de catre Nicodim, la care se adauga contributia lui Vasile Radu si Gala Galaction din precedenta editie sinodala. Acum batranul patriarh avea o contributie de 51 de carti, iar ceilalti doi, de doar 24 de carti. Nesperata dar savurata revansa a traducatorului octogenar!.

84.Noul Testament si Psalmii, 1949, o traducere noua facuta de echipa teologilor de la Biserica ortodoxa reformata din str. Carol Davila nr. 48, din Bucuresti, Gheorghe Cornilescu (fratele lui Dumitru), Teodor Popescu si Emil Constantinescu.

85.A patra Biblie Sinodala (1968) va apare dupa al II-lea Razboi, reluand traducerea Vechiului Testament din 1936 si pe cea a Noului Testament din 1951(traducerea Galaction), cu textul revizuit de catre Pr.I. Gagiu, Prof. Teodor M. Popescu si Prof. Dumitru Radu, traducerea Vechiului Testament fiind tot cea realizata de triumviratul Nicodim, Radu, Galaction. In 1957 se tipareste o Psaltire cu innoiri de limba.

86.Noul Testament, 1949 - ultima tiparire a traducerii lui Nicodim, facuta sub conducerea noului Patriarh Justinian Marina.

87.1975 Noul Testament-de dr. Emil Pascal, teolog catolic, tiparita la Paris, cu numeroase innoiri de limba si conceptii si termeni teologici corect redate.

88.1975 Biblia - editia sinodala, sub conducerea lui Justinian, o revizuire a editiilor precedente.

89.1977 - Cantarea Cantarilor, editie poetica, realizata de Ioan Alexandru.

90.1979 - Noul Testament si Psalmii, revizuit, sub conducerea noului Patriarh Justin Moisescu.

91.1981 - Noul Testament, traducerea Cornilescu, revizuit de W. I. la aniversarea a 60 de ani de la traducerea primei sale traduceri a Bibliei.

92.1982 - Biblia - editie sinodala, sub comanda lui Justin Moisescu.

93.1984 - Noul Testament, o traducere dupa editia parafrazata "Living Bibles International" a teologului american K.Taylor.

94.1988 - Biblia, editie Cornilescu revizuita de Dotu Motz.?.

95.1989 - Biblia, editia sinodala a noului patriarh Teoctist, revizuire.

96.1989 - 1990 - Biblia, traducere revizuita a lui Cornilescu, cunoscuta si sub denumirea de "Biblia cu triunghi" realizata de o echipa a Adunarii crestine din str. Dr.Felix din Bucuresti.

97."Biblia Internationala de studiu inductiv"; editata de "Precept Ministries", avand la baza versiunea Cornilescu standard si multe lectiuni si note, dictionar, harti si concordanta.

98.1993 - Noul Testament si Psalmii, traducere noua de Olimpiu S. Cosma.

99.1998, Noul Testament si Psalmii, traducerea Cornilescu 1931, revizuita, intr-un format nou, cu multe note de subsol, editata de echipa fratilor crestini din str. Dr. Felix din Bucuresti.

100.2000 - Noul Testament, traducere noua in limba romana moderna, sponsorizata de World Bible Translation Center inc. din USA. Nu se cunosc autorii.

101.2002 - "Biblia Cornilescu II", traducerea literala Cornilescu II, din 1931, actualizata, intr-un format nou, cu multe note de subsol, un instrument deosebit de util cercetatorilor crestini de orice confesiune. Tiparita de GBV in Germania in tiraje de masa si difuzata de Adunarea crestina din str, Dr. Felix si "Societatea Biblica Romana" din Bucuresti.

102.2002 - "Biblia sau Sfanta Scriptura", traducere noua coordonata de "Trinitarian Bible Society", din Anglia avand ca baza matricea traducerii Nitzulescu.

103.2002 - Biblia de studiu Thomson, avand textul traducerii Cornilescu, cu aparatul de studiu Thompson, realizata de un grup de editori (Editura Buona Nuvella si Editura Universitatii Emanuel).

104.2003 - Noul Testament, editie Cornilescu revizuita de prof. dr. Iosif Ton.

Imnul României adormite...

Ai adormit, române, în somnul tău de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum, ca niciodată, ţi-ai bătut joc de soartă,
Cum n-au știut s-o facă nici cei mai cruzi dușmani!

Acum, ca niciodată, ai dat dovadă-n lume
Că sângele ce-a curs a fost jertfit în van...
În ignoranța noastră, am terfelit un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Umil, plecat-ai fruntea, înstrăinat de tine,
Și nu mai stau ca brazii voinici sute de mii;
Căci glasul ce-l așteaptă, e clar că nu mai vine
Să cheme azi la luptă pe tineri, pe copii...

Plângeți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, pe-ai voștri strănepoţi:
Cu brațele înfrânte, sunt astăzi o rușine,
O nație coruptă, de desfrânaţi și hoți!...

Pe voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi - goliţi de suflet, cu creiere spălate -
Jurăm ca niciodată, în veci, să nu fim frați!...

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare, 
Pretinde de la fiii-și azi mână de-ajutor,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericol, s-ar face vânzător!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Și martor ne stă Domnul, cum astăzi o primim!...

N-ajunse despotismul, cu-ntreaga lui orbire, 
Al cărui jug, din seculi, ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba. Noi, bucuroși, o dăm!...

Români din patru unghiuri, acum ca niciodată,
V-aţi dezbinat în cuget, în crez și în simțiri,
Strigând în lumea largă că ţara vi-e trădată
De propriile intrigi, viclene uneltiri...

Preoți cu crucea-n frunte renunță  să s-arate,
Căci gloata e coruptă și scopul ei - păgân!
Murim, dar fără luptă, în hăul de păcate,
Servili, supuși deplin la noul nost' stăpân!...

Un altfel de luceafăr eminescian

Mihai Eminescu
(autor necunoscut)

A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor
O “Doină”, să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri …

O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!

Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală…

Mai murim pentru Hristos precum Brâncoveanu?

Ce le spune tinerilor de azi numele Constantin Brâncoveanu? În ce măsură se mai regăsesc preocupările lor în idealurile domnitorului creştin? Dar, cel mai important, câţi tineri ar merge până la martiraj împreună cu tatăl lor?

De ce a trebuit să moară?

Brâncoveanu a ajuns la tron după ce Şerban Cantacuzino (cel de al cărui nume se leagă Biblia apărută la noi) a murit în circumstanţe misterioase (otrăvit de către boierii care nu înţelegeau importanţa proiectelor de dezvoltare). A intrat în competiţie cu protectorul său, Constantin Cantacuzino (care dorea sa îşi impună pe tron pe fiul Şerban Cantacuzino). Miza era sprijinul Lordului (sultanului) otoman. Numai că Brâncoveanu era creştin, nu putea să renunţe la credinţa lui pentru interese politice. Nu s-a turcizat, nu L-a trădat pe Dumnezeu, chiar dacă a plătit cu viaţa (a lui şi a băieţilor lui) pentru asta. A preferat să se alieze cu creştini (habsburgii şi ruşii), împotriva păgânilor ameninţători. Am învăţat cu toţii despre Războiul Ruso-Turc (1710-1711) şi despre ajutorul divin primit adeseori de către oastea creştină.

Telenovela balcanică de început de secol XVIII îl are protagonist pe Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, contemporan cu Brâncoveanu în Sud, în Valahia. Cantemir era principalul aliat al ruşilor. Brâncoveanu a primit darurile (de curtoazie) din partea Ţarului Petru cel Mare. Acum, spuneţi şi voi, le putea refuza? Erau pecetluirea unei alianţe. Brâncoveanu îi întimpină pe ruşi la Urlaţi (Prahova County, pe atunci, graniţa valaho-moldovenească), hotărât să meargă împreună contra otomanilor. Doar că este trădat de către proprii boieri, care îşi vedeau doar propriul interes. Rămas singur, fără sprijinul boierilor, Brâncoveanu este nevoit să returneze darurile ţarului şi să încerce să negocieze o pace cu otomanii. Ruşii protejau Moldova lui Cantemir, atât. Fără alianţa cu ruşii, Brâncoveanu era vulnerabil, mai ales că rivalii săi de acasă deja bătuseră palma cu turcii. Sultanul se simte dezonorat şi vrea să dea un exemplu tuturor celor care ar îndrăzni să mai gândească campanii împotriva Porţii. Brâncoveanu este torturat, pentru că nu vrea să devină musulman. La fel cum, peste veacuri, Valeriu Gafencu suferă atrocităţi pentru că nu doreşte să îmbrăţişeze ateismul. La fel cum primii creştini mureau în arenele romane, sfâşiaţi de lei, pentru că nu jertfeau idolilor. Până şi turcii din Istanbul au fost în pragul unei rebeliuni, din cauza injustiţiei ce i s-a făcut lui Brâncoveanu.

De la baladă la acatist

Cantemir îl prefera pe Constantin Cantacuzino, în dauna lui Brâncoveanu, din cauza legăturilor de rudenie ce existau între aceştia. Interesul comun, lupta împotriva otomanilor, nu a fost de ajuns. Baladele ni-l redau pe Brâncoveanu erou de legendă, iar acatistele îl cinstesc ca sfânt autentic. Înainte de moarte, era sigur de crezul său: „Mor creştin, părăsit de toţi, dar merg să mă odihnesc în Dumnezeu”. Acesta este testamentul de credinţă, cel mai important tezaur lăsat nouă, dincolo de contribuţiile culturale sau economice. Balada concluzionează: „Să ştiţi c-a murit creştin Brâncoveanu Constantin!„. Iar Acatistul proclamă: „Bucură-te, Nou Mucenic Gheorghe! Bucură-te, strigă Sâmbăta de Sus, Gura Motrului, Strehaia şi Sadova!”. Prin botezul sângelui, Sfântul Constantin Brâncoveanu a înţeles că Hristos nu S-a făcut om ca să explice suferinţa, ci ca să o umple de prezenţa Sa. A priceput că Hristos ne cere să urâm ticăloşia, dar să îi iertăm pe ticăloşi. A înţeles că Evanghelia este recompensa (prima) pentru o victorie militară sau sportivă de anvergură (biruinţa asupra morţii). A priceput că nu se poate debranşa de la linia iubirii lui Dumnezeu. A înţeles că nu poate trăda puterea infinită a darului curat, a prezenţei în iubire, a disponibilităţii interioare, a smereniei. Priceput-aţi?

***

Există Parohia Patru Fraţi. Glumind puţin, e mai bine acolo decât în Cinci Neveste, cred… Zic asta tocmai pentru că NU E DE ŞAGĂ. Prea luăm în zeflemea credinţa serioasă a înaintaşilor, fără să aprofundăm deloc mesajul transmis peste zeci de generaţii. Brâncoveanu Constantin a decriptat codul iubirii evanghelice: până la capăt, în veşnicie, doar cu Hristos!

Chiar în faţa necazurilor, Iisus Înviat ne va întări până la capăt. Vodă Brâncoveanu a înţeles gândirea paulină: toate sunt ale noastre, iar noi suntem ai lui Iisus Înviat. De aceea, mărturisim Evanghelia, fără să căutăm profit. Biserica NU este corporatistă, ci tocmai ALTERNATIVA. Toate le facem pentru Iisus Înviat, ca să avem parte cu El. Iubirea sinceră nu se umflă în pene, ci se desfată de adevăr. Iisus Înviat ne-a dat biruinţa (certitudinea unui sfânt), să rămânem statornici (chiar în faţa călăilor). În lumea sfinţilor, mângâierea harului este deplină.

Vodă putea alege ultra all-inclusive, renunţând la Crez. A preferat să fie cu Prietenul Bun. Nu s-au trădat niciodată. Cam în aceeaşi perioadă Shabbatai Zevi (Şabtai Izvi) preferă varianta soft, renunţând la pretenţiile mesianice, scăpând de ştreang şi bucurându-se vreme de încă 17 ani de pensie, ca un bun otoman. Acte de apostazie au fost multe şi sunt încă cu duiumul, doar că ele nu sunt reperul nostru. Noi copiem modelul brâncovenesc, plin de dârzenie, curaj şi pace interioară. În faţa unui martir, mii se mântuiesc în jurul lui.

Pelerinajul lui Vodă nu s-a sfârşit nicidecum tragic, deoarece nu s-a sinucis. S-a terminat creştineşte, plin de înflăcărare, după modelul iniţiat de către primul martir, arhidiaconul sfânt Ştefan. Iar martirajul continuă printre creştinii din Orient.

Vodă a găsit fericirea la capătul pelerinajului, pentru că Prietenul Bun i-a descoperit-o. Botezul sângelui este jertfa totală de sine, purificarea pentru salvarea altora. Duhovnicul domnitorului, părintele Ioan de la Hurezi, avea să lase testament despre efemeritatea tuturor: „Şi fu şi trecu şi parcă nici nu fu„. Liniştea sfinţeniei este profundă, te inundă pe de-a-ntregul şi te luminează, te trezeşte din prosteală. Dar această isihie trebuie dorită, căutată şi păstrată, indiferent de trend-ul efemer al politicii de conjunctură.

Crucea sfinţilor este pod către Înviere, certitudine a veşniciei, o regăsire a fericirii. Şi câtă nevoie avem AZI de un Brâncoveanu sau de un Neagoe….

***

Cu trădarea nu trebuie să ne acomodăm. Nu trebuie să ne fie ruşine să ne mărturisim trădările, trebuie să ne fie ruşine să le facem. Paşnici cu cei din jur, declanşăm războiul cu trădările din noi. Trădarea este o nelegiuire, duce la autodistrugere şi nu poţi construi nimic bun pe ea. Dar atenţie: Nimic nu îmbată atât de tare cât vinul trădării…

Marius MATEI, via Facebook

BALADA SFÂNTULUI
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.

-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

-De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

-Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
-Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!

Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Şi zilele-i ridicau…
-Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin!

~~~+~~~

Viața și mucenicia Sfinților Brâncoveni

Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

Vlăstar de neam ales

Sfântul Mucenic Constantin s-a născut în anul 1654 din vechiul neam boieresc al Brâncovenilor din Oltenia. Bunicul său, marele vornic Preda Brâncoveanul, a fost ctitor de vestite aşezăminte monahale, ca Mănăstirea Dintr-un Lemn, zidită de el din temelie la 1634-1635, Mănăstirea Brâncoveni, aşezământ din secolul al XVI-lea, zugrăvit şi înzestrat în 1633 de Preda împreună cu unchiul său, Matei-Voievod Basarab şi Mănăstirea Gura Motrului, în 1653, pe care o va zugrăvi în 1705 nepotul său, Sfântul Constantin.

Pruncul Constantin, rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut în legea ortodoxă a străbunilor şi potrivit vredniciei sale boiereşti, de mama sa, Stanca, din puternicul şi slăvitul neam al Cantacuzinilor, coborâtori din împăraţii Bizanţului.

În biblioteca bunicului său, Postelnicul Constantin Cantacuzino şi a unchiului său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, tânărul Constantin a găsit o comoară de cunoştinţe rară pe atunci în toată Europa răsăriteană. Ea cuprindea multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi, cărţi de filosofie antică şi lucrări ştiinţifice. Din cărţile de filozofie a deprins înţelepciunea omenească, avându-l ca model pe marele filosof Platon, iar din cărţile duhovniceşti, a deprins înţelepciunea cerească şi puterea de jertfă având ca model vieţile sfinţilor şi martirii Bisericii.

Tânărul Constantin se întărea pe calea Ortodoxiei şi prin cercetarea mănăstirilor la hramuri şi în vremea posturilor. Participa la Sfintele Slujbe şi cerea sfaturi duhovnicilor iscusiţi.

Mare agă, mare postelnic și mare spătar

Tânărul Constantin avea şi o bună pregătire de dregător şi ostaş. El a fost pe rând postelnic al doilea (vtori postelnic) în 1674 şi vtori logofăt, în 1678. În 1679, după venirea la domnie a unchiului său, Şerban, a fost ridicat în treapta de mare agă, aşadar, comandant de oşti şi răspunzător de paza capitalei ţării. A fost apoi numit ispravnic de scaun, mare postelnic şi, în 1682, mare spătar.

Voievod al Ţării Româneşti

În 1688, de vreme ce a murit Şerban-Vodă, a fost ales domn al Ţării Româneşti. Boierii s-au strâns cu toţii, fiind acolo şi Patriarhul de Constantinopol, Dionisie şi Vlădica Teodosie, Mitropolitul Ţării Româneşti; şi au ales pe logofătul Constantin. Şi îndată ce sosi el acolo, ziseră cu toţii: „Logofete, noi cu toţii poftim să ne fii domn”. Iar el zise: „Dar de ce aş vrea eu domnia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea? Nu-mi trebuieşte să fi”. Însă ei ziseră: „Ne rugăm, nu lăsa ţara să intre alţi oameni, sau răi sau nebuni, să o strice”. Şi-l luară de mâini spre biserică, de i-au citit molitfele de domnie, şi au mers de i-au sărutat toţi mâna, zicându-i „Întru mulţi ani!” Iar boierii au jurat în faţa icoanei că vor fi cu dreptate şi-l vor sprijini pe domnitor. Aşa se rânduiau domnitorii ţării în zilele cele bune ale dreptei credinţe.

Sfântul Constantin a luat cârma Ţării Româneşti în vremuri de mari încercări pentru Europa de Răsărit. Împărăţia turcească intra într-o lungă luptă de supravieţuire. Conducătorii papistaşi ai Veneţiei, Austriei şi Poloniei au încheiat, în 1684, o alianţă numită „Liga Sfântă” care, sub pretextul zdrobirii puterii turceşti, încerca să-i aducă pe creştinii robiţi de turci sub ascultarea lor. Austria ar fi vrut să cotropească toate cele trei Principate române. Polonia s-ar fi mulţumit numai cu Moldova şi Ţara Românească. O rază de speranţă părea să vină doar dinspre Rusia, ţară puternică şi ortodoxă.

Când Sfântul Constantin a venit la Domnie, o solie românească, având în frunte pe aga Constantin Bălăceanu, era deja trimisă la Viena de fostul domnitor Şerban, ca să ceară primirea Ţării Româneşti în „Liga Sfântă”. Această alianţă, fiind primejdioasă, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu i-a trimis lui Bălăceanu porunca să întrerupă tocmelile cu habsburgii, „să vie în ţară şi să se părăsească de cele ce gândeşte”.

Aga Bălăceanu, dorind să-i ia locul domnitorului, n-a ascultat de poruncă, ci s-a alăturat oastei austriece trimisă în Ţara Românească împotriva Sfântului Constantin şi a turcilor, dar în lupta de la Zărneşti, austriecii au fost înfrânţi, aga Bălăceanu şi-a găsit moartea, iar Sfântul Constantin s-a întors cu bine la Bucureşti.

Desăvârşit cunoscător al situaţiei politice şi militare din această parte a lumii, voievodul Constantin a înţeles că ţara trebuie ferită de război cu oricare din împărăţiile vecine, însă trebuie ferită şi de o alianţă cu vreuna din ele. O alianţă ar fi dus la ocuparea ţării cu oşti străine, la jafuri şi omoruri, precum şi la amestecul străinilor în treburile poporului nostru. Aceasta era cugetarea luminată de Dumnezeu a binecredinciosului voievod Constantin.

Iar fiind ţara ocupată de nemţi, domnul mergând la Buzău la episcopie, a participat la Sfânta Slujbă a Bobotezei împreună cu boierii şi poporul. Şi cu toată inima toţi se rugau să se milostivească Dumnezeu de sărmana ţară. Iar Domnul face voia celor ce se tem de El, şi spre cel ce nădăjduieşte spre Dânsul, mila îl va înconjura(Psalmul 31,11). Că s-au speriat nemţii de mulţimea tătarilor ce veneau asupra lor, şi au fost siliţi să treacă în Ardeal. Iar tătarii au fost înduplecaţi cu multe daruri să părăsească ţara. Aşa a izbăvit Dumnezeu neamul nostru şi de ciumă şi de lepră.

Deşi mică, oastea ţării era bine pregătită pentru că domnitorul făcea mari cheltuieli cerute de cumpărarea armelor şi plata ostaşilor. Şi a înființat voievodul regimente noi, de tălpaşi (infanterişti), plăieşi (în partea de câmpie) şi roşiori (cavalerişti). La Cerneţi a fost înfiinţată o căpitănie de graniţă. Pe Dunăre pluteau corăbii militare româneşti. Cunoştea bine domnitorul că slăbirea armatei îngăduie ca ţara să fie pradă lupilor.

Cei 26 de ani în care Sfântul Constantin a cârmuit Ţara Românească au fost socotiţi de cronicarii vremii drept anii în care se împlinise ectenia Sfintei Liturghii: „Pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremi paşnice, Domnului să ne rugăm!” Că binecuvântează Dumnezeu pe cei care-L binecuvântează pe Dânsul, iar pentru dreapta credinţă şi evlavia Domnitorului se revarsă mila lui Dumnezeu asupra celor care l-au ales şi asupra neamului lor. Xenopol îl caracterizează drept „cel mai deplin acrobat politic ce au stătut vreodată în capul popoarelor”[1] şi încă: „Acest simplu fapt – că a domnit peste 25 de ani, ne arată că el trebuie să fi fost o fire de om deosebită… Dacă ne gândim la vremurile grele când el a domnit, când Poarta purta două mari războaie care trebuiau să aducă asupra domnului român cele mai mari greutăţi, (…) trebuie ca mintea lui Brâncoveanu să fi fost de o dibăcie cu totul afară de cale, pentru ca el să stea în tot acest răstimp de strajă pe tronul muntean”.

Ctitor de lăcaşuri sfinte

Cunoscând din Sfânta Liturghie că Domnul binecuvântează pe cei ce iubesc podoaba casei Sale, Sfântul Constantin Vodă Brâncoveanu a fost unul din marii ctitori din Ţara Românească, atât prin numărul dumnezeieştilor lăcaşuri înălţate sau rectitorite de el, cât şi prin frumuseţea picturii, icoanelor şi vaselor liturgice dăruite. În vremea lui s-a plămădit „stilul brâncovenesc”, ultimul capitol mare al artei vechi româneşti şi unul dintre cele mai strălucite din arta creştină de după căderea împărăţiei bizantine. Istoricii consemnează 19 biserici zidite din temelii de Sfântul Constantin sau rezidite, reparate şi înfrumuseţate de dânsul pe tot cuprinsul Ţării Româneşti. În 1683 repară Biserica Mănăstirii Bistriţa şi Biserica Sfântul Dimitrie din Potlogi. În 1688 zidește Biserica Sfântul Gheorghe la Mogoșoaia. În 1706 înnoieşte lăcaşul Mănăstirii Arnota, ctitorie a lui Matei-Vodă Basarab.

Sfântul Constantin a zugrăvit biserica Mănăstirii Sfinţii Arhan­gheli din Târgşor, ctitorie a lui Antonie-Vodă, străbunicul doamnei sale Maria şi a rezidit biserica Mănăstirii Mamun, împodobind-o cu zugrăveala iscusitului meşter Pârvu Mutu. Binecredinciosul voievod a înnoit Mănăstirea Snagov, biserica domnească Sfânta Paraschiva din Râmnicul Sărat, Mănăstirea Dealu, biserica domnească din Târgovişte.

Mănăstirea Hurezi a fost târnosită în 1694. Tot în 1694 s-au isprăvit şi chiliile Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Bucureşti, mănă­stire închinată Ierusalimului. În 1698 a fost ctitorită biserica din Făgăraş. Între 1698-1703 a fost refăcută biserica Mănăstirii Polovragi, iar între 1701-1702 a fost înnoită Mănăstirea Govora.

Sprijinitor al tipăririi cărţilor ortodoxe

Sfântul Constantin se îngrijea şi de rosturile duhovniceşti, culturale şi educative ale ctitoriilor sale.Tiparniţele domneşti ale mitropoliilor, episcopiilor şi mănăstirilor mari scoteau cărţi folositoare de suflet în româneşte, dar şi în alte limbi ale creştinilor supuşi de tirania turcească. În timpul cât a cârmuit el, au lucrat în Țara Românească nouă tipografii, care au scos 84 de cărţi în română, greacă, slavonă şi arabă. Aceste cărţi erau tălmăciri româneşti din Sfânta Scriptură, cărţi liturgice (Liturghierul, Molitvelnicul, Ceaslovul, Octoihul, Triodul, Penticostarul), scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Cărţile erau dăruite de Domnitor, nu vândute. El socotea aceasta o datorie pentru zidirea duhovnicească a binecredincioşilor.

Fiind foarte iubitor de învăţătură, Brâncoveanu întemeiază „academii şi şcoli în mai multe limbi”[2]. În 1688 în Ţara Românească nu exista decât învăţământ elementar. Brâncoveanu pune bazele învăţământului superior românesc, şi organizează în chiliile de la Sf. Sava „Academia domnească”, unde se preda cu profesori din lumea întreagă: logica, istoria, fizica, metafizica, matematica, retorica, poetica, astronomia, psihologia, greaca şi latina, franceza şi italiana. Împreună cu Mitropolitul Sfânt Antim Ivireanul, tipăreşte prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în româneşte: Biblia lui Şerban Cantacuzino (1688). Luptând împotriva propagandei catolice, îi cere lui Ieremia Cacavela să traducă din latină Istoria papilor (a lui Platina), unde sunt adăugate comentariile traducătorului în care se combat dogmele catolice şi se apără Ortodoxia. În 1690 tipăreşte Manual împotriva schismei papistaşilor”, manual distribuit gratuit. Lângă stema Ţării Româneşti se află scris: „aşezată între lună şi soare pe radioasele ramuri ale Ortodoxiei, răzbind papismul cu baston şi sabie”[3]. Tipăreşte multe alte cărţi de mărturisire ortodoxă şi combatere a ereziilor catolice şi calvine.

Sfântul Constantin a ajutat prin bogate danii, tipărirea la Veneţia, în 1712, a Marelui Dicţionar sau Tezaurul întregii limbi greceşti, într-o ediţie nouă, îngijită de Gheoghe Trapezuntul, profesor la Academia Domnească din Bucureşti. Era pe atunci cel mai mare dicţionar al limbii eline.

Lupta împotriva uniației

Adunarea papistașilor, rupându-se de adevărata Biserică a lui Hristos în anul 1054, a pierdut harul Preasfântului Duh și a dovedit aceasta atât prin mulțimea de erezii în care a căzut, cât și prin crimele cumplite ale inchiziției, cruciadelor și uniației.

Văzând că ortodocșii sunt statornici în credință, papii au uneltit viclenia uniației, prin care le promitea preoților ortodocși îmbunătățirea situației materiale prin aderarea lor la hibridul „greco-catolic”. Greco-catolicii își puteau păstra formele exterioare ale cultului, însă erau obligați să îl pomenească și să îl recunoască pe ereziarhul papă ca patriarh al Romei și ca cel mai înalt patriarh al Bisericii.

Din documentele istorice cunoaștem foarte bine intențiile cele viclene ale papistașilor. Episcopul Athanasie Anghel uită de făgăduinţele făcute la Bucureşti în faţa Mitropolitului Teodosie şi a Patriarhului Dositei al Ierusalimului de a păstra dreapta credință şi semnează unirea cu papistaşii. Când se află că el a fost „rehirotonit” episcop papistaș la Viena şi că a depus jurământ să rupă legăturile cu Ţara Românească, începând cu 25 februarie 1701 se întrerupe orice relaţie bisericească cu Athanasie. Iar Patriarhul Dositei al Ierusalimului aruncă anatema asupra lui.

Cei dintâi care au protestat împotriva uniaţiei au fost românii din Șcheii Braşovului sfătuiţi de Patriarhul Dositei să se ferească de a avea legături cu Athanasie.

Braşovenii s-au prezentat la Alba Iulia protestând împotriva instalării unui episcop unit în catedrala istorică a românilor ortodocşi din Ardeal. De la catedrală, suita s-a îndreptat spre reşedinţa mitropolitană (mănăstirea oraşului) unde delegaţia a repetat protestul dar a fost alungată cu forţa.

Vestea unirii unor români din Ardeal cu adunarea papistaşilor şi statornicia braşovenilor în credinţa strămoşească îl determină pe voievodul Constantin Brâncoveanu să le adreseze acestora la 5 iulie 1701 o scrisoare prin care le făgăduieşte ajutor prin scris şi faptă. Voievodul intervine la împăratul Leopold să nu forţeze pe românii ortodocşi la unire. În urma acestei intervenţii, Leopold garantează românilor ortodocşi libertatea religioasă.Neoficial însă, împăratul Leopold dă dispoziţii generalului Rabutin să facă sforţări de a-i trece pe românii ardeleni la biserica unită.

Iată scrisoarea domnitorului către binecredincioșii din Brașov:

„Io Costandin voevod Bojiĭu milostiĭu gospodarŭzemli Vlahscoe

Molitvelor voastre preoților dela Brașov și altor bătrâni den Șchéĭ sănătate vă poftim, carté ce ațtrimis néu venit și toate căte ne scrieț am înțeles. Căt pentru dumnéluĭ piscupul de aciĭ din Ardél, în ce félĭu s-aŭ purtat și ce aŭ făcut am conoscut din scrisoare-vă, de care bună nădéjde am avut șiîncredințat săntem, că Dumnezeŭ unora ca acestora, cariĭ ocărăscu și nu cinstescu légéîntru care s-au pomenit și înainté lui Dumnezeŭ s-au făgăduit, cu degrab le va răsplăti, că de multe ori aceasta am văzut, că cel ce-ș lasă légé sa și poftéște alta, ĭ-aŭ plată de la direptul Judecător Dumnezeu, ĭar molitva voastrăși dumnévoastră alalți pravoslavnici, cumcă nimic nu v-aș lunecat, nici ațumblat după acéĭa, ci aț păzit curata lége cé pravoslavnică caré de la părințiĭși moșii voștri o aveț, de aceasta foarte néu părut bine și ném bucurat, căcĭ cunoaștem că aț făcut lucru cinstit și cuvios, plăcut lui Dumnezeu și oamenilor celorînțelepți, dela care Dumnezeu rugăm să văîntăréscă și să vă păzéscă tot în cea strămoșască pravoslavnică lége, să o puteț ținé și păzi curată și nezmintită, căci noi vedem și de la curté împărătéscă dela Becĭ avem știre că piscupul n-are voe împărătéască ca să facă silă oamenilor, fără cănumaĭ ceĭ ce vor vré de voĭa lor. Decĭ nu găndim, nici socotim că să va tinde dumnélui maĭ mult den cătu-ĭ iaste porunca, și ales, că la acé beséricăsăntem și noĭ ctitorĭ, de vréme ce ĭaste făcută de răposațiĭ Domniĭ aĭ acești țărĭ ce trebuiaște săpăzéscăși să urméze légé care au ținut pănă acum și noĭ iarș cu céĭa ce va fi de pre parté noastră a văpăzi și avă ajuta, cu céia ce se va puté, nu vom lipsi.Înțeles-am, căși părințiĭ dela Făgărașși alțĭ creștini pravoslavnicĭ, ĭarăș asémené nimic nu s-aŭ lunecat cu firé, ce ș-au păzit cinsté legiĭ sale, care și de aceasta mult ném bucurat, măcar că așa li s-au căzut a și face, dé vreme ce noi acé sfăntă besérecăo am rădicat și o am făcut cu acé nădejde că oînchinăm présfănțitei săborniceștii a răsăritului Beséreci și că va fi prăn putință preoțiĭși creștiniĭlăcuitoriĭ de acolo, de acé pravoslavie să nu sălipséscăși noi iar zicem, cu céia ce ne va fi prin putință aĭ căuta și aĭ păzi nu vom lipsi. Aceasta acum și Dumnezeu pururé să vă fie într-ajutor.

Iulie 5, 7209
Io Costandin voevod”

Cinstindu-l pentru osteneala sa în apărarea dreptei credințe, Patriarhul Calinic al Constantinopolului îi scrie Voievodului Constantin următoarele:

„Prealuminate Doamne, precum vedem, cugeți ca un al doilea Patriarh și ai prevedere pentru orice pricină bisericească și te îngrijești de Biserică în multe; pentru care ne faci să gândim că, deoarece lucrezi și cele ale Domnilor și cele ale Patriarhilor, laudă Luminăției tale și de trei ori laudă se cuvine, bucură-te și te veselește, căci multă răsplată te așteaptă în ceruri pentru ostenelile tale”.

Familia Brâncoveanu, model de vieţuire creştină

Binecredinciosul Voievod Constantin şi Doamna lui, Maria, au avut patru fii şi şapte fiice. Dintre cei patru fii, întâiul născut, Constantin, purta numele tatălui său, nume al primului împărat creştin, Constantin cel Mare. Al doilea, Ştefan, a fost numit astfel în amintirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Al treilea, Radu, purta numele întemeietorului Ţării Româneşti, Radu Negru-Vodă, începătorul dinastiei Basarabilor. Al patrulea a fost numit Matei ca strămoşul său apropiat Matei-Vodă Basarab, mare ctitor şi cârmuitor într-o lungă domnie de pace.

Doamne Maria Brâncoveanu îşi îngrijea toţi fiii în frica lui Dumnezeu şi în simţul dragostei de neam. Adeseori făcea cu cateheze, după ce se adunau împreună pentru săvârşirea rugăciunilor de dimineaţă sau de seară, studiau şi se întreceau în scrieri poetice şi literare. Avea strânse legături cu Patriarhul Ierusalimului, aceasta reiese şi din corespondenţa scrisă dintre aceştia, de unde se poate vedea dragostea Brâncovenilor pentru Ortodoxie, râvna de a apăra Adevărul neştirbit al ortodoxiei, dar şi nenumăratele danii oferite de familia Brâncoveanu Patriarhiei Ierusalimului. Dar nu numai Ierusalimul s-a bucurat de daniile brâncovenilor, ci până la Sinai şi la Sfântul Munte Athos au ajuns bunăvoinţa şi darurile marelui Voievod.

Deprinşi cu pravila bisericească, erau nelipsiţi de la sfintele slujbe şi adeseori, fiii mai mari alcătuiau laude Sfinţilor prăznuiţi. Astfel s-au păstrat câteva din scrierilor fiilor lui Brâncoveanu:

Mucenicia Sfinţilor Brâncoveni,

arestaţi în Vinerea Patimilor, martirizaţi la praznicul Adormirii Maicii Domnului

Vizirul Gin Ali-paşa avea de multă vreme ură mare împotriva Sfântului Constantin, nesuferind să vadă cum un principe de credinţă creştină are atâta putere încât îşi poate păzi ţara necotropită de oastea turcească. De aceea, vizirul căuta prilej să-l răstoarne din scaunul Ţării Româneşti pe Sfântul Constantin-Voievod, să-i ia averile şi, dacă ar putea, să-l facă să lepede credinţa creştină.

Prilejul s-a ivit după războiul din 1711 dintre împărăţia Rusiei şi a Turciei, când armatele lui Dimitrie Cantemir au fost biruite de păgâni. Turcii au aflat că oştile moldoveneşti au fost ajutate în taină de Constantin Vodă, voievodul fiind pârât chiar de unii dintre boierii săi. Aceşti nelegiuiţi au îngrămădit asupra capului lor încă o osândă: au întocmit scrisori ticluite din care să reiasă că domnul Ţării Româneşti era vrăjmaş împărăţiei otomane.

Vrăjmaşii Sfântului Constantin au ales vremea cea mai potrivită pentru împlinirea planului lor. Era către sfârşitul postului Sfintelor Paşti din anul 1714. Fiind ajutaţi de boierii trădători, păgânii au prins pe Constantin Vodă în Vinerea Patimilor cu toată casa lui şi l-au dus la Constantinopol. Aici au fost aruncaţi în temniță.

Despre clucerul Ianache, cel care a primit moartea mucenicească împreună cu domnul său, ştim că făcea parte din neamul vechi al boierilor Văcăreşti şi că era binecredincios şi sfetnic de încredere al Sfântului Constantin. El a ctitorit biserica Sfântului Nicolae din Văcăreşti. Prietenia strânsă cu domnitorul i-au atras bănuielile şi ura vizirului Gin Ali-paşa care îl cunoştea bine, căci marele clucer Ianache fusese sol la Poartă al domnului Ţării Româneşti. De aici a urmat prinderea, întemniţarea, chinuirea şi apoi omorârea sa.

Timp de patru luni, Sfântul Constantin a fost supus la chinuri de călăii sultanului, biciuit, ars cu cârlige înroşite în foc, spânzurat de picioare, ca să mărturisească faptele de care era învinuit şi să se lepede de credinţa creştinească. Dar, nereuşind păgânii nimic, au hotărât moartea tuturor Brâncovenilor de parte bărbătească, pentru ziua de 15 august 1714, spre a batjocori Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Osândiţii au fost aduşi pe jos şi desculţi la locul uciderii lor. După ce li s-a citit osânda, călăul a tăiat capul clucerului Ianache. Au fost apoi tăiaţi fiul cel mare, Constantin, care avea 31 de ani, Ştefan de 29 de ani, Radu, de 24 de ani, înaintea ochilor tatălui lor. Spun cei ce erau de faţă şi au istorisit în scris aceste cumplite fărădelegi, că Matei, fiul cel mai mic al Sfântului Constantin, în vârstă de numai 12 ani, înspăimântat de pieirea fraţilor săi, ar fi avut o clipă de slăbiciune firească la vârsta lui fragedă, ceea ce a dat musulmanilor speranţa că va trece la credinţa lor. Dar Sfântul Constantin i-a spus cu glas limpede: „Din sângele nostru n-a fost nimeni care să-şi lepede credinţa!” Atunci, întărit de harul lui Dumnezeu, tânărul Matei a spus gâdelui: „Vreau să mor creştin, loveşte!”, şi îndată gâdele îi reteză capul ca şi celorlalţi. În sfârşit îi tăie capul şi tatălui. După aceea trupurile lor au fost aruncate în mare, iar capetele au fost atârnate în faţa bolţii celei mari a Saraiului şi au rămas acolo vreme de trei zile.

Dumnezeu n-a voit ca Moaştele Sfântului Mucenic Constantin să rămână ascunse în mare. Credincioasa sa soţie a vegheat ca trupul domnitorului să fie scos din apă şi înmormântat în taină la Mănăstirea Sfânta Panaghia Camariotissa din insula Halki, ctitorie a voievodului.

În 1720, când doamna Maria a adus Moaştele în ţară, Oltenia se afla de doi ani sub stăpânirea ereticilor austrieci. De aceea, Sfintele Moaşte nu au fost aduse la Hurez, ci au fost îngropate în taină în biserica Sfântului Gheorghe din Bucureşti.

Pe candela de argint care luminează deasupra cinstitului mor­mânt se află scris: „Această candelă ce s-au dat la Sfeti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihneasc oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Măriei Sale Maria, carea şi Măriia Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aicea să i se odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7288 (adică 1720)”.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe aceşti Sfinţi Mucenici, arătând vrednică de urmat pilda mărturisirii lor. Pentru ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

| articol publicat în nr. 24 al revistei ATITUDINI

Bibliografie

Pr. Horia Constantinescu, Biserica fostei Mînăstiri Rîmnicu-Sărat, Ctitorie brîncovenească şi monument de artă feudală,Glasul Bisericii, 1965, nr. 1 – 2.
Nicolae Densuşianu, Independenţa bisericească a Mitropoliei Române de Alba Iulia, Braşov, 1893, Alba Iulia, 2002.
Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol I, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002.
Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002.
Arhimandrit Lucian Florea, Ortodocşii din Braşov în luptă cu uniaţia în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Glasul Bisericii, septembrie 1968.
Gherasim Cristea Episcopul Râmnicului, Viaţa Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul, Editura Episcopiei Râmnicului, 2001.
Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, I, 1998.
Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, II, 1999.
Prof. Th. M. Popescu, Cum s-au făcut „unirile” cu Roma, Ortodoxia, anul I, 1949, nr. 2-3.
Teodor M. Popescu, Uniaţia în lumina adevărului istoric, Ortodoxia, anul I, 1949, nr.4.
Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Uniatismul din Transilvania – încercare de dezmembrare a poporului român, Bucureşti, 1973.
Dr. Sterie Stinghe, Documente privitoare la trecutul romînilor din Șchei (1700-1783), vol. I, Brașov, 1901.
Canonizarea unor Sfinţi români (20-21 iunie 1992), tipografia IBMBOR.
Documente privitoare la Istoria Românilor, volumul XIV al colecției „Hurmuzaki”, Documente grecești privitoare la Istoria Românilor, partea I, 1320-1716, București, 1915.
Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei, 1991.
Sfinţi români şi apărători ai Legii Strămoşeşti, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987.
Unificarea religioasă, Telegraful Român, 19 ianuarie 1936, Redactor responsabil Pr. Dr. D. Stăniloae.
Pagini din Istoria Neamului Românesc, de Ioan Vlăducă, Editura Fundaţia Justin Pârvu, 2011.
Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Sfânta Mănăstire Hurezi, 1998.

               

[1] Xenopol, A.,D., Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. VIII, ed. A III-a, Bucureşti, 1929, p. 64.
[2] Prefaţa unui mansuscris caligrafiat în 1702, aflat în Biblioteca Naţională de la Viena, în Buluţă Gh., Comori de cultură şi artă românească, în M.I., apr 1988, p 10.
[3] Bianu, I. Hodoş, N., Bibliografie românească veche, vol. I (1508-1716), Bucureşti, 1903, p. 398.