Huooo, popii!!!

E cea mai blamată categorie socială din România. I s-a repartizat rolul burghezimii din scenariul comunist al luptei de clasă. Sunt consideraţi avari, evazionişti, oportunişti, înguşti la minte. Mereu abonaţi la bugetul ţării, ei sunt cei ce „sug sângele poporului“. Mai nou, sunt homofobi, deci antieuropeni, deci putinişti.

Când vor dispărea ei, ţara se va cocoşa de atâtea şcoli şi spitale, iar autostrăzile se vor construi instant. Dacă instituţia pe care o reprezintă ei nu ar mai fi o piedică în calea progresului, copiii ar putea, în sfârşit, învăţa încă de la grădiniţă anatomia fluidă a „omului nou“. Sărăcia ar fi eradicată, toţi copiii orfani ar fi înfiaţi de oameni de treabă şi unii chiar ar putea gânguri de mici „părinte 2“ în loc de retrogradul şi discriminatoriul cuvânt „mama“. Sună familiară descrierea? Da, despre ei este vorba. Sunt trataţi drept întruchiparea răului în această ţară. Li se spune scurt, cu un cuvânt şuierat printre dinţi: popii!
Nu am de gând să pun aici în scenă caraghioasa şi inutila piesă a autovictimizării. Doar am evocat, mai sus, ecouri ale linşajului mediatic sistematic la care sunt supuşi preoţii din România începutului de secol XXI. Oameni fiind, cu siguranţă au şi slujitorii altarelor păcatele lor. Poate mai mari decât ale celorlalţi, pentru că „oricui i s-a dat mult (har, cunoştinţă, talant – n.m.), mult i se va cere“ (Luca 12, 48). Eu însumi mă ruşinez de multe dintre faptele, cuvintele sau gândurile mele. Şi caut să pun început bun. Şi tot cad. Şi iar o iau de la început. Dar una e să fim preveniţi despre slăbiciunea unor oameni, alta este să-i judecăm şi cu totul altceva să-i demonizăm. Deloc întâmplător, s-a tot fluturat în timpul dezbaterilor pe tema referendumului ideea că ar fi în joc discriminarea, blamarea sau chiar condamnarea celor ce se ascund în spatele unui şir de litere ce se tot umflă: LGBTQIAPK – şi celelalte litere care se vor mai adăuga până la Apocalipsă. În fapt, aici se reflectă mentalitatea celor ce ei înşişi au practica demonizării unor categorii de persoane, mai ales a creştinilor şi, în mod special, a clericilor. Creştinul autentic numeşte întotdeauna păcatul, răutatea, erezia şi consecinţele lor – dar niciodată nu acuză persoana sedusă, împovărată şi robită de „puterile întunericului“. Asta pentru că, mai înainte de toate, condamnă la el însuşi orice păcat, vede pe propria-i piele ce efecte dezastruoase produce. Cel ce nu-şi recunoaşte propriile neajunsuri, acela atacă pe celălalt ca persoană. E cazul oricăror activişti motivaţi ideologic, fie ei bolşevici, nazişti, comunişti, neomarxişti etc. Iniţiatorii referendumului au cerut securizarea în Constituţie a definiţiei căsătoriei, cu alte cuvinte au vizat relaţia dintre persoane, raportarea lor la un act cu infinite reverberaţii în întreaga societate. Opozanţii sau adepţii #boicot au tot mutat discuţia la persoane. În realitate, nimeni nu era atacat, nu erau afectate drepturile nici unei categorii sociale. Dar câţi au avut luciditatea de a constata această evidenţă?

Ca preot, mă simt mai mult decât confortabil – în sens evanghelic, nu modern al cuvântului – să fiu inclus la categoria „popi“. Pentru că mă ajută să-mi văd mereu lipsurile şi să caut scăpare doar la Hristos. Sunt motivat să mă comport precum mă îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi“ (I Corinteni 4, 12-13). De bunăvoie, probabil, nu m-aş fi smerit până la măsura aceasta duhovnicească. Dar, cu ajutorul celor ce n-au odihnă în lupta cu „popii“, iată că am şi eu şanse măcar să încerc. Şi mă bucur că sunt nevoit să o fac!

Pr. Constantin Sturzu

Prigoana psihică împotriva creștinilor

Motto:
„Căutați și expuneți călugări și preoți hoți, afemeiați, bețivi, scandalagii și mai ales pederaști. Dacă nu găsiți astfel de preoți, inventați. Imaginați și lansați zvonuri despre preoți nevrednici, acolo unde nu găsiți suficient de mulți pentru interesele noastre”
Vladimir Ulianovici Lenin într-o telegramă din 1918 către Moisei Solomonovici Uritsky șeful CEKA din orașul Petrograd

Sunt conștient că  într-o lume a desfrâului este posibil ca și în rândul clerului sau prin mănăstiri să existe și persoane cu patimi grave, dar prea bate la ochi ce se dă astăzi prin mass-media. Vreo 4 cazuri de homosexualitate, imediat ce creștinii ortodocși au câștigat dreptul de a se organiza referendumul pentru revizuirea constituției în privința căsătoriei.
Dacă organizațiile pro LGTB sunt conștiente că nu au destui susținători la votare, vor cu orice preț să denigreze imaginea Bisericii cu astfel de cazuri mai mult sau mai puțin reale de abateri morale ale unor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Pe site-ul Lonews se explică demonstrativ cum se pot falsifica dovezile audio și video, ca și în cazul Episcopului de Huși (pentru mine cea mai mare dovadă pentru nevinovăție este faptul că acesta însuși a reclamat la DNA că este șantajat; dacă ar fi fost vinovat, ar fi făcut tot posibilul ca filmările să rămână un secret, nu le-ar fi dat pe tavă autorităților publice).
Dar chiar și adevărul să fie, totuși vorbim de 4 cazuri (hai să exagerăm și să spunem că pot fi 100) din aproximativ 15000 de clerici, afară de monahi și monahii.

Cât înseamnă 3 din 14.500? Cu ajutorul unui calculator a rezultat că reprezintă 0.02068. Deci 0.02 la sută poate zgudui din temelii un sistem, oricare ar fi el?

Să presupunem, teoretic. că 30-40 la sută sunt preoţi care s-au îndepărtat de credinţă. Tu, dacă te interesează religia şi crezi în aşa ceva, trebuie să-i cauţi pe ceilalţi 60%-70% şi nu să te opreşti în loc din cauza celorlalţi. Altfel, dacă tu nu crezi sau nu te interesează, te privează de la harul mântuitor faptul că altul a păcătuit, te afectează cu ceva? Nu te afectează cu nimic. 

Domnul Paul Andrei pe blogul său scrie o apologie la felul de a judeca al presei și preluarea acestei gândiri de către turmă:

"Doctorul Ciomu i-a tăiat penisul unui tânăr acum ceva ani. A fost zguduit sistemul medical? Ştii măcar la ce spital s-a întâmplat grozăvia? Nu mai ştie nimeni. Când ţi-a fost rău nu te-ai mai dus la farmacie sau spital? Când Şumudică a fost prins pariind s-a zguduit Federația? Sau i-am bănuit noi pe ceilalţi pe antrenorii din Liga 1 de aşa ceva? Nu. Fiecare raspunde pentru el, fiecare individ plăteşte din cauza greşelii făcute.
Apoi, o altă idioţenie foarte larg răspândită pe internet este treaba cu homosexualitatea din cadrul Bisericii. “Am văzut eu filme, sunt mulţi care practica asta dar nu recunosc, bine că a început demascarea lor”. Tu care ai scris sau ai gandit vreodata asta, în concepția mea, eşti un specimen fără un dram de logică şi fără minime cunoştinţe de cultură generală. Eşti un individ care preia din zbor orice clişeu aruncat de cei interesaţi să ţi-o servească. Preoţii din BOR au dreptul să se căsătorească şi, evident, să facă dragoste. Pardon, sex. Cazurile pe care le-ai văzut tu în filme şi la tv se referă, în cele mai multe cazuri, la preoţi din Biserica Catolică. Aceştia nu au dreptul să se căsătorească deşi nevoile fiziologice sunt aceleaşi pentru fiecare. E clar că sunt mai predispuşi să calce pe lângă reguli."

În ultimul rând, voi reda și părerea profesională despre atacurile mediatice de astăzi împotriva normalității:

Sorin Ciobanu, specialist în comunicare și marketing politic a scris pe contul său de Facebook despre recentele scandaluri care afectează imaginea Bisericii Ortodoxe Române și face o anatomie lucidă a ceea ce el caracterizează drept o campanie de comunicare menită să afecteze imaginea unei instituții – și implicit a valorilor pe care aceasta le promovează.

„E foarte interesat de urmărit pentru mine, atât ca om de comunicare, om de vânzări, dar și ca membru al Bisericii Ortodoxe, campania de comunicare împotriva Bisericii.

Mai întâi a fost preotul pedofil (adică slujitorul simplu, cel care intră direct în legătură cu oamenii), apoi episcopul homosexual (ierarhia la cel mai înalt nivel) și acum tânărul preot (modern , dar cu har) care face declarații revelatoare.

S-a mers pe mai multe direcții:

Nu mai lăsați copiii să meargă la Biserică! Uite ce li se poate întâmpla – chiar și cei mai iubiți preoți pot fi niște monștri, pedofili, homosexuali și lacomi (deci așa sunt majoritatea);

Apoi a venit ierarhul, monahul – nu mai poți avea încredere în nimeni, dacă și călugării fac din astea, când ei ar trebui să fie sfinți… Hm;

Tânărul preot care renunță la preoție, pentru că nu mai suportă mizeria din sânul BOR – uite, frate, ăsta da om realist, că spune adevărul și îi demască pe ăștia!

Campania de comunicare este foarte eficientă și simplă:

Cazuri concrete (care pot fi cât se poate de reale) generalizate asupra întregului cler;

Transferul de imagine de la unele persoane cu imagine publică pozitivă asupra luptei de imagine împotriva Bisericii Ortodoxe;

Dezvăluiri-ȘOC din partea unor preoți „din interior care au renunțat la preoție pentru că erau sătui de mizeria din interior”;

Totul se petrece cu dovezi, totul e imagine, pentru fiecare eveniment există un filmuleț, cu sau fără imagini „vizibile”.

La SNSPA, la Masterul de Comunicare Politică și Marketing Electoral, am învățat că trebuie mereu să vedem care sunt interesele din spatele unei campanii de comunicare pentru a înțelege mijloacele și forțele care o activează:

BOR a fost pentru 20 de ani prima instituție în topul încrederii populației și asta nu era bine ca cea mai conservatoare instituie din țara să fie pe primele locuri;

BOR este singura instituție a poporului român care în ultimii 28 de ani a construit constant, restul doar au distrus ori s-au distrus sau au fost distruse(și iarăși nu e era bine și asta pentru că alții arătau foarte rău);

BOR este singura instituție a poporului român care creează comuniune în cadrul comunității și poate chiar modifica Constituția și iarăși nu e bine;

Dacă cele de mai sus au fost o mică parte pentru motivele începerii campaniei de comunicare împotriva Bisericii, mai jos sunt tipurile de public țină pe care campania dorește să le atingă;

Creștinii ortodocși practicanți moderați – cu astfel de acțiuni se dorește că ei, dezamăgiți de BOR, să nu mai iasă la votul pentru modificarea Constituției;

Conservatorii nereligioși sau cei neinteresați de subiectul modificării Constituție , care ar fi venit la vot doar pentru că sunt împotriva miscării LGBT, aceștia vor fi ori dezgustați de ce se întâmplă în Biserică și nu vor mai veni la vot ori se vor radicaliza și vor da un vot de blam Bisericii, inițiatoarea referendumului;

Susținătorii mișcării LGBT care se vor radicaliza și mai mult și se vor mobiliza intens pentru Referendumul de modificare a Constituției.

Ce se dorește :

Referendumul de modificare a Constituției să nu fie validat prin lipsa numărului de participanți;

Distrugerea imaginii BOR, mai ales în rândul tinerilor;

Laicizarea societății românești pe modelul țărilor din centrul și din vestul Europei, sub aspectul atrocitătilor comise de „Oamenii Bisericii” (pedofilie și homosexualitate) și a luptei pentru drepturile minorităților sexuale.

(Da, este un paradox că cei care susțin lupta LGBT fac campanie împotriva preoților homsexuali – dar așa este la război).

Indicii ajutătoare:

Toate aceste evenimente se desfășoară în cascadă, când crezi că s-a estompat efectul primului apare al doilea și tot așa;

Toate filmulețele incriminatoare s-au petrecut cu mai mulți ani în urmă și totuși ele au fost scoase la iveală abia acum, unul după altul, și încă nu s-a terminat treaba;

Ce urmează: o mare campanie despre averile preoților și ale ierarhilor, din genul „Spitale, nu Catedrale!”. S-a pregătit terenul cu impozitarea activității Bisericilor.

Ce ar trebui să facă și unii și alții:

Biserica ar trebui să iasă din paradigma majorității și să acționeze exact ca o minoritare, doar așa poate strânge rândurile. Comunicarea de până acum încearcă să aplaneze conflictul, însă este una mediocră. „Capul la cutie” nu va funcționa de data asta.

Cei care orchestrează comunicarea împotriva Bisericii, chiar dacă sunt disperați (din cauza timpului redus pe care îl mai au la dispoziție) și, deși au rezultate, ar trebui să fie mai discreți, deja acțiunile lor încep să bată la ochi și lumea începe să își dea seama de jocul de imagine.

Acest tip de campanie împotriva Bisericii Ortodoxe Române nu este nou. Cu aceeași intensitate și virulență, dar mai greu și cu mijloace tehnice reduse, Extremă Stânga din România, începând cu anii 1940, a dus același tip de campanie atât împotriva ortodoxiei și a credincioșilor cât și asupra altor culte religioase.

Azi, tot Extrema Stângă, orchestrează și aceste campanii. E foarte drept că BOR le oferă și mijloacele cu care aceștia să acționeze.

Această campanie este o mare oportunitate pentru Biserica Ortodoxă să se vindece de toate bolile. Exact așa cum se întâmplă când un organism luptă cu boala și virusurile și învinge, devenind mai puternic și imun.

Aaa… și am uitat ceva… e vorba, în mare parte despre bani, despre foarte mulți bani, care ar putea ajunge în economie altfel, dacă nu ar ajunge la Biserică. De la 2% din taxe care ar nu ar mai ajunge la Biserică ci la alte ONG, la banii dați pe lumânări și până la sumele mari de bani care merg de la Buget către Culte.

Câte campanii de comunicare pro LGBT nu s-ar face cu banii ăstia și cât de ușor s-ar mai fura, fără a se construi nimic în urmă… exact ca la Autostrăzi, Spitale și Panseluțe.”

Articol preluat de pe site-ul ActiveNews.

În concluzie, îndemn pe toți cititorii acestui articol să fie pragmatici în ce privește "adevărurile" din presa controlată de oameni cu interese meschine și să ne amintim că și noi avem patimile noastre, iar la Judecata de Apoi Hristos ne va cere socoteală de cele ale noastre și nu de faptele vecinului, preotului sau episcopului.

Hristos a înviat!!! - nu iepurașul s-a ouat...

Tradiția vopsirii în roșu a ouălor 

    Simbolistica oualor de Pasti trebuie cautata inainte de nasterea lui Hristos, in timpuri stravechi. Oul era dat in dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind intalnit la chinezi cu doua mii de ani inainte de Hristos. Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor si este inca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte tari ale Europei, unde obiceiul s-a restrans sau a disparut, la romani a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii. Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sarbatorii Invierii Domnului. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Iisus. Domnul, vazand ca ouale s-au inrosit, a spus celor de fata: „De acum inainte sa faceti si voi oua rosii si impestritate intru aducere aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi”. 

   

Culoarea rosie cu care le vopsesc crestinii la Pasti, reprezinta pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar si sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii. Ciocnitul oualor semnifica sacrificiul divinitatii primordiale si se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula “Hristos a inviat”, la care se raspunde “Adevarat a inviat”. 

    Sfânta Tradiție, completând textele biblice în privința restului vieții pe pământ a Sfintei Maria Magdalena, ne spune că după marele eveniment al Cincizecimii, Sfânta, plină de Duhul Sfânt, a fugit din Ierusalim cu destinația Roma, care pe atunci era reședința imperială, ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos. Când a ajuns acolo s‐a prezentat mai întâi la Împăratul Tiberiu ca să‐i binevestească acestuia mesajul Învierii. 

    Cu privire la vizita Sfintei Maria Magdalena la împăratul Tiberiu, există diferite tradiții. Una dintre acestea este identificată în izvoare de învățatul ieromonah athonit al sec. al XIX‐lea, Hariton Duhovnicul (1836‐1903), și e cuprinsă în Viața Sfintei pe care a alcătuit‐o el însuși, spunând următoarele: „Sfânta a vindecat ochii bolnavi ai împăratului de atunci, Tiberiu, prin mântuitorul nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Când a văzut aceasta, Împăratul s‐a minunat tare. De aceea a întrebat‐o cine este ea, și cine este Iisus Hristos. Sfânta a început să‐i povestească toate cele despre Mântuitorul Hristos până la răstignirea Lui și Înviere. Luminată fiind de Dumnezeu, a găsit un mod minunat vrednic de notat, nou și foarte potrivit pentru a arăta Învierea lui Hristos cea de viață dătătoare. A vopsit în roșu trei ouă spre dovedirea sângelui vărsat de Mântuitorul Hristos și pentru bucuria Învierii lui Hristos, și a oferit aceste ouă Împăratului zicându‐i: «Hristos a Înviat!» În continuare a zis împăratului că prin acele trei ouă îi arată sângele mântuitor al lui Iisus Hristos pe care l‐au vărsat iudeii și ighemonul Pilat, precum și mesajul plin de bucurie al Învierii lui Hristos. Când Împăratul a auzit acestea s‐a mâniat foarte și a trimis scrisori în Ierusalim chemându‐l la judecată pe Pilat și pe arhierei. Când aceștia au venit la Roma nu l‐au mai găsit în viață pe Tiberiu († 37), ci pe urmașul lui, Caligula († 41).” Hariton Duhovnicul spune că arhiereii au fost omorâți, iar Pilat a fost exilat în Vienna Galiei și acolo s‐a sinucis." (Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena - Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, p. 61) 

    Acest obicei e singurul acceptat de Biserică, doar ca simbol al învierii și nu ca scop în sine. "Culoarea tradițională cu care se vopsec ouăle de Paști este cea roșie datorită simbolismului ei. În ultimii ani se manifestă însă o tendință, din ce în ce mai prezentă, de a fi vopsite în fel de fel de culori, care de care mai pestrițe, plus că a mai apărut și moda lipirii de abțipilduri (niște kitsch-uri). Cel mai potrivit ar fi să ne limităm la vopsirea în culoarea roșie, ca formă de respect față de Patimile și Învierea Domnului, față de tradiția Bisericii și, până la urmă, față de bunul-gust. Nu aș numi ouăle colorate în fel și chip, neapărat o insultă la adresa credinței creștine (cine face acest lucru nu îl face cu o intenție vădită de a fi contra tradiției ci mai degrabă din necunoașterea simbolismului ouălor roșii, din dorința a impresiona prin frumusețea ouălor vopsite, din obișnuință, etc.) însă cu siguranță sunt foarte, foarte departe de simbolul Învierii Domnului." Pr. Andrei Atudori 

Bâlciul de Paște 

   Următorul articol, al Părintelui Eugen Tănăsescu, este preluat în întregime de pe site-ul Doxologia. 

    Încă odată, Hristos este aproape dat afară din propria-i sărbătoare. Ca și la Crăciun, când Nașterea Domnului este sufocată de Moși Crăciuni, reni, globulețe, luminițe etc., iată că și Învierea Domnului începe să fie sufocată de același spirit de bâlci, care parazitează Sărbătoarea tot așa cum, odinioară, iarmarocurile de Sărbători se pripășeau pe lângă lăcașele de cult, transformând creștinismul într-un carnaval. 

   1. Oul. Incontestabil simbol al vieții, oul a intrat în tradiția populară a Învierii prin diverse legende privind colorarea oului în roșu, culoarea sângelui Mântuitorului. Următoarea fază a evoluției oului a fost încercarea de a-l încreștina prin încondeiere a lui cu diverse motive religioase, născându-se astfel o amplă cultură internațională a oului încondeiat. Din păcate, există și tendința contrară, a oului-discotecă, colorat în diverse culori sau desenat cu diverse motive nereligioase. 

     2. Iepurele. Simbol mai degrabă al virilității, decât al vieții, iepurașul păgân apare în ținuturile germanice pe la 1500, ca o transformare magică făcută de zeița Easter asupra unei păsări rănite, în iepure care putea depune ouă, pe care le colora și le dăruia zeiței binefăcătoare (observați cum oul colorat este împrumutat în cultura germanică). Pentru că nu prea avea haz povestea, marketingul i-a băgat iepurașului pe gât și capacitatea de a face cadouri la copii, pentru a emoționa și a stimula cumpărăturile. Din acest moment, iepurașul a început să crească în importanță, astăzi devenind un iepuroi batjocoritor la adresa Paștelui, în care doar naivii mai cred că e simbol al vieții. Vorba unui prieten: mama este simbolul vieții (Eva – mama vieții), dar niciodată nu i-aș spune mamei că-i virilă ca un iepure. 

     3. Mielul. Este singurul animăluț nevinovat care are își justifică oarecum teologic prezența în Sărbătoare. Spun „oarecum”, pentru că vorbim despre o metaforă transformată în realitate prin trei argumente. Venită direct din tradiția Paștelui iudaic, tradiția sacrificări mielului (primul argument) a intrat și la noi, uneori cam forțat, pentru că nu toți apreciază gustul mielului, deși gospodinele au inventat diverse rețete care să-i mai „îndulcească” gustul. În creștinism, însă, Unul singur este Mielul cel sacrificat pe nedrept, Iisus Hristos. Desigur, Hristos este Mielul cel Pascal, care s-a jertfit pentru păcatele lumii (al doilea argument). Această metaforă s-a îmbinat însă cu tradiția creștină a agapelor frățești (mesele de după Liturghie, în care creștinii descopereau semnificația comunitară a mesei, ca act social), în care orice mare sărbătoare creștină atrage după sine și firești pregătiri cu „alese bucate” (al treilea argument). Astfel, nevinovata ovină a ajuns subiect de tranzacție comercială, iar pe cale de consecință, catalizator al consumerismului de tip religios. 

     4. Luminițele. N-am înțeles de ce ne trebuiau și luminițe de Paști. Dincolo de motivul unor contracte publice, probabil că explicația ar fi nevoia de a face vizibile și noaptea simbolurile marketizate ale Sărbătorii. Este paradoxal (dacă nu ipocrizie de-a dreptul) faptul că printre toate aceste figurine împodobite cu LED-uri, nu se găsește ceva care să te ducă cu gândul la Hristos, sărbătoritul zilei. Ca și la Crăciun, avem de-a face cu o supraexpunere a formelor, în lipsa fondului esențial: Învierea lui Hristos. Nici o figurină legată de semnificația religioasă a sărbătorii, nici măcar un mesaj. Mesaj??? A, stați așa... 

     5. Mesajul pascal. Ce-ar fi o sărbătoare fără urare?! Mesajul este esențial în astfel de situații, așa cum, în presă, titlul face audiența. Așa că încă de la origini, Paștele creștin a avut un mesaj clar: Hristos a Înviat! A apărut apoi și răspunsul de tip adeziune: Adevărat a Înviat!, care creștina comunicarea din societate. Cum însă creștinismul nu pare să mai fie astăzi „la modă”, mesajele pascale au început să sufere translații, uneori comice, alteori triste. Să luăm câteva situații, mai frecvente: a) Indiferent de ce sărbătorim, avem cvasi-prezentul „Sărbători fericite”. Chiar dacă nu știm ce sărbătorim, importantă e fericirea nu?! De preferat fericirea proprie, care în consumism se traduce mai mult prin „a avea” (cumpărături și cadouri) și mai puțin prin „a fi” tu însuți fericirea altora. Situația s-ar mai ameliora prin introducerea divinului în mesaj: ce ziceți de „Sărbători binecuvântate”? b) „Paște fericit” este adaptarea cronologică a mesajului de mai sus. Are și o replică tăioasă, dar comică: „Paște tu!”. Asta arată că translarea semnificației unui mesaj poate funcționa în orice sens. Tendința de a obține fericirea cu orice preț nu este sănătoasă. Pentru că nici fericirea nu e ceea ce pare la prima vedere. De pildă, dacă ne uităm în textul creștin al „Fericirilor”, vom fi zguduiți sufletește: cum să obții fericirea din necazuri, lipsuri, nedreptăți?! Uite că, prin Cruce, se poate. Dar cui îi mai pasă de Cruce? Nici Crucea și nici măcar un simplu mesaj creștin nu au avut loc între luminițele pascale. c) Mesajele pascale „prefabricate”. Pentru că unor creștini le este pur și simplu rușine să-și afirme credința printr-un mesaj de tip religios, au apărut „urările prefabricate”, care au conținut divers, numai religios nu. Unele sunt atât de „haioase”, încât transformă Sărbătoarea în bășcălie: „Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit!” (nefericită inspirație de a alătura „iubit” și „iepuroi”); „De Paşte te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimţire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câştigi, dacă iepuraşul mă va umple de generozitate şi compasiune! Ce zici? Te bagi?”; jignitorul „Simte-te bine de Paşte şi înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate” sau grețosul „Eu zic să te aşezi la masă, mănâncă cu multă pâine, nu cred că poţi să-ţi dai seama dacă-i miel sau dacă-i câine”. Ce să mai zic aluzia la drog (nu drob): „Să paştem cât de mulţi, să paştem toţi de-o dată, chiar dacă iarba nu-i legală, măcar e tolerată”. 

    Dragii mei, toate acestea se întâmplă însă din cauza unei mari și universale confuzii. Aceea de a crede (sau a ne lăsa păcăliți) că în mijlocul sărbătorii suntem noi. Că noi suntem centrul universului, că totul ni se cuvine și că trebuie să ne iubim doar pe noi. Este adevărat că Hristos S-a Răstignit și a Înviat pentru noi. Este la fel de adevărat că Învierea este dragoste absolută (inițial, despre asta am vrut să scriu), pentru că, prin Înviere, Hristos ne-a dat puterea de a crede că moartea e doar un fleac, un somn de moment, peste care vom trece spre viața cea veșnică. Cui i-ar place să știe că, după ce moare, dispare? Cine poate accepta că existența lui va deveni, într-o zi, nimic? Ce om, bucurându-se de viața aceasta, ar fi în stare să grăiască senin „vreau în neființă”? Ce necazuri sau dureri pot fi atât de mari, încât să nu-ți dorești să trăiești și după ce vor trece? Cine poate iubi moartea? De altfel, credința în Înviere este singura capabilă să alunge teama universală de moarte. Învierea este singura punte care ne trece în siguranță peste hăul morții, de care mulți se tem. Învierea este, astfel, dovada faptului că Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât nu ne lasă să dispărem în neantul morții. 

    Evanghelia ne asigură că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Dar tot atât de adevărat este că nu trebuie să facem confuzie între iubirea de sine și iubirea de aproapele. Dacă Dumnezeu ne-a iubit, Înviind pentru noi dintr-o moarte în care judecata nedreaptă îl trimisese, atunci și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții. De altfel, Dumnezeu nu ne cere imposibilul, nu ne cere să nu ne mai iubim, ci cere un lucru drept: să iubim pe aproapele „ca pe noi înșine”. Nu vă iubiți pe voi înșivă peste măsură. Pentru că, altfel, ajungeți la egoism, lăcomie desfigurare, autodistrugere. Nu iubiți să fiți în mijlocul Sărbătorii, în mijlocul atenției sau în fruntea tuturor, pentru că astfel cădeți pradă idolatriei de sine. Și chiar dacă, în ochii voștri, vi se pare că sunteți dumnezei, fără Dumnezeu cel Înviat nu veți învia vreodată. 

    Refuzați gândul că puteți învia fără a Răstigni mândria, mama egoismului și a lăcomiei. Refuzați a crede că Paștele este doar ce pui pe masă sau ce ai în cont, doar iepurele sau oul, doar luminițele sau mesajele pascale. Paștele e mai mult de atât. Este o trecere („pesah” = trecere în ebraică), o transfigurare a iubirii: de la iubire de sine, la iubire de aproapele. Lumea noastră va fi mai luminoasă, dacă Lumina din noaptea Sfântă aprinde în noi iubirea pentru celălalt. Altfel, ne vom năpusti lacomi asupra Sărbătorilor, luptându-ne și sfâșiindu-ne între noi pentru nimicuri colorate sau senzații gustative. A învia înseamnă a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. 

    Treziți-vă și ieșiți din bâlciul pascal al iubirii egoiste de sine. Hristos a Înviat! Tu, cititorule, ai înviat?

Denigrarea Bisericii Ortodoxe Române în mass-media

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte” băieţi, multe cifre!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului etc. Momentul şi metoda au fost alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim.

Apoi vin gorniştii de presă, printre care s-au strecurat destui bezbojnici gata să ia parte la această mizerie. Nu pot să uit mesajul Ramonei Ursu pe când era redactor şef adjunct la Adevărul de seară, mesaj făcut public de Victor Ciutacu:

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

Laser, frate! Hai să-i băgăm în hazna pe burtoşii şi bărboşii de popi! Dar să facem un scurt inventar al dezinformărilor propagate împotriva Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani.

În 20 de ani s-au construit mai multe biserici decât şcoli şi spitale

Aici îmi permit un mic comentariu. Într-adevăr, s-au construit foarte multe biserici după anul 1990. Dar să ne uităm puţin la istorie: în 1948, la instalarea regimului comunist în România trăiau 15 milioane de români, în 1990 erau 23 milioane de români. În perioada regimului comunist nu au fost construite biserici, dimpotrivă, au fost demolate foarte multe. Eu am crescut întro localitate fără biserică şi mai cunoscu multe alte localităţi în care nu au existat biserici înainte de 1990. Cei aproape 8 milioane de români apăruţi în perioada comunistă aveau şi ei nevoie de biserici, de aici a apărut şi frenezia edilitară. Ca să nu mai vorbesc de giganticele cartiere muncitoreşti din toate oraşele care au fost ridicate fără biserici şi care au fost creştinate în ultimii 20 de ani.

Aceasta ar fi explicaţia, dar să vedem dezinformările bezbojnice. Oricare dintre Martorii lui Remus Cernea poate să bolborosească indignat, printre dinţi şi cu ochii daţi peste cap: în România sunt 18.300 de biserici, 4.700 şcoli generale şi 425 spitale! (cu corolarul subînţeles „dacă ortodocşii sunt majoritari, atunci bisericile sunt ortodoxe”)

Stai aşa, că nu-i aşa! Conform unei numărători din 2009 (aici) ortodocşii au 14.574 locaşuri de cult, restul până la 18.300 aparţin altor culte. Dă mai bine „18.300 de biserici”, nu ne încurcăm cu detalii de genul sunt doar 10.580 biserici parohiale ortodoxe (restul până la 14.574 sunt capele, mănăstiri, biserici filiale etc.)

Dar să ne uităm puţin şi la numărul de localităţi din România: 13.285 de sate, 320 oraşe, 103 municipii plus Bucureşti (2,19 milioane locuitori, peste 10% din populaţia României). Şi acum să numărăm din nou: 13.709 localităţi şi 10.580 biserici parohiale ortodoxe. Deci nu există o biserică în fiecare localitate, mai avem de construit.

În 2011 Remus Cernea striga tare şi cu forţă că în 20 de ani în România s-au construit 4.000 de biserici, una la două zile. Am demontat aici această dezinformare: afirmaţiile lui Cernea se bazau pe un studiu făcut după ureche, în anul 2005, remestecat în 2010 şi pus pe tapet drept marfă de calitate de toţi rătăciţii de pe internetul românesc. Nu vă mai spun că cercetarea lui Cernea vorbeşte de toată suprafaţa României, dar de fapt a fost făcută în 5 municipii, şi în acelea incomplet. Deci avem un studiu mincinos, vechi – dar scos permanent de la naftalină.

Adevăratele probleme ale şcolilor şi spitalelor, fără legătură cu Biserica

Şcolile şi spitalele sunt instituţii foarte legate de soarta oamenilor, care sunt extrem de sensibili la aceste chestiuni. Mie unuia mi se pare o mârşăvie să legi aceste probleme de Biserică, însă în acest război total împotriva creştinilor ortodocşi mijloacele nu mai contează.

Bugetele pentru Ministerul Sănătăţii au fost în jurul a un miliard de euro în ultimii ani (pentru 2013 au primit 2 miliarde euro aici), bugetele Casei Naţionale de Asigurări de sănătate au crescut continuu din 1999 încoace, ajungând la 4 miliarde de euro anual în ultima perioadă (aici). Părerea mea este că borcanul de miere este prea mare şi paznicii sunt mânjiţi din cap până-n picioare – dar Biserica Ortodoxă Română chiar nu are nici o vină pentru jaful din domeniul sănătăţii!

La fel şi cu educaţia: Ministerul Educaţiei a primit în ultimii ani între 3 şi 4 miliarde de euro anual, cum i-au administrat nu ţine de Biserica Ortodoxă Română. Iar despre închiderea şcolilor nu pot să spun decât atât: înainte de 1989 se năşteau în România în medie 360.000 de copii pe an, după 1989 media a scăzut la 200.000 de copii pe an. Este un fenomen absolut normal închiderea şcolilor, fenomen de care sunt responsabili toţi miniştrii Educaţiei (aici), mai ales după ce masiva „generaţie a decreţeilor” a început să părăsească şcolile şi au fost înlocuiţi de copii scăpaţi de valul avorturilor de după 1990.

Catedrala Mântuirii Neamului va costa 600 milioane euro de la buget

Sursa minciunii este tot Remus Cernea. A zăpăcit cifrele astea de mi-a venit şi mie ameţeală. La un moment dat zicea de un miliard de euro, apoi 400 de milioane de euro, până la urmă s-a fixat la 600 milioane euro. Calculele şi cifrele nu au nici o legătură cu realitatea (am demonstrat asta aici şi aici). În plus s-a pus în mişcare şi o morişcă internaţională a dezinformării, cifrele au fost fluturate prin presa internaţională în 2011 de nu a mai înţeles nimeni de unde a pornit informaţia. De la buget au plecat pentru Catedrala Mântuirii Neamului câteva milioane de euro, nici vorbă de sutele de milioane şi miliardele vehiculate prin presă (detalii aici, chiar dacă articolul este tendenţios).

Biserica Ortodoxă Română pune monopol pe cimitire

Asta este cea mai frumoasă. Chestiunea stă aşa: mai mulţi investitori au început să îşi facă cimitire private, Biserica Ortodoxă Română i-a oprit pe preoţii săi să slujească la înmormântările din aceste cimitire. Şi aşa au apărut zbieretele: Biserica Ortodoxă Română vrea monopol pe cimitire! Biserica n-are nici o treabă cu cimitirele private, dacă legea le permite investitorii n-au decât să le facă şi să se bucure de ele. Problema este alta: dacă preoţii ortodocşi nu vor sluji la înmormântările din cimitirele private, atunci acestea cam rămân fără clienţi. Aici e buba şi zbieretele vin de la investitori. Băieţii se şi vedeau cu conturile umflate, doar că s-au văzut daţi peste cap şi au început să strige. Până la urmă este dreptul Bisericii să le spună preoţilor unde şi cum să slujească, însă gorniştii de presă din campania bezbojnicilor au prins urma şi au umflat gogoaşa. Nu mai contează că Biserica nu are nici o treabă cu monopolul pe cimitire, important este să fie scandal.

Apoi a mai picat şi pleaşca incinerării lui Sergiu Nicolaescu. La fel, Biserica are dreptul să le spună preoţilor unde şi cum să slujească – doar că şi acest caz a fost instrumentat împotriva Bisericii Ortodoxe Române, la mijloc fiind şi o confuzie.

Cea mai recentă (nu ultima!) dezinformare: 540 milioane euro pentru BOR, de la buget carevasăzică

Cea mai recentă lovitură a încasat-o Biserica Ortodoxă Română de la Moise Guran, care a plasat pe circuit naţional o altă minciună cu sursa Remus Cernea. Bezbojnicii au emis un comunicat prin care spuneau că Biserica va primi 540 milioane euro de la buget în 2013, o cifră fără nici o legătură cu realitatea. Am demontat aici acest caz, care trebuie băgat în manualul dezinformatorului de presă.

Bani de la buget pentru Biserică?

Până la urmă este vorba de o dezbatere care ar trebui purtată, doar că nu pe baza unor minciuni. Criticii mei de la comentarii, după ce le demonstrez că dezbaterea se poartă cu cifre mincinoase, îmi spun cu furie „nu contează dacă e vorba de 500 de milioane sau 10 milioane, eu nu vreau să se dea nici un ban de la buget pentru Biserică”. Acesta este unul din efectele campaniei de dezinformare, care întunecă orice urmă de raţiune. Bani de la buget se dau pentru toate bisericile din Europa (vezi aici unul din puţinele articole oneste asupra acestui subiect ).

Campania de presă aflată în plină desfăşurare nu este în realitate îndreptată spre declanşarea unei dezbateri – modul în care este purtată discuţia seamănă mai mult cu o execuţie a Bisericii Ortodoxe Române. Nu poţi avea pretenţia să construieşti o dezbatere raţională peste un morman de minciuni.

Discriminare?

Şi aici mai apare o problemă: corolarul utilizat de Mirel Palada şi Remus Cernea „ortodocşii sunt majoritari, deci noi ne luăm de ortodocşi”. Remus Cernea scria în 2005: „În clipa de faţă, doar Biserica Ortodoxă Română pune în pericol libertatea de conştiinţă şi graniţa firească dintre religios şi secular. Din motivele enumerate anterior, Raportul de faţă se va referi cu precumpănire la BOR.” I-auzi Franţ! Ceva nu este în regulă în amestecul acesta nediferenţiat: când ne convine amestecăm toate cultele la grămadă (vezi mai sus cazul cu numărul bisericilor), dar de fapt noi avem ce-avem cu ortodocşii. Asta nu e bine deloc! Ori eşti bezbojnic adevărat şi te iei de toate cultele (au! aici cam frige…) ori încetezi să mai vorbeşti de principii generale şi generoase, gen libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimare. Plus că mie îmi miroase a discriminare gravă să duci o campanie de presă atât de dură şi pe termen lung împotriva unei singure confesiuni. Poate ar fi cazul de o petiţie către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (sau mai bine nu, dacă îmi amintesc cine sunt şi ce au făcut oamenii de acolo în ultima perioadă, există riscul să se folosească şi ei de corolarul Cernea&Palada “ortodocşii sunt mulţi, deci sunt vinovaţi”).

Şi totuşi, cine plăteşte?

Am împlinit 11 ani de presă în România. Nu am nici un fel de dovezi, însă din experienţă vă spun că o campanie de anvergura celei desfăşurate împotriva Bisericii Ortodoxe Române nu reprezintă un fenomen spontan. Modul de compunere a mesajelor, direcţionarea lor, alegerea releelor de transmitere, coordonările temporale, sursele mesajelor – toate acestea mă fac să cred că este vorba de o campanie coordonată, cel puţin parţial. Insistenţa apariţiilor în presă, cercetările sociologice pseudo-ştiinţifice paralele sunt chestiuni care mă fac să mă gândesc că există o sursă de finanţare, cineva plăteşte pentru tot circul ăsta. Sigur, există şi mulţi „idioţi utili” cum le spunea Lenin, însă nodul de origine al campaniei pare să fie unul coordonat.

Am preluat doar o parte din articol, însă va recomand sa îl citiți în întregime aici.