Dialog cu orbul vindecat de Hristos

    Aseară m-am plimbat puțin și am stat de vorbă cu omul care a fost orb din naștere... Era puțin mai bătrân, cu vreo două milenii doar, și îmi spunea:

 - Știi, când au venit fariseii, ceea ce m-a uimit cel mai tare a fost că pe ei îi interesa orice, numai faptul că vedeam, că fusesem vindecat de orbire, nu. Nu le păsa de mine nici cât negru sub unghie. Singurul lucru de care le păsa era că se întâmplase ceva pe teritoriul controlat de ei, ceva care nu venea de la ei și de care ei nu știau. Pentru ei Iisus era un infractor nu pentru că făcuse ceva rău, ci pentru că făcuse ceva fără aprobarea, omologarea și fiscalizarea lor. Așa e și azi cu societatea creată de urmașii lor. Nu-i interesează omul, deși tot ce fac spun că fac pentru binele omului. Ceea ce îi interesează cu adevărat e puterea lor asupra oamenilor, să dețină un control cât mai profund asupra lor. Ei vorbesc și promovează drepturile omului, ceea ce o infinită ipocrizie, pentru că singurul motiv real pentru care fac asta e ca, așezându-se în postura de furnizori și garanți ai drepturilor omului, capătă automat dreptul de a-i monitoriza și sancționa pe oameni, de a-i controla, în numele drepturilor lor. Nu omul, ci drepturile lui sunt importante. Iar și mai importanți ca drepturile sunt, bineînțeles, cei care le garantează...

Dar răul are putere asupra cuiva atâta vreme cât acela se teme. Ochii deschiși de Iisus văd asta. Și tocmai asta îi sperie, de peste două mii de ani, la Iisus Hristos: că deschide ochii oamenilor să vadă cine sunt ei și că puterea lor stă în specularea orbirii duhovnicești a oamenilor.

Îl urau pe Iisus pentru că era singurul care nu se temea de ei. Ba mai mult: le devoala lăuntrul ticălos înaintea oamenilor, le răsturna raționamentele și tarabele, demola în toate felurile autoritatea lor demonică și lumea construită pe ea. De aceea L-au și ucis.

Dar Iisus s-a lăsat ucis ca să rezolve și problema morții, să-i ia și ei puterea asupra oamenilor. Ca murind să coboare în iad și să ia și puterea iadului asupra oamenilor.... Într-un cuvânt, s-a lăsat ucis ca să pătrundă în profunzimea condiției umane căzute și să-i smulgă rădăcina...

 - Mai face El asta azi, mai deschide ochii orbilor din naștere?

 - Bineînțeles. Hristos a dat puterea Sa Bisericii. Și Biserica deschide și azi ochii orbilor din naștere, prin Taine și Învățătura Evangheliei. Dar nu știu ce se întâmplă, căci atunci când Iisus mi-a deschis mie ochii, eu am devenit curajos ca El, am început să-i înfrunt pe farisei și chiar să-i iau peste picior. Când El mi-a deschis ochii, nu am primit doar vederea , ci și puterea de a înfrunta ceea ce vedeam în farisei, și de a iubi ceea ce vedeam în Hristos.

Azi orbii văd, dar se tem. Și frica le va lua din nou vederea...  O Biserică care se teme de Puterea lumii, nu mai poate da oamenilor puterea de a înfrunta și învinge lumea, așa cum a făcut Iisus Hristos și cum le-a lăsat moștenire să facă și ucenicii Lui. 

Și cu timpul, temându-se de lume, Biserica poate pierde și puterea de a deschide ochii....

"Cine este fără de păcat, să arunce primul cu piatra"

   "Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând’o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne’a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu’L, ca să aibă de ce să’L învinuiască. Iar Iisus, plecându’Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să’L întrebe, El S’a ridicat şi le’a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându’Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându’Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i’a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te’a osândit niciunul? Iar ea a zis: Niciunul, Doamne. Şi Iisus i’a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti."   

(Ioan VIII, 3–11)

    Mai înainte de a afla care sunt singurele cuvinte scrise de Dumnezeu–Cuvântul, se cuvine (şi bine este) a şti că Legea lui Moisi îi obliga pe evrei să lapideze şi pe bărbatul prins în adulter: Levitic XX, 10 – „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata”; Deuteronom XXII, 22 – „De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să’i daţi morţii: şi bărbatul, care a dormit cu femeia şi femeia”. Totuşi, în practică, legea mozaică devenise misogină, întrucât nu’l omora şi pe bărbat pentru adulter. (Cine ştie? Poate că atunci când fariseii şi cărturarii i’au adus femeia păcătoasă, Hristos tocmai asta a scris mai întâi: că Legea pedepsea şi pe bărbat pentru desfrânare!).

    Deşi sfântul Ioan Teologul pomeneşte de ele în Evanghelia sa, totuşi singurele cuvinte scrise de Mântuitorul nu ne’au rămas de la apostolul pe care’l iubea Hristos, ci din tradiţia creştină elină – care ne spune că, atunci când fariseii şi cărturarii evrei i’au adus femeia pe care voiau s’o lapideze pentru adulter, Iisus a început a scrie în ţărână păcatele acestora: de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr. Pe măsură ce păcatul fiecăruia era vădit, aceştia lăsau jos pietrele lor şi plecau ruşinaţi.

    Şi răspunsul lui Hristos la întrebarea vicleană a evreilor a fost unul… „dumnezeiesc”, pentru că dacă El încuviinţa execuţia, încălca dreptul roman – care interzicea lapidarea pentru adulter – iar dacă n’ar fi fost de acord cu ea, se dovedea a fi călcător de Lege şi ar fi fost judecat de către Sinedriu.

Ό Μ(εσουλάμ) έκλεψε θησαυρό από το ναό.
M(esulam) a furat din vistieria Templului.

Ό Ά (σήρ) διέπραξε μοιχεία με τη γυναίκα του αδελφού του.
A(sir) a săvârşit adulter cu soţia fratelui său.

Ό Σ(αλούμ) έχει κάνει ψευδομαρτυρίες.
S(alum) a dat mărturie mincinoasă.

Ό Έ(λέντ) έχει δείρει τον πατέρα του.
E(led) şi’a bătut tatăl.

Ό Ά(μαρίς) είναι σοδομίτης.
A(maris) este sodomit (homosexual).

Ό Ί(ωήλ) έχει προσκυνήσει τα είδωλα.
I(oil) este închinător la idoli.

   Va fi voit oare apostolul Ioan să nu pângărească Evanghelia cu amintirea păcatelor acestor evrei rigorişti? Ori poate numele şi faptele lor n’au fost scrise în „cartea vieţii”, ci în cea a morţii, căci degetul lui Dumnezeu le’a scris în pământ – şi este ştiut că „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. Şi iarăşi doar „Tu Doamne ai zis: „Cei ce se depărtează de Mine vor fi scrişi pe pulbere, pentru că au părăsit pe Domnul, izvorul apei celei vii” (Ieremia XVII, 13). Pentru aceea şi Dumnezeu, în tină a lăsat numele şi păcatele rigoriştilor cărturari şi farisei, căci „nedreptăţile se scriu pe nisip, iar binefacerile în marmură”…

George Crasnean

Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său.  Blogul Sfântul Munte Athos