Despre post

    În timpurile noastre ultramoderne, stăpânite de civilizaţia consumaristă, de viteze cosmice şi tehnici informaţionale, sufletele noastre se zbuciumă, fiind însetate după pacea şi liniştea unei vieţi simple şi naturale. Căutăm să potolim însetarea noastră duhovnicească prin diferite metode, străine culturii şi tradiţiei noastre: meditaţii orientale, yoga, ştiinţe oculte, ghicitul, horoscopul, numeroase secte neocreştine şi orientale, dar uităm de hrana spirituală, care ne este oferită de două mii de ani continuu de Mama creştinilor dreptcredincioşi – Biserica Ortodoxă.
   

   Iisus Hristos a întemeiat Biserica spre mântuirea neamului omenesc până în veac şi una din lucrările de mântuire ale Bisericii Ortodoxe este tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti. De fapt, Biserica continuă lucrarea tămăduitoarea a Mântuitorului, Care prin numeroase vindecări minunate a dorit să ne demonstreze că propovăduirea Cuvântului divin tămăduieşte, iar credinţa cea adevărată face minuni. De aceea, din totdeauna Biserica Ortodoxă a îmbinat propovăduirea Evangheliei cu practicarea poruncilor divine prin milostenie, rugăciune, pocăinţă şi, nu în ultimul rând, post. Din nefericire, în zilele noastre, postul a devenit un exponat istoric, o cale părăsită, un leac de mult uitat. Şi asemenea unui călător rătăcit în pustiul sălbatic, care, pentru a ajunge la destinaţie, apelează la ajutorul unei hărţi, aşa şi noi, călătorii prin pustiul unei lumi moderne, lipsite de dragoste şi Dumnezeu, trebuie să apelăm la tradiţia bisericească pentru a găsi calea îngustă şi anevoioasă, dar „care duce la viaţă” (Matei 7, 14), la limanul luminos şi liniştit. Această cale este nevoinţa şi postul.

   Cineva poate să spună: Vorbeşte despre post?! E un lucru arhicunoscut, nimic nou. Am încercat să postesc, dar nu m-a folosit, deci nu merită atenţie şi efort!
    Nu te-a folosit?!. Aceasta s-a întâmplat pentru că nu ai postit cu adevărat – ai rămas la încercarea de a posti, dar nu ai reuşit s-o faci!

Dar cum să postim cu adevărat – e o întrebare de căpătâi, pusă de mulţi creştini preoţilor de astăzi. Dacă vrei să afli un răspuns clar, mai întâi caută să înţelegi ce este postul şi care este rostul lui. După mărturisirea Sfântului Vasile cel Mare, postul este prima şi cea mai veche poruncă dată omului de însuşi Dumnezeu: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Fac. 2, 16-17). Şi prin această poruncă a postului, Dumnezeu nu a urmărit interzicerea cunoaşterii sau a ştiinţei, ci a dorit să pună la încercare ascultarea protopărinţilor noştri. Pentru că numai un copil ascultător este capabil să înveţe de la părinţii lui ştiinţa binelui şi răului. Aşadar, dacă această poruncă avea să fie păzită, omul şi astăzi se afla în rai. De aceea, mulţi dintre Sfinţii Părinţi recomandă să punem începutul pocăinţei prin post şi rugăciune.

    Dar ce este postul şi cine îl practica în vechime? La această întrebare, Cuviosul Cleopa Ilie, de la mănăstirea Neamţ, răspunde următoarele: „Prin cuvântul post noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele – precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă […], pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire. Dar în acelaşi timp, este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu” (Arhimandrit Cleopa Ilie, Cuvinte despre post, în colecţia Mari duhovnici români despre post, Editura EIKON, Cluj, 2004, p.46-47). Dar să nu creadă cineva că postul cere omorârea trupului. Doamne fireşte, nu suntem omorâtori de trup, ci luptători cu patimile. Sfântul Apostol Pavel explică că nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânilor acestui veac, care sunt duhuri necurate. Deci, să nu exagerăm, pentru că cele peste măsură sunt de la cel rău. Osteneala postului fără sfatul şi îndrumarea duhovnicului este primejdioasă şi păgubitoare. Cei care limitează postul numai la mâncăruri sunt asemenea celor care încearcă să meargă într-un picior şi, până la urmă, uşor se poticnesc şi cad. Nu postim numai de bucate, ci ne ferim, cât ne stă în putinţă, de păcate, căutând, în acelaşi timp, prietenia faptelor bune. Trebuie să înţelegem clar că scopul postului nu constă numai în deosebirea mâncărurilor de post de cele dulci, ci în pregătirea trupului şi sufletului omenesc pentru venirea oaspetelui ceresc – Sfântul Duh. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi pe sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrăpire şi lăcomie; picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţele străine […] Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”. Aşadar, postim cu toată firea umană: cu trupul, cu mintea şi cu inima, nevoindu-ne după puterile noastre şi după sfatul duhovnicului. Pentru că, numai astfel, postul este cu adevărat folositor, curăţător de patimi, păstrător al sănătăţii trupeşti şi grabnic ajutător în lucrarea cea bună. Din această cauză, postul era recomandat şi practicat din vechime. Iisus, fiul lui Sirah, sfătuieşte: „Nu fi nesăţios în nici o desfătare, şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile multe va fi durere şi nesaţul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa”. Iar Sfânta Scriptură ne dă multe exemple de post:

* 1. Proorocul Moise a postit de două ori câte patruzeci de zile şi a primit tablele Legii (Ieşire 34, 28; Deut. 9, 9, 18).
* 2. Proorocul Ilie a postit, şi el, patruzeci de zile, primind puterea de la Dumnezeu de a aduce seceta sau ploaia (III Regi 19, 8).
* 3. Proorocul Daniil a postit trei săptămâni şi a scăpat din groapa cu lei nevătămat (Daniil 9, 3; 10, 3).
* 4. Regele David a postit pe tot parcursul vieţii sale după ce a greşit în faţa lui Dumnezeu (II Regi 1, 11-12; Ps. 68, 12; 108, 23).
* 5. Proorocul Ioil învaţă şi îndeamnă la post poporul evreu pentru pocăinţă şi iertarea păcatelor (Ioil 1, 14; 2, 11-12).
* 6. Prin post ninivitenii au scăpat de pieire, de asemenea şi proorocul Iona a scăpat prin post din pântecele balenei (Iona 2; 3, 5-10).
* 7. Ezdra şi Neemia au postit (I Ezdra 10, 6; Neemia 1, 4). Estera, de asemenea, a postit (Estera 4,16).
* 8. Ana proorociţa petrecea în post şi rugăciune (Luca 2, 37).
* 9. Sfântul Ioan Botezătorul şi ucenicii săi pururea petreceau în post şi rugăciune (Marcu 2, 18; Luca 5, 33).
* 10. Postul de patruzeci de zile l-a practicat şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care astfel ne-a arătat în ce fel să biruim cele trei ispite ale lumii: pofta trupească, iubirea de sine şi pofta lumească (dorinţa de a stăpâni şi a poseda multe bunuri trecătoare) (Matei 4, 2-11).
* 11. Ucenicii şi Apostolii Mântuitorului, urmând învăţăturii Lui, au postit şi s-au rugat (II Corinteni 6, 5; 11, 27).
* 12. Corneliu sutaşul, fiind încă păgân, postea (Fapte 10, 30).
* 13. Credincioşii din Biserica Antiohiei posteau (Fapte 13, 2).
* 14. Exemplul postului au arătat Apostolii Pavel şi Varnava (Fapte 14, 23).

    Chiar şi în multe religii păgâne şi necreştine practica postului era cunoscută, fiind răspândită pe tot globul pământesc. Şi medicii de astăzi, pentru tratarea multor boli, recomandă pacienţilor săi să practice post (dietă) şi abţinerea de la deprinderile vicioase (patimi). Aşadar, practica postului este veche, necesară şi mântuitoare. Sfântul Vasile cel Mare, din proprie experienţă ne învaţă: „Postul este cel mai bun străjer al sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă duhurile, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrânarea, inspiră modestia, dă curaj în război şi învaţă a iubi pacea… Postul dă aripi rugăciunii, pentru a înălţa în sus şi a pătrunde până la ceruri. Postul este sprijinul caselor, părintele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrânilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, amicul sigur al soţilor”.

    Având încredinţarea Sfintei Scripturi şi exemplul Sfinţilor Părinţi, să căutăm a ne apropia cu toată firea noastă de această cale binecuvântată a postului ca să ajungem nevătămaţi şi curaţi în Împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este nici întristare, nici durere şi nici suspin, ci numai pacea şi bucuria plină de lumina dragostei nesfârşite.

  Felurile postului

    Pentru a posti cu folos şi corect, trebuie să cunoaştem felurile postului şi specificul lor aparte. Astfel, postul, după asprime, se împarte în patru feluri:

* a) Ajunarea desăvârşită sau postul negru, când ne abţinem de la orice fel mâncare şi băutură, cel puţin o zi întreagă. Acest fel de post se practică, de obicei, în perioada Triodului ( în prima şi ultima săptămână din Postul Mare), dar şi în ziua Înălţării Sfintei Cruci, ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul şi în celelalte zile de post, după sfatul duhovnicului.
* b) Postul aspru sau uscat, când ajunăm până spre seară şi atunci gustăm din mâncăruri uscate: pâine, fructe, puţină apă, seminţe şi altele. Se practică în Postul Mare, în ajun de Crăciun, în postul Adormirii Maicii Domnului, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul şi în celelalte zile de post, cu binecuvântarea duhovnicului.
* c) Postul obişnuit sau comun, când ne înfrânăm de mâncările de dulce (carne, peşte, produse lactate, ouă, grăsimi, vin şi alte băuturi alcoolice, inclusiv bere). Se practică, mai ales, în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în postul Naşterii Domnului, în ajunul Bobotezei şi în celelalte zile de post.
* d) Postul uşor (dezlegarea); în anumite sărbători din posturile mari, ca Bunavestire, Floriile, Intrarea în Biserică şi alte sărbători, dedicate Sfinţilor şi evenimentelor bisericeşti mari, care coincid cu zilele de post, este rânduită dezlegarea la vin, peşte, icre şi untdelemn.

    Respectarea postului este obligatorie, cu excepţia celor bolnavi, femeilor însărcinate sau care alăptează. Încă din perioada apostolică, Canonul 69 apostolic impune, pentru cler şi credincioşi, obligaţia Postului Paştelui de 40 de zile, precum şi a postului în zi de miercuri şi vineri, în fiecare săptămână. Dacă nu se respectă acest canon, clericii să fie depuşi, iar laicii să fie excluşi de la împărtăşanie. Nerespectarea postului este un păcat, pentru că încalcă porunca a doua a Bisericii Ortodoxe şi ne opreşte de la bucuria împărtăşaniei cu Sfintele Taine. De aceea, trebuie să cunoaştem şi să respectăm, după putinţă, toate posturile de peste an:

* 1) Între posturile de peste an se numără şi posturile de câte o zi:
* a) Miercurea (când arhiereii au ţinut sfat să-L omoare pe Iisus) şi Vinerea (în amintirea Patimilor Domnului) şi pentru cei mai râvnitori – luni, dedicată puterilor cereşti (îngerilor), care nu este obligatorie.
* b) Ajunul Bobotezei – ca pregătire pentru Botezul Domnului şi pentru gustarea din Agheasma Mare.
* c) Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – ca să nu uităm că beţia şi desfrânarea au dus la tăierea capului ultimului prooroc al Vechiului Testament.
* d) Înălţarea Sfintei Cruci – ca să ne amintim, din nou, de patimile Domnului şi de importanţa lor pentru mântuirea sufletelor noastre.

* 2) Posturile de mai multe zile sunt:
* a) Postul Sfinţilor Apostoli, care începe în lunea a doua după Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh) şi ţine până la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în amintirea vieţii şi morţii martirice ale celor mai mari învăţători ai Evangheliei.
* b) Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe de la 1 august (calendar bisericesc) şi durează două săptămâni, în amintirea şi pentru cinstirea deosebită a Preacuratei Fecioare Maria, Maica Domnului. După asprime este egal cu Postul mare.
* c) Postul Crăciunului (Naşterea Domnului), ţine 40 de zile, de la 15 noiembrie până la 24 decembrie (calendar bisericesc). Ne aminteşte de postul patriarhilor şi proorocilor din Vechiul Testament, care au aşteptat venirea Mântuitorului după făgăduinţa dată lor de Dumnezeu; de postul lui Moise, care a postit 40 de zile înainte de primirea legii celor zece porunci (Ieşire 34, 28) şi de postul lui Ilie proorocul, tot de 40 de zile, primind puterea de la Dumnezeu de a aduce seceta sau ploaia (III Regi 19, 8).
* d) Postul Mare – Postul Paştilor, are durata de şapte săptămâni ( începe luni după duminica Izgonirii din Rai şi se termină cu Învierea Domnului). El ne aminteşte de postul Mântuitorului de 40 de zile în pustiu, Care a biruim cele trei ispite ale lumii: pofta trupească, iubirea de sine şi pofta lumească (dorinţa de a stăpâni şi a poseda multe bunuri trecătoare) (Matei 4, 2-11). Acest post este cel mai important şi are cel mai aspru caracter. Pentru creştini e timp de pocăinţă, de rugăciune, de frecventare mai deasă a bisericii şi de pregătire pentru sărbătoarea învierii (Catehism Creştin Ortodox, Bucureşti, 1990, p.167-169).

Postul Mare – vechimea şi importanţa lui

    Perioada Postului Mare este cea mai luminoasă trăire a creştinului pe parcursul anului bisericesc. În această perioadă, noi ne pregătim şi, pe măsura râvnei, ne învrednicim să participăm la ospăţul divin – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul considera Postul Mare o pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos, pentru a învia cu Hristos şi întru Hristos. Postul Mare este, aşadar, imitarea vieţii pământeşti a lui Hristos. Postim şi ne luptăm cu ispitele împreună cu Hristos, pătimim şi murim păcatelor, urmând pe Hristos, şi ieşim, împreună cu el, din mormânt, biruind asupra răului şi a morţii. Fără de moarte, nu există înviere şi tot astfel, fără de post şi pocăinţă, nu avem parte de mântuire. Fiind foarte important, exemplul Mântuitorului de a posti era urmat, cu mare râvnă, încă de primii creştini. La început, practica postului era variată şi se deosebea de la o regiune la alta, însă, toţi creştinii ţineau cu stricteţe trei zile de post aspru înainte de Învierea Domnului. Biserica Siriană, încă din secolul al III-lea, practica postul din Săptămâna Patimilor. Peste un secol, acest post pascal de 6 zile s-a extins la 40 de zile şi s-a răspândit în toată lumea creştină, în amintirea celor 40 de zile petrecute de Iisus în pustiu. Structura Triodului (slujbele bisericeşti din perioada Postului Mare, care se deosebesc de restul slujbelor pe parcursul anului) s-a format treptat, ajungând la forma actuală în secolul al XIV-lea (Preot, Prof., Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti, 1994, p. 307). Astfel, practica Postului Mare are o vechime de 1700 ani, iar rânduiala slujbelor bisericeşti, care se găseşte în Triodul actual, este mai puţin veche, dar aceasta, nicidecum, nu scade din valoarea şi importanţa lor.

Treptele Postului Mare – structura şi semnificaţia

    În primul rând, trebuie de menţionat că Postul Mare se deosebeşte de celelalte posturi de mai multe zile prin aceea că el depinde de ciclul Pascal, care în fiecare an este diferit, astfel că Postul Mare nu are o dată calendaristică fixă la care se începe. Data Paştelui se fixează după o regulă stabilită de Sinodul I Ecumenic de la Niceea (din anul 325): Paştele este sărbătorit în prima duminică după prima lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară (21 martie). În caz de coincidenţă cu cel iudaic, Paştele creştin se amână pe duminica viitoare. De regulă, Paştele Ortodox poate să cadă între 4 aprilie şi 8 mai. Data precisă a Paştelui în anul curent sau în anii următori le puteţi găsi în calendarele bisericeşti ortodoxe. De această dată depinde şi începutul Postului Mare care durează şapte săptămâni.

    O altă deosebire se referă la rânduiala slujbelor religioase oficiate în biserică. Începând cu Duminica Fariseului şi a Vameşului, slujbele bisericeşti se fac după o rânduială specială, cuprinsă în Triod, şi au un caracter specific acestei perioade. Slujbele sunt mai lungi, până seara târziu (cum, de exemplu, se întâmplă în prima săptămâna a postului, când slujba Pavecerniţei este legată de Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul sau cu Acatistul de vineri seara din săptămâna a V-ea a postului), au un caracter de pocăinţă şi sunt însoţite de multe metanii, mai ales, rugăciunea Sfântului Efrem, care se rosteşte la finele tuturor slujbelor zilnice, începând din lunea Săptămânii I şi până miercurea Săptămânii Patimilor.

    Săvârşirea Sfintei Liturghii este, şi ea, deosebită de cea săvârşită în restul anului. Numai în Postul Mare, în zilele de miercuri şi vineri se oficiază în toate bisericile ortodoxe Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care încununează slujba Vecerniei. Tipicul bisericesc prevede săvârşirea acestei Liturghii în timpul serii, dar pentru slăbiciunile credincioşilor de astăzi şi pentru a-i da un caracter mai festiv, Biserica Ortodoxă a dispus oficierea ei în timpul dimineţii. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, aşa de familiară nouă, care se oficiază duminica pe parcursul anului, în timpul Triodului, se face sâmbătă, iar Liturghia Sfântului Vasile cel Mare – duminică (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, tradus de diac. Ioan Ică jr, Editura Deisis, Ediţia a II-a, Sibiu, 2003, p. 212-215).

Adevăratul post

    „Cum să ținem adevăratul POST?” este o întrebare care ar trebui să frământe pe orice creștin evlavios și dornic de desăvârșire și de aceea ne-am gândit să aducem în atenția cititorilor capitolul 58 al Proorocului Isaia din Vechiul Testament. Biserica Ortodoxă în învățătura sa apostolică predă armonia și comuniunea ca elemente duhovnicești care țin pe fii săi în Unitatea Duhului. Știm conform Scripturii că Însuși Domnul Iisus Hristos a postit 40 de zile, Moise deasemenea ca să se învrednicească de primirea Legii a postit 40 de zile, cei trei tineri și mulți alții au postit și de aceea Biserica a rânduit un timp anume când fii săi să postească în comuniune desăvârșită, ca o luptă a unui întreg asupra păcatului și împotriva diavolului - „Potrivnicul vostru, diavolul, care umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita, ......" (I Petru 5, 7-9).
    Această postire de obște este și o exorcizare a mediului înconjurător căci ea este făcută într-un duh și într-o simțire căci "Acest soi de draci, nu iese decat cu post si rugaciune". (Matei 17, 21).
    Noi, fiecare în parte, trebuie să înțelegem că împreună cu Hristos - Capul, formăm un Trup - Biserica și tot ceea intreprindem în viață este în primul rând pentru noi înșine, pentru cei ce au fost înainte de noi și pentru cei ce vor veni după noi și iată faptele noastre atârnă cu mare greutate pentru întreaga existență a omenirii.
    Uneori suntem acuzați că postim laolaltă cu toții, de unii oameni mai puțini la minte dar noi nu ne supărăm și cu „încăpățânare” ținem să fim permanent în comuniune și părtășie după înțelesul cel bun al învățăturii Bisericii noastre. Și iată ce ne învață în duh profetic proorocul Isaia despre adevăratul post:
    Strigă puternic şi nu te opri!; ca pe o trâmbiţă înalţă-ţi glasul a, şi spune-i poporului Meu păcatele lui şi casei lui Iacob fărădelegile sale!
    Ei Mă caută zi de zi şi doresc să-Mi ştie căile, ca un popor care a săvârşit dreptate şi judecata Dumnezeului său n'a părăsit-o; ei cer acum de la Mine judecată dreaptă şi doresc să se apropie de Dumnezeu, zicând: „De ce-am postit noi, dacă Tu n'ai văzut? de ce ne-am umilit noi sufletele, dacă Tu n'ai ştiut?...“ b.
    Nu: în zilele voastre de post vă faceţi voile voastre şi-i pişcaţi c pe cei ce sunt în puterea voastră. Dacă postiţi pentru certuri şi judecăţi şi-l bateţi cu pumnii pe cel obidit, de ce-Mi aduceţi Mie postul, aşa cum o faceţi astăzi, ca vocea voastră să se audă strigând?
    Nu postul acesta l-am ales Eu, nici o astfel de zi în care omul să-şi necăjească sufletul; chiar dacă-ţi vei îndoi gâtul ca un cârlig şi chiar dacă ai pune sub tine sac şi cenuşă, nici chiar aşa nu puteţi pretinde că postul vostru e primit. d
    Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul!
    Ci tu dezleagă orice legătură a nedreptăţii, dezleagă nodurile cu silnicie înnodate, lasă-i liberi pe cei striviţi în legături şi rupe toate înscrisurile cu socoteli nedrepte.
    Frânge pâinea pentru cel flămând şi adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost; dacă vezi pe cineva gol, îmbracă-l şi nu-i trece cu vederea pe cei de un neam cu tine. Atunci lumina ta se va deschide ca o dimineaţă şi sănătatea ta curând va răsări şi dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava lui Dumnezeu te va înconjura.
    Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi, şi'n timp ce tu încă grăieşti, El va zice: „Iată, Eu sunt aici“.
    Dacă tu te lepezi de ceea ce te ţine legat şi de mâna ta cea hrăpăreaţă şi de cuvântul cârtitor, dacă din inimă îi vei da pâine celui flămând şi dacă vei mulţumi sufletul necăjit, atunci lumina ta va străluci în întuneric şi întunericul tău va fi precum amiaza; şi Dumnezeul tău va fi cu tine pururea, iar tu te vei sătura după cum îţi pofteşte sufletul şi oasele tale se vor îngrăşa şi vor fi ca o grădină bine adăpată şi ca un izvor a cărui apă nu scade; şi oasele tale ca iarba vor odrăsli şi se vor îngrăşa şi neamurile neamurilor vor moşteni. Şi vechile tale dărâmături se vor zidi şi temeliile vor dura de-a lungul tuturor generaţiilor; tu te vei numi dregător al celor stricate şi cărările ferite pe mijloc ţi le vei face umblate.
    Dacă-ţi vei da piciorul înapoi de pe zilele odihnei e aşa ca'n ziua cea sfântă să nu faci ce-ţi place ţie, şi dacă zilele odihnei le vei numi „desfătare“, „sfinte“ Dumnezeului tău;
    Dacă piciorul nu ţi-l vei mişca la lucru şi nici din gura ta nu vei grăi cuvânt cu mânie, atunci vei nădăjdui în Domnul şi El te va ridica la bunătăţile pământului şi te va hrăni cu moştenirea lui Iacob, părintele tău; căci gura Domnului a grăit acestea.

Note:
a - Vocea profetului e, prin excelenţă, publică, puternică şi fermă; prin ea vorbeşte autoritatea lui Dumnezeu.
b - Profetul denunţă falsitatea postului formal, făcut la adăpostul unei conştiinţe ipocrite.
c - hyponýsso (folosit numai aici în V. T.) = „a pişca“ (a face înţepături uşoare). Aici nu e vorba de păcatele mari sau mijlocii, sesizabile, ci de cele mărunte şi dese, care trec aproape neobservate, cum sunt „înţepăturile“ uşor răutăcioase, direct sau indirect, la adresa altora; acumulate în timp şi înregistrate în subconştient, ele deteriorează relaţiile dintre oameni.
d - Sf. Ioan Casian: Dumnezeu nu vede postul ca fiind bun prin natura lui, ci prin lucrările lui cele bune; altfel, el devine chiar dăunător, după cuvântul Domnului: „... dacă ei vor posti, Eu nu le voi auzi rugăciunile“
e - În sensul: Dacă te vei feri să le spurci (să le profanezi).
Profetul Isaia cap. 58, 1-14 -Vechiul Testament - Biblia diortosită de IPS Bartolomeu Anania