vineri, 13 ianuarie 2017

Un altfel de sinod

În forumul suprem al piticilor din creierul meu s-a convocat o întâlnire de urgență cu privire la sinodul de la Creta....
Membrii consiliului au venit cu următoarea soluție:

    Organizarea unui sinod lumesc în care arhiereii sa nu participe, ci doar oamenii mici așa ca noi, sau mari, depinde cum se simte fiecare, și să se discute problema lepădarilor de Hristos, nu în rândul arhiereilor ci al nostru, după următoarele criterii: 

   1. Cât de des folosim, acea expresie scrisă parcă într-o limbă atât de străină, și greu de descifrat, "Iartă-mă!"
   2. Ce ne place mai mult să citim de la Sfinții Părinți: subiecte despre pocăință, dobândirea virtuților și învățarea smereniei sau subiecte care aduc o pleada de argumente pentru acuzarea aproapelui (mirean, preot, arhiereu...etc)
   3. Putem ajunge la rugăciunea inimii prin comentarii pe Facebook (like, Doamne ajută, Amin) sau prin osteneala tainică din cămara inimii, departe de orice sursă care o poate distrage pentru un scurt sau mai lung timp de la această rugăciune?
   4. Când intrăm în Biserică, în mod sincer, ce vedem prima dată? Pe Hristos în icoană, sau un preot vândut, un arhiereu corupt, sau un mirean-doi de care nu mai încap sau chiar nici nu mă mai pot ruga în pace deoarece cei în cauza au o forță magnetică imensă care determina întoarcerea gândurilor spre dânșii nu spre Hristos?
   5. La ce preot ne-ar place să ne spovedim? Unul care ne vorbește despre Apocalipsă și sfârșituri iminente, sau unul care ne îndeamnă la rugăciune, spovedanie și Dumnezeiasca împărtășanie - medicamente necesare pentru ca sa răzbim în viața de zi cu zi,  măcar până la Apocalipsă (cel mai probabil a noastră personală, adică moartea)

   6. Credem cu adevărat în Hristos sau teama de prigoane și sfârșituri ne face să uităm că a existat, există și va exista Hristos, Cel care ne spune: "Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!"

      Și multe altele se mai pot adauga..., important e rezultatul: dacă pe arhierei, pe care noi îi considerăm vânduți, nu mai merită să-i pomenim, noi câți am merita să mai fim pomeniți de Biserică pentru faptele noastre? Aici lăsăm la o liberă discuție a fiecăruia cu conștiința proprie.

     Dacă ce am scris e un pamflet, o dramă, sau un apel de trezire, asta hotărâți voi cei care citiți!

Pace si bucurie!

Pr.Iachint

miercuri, 11 ianuarie 2017

Părintele Calistrat Chifan despre sinodul de la Creta

Credinta Ortodoxa intre Sfanta Scriptura si Sinodul din Creta - 2016

  Am avut convingerea de a scrie acest punct de vedere in urma diferitelor controverse si dispute aparute in Biserica lui Hristos, din partea propriilor Ei fii si ai slujitorilor sfintelor altare Ortodoxe romanesti, cu privire la Sinodul din Creta.
  Am fost mereu intrebat, de ce sunt reticent si nu ma exprim in nici un fel, cu un anume punct de vedere asupra controverselor cretane, care au bulversat intreaga Ortodoxie si indeosebi pe cea romaneasca.
  Am stat bine si am cantarit, am masurat in mintea mea daca sunt las, fricos, fara curaj, sau imi este frica, ori nu fac bine, ori sa tac, sau ca nu ma intereseaza soarta Bisericii ca umil slujitor, ma multumesc cu faptul ca imi este bine si precum spunea cineva: “m-am ingradit de avantaje materiale  pamantesti si nu ma mai intereseaza de adevaratii marturisitori si aparatori darzi ai Ortodoxiei”.
  Am meditat la aceste lucruri si mi-am dat seama ca nu am alunecat in cele materiale, deoarece mantuirea nu tine de avantajele pamantesti, ci tine de cele sufletesti si duhovnicesti care trebuiesc implinite: “Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” Luca 9:25-26
  Am cautat raspunsul in trei directii, dupa cum Scriptura spune: “Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul” Matei 18:16  si din trei carari batatorite de altii, mai sfinti si mai vrednici decat mine in paruta mea nevointa neputincioasa. Pravila si rugaciunea fiind simple datorii monahale din toate timpurile.
1.Primul raspuns l-am luat din Sfanta Scriptura: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!” Galateni 1: 8,9  
  Deci in concluzie, comform Sfintei Scripturi despre nici un ierarh semnatar la Creta nu sunt dovezi si probe ca ar fi schimbat intru ceva continutul Sfintei Evanghelii. Ca dovada ca si dupa sinodul cretan, arhiereii Sfantului Sinod al B.O.R. predica aceiasi Evanghelie si Ortodoxie, cu acelasi continut scripturistic nealterat si neschimbat. 


  Cu ce motiv sa ma agit, pe ce motiv sa-mi doresc sa ma razvratesc, doar de dragul de a fi din ceata ultra-ortodocsilor? Doar pentru a avea aura de marturisitor, si de a fi in randul celor ce se cred mai sus de Ortodoxie? Sau de a fi convins ca sustin o cauza care nu are sens vertical in urcusul de mantuire…!? De cine aparam noi Ortodoxia, de eretici si neortodocsi? Sau o aparam de ierarhii nostri care reprezinta chipul vazut al lui Hristos si al Sfintilor Apostoli in Lume? De cine aparam Ortodoxia, de izvoarele Duhului Sfant..!? Ei care impart de sub mana lor prin epicleza clericii si fii Bisericii, pe slujitorii  sfintelor altare!? Nu ar fi cazul sa discernem mai atent si sa nu amestecam revelatia si cuvintele Sfintei Scripturi cu presupusele noastre pareri ultra-ortodoxe si parute infailibile…!?
  Asa ca nu am decat motive de profund regret, pentru cei manipulati si inselati de lucrarea satanei, care ii razvrateste impotriva episcopilor lor, refuzand  pomenirea la sfintele slujbe. Intradevar trebuie rugaciuni si multa smerenie pentru intelegerea Sfintelor Scripturi. Caci sta scris: “De aceea, cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada” I Corinteni 9:12 si iar: “Fiti treji si vegheati! Pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita” 1 Petru 5:8, si iar: “Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi”  Marcu 13:22
2. Al doilea raspuns l-am cautat in Canoanele Bisericii, in Pedalion si sta scris clar ca acolo unde este Biserica si episcopul, este si Hristos. Sfantul Ciprian de Cartagina: “Afara de Biserica nu este mantuire.” Si de la sfintii apostoli pina azi nu a existat o vreme in care sa existe Biserica fara ierarhie. De atunci si pana la sfarsitul lumii, Biserica ramane "stalp si temelie a adevarului", "slavita, neavand pata sau zbarcitura ori altceva de acest fel, ci sa fie sfanta si fara de prihana". (Timotei 3,15; Efeseni 5, 27). Doua sunt partile care alcatuiesc acest trup al lui Hristos: Ierarhia ocarmuitoare si turma bine-credinciosilor crestini! Nerespectarea si nerecunoasterea episcopului anuleaza implicit  existenta Bisericii! Duhul Sfant este legislatorul Bisericii, El vegheaza Adevarul absolut al Bisericii, de la Inaltarea lui Hristos la Cer. Deci, cand nu respecti episcopul nu-L respecti pe Duhul Sfant si totodata nu-I recunosti lucrarea vazuta in lume prin slujirea episcopala.
  "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine ma asculta, iar cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada, iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel care M-a trimis pe Mine" (Luca 10,16). Si iarasi zice: "Ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre" (Evrei 13, 17)
  Deci nu este posibil sa credem ca va exista vreodata Biserica fara episcop. Asa ca, inca odata nu am motiv sa-mi fac probleme de constiinta ca nu ma alatur aparatorilor Ortodoxiei prin nepomenirea ierarhilor. Ruperea de ierarhia Bisericii lui Hristos este defapt ruperea de propria mantuire si de Trupul tainic a Lui Hristos.
  De aceea nu trebuie uitat ca apostolii au hirotonit preoti si au dus lucrarea Duhului Sfant prin mainile episcopilor de-a lungul istoriei crestine pana astazi si pana la sfarsitul veacurilor: “Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat” I Timotei 5:22. Deci in concluzie: nu putem lepada episcopatul dupa bunul nostru plac! Ce zice Hristos? “Si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.” Luca 10: 16
3. Al treilea raspuns l-am cautat in practica Bisericii Crestin-Ortodoxe in care slujesc de douazeci si sase de ani ca si cleric al Sfantului Altar. Am cautat cu deosebita atentie in viata marilor duhovnici, de vrednica pomenire ai Moldovei si Romaniei, pentru a vedea cum au privit si gestionat ei situatiile vremii si problemele in Biserica lui Hristos.
  Parintele Arsenie Papacioc cel mai ferm si abil duhovnic, care a lasat testament o carte document: “Singur Ortodoxia” si-a spus punctul de vedere ortodox, dar nu s-a lepadat de ierarhul locului de unde slujea Biserica lui Hristos.
  Cleopa Ilie arhimandritul si Paisie Olaru duhovnicul ieroschimonah de la Manastirea Sihastria dimpreuna cu parintele Ioanichie Balan, mare misionar si multi alti duhovnici de elita spirituala ai Sihastriei, care in ciuda multor restrictii si vicisitudini ale vremii venite din partea regimului trecut si poate nedreptatiti la randul lor din multe motive diplomaticesti si politicesti, nu au renegat episcopul niciodata, pomenindu-l la slujbele Bisericii.
Apoi marele staret Iachint al Putnei, parintele Sofian Boghiu, parintele Adrian Fagetean, parintele Benedict Ghius si alti mari traitori ai vremii, indiferent de felul vitregiilor si incercarilor margand pana la pedeapsa cu inchisoarea, nu s-au dezis de episcopii lor, i-au pomenit pe ierarhi si nu s-au izolat de Biserica Dreptmaritoare.
Sa amintim pe marele sfant sarb, Iustin Popovici arhimandritul si marele profesor doctor preot Dumitru Staniloaie si parintele Galeriu, precum si toata pleiada teologica si intelectuala a Bisericii,  invatati care au scris concret si concomitent despre DOGMATICA ORTODOXA. Negand sau facand afirmatii negative la adresa miscarii ecumeniste, au adus argumente teologice, dogmatice, patristice si practice si cu toate aceste marturii, nu s-au lepadat de Ierarhie si nu sunt marturii ca au incetat  pomenirea ierarhilor lor.
Sa nu mai vorbim de ultimii mari conducatori de obste monahala: Arhimandrit Petroniu Tanase, ucenic al marelui duhovnic Cleopa la Slatina actual staret la schitul Prodromul si arhimandritul Iustin Parvu staret al manastirii Petru Voda, Neamt.
Ambii au gustat din plin epoca moderna a Bisericii, poate cand permisivismul a fost impins la extrem, dar nu au iesit din staulul Bisericii Ortodoxe cu abateri sau decizii nechibzuite. Au stralucit in viata Bisericii, prin discernerea experientei mature si coapte prin ani multi si grei de nevointa.
Luandu-ma dupa cuvantul apostolului Pavel: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele.” Evrei 13: 7-9
Aleg sa stau linistit in Biserica lui Hristos, sub harul episcopului si sub umbrirea Duhului Sfant, fara a avea mustrare de cuget, catusi de putin, ca nu ma alatur  ultra-aparatorilor Ortodoxiei in mod razvratit si nechibzuit.
Pentru a ma legitima sincer in fata lui Dumnezeu si a Duhului Sfant, eu personal in calitate de crestin botezat ortodox, monah ortodox, cleric ortodox, duhovnic ortodox cu nevrednicie, contest si nu sustin decat ceea ce marturiseste Invatatura de Credinta Ortodoxa si CREZUL ORTODOX: Botezul prin trei afundari in numele Sfintei Treimi, toate cele 7 Taine ale Bisericii, cele 7 Sinoade Ecumenice si Tezaurul Patristic si Filocalic.
Nu cred si nu sustin cununia mixta, ci doar cea autentic ortodoxa, dar asta nu inseamna, ca nu-mi pomenesc ierarhul la slujbele Bisericii. Nu sunt simpatizant si nu sustin ecumenismul, dar totodata nu este treaba mea sa ma amestec in agenda de lucru personala si diplomatica a episcopului meu si a relatiilor lui personale cu slujitori ai altor religii.
Nu este deontologic ca un preot sa-i ceara episcopului sau socoteala, atata timp cat episcopul este autoritatea Duhului Sfant vizibila in Biserica si asupra preotului. Nu este in acord cu etica moralei crestine ca un preot sa se traga de sireturi cu episcopul sau.
Trebuie reverenta, respect, bunacuviinta, asa cum au aratat-o si inaintasii nostri marii duhovnici din asezamintele monastice. De aceea consider ca este corect, canonic, scripturistic si patristic sa ne pomenim ierarhul in sfintele slujbe ale Bisericii cu tot respectul si cu toata cuviinta.
Legat de sinodul Cretan 2016, deduc urmatoarele  concluzii din cele citite, auzite si discutate.
1. Sinodul este omenesc, deci nu poate altera revelatia si nici dogma dumnezeirii si a Sfintei Treimi, pe scurt mult zgomot pentru un sinod ce discuta si dezbate problemele lumii contemporane, mai mult organizatoric si nu dogmatic.
2. Sinodul fiind nebatut in cuie poate reveni si indrepta in duh de pace si iubire si buna intelegere, orice greseala de exprimare si interpretare, deoarece grecii sunt un popor luminat si au suficienti teologi sa dezbata si sa indrepte exprimarile sinodale.
3. Afara de Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica al care-I Cap este Hristos, care O sfinteste si O invesniceste, celelalte culte si credinte sunt bucati de adevar incomplete, rupte din Adevarul revelat. Aflate in cautarea unei cai de convertire, atunci cand va lucra si va voi Duhul Sfant. Totul prin dialog si luminare cereasca. Nu putem jigni, purta ura, desconsidera. Scriptura a zis: “Hristos voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus.” I Timotei 2: 4, 5
Nu trebuie sa fim fanatici si nici absurzi cand CREDINTA ORTODOXA este libera si benevola, un act voit-consimtit din dragoste si iubire fata de Hristos.
4.Datoria noastra este sa aparam si sa pastram valorile ortodoxe, monumentele Traditiei, dogma ortodoxa, tezaurul patristic, asa cum sunt ele de la Cinzecime.
5. Sa nu dezbinam Biserica, Mama neamului romanesc, precum spune marele Eminescu. Sa stim ca de unitatea Bisericii depinde si unitatea teritoriala si unitate culturala, atat intelectuala cat si morala.
6. Nu putem transforma Biserica in arena de polemici si contradictii inutile neziditoare: “Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari intre voi; ci sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere.”  I Corinteni 1: 10
7. Semnatarii de la Creta cei 25 de episcopi ai Sinodului B.O.R., nu s-au dus sa semneze vanzarea Ortodoxiei, asa cum sustin unii protestatari ultra-ortodocsi. Desi se crede ca acest sinod a dizolvat Ortodoxia in esenta ei, lucru total neadevarat.
8.Grecii se afiseaza cu tot felul de intelectuali, teologi, profesori dorind sa prezinte tot felul de pareri pro si contra, prin marturii teologice, uitand ca sinodul a avut vreme pregatitoare chiar in tara lor, Grecia mama. Noi romanii avem deja cele mai elaborate scrieri dogmatice, teologice si mistice cu mult inainte de sinodul Cretan, care au fost puse sub lumina tiparului din autoritatea si sub semnatura Academicianului profesor doctor preot Dumitru Staniloae, cel mai mare si ilustru teolog contemporan.
DOGMATICA ORTODOXA este cartea de capatai a Invataturii de Credinta Ortodoxa a B.O.R.
9. Avem suficiente scoli teologice si facultati de teologie ca poporul roman si Biserica Ortodoxa sa nu piarda tezaurul apostolic al Dreptei Credinte.
10. Ca o concluzie pentru toti protestatarii impotriva episcopilor lor, cea mai recomandata sfatuire este: SA NE REVENIM IN SINE!
Sa stam uniti in jurul sfantului altar, sa ne rugam cu inima curata pentru unitatea si desavarsirea Bisericii Ortodoxe si a fiilor ei!
Sa nu ne lasam dezbinati de elemente oculte si destabilizatoare din afara si din interiorul tarii, care nu vad cu ochi buni Credinta Ortodoxa si Biserica Romaneasca Stramoseasca.
Sa nu distrugem osteneala si lupta cu sudoarea inaintasilor care dorm sub glie, aparand pamantul si Credinta Ortodoxa.
Toate acestea le marturisesc sincer si curat in nadejdea Invierii si a Vietii Vesnice, cu tot cugetul si constiinta crestin Ortodoxa. Sa oprim deruta si sminteala credinciosilor.
Nu cred ca Biserica Ortodoxa Romana are vreun ierarh in componenta Sfantului Sinod care ar vrea sa propovaduiasca alta Evanghelie decat cea propovaduita de Domnul Hristos.
Pacat de slujitorii tineri si fara discernere, antrenati in lupta de aparare a Ortodoxiei cu dusmanii imaginari ai mintii lor.
Hai sa ne unim cu rugaciunea si postul, sa invingem pe satana si sa triumfe in lume pacea lui Hristos: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” Ioan 14: 27; “Bucurati-va, si Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă!” Ioan 20: 21
Parintele Calistrat
manastirea Vladiceni, 10 ianuarie 2016.


Icoana Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului