Carte de rugăciuni personală

Doamne ajută!

      Aceasta este o carte de rugăciuni cu pravila mea personală, pe care am pus-o spre a fi descărcată celor care cred că le poate fi de folos.

 

Cuvânt la Învierea Domnului - Pr. Calistrat Chifan

"Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure."

Hristos a Înviat!

Pentru toată lumea creștină, astăzi cetatea Sfântă a Ierusalimului este îmbracata in lumină: „Veniți de luați lumină!”, „Lumina lui Hristos luminează tuturor”!

„Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit.” – Slujba Invierii

„Aceasta noaptea de mântuire si stralucita mai inainte fiind vestitoare a zilei celei purtatoare de lumina a Invierii lui Hristos” – Slujba Invierii.

Lumea este luminată și sfințită în acest praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor în care Hristos a ieșit din mormânt ca un mire, El fiind Paștele lui Dumnezeu cele mântuitoare.

Astăzi calea Adevărului este Lumină, lumina sfântă a cunoașterii de Dumnezeu, calea pe care Dumnezeu-Omul ne-a arătat-o de pe pământ la Cer si de la mormantul de viata datator la Tronul Tatălui.

Calea de la mormântul gol la Scaunul Tatălui, este cale a desăvârșirii firii omenești odihnită în veșnicia Celui Veșnic: „Pe scaun ai fost cu Tatăl, toate umplându-le Cela ce ești necuprins.”

Strigătul de bucurie tainică în calvarul și durerile Crucii „Săvârşitu-s-a” Ioan 19-30, este in fapt implinirea actului de mantuire. Iata-ne in odihna Domnului, iata-ne la masa cu Hristos cel Inviat in Imparatia lui Dumnezeu.

Acum Hristos este Împărat și Domn al Cerului și al Pământului, El fiind „Cel prin care toate s-au facut” - Simbolul Credintei, astfel blestemul mortii celei veșnice devine somn dulce și întâlnire cu Hristos. I Tesaloniceni 4:13

Iadul s-a golit de toți morții veacului și „celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit" – Matei4:16 – iar cei tinuti in legaturile iadului spre lumina se grabeau, cu picioare vesele, laudand pe Hristos, Pastele cele vesnice – Penticostar.

Astăzi se risipește noaptea despărșirii de Dumnezeu și răsar zorile împăcării cu Cerul, astăzi toată făptura se bucură că a Înviat Hristos din mormânt.

Astazi Preacuratul Sange a lui Hristos da girul Duhului, in dealul Golgotei spaland crestetul lui Adam, care le primeste pe toate deopotriva: paternitatea dupa Duh si filiatiea dupa zidire. Hristos recunoaste in Adam tot neamul omenesc cel cazut odinioara, prin ispitire, in gradina raiului.

Adam primeste astfel Botezul pocaintei, deopotriva prin lacrimile varsate pe pamant si in Iadul vesnic, pana la venirea lui Hristos, dar si prin Botezul Duhului Sfant primit la Rastignire prin apa cursa din coasta lui Hristos, care-i spala pacatul neascultarii din rai. „Sa nu intorci fata Ta de la sluga Ta, cand ma necajesc. Ia aminte spre sufletul meu si-l mantuieste pe el.” – „Cantecul de jale a lui Adam”

Astazi Adam primeste pe Duhul Sfant prin spalarea, dar si prin adaparea crestetului din sangele lui „Adam cel nou” - Hristos cu Duh datator de viata. – I Corinteni 15:45

Astazi Adam gusta dulceata dumnezeirii adapandu-se, „nu cu apa din piatra stearpa facuta cu minuni”, ca evreii odinioara in pustie prin proorocul Moise, ci Adam bea astazi din izvorul nestricaciunii, care adapa toata faptura. - Penticostar

Adam primeste sangele Stapanului in dar, pentru multa lui sete de Dumnezeu in pantecele Iadului, avand nadejdea venirii lui Hristos.

Astazi Adam simte parfumul florilor din Rai, pe care nu l-a mai uitat niciodata, astazi simte din nou prin Euharistia tainica a Cerului, dulceata pomului vietii pe care candva l-a ignorat intinzandu-si mana in pomul cunoasterii celei fara har - „binele si raul”.

Descoperirea rautatii umane se arata in tabloul sinistru al Golgotei, unde omenirea, propria Lui zidire, isi arata ura si dispretul fata de dumnezeirea Stapanului, cerand rastignirea lui Hristos si alegand intunericul pacatului in simbolul lui Baraba, talharul-eliberat.

Oamenii fug de puterea Adevarului si a Vietii, fug de Calea luminoasa ce duce la scaunul Tatalui si astazi, in veacul nostru, ca si atunci lumea striga in disperare: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!” – Ioan 19:6

Adam simte eliberarea de intunericul iadului prin lumina Duhului Sfant si prin mana calda intinsa spre el, ce a fost pironita si scaldata in sange. In aceasta atingere Adam traieste dragostea tainica si nemarginita a lui Hristos si tot dorul lui Dumnezeu pentru el, dor pentru Adam cel cazut in moarte si stricaciune, care acum aduce viata prin Adam cel Nou cu Duh datator de Viata.

Sufletul adamic gusta din nou scanteia de viata ce i-a fost suflata la zidire lui si impreuna cu Eva se ridica prin Hristos pentru a simti din nou primavara raiului dintru inceputuri, cand in racoarea serii auzea glasul lui Dumnezeu prin Rai. - Facere 3:8

Acum Adam vede lumina, vede Lumina Lumii, vede pe Cuvantul Intrupat caruia ii recunoaste glasul din Rai de demult: „Adame unde esti?” - Facere 3:9

Vede fata catre fata pe Stapanul Hristos, prin crucea dusa de talhar, Hristos fiind Pomul Vietii in chip umbros.

Adam ar imbratisa Crucea cu dor, dar este coplesit de dragostea si frumusetea chipului dumnezeesc a lui Hristos.

Adam vazandu-L pe Hristos inviat, vede in sine chipul dupa care el a fost zidit, icoana chipului dumnezeiesc. Facere 1:26.

Parfumul duhovnicesc al raiului linisteste sufletul lui Adam, Eva nu mai plange, caldura Duhului datator de viata o Noului Adam-Hristos, o copleseste ca si atunci cand a fost plasmuita din coasta lui Adam.

Eva asculta cuvinte neintelese despre ea, din gura lui Adam cel cu suflet viu, pe care Fecioara Maria i le-a talcuit prin propria viata de smerenie si ascultare fata de Dumnezeu – Luca 1:38, Fecioara Maria fiind Eva cea Noua: Mireasa Tatalui, Biserica Duhului Sfant si Maica Fiului cel Vesnic din Tata mai inainte de toti vecii. – Ioan Damaschin

Avea nevoie Cuvantul Hristos de sangiurile aceluiasi neam a lui Adam ca sa-l sfinteasca, sa-l jertfeasca, ca dar de pret si rascumparare pentru multi, mai presus de pretul mirului de ingropare varsat de pacatoasa.

Sange care sa-l spele pe Adam si Eva si tot neamul omenesc de pacatul mortii vesnice si al neascultarii ca sa poata sa invieze si sa straluceasca in lumina Slavei Dumnezeiesti. De aceea primeste chipul de rob prin Intrupare din sangiurile Fecioarei Maria. Luca 1:35

Acestea toate sunt taine revelate ale lumii ceresti catre lumea pamanteasca, ale lui Dumnezeu catre om: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica la judecata nu va veni ci s-a mutat din moarte la viata” Ioan 6:56

Aceasta-i rostul tainei Intruparii, tainei Nasterii, sensul mortii si invierii lui Hristos „pentru noi oamenii si a noastra mantuire” Simbolul Credintei. Aceasta este ziua care a facut o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea. Psalmul 117:24

In ziua a saptea Dumnezeu S-a odihnit peste creatia Sa, dand randuiala tuturor lucurilor Sale, prin revarsarea Duhului Sfant - Facere 2:2-3 „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.”

Astazi la Inviere Hristos vesteste lumii prin ingeri ca omul intra in bucuria vietii celei vesnice, „acum toate s-au umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de dedesubt” – Slujba Invierii - aratand zorile zilei a opta ale nesfarsitei Slave Dumnezeiesti – „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” Ioan 18:36

Vedem in taina Invierii, bucuria celor pamantesti si veselia celor ceresti, toate intrand in odihna vesnicului Dumnezeu, Evrei 4:3,10-11.

„Aceasta aleasa si sfanta zi” este Praznicul Invierii, „cea dintai zi a saptamanii, imparateasa si doamna, praznic al praznicelor este, si sarbatoare a sarbatorilor, in care binecuvantam pe Hristos in veci, si ne binecuvantam in lumina Invierii Sale” – Slujba Inverii

Ospatul Stapanului, masa cereasca, Euharistia liturgica vesnica, hrana omului indumnezeit vine sa sature si sa adape toata faptura cu rodire de viata: „sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata Lumina a Invierii. Si cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: „Bucurati-va!” - Penticostar

Bucurie se face ingerilor care vor vedea „taina cea din veac ascunsa” Efeseni 3:9, plinindu-se astazi la Scaunul Tatalui, prin firea omeneasca indumnezeita prin care a biruit moartea si iadul.

Bucuria slavitului Praznic al Invierii sa fie binecuvantare cereasca pentru toata faptura crestina impacata cu Dumnezeu, prin cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin lumina invataturilor Duhului Sfant din tezaurul Sfintelor Scripturi si prin pazirea sfintelor porunci dumnezeiesti.

„Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea.”

HRISTOS A ÎNVIAT!!!

Părintele Calistrat, Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Vlădiceni, Iași

Hristos a înviat!!! - nu iepurașul s-a ouat...

Tradiția vopsirii în roșu a ouălor 

    Simbolistica oualor de Pasti trebuie cautata inainte de nasterea lui Hristos, in timpuri stravechi. Oul era dat in dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind intalnit la chinezi cu doua mii de ani inainte de Hristos. Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor si este inca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte tari ale Europei, unde obiceiul s-a restrans sau a disparut, la romani a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii. Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sarbatorii Invierii Domnului. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Iisus. Domnul, vazand ca ouale s-au inrosit, a spus celor de fata: „De acum inainte sa faceti si voi oua rosii si impestritate intru aducere aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi”. 

   

Culoarea rosie cu care le vopsesc crestinii la Pasti, reprezinta pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar si sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii. Ciocnitul oualor semnifica sacrificiul divinitatii primordiale si se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula “Hristos a inviat”, la care se raspunde “Adevarat a inviat”. 

    Sfânta Tradiție, completând textele biblice în privința restului vieții pe pământ a Sfintei Maria Magdalena, ne spune că după marele eveniment al Cincizecimii, Sfânta, plină de Duhul Sfânt, a fugit din Ierusalim cu destinația Roma, care pe atunci era reședința imperială, ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos. Când a ajuns acolo s‐a prezentat mai întâi la Împăratul Tiberiu ca să‐i binevestească acestuia mesajul Învierii. 

    Cu privire la vizita Sfintei Maria Magdalena la împăratul Tiberiu, există diferite tradiții. Una dintre acestea este identificată în izvoare de învățatul ieromonah athonit al sec. al XIX‐lea, Hariton Duhovnicul (1836‐1903), și e cuprinsă în Viața Sfintei pe care a alcătuit‐o el însuși, spunând următoarele: „Sfânta a vindecat ochii bolnavi ai împăratului de atunci, Tiberiu, prin mântuitorul nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Când a văzut aceasta, Împăratul s‐a minunat tare. De aceea a întrebat‐o cine este ea, și cine este Iisus Hristos. Sfânta a început să‐i povestească toate cele despre Mântuitorul Hristos până la răstignirea Lui și Înviere. Luminată fiind de Dumnezeu, a găsit un mod minunat vrednic de notat, nou și foarte potrivit pentru a arăta Învierea lui Hristos cea de viață dătătoare. A vopsit în roșu trei ouă spre dovedirea sângelui vărsat de Mântuitorul Hristos și pentru bucuria Învierii lui Hristos, și a oferit aceste ouă Împăratului zicându‐i: «Hristos a Înviat!» În continuare a zis împăratului că prin acele trei ouă îi arată sângele mântuitor al lui Iisus Hristos pe care l‐au vărsat iudeii și ighemonul Pilat, precum și mesajul plin de bucurie al Învierii lui Hristos. Când Împăratul a auzit acestea s‐a mâniat foarte și a trimis scrisori în Ierusalim chemându‐l la judecată pe Pilat și pe arhierei. Când aceștia au venit la Roma nu l‐au mai găsit în viață pe Tiberiu († 37), ci pe urmașul lui, Caligula († 41).” Hariton Duhovnicul spune că arhiereii au fost omorâți, iar Pilat a fost exilat în Vienna Galiei și acolo s‐a sinucis." (Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena - Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, p. 61) 

    Acest obicei e singurul acceptat de Biserică, doar ca simbol al învierii și nu ca scop în sine. "Culoarea tradițională cu care se vopsec ouăle de Paști este cea roșie datorită simbolismului ei. În ultimii ani se manifestă însă o tendință, din ce în ce mai prezentă, de a fi vopsite în fel de fel de culori, care de care mai pestrițe, plus că a mai apărut și moda lipirii de abțipilduri (niște kitsch-uri). Cel mai potrivit ar fi să ne limităm la vopsirea în culoarea roșie, ca formă de respect față de Patimile și Învierea Domnului, față de tradiția Bisericii și, până la urmă, față de bunul-gust. Nu aș numi ouăle colorate în fel și chip, neapărat o insultă la adresa credinței creștine (cine face acest lucru nu îl face cu o intenție vădită de a fi contra tradiției ci mai degrabă din necunoașterea simbolismului ouălor roșii, din dorința a impresiona prin frumusețea ouălor vopsite, din obișnuință, etc.) însă cu siguranță sunt foarte, foarte departe de simbolul Învierii Domnului." Pr. Andrei Atudori 

Bâlciul de Paște 

   Următorul articol, al Părintelui Eugen Tănăsescu, este preluat în întregime de pe site-ul Doxologia. 

    Încă odată, Hristos este aproape dat afară din propria-i sărbătoare. Ca și la Crăciun, când Nașterea Domnului este sufocată de Moși Crăciuni, reni, globulețe, luminițe etc., iată că și Învierea Domnului începe să fie sufocată de același spirit de bâlci, care parazitează Sărbătoarea tot așa cum, odinioară, iarmarocurile de Sărbători se pripășeau pe lângă lăcașele de cult, transformând creștinismul într-un carnaval. 

   1. Oul. Incontestabil simbol al vieții, oul a intrat în tradiția populară a Învierii prin diverse legende privind colorarea oului în roșu, culoarea sângelui Mântuitorului. Următoarea fază a evoluției oului a fost încercarea de a-l încreștina prin încondeiere a lui cu diverse motive religioase, născându-se astfel o amplă cultură internațională a oului încondeiat. Din păcate, există și tendința contrară, a oului-discotecă, colorat în diverse culori sau desenat cu diverse motive nereligioase. 

     2. Iepurele. Simbol mai degrabă al virilității, decât al vieții, iepurașul păgân apare în ținuturile germanice pe la 1500, ca o transformare magică făcută de zeița Easter asupra unei păsări rănite, în iepure care putea depune ouă, pe care le colora și le dăruia zeiței binefăcătoare (observați cum oul colorat este împrumutat în cultura germanică). Pentru că nu prea avea haz povestea, marketingul i-a băgat iepurașului pe gât și capacitatea de a face cadouri la copii, pentru a emoționa și a stimula cumpărăturile. Din acest moment, iepurașul a început să crească în importanță, astăzi devenind un iepuroi batjocoritor la adresa Paștelui, în care doar naivii mai cred că e simbol al vieții. Vorba unui prieten: mama este simbolul vieții (Eva – mama vieții), dar niciodată nu i-aș spune mamei că-i virilă ca un iepure. 

     3. Mielul. Este singurul animăluț nevinovat care are își justifică oarecum teologic prezența în Sărbătoare. Spun „oarecum”, pentru că vorbim despre o metaforă transformată în realitate prin trei argumente. Venită direct din tradiția Paștelui iudaic, tradiția sacrificări mielului (primul argument) a intrat și la noi, uneori cam forțat, pentru că nu toți apreciază gustul mielului, deși gospodinele au inventat diverse rețete care să-i mai „îndulcească” gustul. În creștinism, însă, Unul singur este Mielul cel sacrificat pe nedrept, Iisus Hristos. Desigur, Hristos este Mielul cel Pascal, care s-a jertfit pentru păcatele lumii (al doilea argument). Această metaforă s-a îmbinat însă cu tradiția creștină a agapelor frățești (mesele de după Liturghie, în care creștinii descopereau semnificația comunitară a mesei, ca act social), în care orice mare sărbătoare creștină atrage după sine și firești pregătiri cu „alese bucate” (al treilea argument). Astfel, nevinovata ovină a ajuns subiect de tranzacție comercială, iar pe cale de consecință, catalizator al consumerismului de tip religios. 

     4. Luminițele. N-am înțeles de ce ne trebuiau și luminițe de Paști. Dincolo de motivul unor contracte publice, probabil că explicația ar fi nevoia de a face vizibile și noaptea simbolurile marketizate ale Sărbătorii. Este paradoxal (dacă nu ipocrizie de-a dreptul) faptul că printre toate aceste figurine împodobite cu LED-uri, nu se găsește ceva care să te ducă cu gândul la Hristos, sărbătoritul zilei. Ca și la Crăciun, avem de-a face cu o supraexpunere a formelor, în lipsa fondului esențial: Învierea lui Hristos. Nici o figurină legată de semnificația religioasă a sărbătorii, nici măcar un mesaj. Mesaj??? A, stați așa... 

     5. Mesajul pascal. Ce-ar fi o sărbătoare fără urare?! Mesajul este esențial în astfel de situații, așa cum, în presă, titlul face audiența. Așa că încă de la origini, Paștele creștin a avut un mesaj clar: Hristos a Înviat! A apărut apoi și răspunsul de tip adeziune: Adevărat a Înviat!, care creștina comunicarea din societate. Cum însă creștinismul nu pare să mai fie astăzi „la modă”, mesajele pascale au început să sufere translații, uneori comice, alteori triste. Să luăm câteva situații, mai frecvente: a) Indiferent de ce sărbătorim, avem cvasi-prezentul „Sărbători fericite”. Chiar dacă nu știm ce sărbătorim, importantă e fericirea nu?! De preferat fericirea proprie, care în consumism se traduce mai mult prin „a avea” (cumpărături și cadouri) și mai puțin prin „a fi” tu însuți fericirea altora. Situația s-ar mai ameliora prin introducerea divinului în mesaj: ce ziceți de „Sărbători binecuvântate”? b) „Paște fericit” este adaptarea cronologică a mesajului de mai sus. Are și o replică tăioasă, dar comică: „Paște tu!”. Asta arată că translarea semnificației unui mesaj poate funcționa în orice sens. Tendința de a obține fericirea cu orice preț nu este sănătoasă. Pentru că nici fericirea nu e ceea ce pare la prima vedere. De pildă, dacă ne uităm în textul creștin al „Fericirilor”, vom fi zguduiți sufletește: cum să obții fericirea din necazuri, lipsuri, nedreptăți?! Uite că, prin Cruce, se poate. Dar cui îi mai pasă de Cruce? Nici Crucea și nici măcar un simplu mesaj creștin nu au avut loc între luminițele pascale. c) Mesajele pascale „prefabricate”. Pentru că unor creștini le este pur și simplu rușine să-și afirme credința printr-un mesaj de tip religios, au apărut „urările prefabricate”, care au conținut divers, numai religios nu. Unele sunt atât de „haioase”, încât transformă Sărbătoarea în bășcălie: „Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit!” (nefericită inspirație de a alătura „iubit” și „iepuroi”); „De Paşte te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimţire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câştigi, dacă iepuraşul mă va umple de generozitate şi compasiune! Ce zici? Te bagi?”; jignitorul „Simte-te bine de Paşte şi înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate” sau grețosul „Eu zic să te aşezi la masă, mănâncă cu multă pâine, nu cred că poţi să-ţi dai seama dacă-i miel sau dacă-i câine”. Ce să mai zic aluzia la drog (nu drob): „Să paştem cât de mulţi, să paştem toţi de-o dată, chiar dacă iarba nu-i legală, măcar e tolerată”. 

    Dragii mei, toate acestea se întâmplă însă din cauza unei mari și universale confuzii. Aceea de a crede (sau a ne lăsa păcăliți) că în mijlocul sărbătorii suntem noi. Că noi suntem centrul universului, că totul ni se cuvine și că trebuie să ne iubim doar pe noi. Este adevărat că Hristos S-a Răstignit și a Înviat pentru noi. Este la fel de adevărat că Învierea este dragoste absolută (inițial, despre asta am vrut să scriu), pentru că, prin Înviere, Hristos ne-a dat puterea de a crede că moartea e doar un fleac, un somn de moment, peste care vom trece spre viața cea veșnică. Cui i-ar place să știe că, după ce moare, dispare? Cine poate accepta că existența lui va deveni, într-o zi, nimic? Ce om, bucurându-se de viața aceasta, ar fi în stare să grăiască senin „vreau în neființă”? Ce necazuri sau dureri pot fi atât de mari, încât să nu-ți dorești să trăiești și după ce vor trece? Cine poate iubi moartea? De altfel, credința în Înviere este singura capabilă să alunge teama universală de moarte. Învierea este singura punte care ne trece în siguranță peste hăul morții, de care mulți se tem. Învierea este, astfel, dovada faptului că Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât nu ne lasă să dispărem în neantul morții. 

    Evanghelia ne asigură că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Dar tot atât de adevărat este că nu trebuie să facem confuzie între iubirea de sine și iubirea de aproapele. Dacă Dumnezeu ne-a iubit, Înviind pentru noi dintr-o moarte în care judecata nedreaptă îl trimisese, atunci și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții. De altfel, Dumnezeu nu ne cere imposibilul, nu ne cere să nu ne mai iubim, ci cere un lucru drept: să iubim pe aproapele „ca pe noi înșine”. Nu vă iubiți pe voi înșivă peste măsură. Pentru că, altfel, ajungeți la egoism, lăcomie desfigurare, autodistrugere. Nu iubiți să fiți în mijlocul Sărbătorii, în mijlocul atenției sau în fruntea tuturor, pentru că astfel cădeți pradă idolatriei de sine. Și chiar dacă, în ochii voștri, vi se pare că sunteți dumnezei, fără Dumnezeu cel Înviat nu veți învia vreodată. 

    Refuzați gândul că puteți învia fără a Răstigni mândria, mama egoismului și a lăcomiei. Refuzați a crede că Paștele este doar ce pui pe masă sau ce ai în cont, doar iepurele sau oul, doar luminițele sau mesajele pascale. Paștele e mai mult de atât. Este o trecere („pesah” = trecere în ebraică), o transfigurare a iubirii: de la iubire de sine, la iubire de aproapele. Lumea noastră va fi mai luminoasă, dacă Lumina din noaptea Sfântă aprinde în noi iubirea pentru celălalt. Altfel, ne vom năpusti lacomi asupra Sărbătorilor, luptându-ne și sfâșiindu-ne între noi pentru nimicuri colorate sau senzații gustative. A învia înseamnă a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. 

    Treziți-vă și ieșiți din bâlciul pascal al iubirii egoiste de sine. Hristos a Înviat! Tu, cititorule, ai înviat?