Prigoana psihică împotriva creștinilor

Motto:
„Căutați și expuneți călugări și preoți hoți, afemeiați, bețivi, scandalagii și mai ales pederaști. Dacă nu găsiți astfel de preoți, inventați. Imaginați și lansați zvonuri despre preoți nevrednici, acolo unde nu găsiți suficient de mulți pentru interesele noastre”
Vladimir Ulianovici Lenin într-o telegramă din 1918 către Moisei Solomonovici Uritsky șeful CEKA din orașul Petrograd

Sunt conștient că  într-o lume a desfrâului este posibil ca și în rândul clerului sau prin mănăstiri să existe și persoane cu patimi grave, dar prea bate la ochi ce se dă astăzi prin mass-media. Vreo 4 cazuri de homosexualitate, imediat ce creștinii ortodocși au câștigat dreptul de a se organiza referendumul pentru revizuirea constituției în privința căsătoriei.
Dacă organizațiile pro LGTB sunt conștiente că nu au destui susținători la votare, vor cu orice preț să denigreze imaginea Bisericii cu astfel de cazuri mai mult sau mai puțin reale de abateri morale ale unor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Pe site-ul Lonews se explică demonstrativ cum se pot falsifica dovezile audio și video, ca și în cazul Episcopului de Huși (pentru mine cea mai mare dovadă pentru nevinovăție este faptul că acesta însuși a reclamat la DNA că este șantajat; dacă ar fi fost vinovat, ar fi făcut tot posibilul ca filmările să rămână un secret, nu le-ar fi dat pe tavă autorităților publice).
Dar chiar și adevărul să fie, totuși vorbim de 4 cazuri (hai să exagerăm și să spunem că pot fi 100) din aproximativ 15000 de clerici, afară de monahi și monahii.

Cât înseamnă 3 din 14.500? Cu ajutorul unui calculator a rezultat că reprezintă 0.02068. Deci 0.02 la sută poate zgudui din temelii un sistem, oricare ar fi el?

Să presupunem, teoretic. că 30-40 la sută sunt preoţi care s-au îndepărtat de credinţă. Tu, dacă te interesează religia şi crezi în aşa ceva, trebuie să-i cauţi pe ceilalţi 60%-70% şi nu să te opreşti în loc din cauza celorlalţi. Altfel, dacă tu nu crezi sau nu te interesează, te privează de la harul mântuitor faptul că altul a păcătuit, te afectează cu ceva? Nu te afectează cu nimic. 

Domnul Paul Andrei pe blogul său scrie o apologie la felul de a judeca al presei și preluarea acestei gândiri de către turmă:

"Doctorul Ciomu i-a tăiat penisul unui tânăr acum ceva ani. A fost zguduit sistemul medical? Ştii măcar la ce spital s-a întâmplat grozăvia? Nu mai ştie nimeni. Când ţi-a fost rău nu te-ai mai dus la farmacie sau spital? Când Şumudică a fost prins pariind s-a zguduit Federația? Sau i-am bănuit noi pe ceilalţi pe antrenorii din Liga 1 de aşa ceva? Nu. Fiecare raspunde pentru el, fiecare individ plăteşte din cauza greşelii făcute.
Apoi, o altă idioţenie foarte larg răspândită pe internet este treaba cu homosexualitatea din cadrul Bisericii. “Am văzut eu filme, sunt mulţi care practica asta dar nu recunosc, bine că a început demascarea lor”. Tu care ai scris sau ai gandit vreodata asta, în concepția mea, eşti un specimen fără un dram de logică şi fără minime cunoştinţe de cultură generală. Eşti un individ care preia din zbor orice clişeu aruncat de cei interesaţi să ţi-o servească. Preoţii din BOR au dreptul să se căsătorească şi, evident, să facă dragoste. Pardon, sex. Cazurile pe care le-ai văzut tu în filme şi la tv se referă, în cele mai multe cazuri, la preoţi din Biserica Catolică. Aceştia nu au dreptul să se căsătorească deşi nevoile fiziologice sunt aceleaşi pentru fiecare. E clar că sunt mai predispuşi să calce pe lângă reguli."

În ultimul rând, voi reda și părerea profesională despre atacurile mediatice de astăzi împotriva normalității:

Sorin Ciobanu, specialist în comunicare și marketing politic a scris pe contul său de Facebook despre recentele scandaluri care afectează imaginea Bisericii Ortodoxe Române și face o anatomie lucidă a ceea ce el caracterizează drept o campanie de comunicare menită să afecteze imaginea unei instituții – și implicit a valorilor pe care aceasta le promovează.

„E foarte interesat de urmărit pentru mine, atât ca om de comunicare, om de vânzări, dar și ca membru al Bisericii Ortodoxe, campania de comunicare împotriva Bisericii.

Mai întâi a fost preotul pedofil (adică slujitorul simplu, cel care intră direct în legătură cu oamenii), apoi episcopul homosexual (ierarhia la cel mai înalt nivel) și acum tânărul preot (modern , dar cu har) care face declarații revelatoare.

S-a mers pe mai multe direcții:

Nu mai lăsați copiii să meargă la Biserică! Uite ce li se poate întâmpla – chiar și cei mai iubiți preoți pot fi niște monștri, pedofili, homosexuali și lacomi (deci așa sunt majoritatea);

Apoi a venit ierarhul, monahul – nu mai poți avea încredere în nimeni, dacă și călugării fac din astea, când ei ar trebui să fie sfinți… Hm;

Tânărul preot care renunță la preoție, pentru că nu mai suportă mizeria din sânul BOR – uite, frate, ăsta da om realist, că spune adevărul și îi demască pe ăștia!

Campania de comunicare este foarte eficientă și simplă:

Cazuri concrete (care pot fi cât se poate de reale) generalizate asupra întregului cler;

Transferul de imagine de la unele persoane cu imagine publică pozitivă asupra luptei de imagine împotriva Bisericii Ortodoxe;

Dezvăluiri-ȘOC din partea unor preoți „din interior care au renunțat la preoție pentru că erau sătui de mizeria din interior”;

Totul se petrece cu dovezi, totul e imagine, pentru fiecare eveniment există un filmuleț, cu sau fără imagini „vizibile”.

La SNSPA, la Masterul de Comunicare Politică și Marketing Electoral, am învățat că trebuie mereu să vedem care sunt interesele din spatele unei campanii de comunicare pentru a înțelege mijloacele și forțele care o activează:

BOR a fost pentru 20 de ani prima instituție în topul încrederii populației și asta nu era bine ca cea mai conservatoare instituie din țara să fie pe primele locuri;

BOR este singura instituție a poporului român care în ultimii 28 de ani a construit constant, restul doar au distrus ori s-au distrus sau au fost distruse(și iarăși nu e era bine și asta pentru că alții arătau foarte rău);

BOR este singura instituție a poporului român care creează comuniune în cadrul comunității și poate chiar modifica Constituția și iarăși nu e bine;

Dacă cele de mai sus au fost o mică parte pentru motivele începerii campaniei de comunicare împotriva Bisericii, mai jos sunt tipurile de public țină pe care campania dorește să le atingă;

Creștinii ortodocși practicanți moderați – cu astfel de acțiuni se dorește că ei, dezamăgiți de BOR, să nu mai iasă la votul pentru modificarea Constituției;

Conservatorii nereligioși sau cei neinteresați de subiectul modificării Constituție , care ar fi venit la vot doar pentru că sunt împotriva miscării LGBT, aceștia vor fi ori dezgustați de ce se întâmplă în Biserică și nu vor mai veni la vot ori se vor radicaliza și vor da un vot de blam Bisericii, inițiatoarea referendumului;

Susținătorii mișcării LGBT care se vor radicaliza și mai mult și se vor mobiliza intens pentru Referendumul de modificare a Constituției.

Ce se dorește :

Referendumul de modificare a Constituției să nu fie validat prin lipsa numărului de participanți;

Distrugerea imaginii BOR, mai ales în rândul tinerilor;

Laicizarea societății românești pe modelul țărilor din centrul și din vestul Europei, sub aspectul atrocitătilor comise de „Oamenii Bisericii” (pedofilie și homosexualitate) și a luptei pentru drepturile minorităților sexuale.

(Da, este un paradox că cei care susțin lupta LGBT fac campanie împotriva preoților homsexuali – dar așa este la război).

Indicii ajutătoare:

Toate aceste evenimente se desfășoară în cascadă, când crezi că s-a estompat efectul primului apare al doilea și tot așa;

Toate filmulețele incriminatoare s-au petrecut cu mai mulți ani în urmă și totuși ele au fost scoase la iveală abia acum, unul după altul, și încă nu s-a terminat treaba;

Ce urmează: o mare campanie despre averile preoților și ale ierarhilor, din genul „Spitale, nu Catedrale!”. S-a pregătit terenul cu impozitarea activității Bisericilor.

Ce ar trebui să facă și unii și alții:

Biserica ar trebui să iasă din paradigma majorității și să acționeze exact ca o minoritare, doar așa poate strânge rândurile. Comunicarea de până acum încearcă să aplaneze conflictul, însă este una mediocră. „Capul la cutie” nu va funcționa de data asta.

Cei care orchestrează comunicarea împotriva Bisericii, chiar dacă sunt disperați (din cauza timpului redus pe care îl mai au la dispoziție) și, deși au rezultate, ar trebui să fie mai discreți, deja acțiunile lor încep să bată la ochi și lumea începe să își dea seama de jocul de imagine.

Acest tip de campanie împotriva Bisericii Ortodoxe Române nu este nou. Cu aceeași intensitate și virulență, dar mai greu și cu mijloace tehnice reduse, Extremă Stânga din România, începând cu anii 1940, a dus același tip de campanie atât împotriva ortodoxiei și a credincioșilor cât și asupra altor culte religioase.

Azi, tot Extrema Stângă, orchestrează și aceste campanii. E foarte drept că BOR le oferă și mijloacele cu care aceștia să acționeze.

Această campanie este o mare oportunitate pentru Biserica Ortodoxă să se vindece de toate bolile. Exact așa cum se întâmplă când un organism luptă cu boala și virusurile și învinge, devenind mai puternic și imun.

Aaa… și am uitat ceva… e vorba, în mare parte despre bani, despre foarte mulți bani, care ar putea ajunge în economie altfel, dacă nu ar ajunge la Biserică. De la 2% din taxe care ar nu ar mai ajunge la Biserică ci la alte ONG, la banii dați pe lumânări și până la sumele mari de bani care merg de la Buget către Culte.

Câte campanii de comunicare pro LGBT nu s-ar face cu banii ăstia și cât de ușor s-ar mai fura, fără a se construi nimic în urmă… exact ca la Autostrăzi, Spitale și Panseluțe.”

Articol preluat de pe site-ul ActiveNews.

În concluzie, îndemn pe toți cititorii acestui articol să fie pragmatici în ce privește "adevărurile" din presa controlată de oameni cu interese meschine și să ne amintim că și noi avem patimile noastre, iar la Judecata de Apoi Hristos ne va cere socoteală de cele ale noastre și nu de faptele vecinului, preotului sau episcopului.

Sărmanii purtători de sutană

Preoții şi călugării ortodocși poartă reverendă, un fel de vesmânt mare, până în pământ, negru, care mătură propriu-zis pământul. Ea mai este numită sutană şi este semnul distinctiv al osebirii, afierosirii către Dumnezeu. Trebuie să spunem că veşmintele lungi până la pământ au fost o permanenţă în lumea antică, fiind purtate mai ales de popoarele răsăritului mediteranean. Pentru o mai bună documentare, a se consulta o istorie a vestimentaţiei umane.

Mai târziu, călugării au fost cei care au generalizat purtarea rasei, tradiţia fiind apoi impusă şi preoţilor de mir. Culoarea neagră reflectă moartea patimilor şi a lumii acesteia pentru purtătorii de sutană, este un simbol al monahismului (şi sacerdoţiului) şi un semn distinctiv al prezenţei lor.

De multe ori m-am întrebat de ce e atât de importantă purtarea reverendei cel puţin în parohia unde slujeşti ca preot? Culoarea neagră atrage razele soarelui asupra purtătorului, în special în zilele de caniculă, amintindu-ţi de fierbinţeala pustiei sau a iadului. Ai toate şansele să sară pe tine tot felul de cerşetori, alţii te privesc ca pe o piază rea şi fac diferite semne obscene, unii te cataloghează un ciudat, o umbră a trecutului medieval, tinerii se opresc din sărut în parc când te văd, cei mai îndrăzneţi fac o poantă sau zic o imprecaţie de duzină când te văd. O mulţime de „judecători” au ceva de comentat, de judecat, de scornit despre preoţi. Dacă eşti la magazin, eşti un îmbuibat, dacă ai maşină, eşti bogătan şi hoţ, dacă nu ai, eşti un nimeni cu pretenţii. Dacă ai copii mulţi, ţi-a plăcut dulceaţa acestei lumi. Dacă nu ai, eşti un făţarnic izvoditor de avorturi. Supravieţuitorii comunismului agresiv, când era un preot la 7 sate, insistă aberant pe bogăţia preoţilor, deşi preoţii bogaţi sunt doar o minoritate.  

De asemenea, lungimea reverendei până în pământ te face vulnerabil la ploaie, noroi, praf, care sunt din belşug pe meleagurile noastre. Apoi la vreo muncă grea, schimbând o anvelopă la maşină, cărând mobilă, ducând gunoiul ş.a.m.d. reverenda se poate vădi o piedică. Lungimea ei e problema, mai ales când ai un copil de 17 kilograme în braţe, vreo doi de mână, vreo câteva sacoşe, urci scări şi te împiedici în ea.

Mai apoi reflectând la prezenţa ei semnică în societate şi în Biserică, mi-am dat seama că reverenda preoţească este direct proporţională cu vocaţia de preot. Preoţia nu înseamnă nicidecum separare valorică de vulg, închidere în turnul liturgic de fildeş al slujirii, distincţie savant-livrescă, aristocraţie sacerdotală, elită a firii, o tagmă de mediatori superiori, care privesc condescendent către massa perditionis. Preoţii nu sunt prinţii Bisericii, nu au moştenit împărăţia pământească şi nu au vreun titlu nobiliar din ceruri. Ei sunt tocmai urmaşii umili ai apostolilor care arau cu trupurile lor noroaiele acestei lumi pentru a pune sămânţa Evangheliei în barbari. Preoţii sunt oamenii care pătrund în orice casă, indiferent de nivelul ei de igienă (şi spirituală), care îmbrăţişează pe cei bolnavi, se ating de muribunzi, se roagă pentru cei pierduţi. Preotul este omul următor a Marelui Spălător de picioare al umanităţii, omul Fiului Omului, care nu are unde să-şi plece capul Său. Biserica este spital, nu tribunal, spunea Marele Hrisostom, şi în ea vin oamenii zdrobiţi, săraci, bolnavi, pierduţi, muribunzii căutători de veşnicie. Reverenda, aşa plină de praf, trebuie mereu spălată şi trimisă înapoi în misiune prin colbul acestei lumi, pentru a mătura gunoiul umanităţii şi a vesti Împărăţia curăţiei nemuritoare. Ea e inevitabil plină de pământ, aşa cum sunt şi sufletele care pulsează în mâinile de humă ale preotului, aşteptând izbăvirea de durere.

Sfântul Apostol al neamurilor, dumnezeiescul Pavel, spunea din înălţimea plină de lacrimi a vedeniilor cereşti: „Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi tari. Voi sunteţi plini de slavă, iar noi plini de necinste. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim muncind cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor până astăzi” (I Corinteni 4, 10-13). Acesta este imnul suprem al preoţiei în Biserică. Ea e puterea venită din cer, mai mare decât orice stăpânire a acestei lumi, de a binecuvânta umanitatea. Este forţa lui Dumnezeu dăruită unor oameni de lut, de a ierta păcatele, chiar şi celor care te condamnă la moarte. E lumina de a iubi pe cei ce te urăsc, de a te ruga o viaţă întreagă pentru ucigaşii lui Hristos, de a păstra deschise rănile Crucii pentru ca Sângele lui Dumnezeu să curgă şi să vindece pământul întreg. E cutremurul de a-L frânge pe Dumnezeu pentru ca umanitatea să nu se frângă în moarte veşnică. E durerea de a fi blestemat şi de a binecuvânta mereu. E suferinţa de a fi judecat şi de a anula prin spovedanie judecata.

Omul pierdut, purtător de reverendă, semn al morţii, e slujitorul Celui înviat pentru veşnicie. Rosteşte cuvintele de dezlegare, şi din cer smerindu-Se infinit, Dumnezeu desfiinţează păcatul şi rana din suflet. Binecuvintează cu mâini de ţărână şi Împăratul veacurilor dăruieşte pace de sus, pace tuturor. Introduce mâna sa în apă tremurând şi apa ascultătoare de Oceanul infinitei iubiri nu se mai strică niciodată. Străpunge pâinea mică de la Proscomidie, şi Însuşi Împăratul, Miel şi Arhiereu, se junghie în taină în cerurile iubirii Sale. Ridică mâinile către cer, şi Duhul Sfânt, Mângâietorul sfinţeşte Darurile şi universul pregătindu-le de rai. Poartă în căuşul palmelor Pâinea frântă care este Trupul cel nemuritor al lui Dumnezeu. Dăruieşte oamenilor fără să merite (nici el nici ei) puterea de a se hrăni cu Hristos prin Euharistie.

Închide ochii celor ce pleacă din această viaţă şi se umple pe mâini de lacrimile de pocăinţă care şterg o viaţă de păcate. Ascultă păcate înfricoşătoare care-l umplu de întuneric, şi Hristos aduce iertarea şi lumina veşnice. Alungă toată ziua dracii de prin ungherele firii şi apoi se plânge de ispitele pe care le aduc aceştia familiei sale.

Preoţia este cea mai cumplită durere şi cea mai infinită bucurie. E plângerea zdrobită de a-L căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu, plin de Sânge, împreună cu toate suferinţele acestei lumi. E frica de a cădea în abisurile neînţelegerii de pe culmile Liturghiei veşnice. Acum îmi aduc aminte de cuvintele tatălui meu din altar, pe vremea când priveam fascinat Liturghia din înălţimea vârstei de trei ani: Teme-te de Potir, iubeşte-l, nu-ţi lua niciodată ochii de la el, o clipă de neatenţie şi se varsă din tine veşnicia dacă-l verşi, să-ţi plângă inima, dar mâna să nu-ţi tremure niciodată.

de pr. Ioan Valentin Ioan Istrati, preluat de pe Facebook.