Meditație smerită

„Ce este această preaminunată taină a osândirii de sine?”

de Serghei Vasilievici Antonov

Când spun eu-nevrednicul, Dumnezeu mă umple de vrednicia Lui.
Când spun eu-ticălosul, Hristos mă umple de curăția Sa.
Când spun eu-nenorocitul, Domnul mă apără de toate nenorocirile și alungă toate necazurile.

Când spun eu-slăbănogul și neputinciosul, Domnul mă întărește și mă face preaputernic.

Când spun eu-netrebnicul, Maica Domnului mă învrednicește de daruri neprețuite.
Când spun eu-vrednicul de osândă, Domnul mă izbăvește de osândă.
Când spun eu-singurul vrednic de osânda cea înfricoșată a iadului, Duhul Sfânt dă lin mărturie de mântuire în adâncul tainic al inimii mele.
Când mă urăsc pe mine până la moarte, Domnul îmi dăruiește dragostea pentru El.
Când spun eu-cel mai rău dintre toți, Maica Domnului mă umple de bunătatea Sa.
Ce este această prea-minunată știință pe care nici cum nu o pot osebi?
Când spun eu-păcătosul, Preasfânta Treime mă vindecă și mă umple de harul cel sfânt.

Când spun eu-bicisnicul, Domnul îmi deschide mintea spre pricepere.
Când spun eu-cel mai păcătos dintre toți, Sfinții Bisericii neîncetat se roagă pentru mine.
Când spun eu-scârbavnicul, toată scârba și întristarea se îndepărtează de la mine.
Când spun eu-cel mai mic dintre toți, Hristos mă umple de măreția lui.
Când spun eu-cel mai prost dintre toți, Hristos îmi dăruiește grabnic înțelepciunea Sa.
Când spun eu-ultimul dintre toți, Domnul îmi dăruiește cu milă întâietatea.
Ce este această taină pe care nici cum nu o pot însuși?
Când spun eu-cel mai tâmpit dintre toți, Domnul îmi ascute ochiul inimii.
Când spun eu-orbul și neștiutorul, Domnul îmi dăruiește străvederea și cunoașterea simplă a bucuriei sale.

Când spun eu-moșul putregai, Domnul mă întinerește și mă umple de mireasma lui.

Când spun eu necugetatul, Domnul îmi luminează cugetul.
Când spun eu-nepriceputul, Domnul îmi dăruiește cea mai înaltă pricepere.
Ce este această Mare Știință, și cum o pot dobândi?
Când râd de mine, Domnul mă întărește. Când mă defaim, Domnul mă umple de slava Sa.
Când mă trec cu vederea, Domnul își aduce aminte de mine de-îndată.
Când mă cobor sub toți, Domnul mă înalță peste fiecare.

Când încă n-am pus început bun, Domnul dă mărturie că le-am săvârșit pe toate.

Când spun eu-slugă netrebnică și păcătoasă întrucât nici pe cele pe care trebuia să le împlinesc nu le-am săvârșit, Domnul mă izbăvește din cumpăna iadului.

Când mă tăinuiesc, Domnul mă preaslăvește.

Când dau dreptate tuturor, Domnul îmi dă neprețuita pace.
Când dăruiesc totul, Domnul Însuși mi se dăruiește pe sine întreg.
Ce este această minunată lucrare a prihănirii de sine?
Când mă ocărăsc, Domnul mă umple de slavă.
Când nu mă grijesc de mine însumi, Domnul are nemărginită grijă de mine.
Când nu am iubire de sine, Domnul mă umple de dragoste.
Sărăcia îmi este cea mai mare bogăție.
Necinstirea îmi este cea mai aleasă cinstire.
Ocara îmi este cea mai minunată laudă.
Ascultarea și supunerea îmi este cea mai desăvârșită libertate.
Tăierea voii îmi este cea mai mare sporire.
Strâmtorarea de sine îmi este cea mai mare dezmărginire.
Disprețuirea de sine îmi este cea mai înaltă prețuire.
Înfrânarea îmi este cea mai plăcută desfătare.
Tăcerea este cea mai preaminunată vorbire.
Jertfirea pentru celălalt este cel mai minunat egoism.
Vrăjmașii îmi sunt cei mai buni prieteni.
Iubirea de vrăjmași este cea mai înaltă iubire de sine.
Când mor pentru mine însumi, Hristos viază întru mine.
Când mă lepăd de mine însumi, Domnul îmi dăruiește Împărăția cea Cerească.
Ce este acestă minunată înțelepciune, cum aș putea-o păstra?

Când sunt ca tâlharul care s-a osândit pe sine, dobândesc primul raiul.
Când sunt nebun pentru Hristos, sunt cel mai sănătos la minte!

Când sunt ca și cananeeanca, tânjind după firmiturile ce cad de la masa stăpânului, dobândesc Pâinea cea Cerească.

Când sunt ca și samarineanca cea milostivă, ajung să beau din Apa cea Vie.
Când nu mai am nici un fel de întoarcere asupră, Însuși Domnul se întoarce asupră-mi.
Când mă smeresc, Domnul mă iubește.
Ce este această taină, nici cum nu o pot desluși.
Doamne, Tu înțelepțește-mă să păstrez harul tău!

Tehnologia ochiului și teoria evoluționistă

Un alt subiect care rămâne fără răspuns în cadrul teoriei evoluţioniste se referă la  calităţile  excelente  de percepţie ale urechii şi ale ochiului. Înainte de a trece la studiul ochiului în sine, haideţi  să  răspundem  pe scurt la întrebarea: „Cum anume vedem?“ Razele de  lumină  ce  provin  de la un obiect cad pe retina ochiului. De aici, aceste raze de lumină sunt transmise sub forma unor semnale electrice de către celule şi ajung la o zonă de dimensiuni mici din partea din spate a creierului, numită centrul vederii. După o serie de procese, aceste semnale electrice sunt  percepute  de  acest centru de pe creier sub forma unei imagini. Iar acum, având acest suport tehnic, haideţi să ne gândim puţin.

Creierul este izolat de lumină. Aceasta înseamnă că în interiorul creierului este întuneric total, iar lumina nu ajunge la locaţia unde este situat creierul. Locul denumit centrul vederii este un loc complet întunecat, unde lumina nu ajunge niciodată; ar putea să fie chiar cel mai întunecat loc pe care l-aţi cunoscut vreodată. Cu toate acestea, în această beznă neagră se observă o lume strălucitoare, luminoasă.

Imaginea formată înăuntrul ochiului este atât de clară şi de distinctă, încât nici chiar tehnologia secolului al XX-lea nu a fost capabilă să o obţină. Spre exemplu, uitaţi-vă la cartea pe care o citiţi, la mâinile care o ţin, apoi ridicaţi privirea şi priviţi în jur. Aţi mai văzut o asemenea imagine clară şi distinctă în orice alt loc? Nici chiar cel mai performant ecran de televiziune produs de cel mai mare producător de televizoare din lume nu vă poate oferi o asemenea imagine clară. Aceasta este o imagine tridimensională, color şi extrem de clară. Vreme de mai bine de 100 de ani, mii de ingineri au încercat să atingă această claritate a imaginii. Au fost construite fabrici, s-au descoperit noi idei, s-a efectuat foarte multă cercetare, s-au făcut planuri şi proiecte, toate pentru a atinge acest deziderat. Şi din nou, uitaţi-vă la ecranul televizorului şi la cartea pe care o ţineţi în mână. Veţi observa că există o foarte mare diferenţă de claritate şi precizie. Mai mult decât atât, ecranul televizorului vă arată doar imagini bidimensionale, în schimb, cu ochii voştri puteţi avea o perspectivă tridimensională, care să prezinte şi adâncime. Atunci când priviţi cu atenţie, puteţi chiar să
observaţi că imaginea de pe ecranul televizorului este uşor neclară.

Dar aceasta, o întâlniţi oare şi la ochii voştri? Cu siguranţă nu.

Vreme de mulţi ani, zeci de mii de ingineri au încercat să construiască un televizor tridimensional şi să atingă claritatea vederii ochiului. Şi, deşi s-a construit un sistem de televiziune tridimensional, acesta nu se poate vedea fără a folosi nişte ochelari speciali; mai mult decât atât, aceasta este o tridimensionalitate artificială. Imaginea de fundal este mai neclară, iar imaginea din faţă are aparenţa unui montaj pe hârtie. Nu s-a reuşit niciodată producerea unei imagini clare
şi bine conturate precum cea a ochiului. Atât în cazul aparatelor foto, cât şi în cazul televiziunii, există o mare diferenţă în ceea ce priveşte calitatea imaginii.

Evoluţioniştii susţin că mecanismul care produce această imagine clară şi bine conturată s-a format accidental. Acum, dacă cineva v-ar spune că televizorul din camera voastră s-a format accidental, şi că toţi atomii săi constituenţi s-au grupat pur şi simplu formând acest aparat ce produce această imagine, ce aţi crede? Cum anume pot să facă aceşti atomi ceea ce mii de oameni nu sunt capabili?

Timp de aproape un secol, zeci de mii de ingineri au studiat şi s-au străduit în laboratoare cu tehnologie performantă şi în mari complexe industriale, folosind cele mai sofisticate aparate, şi cu toate acestea tot ceea ce ei au reuşit să realizeze a fost tehnologia vizuală din zilele noastre.

Dacă un asemenea aparat, care produce o imagine mai primitivă decât cea a ochiului, nu s-a putut forma accidental, este mai mult decât evident că ochiul şi imaginea percepută de ochi nu putea nici ea să se formeze accidental. Căci ochiul necesită un proiect mult mai detaliat şi mai miraculos, şi de asemenea şi Creaţia, comparativ cu proiectul unui televizor. Proiectul şi Creaţia unei imagini atât de clare şi de bine definite îi aparţine lui Dumnezeu, Cel care are putere asupra tuturor lucrurilor.

Aceeaşi situaţie apare şi în cazul urechii. Urechea externă preia sunetele disponibile prin intermediul pavilionului urechii şi le direcţionează spre urechea mijlocie; apoi, urechea mijlocie transmite vibraţiile sonore, intensificându-le; urechea internă trimite aceste vibraţii creierului, traducându-le în semnale electrice. Şi, la fel ca în cazul ochiului, actul de a auzi se finalizează în centrul auzului, situat pe creier.

O situaţie similară cu cea a ochiului este adevărată şi în cazul urechii. Şi anume, creierul este izolat de sunet la fel cum este izolat şi de lumină. Prin urmare, nu contează cât de mult zgomot este afară, în interiorul creierului este o tăcere deplină. Cu toate acestea, creierul este capabil să perceapă cele mai fine sunete. În creierul vostru, care este izolat fonic, puteţi auzi simfoniile interpretate de o anumită orchestră, şi de asemenea zgomotele dintr-un loc aglomerat. Cu toate acestea, dacă la un anumit moment s-ar putea măsura nivelul sunetului din creierul vostru, aţi putea să vedeţi că acolo domneşte o linişte deplină.

Haideţi acum să comparăm din nou calitatea superioară şi tehnologia avansată ce este prezentă la nivelul urechii şi al creierului, cu tehnologia produsă de fiinţele umane. La fel ca în cazul imaginii, s-au cheltuit zeci de ani de eforturi în încercarea de a crea şi a reproduce un sunet cât mai fidel faţă de cel original. Rezultatul acestor eforturi sunt aparatele de înregistrare, sistemele de înaltă fidelitate şi sistemele de detecţie a sunetelor. În ciuda tuturor acestor tehnologii şi a miilor de ingineri şi de experţi care au lucrat în acest scop, nu s-a putut obţine niciun sunet care să aibă aceeaşi claritate şi distincţie precum cel perceput de ureche. Gândiţi-vă la cele mai performante sisteme Hi-Fi produse de cele mai mari companii din industria muzicii. Chiar şi în cazul acestor aparate, atunci când se înregistrează, o parte din sunetul iniţial se pierde; de asemenea, atunci când porniţi o aparatură Hi-Fi, întotdeauna se aude un fâşâit înainte ca muzica propriu-zisă să înceapă. Cu toate acestea, sunetele percepute cu ajutorul tehnologiei trupului uman sunt extrem de clare şi de distincte. O ureche umană nu percepe niciodată sunetul însoţit de un fâşâit adiţional sau de paraziţi atmosferici, aşa cum se petrece în cazul aparaturii Hi-Fi; urechea percepe sunetul exact aşa cum este el, clar şi distinct. Şi aşa au stat lucrurile încă din ziua în care omul a fost creat.

Pe scurt, tehnologia din trupul nostru este cu mult superioară tehnologiei produse de om prin folosirea informaţiei acumulate, a experienţei şi a oportunităţilor. Nimeni nu ar afirma vreodată că un sistem Hi-Fi sau un aparat foto a apărut accidental. Şi atunci, cum se poate afirma că tehnologiile care există în organismul uman, şi care sunt superioare celor inventate de om, ar fi putut apărea drept rezultat al unui şir de întâmplări denumite evoluţie?

Este evident că ochiul, urechea şi chiar şi alte părţi ale trupului uman sunt produsul unei Creaţii superioare. Şi acestea sunt indicaţii extrem de precise ale Creaţiei unice şi fără egal a lui Dumnezeu, a cunoaşterii şi puterii Sale eterne.

Motivul pentru care am menţionat aici exemplele legate de simţul văzului şi al auzului este incapacitatea evoluţioniştilor de a înţelege evidenţa Creaţiei, deşi este atât de limpede. Dacă, într-o bună zi, îi veţi cere unui evoluţionist să vă explice cum anume a putut să apară accidental o asemenea structură excelentă precum cea a ochiului şi a urechii, veţi vedea că el nu va fi capabil să vă dea nicio replică rezonabilă sau logică. Chiar şi Darwin, în scrisoarea sa către Asa Gray, din 3 aprilie 1860 scria că „simplul gând la ochi îi dădea frisoane“, confesându-se asupra disperării evoluţioniştilor în faţa extraordinarei Creaţii a organismelor vii.

Articol preluat de pe Facebook, grupul Ateismul religia ignoranței.

Libertatea în Hristos - Cuvânt al părintelui Calistrat către tinerii prezenți la ITO

CUVÂNT CĂTRE TINERII ORTODOCȘI DE PRETUTINDENI PREZENȚI ÎN CAPITALA MOLDOVEI, IAȘI

“ITO- Intalnirea Tinerilor Ortodocsi”, eveniment creștin găzduit în cetatea istorică a capitalei Moldovei, Iași.

    Cu o atentă trăire interiorizată și sufletească, parcă foșnetul frunzelor se aude și parfumul florilor din teiului lui Eminescu se simte în tot orașul Iași, pentru cei ce percep iubirea și dragostea ca o poezie,pentru că adevarații tineri știu să iubească frumos.

   Dragostea și compasiunea împletite în cultură și poezie pot naște valori eterne, prietenii frumoase, legende de dragoste, povești de iubire inocentă și curățenie sufletească.
Atunci când iubirea trece prin focul inimii curate ea devine Jertfă.

   Aceasta ne-o arată Hristos, în dragostea Lui dumnezeiască, de 2ooo de ani, de când s-a lăsat bătut în cuie pe Cruce, pentru noi oamenii și a noastră mântuire:. Luca 23-24 "Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!"

   Dragostea fără cultură, fără poezie, fără jertfă este inertă, sterilă, moartă. Nu putem naște valori nepieritoare fără jertfă.

   Dragostea limitată la carnal, la senzualitate, la consumul de plăcere și eros aduce moarte sufletului din interiorul omului spre exteriorul lui.

   Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe unicul Său Fiu l-a dat la moarte, care “S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.” Filipeni 2:8

   Și noi oamenii I-am adus ca jertfă dragostea noastră, inima înfrântă, sufletul smerit, i-am adus iubirea personală dintr-o voință liberă fiască, neimpusă, neconstrânsă, recunoscându-L pe Hristos ca singurul Adevăr și unicul Adevăr-Mântuitor.

   “Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21-23.

   Iată că iubirea lui Hristos ne îndumnezeiește, Duhul Sfânt ne restaurează, ne aduce la înțelepciunea libertății duhului, asemenea sfinților.

   Asa zice Sfanta Evanghelie, Ioan 8;32 “veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi."

Deși sinaxarele sunt pline de sfinți, vom vedea că cei mai reprezentativi și cunoscuți sfinți sunt cei tineri,
Sfinții: Gheorghe, Dimitrie, Mercurie, Fanurie, Panteleimon, Teodor Tiron, Efrem cel Nou, Ioan Rusu sunt câteva exemple ce arată că libertatea curajului mărturisirii credinței te face cu adevărat liber în fața lui Hristos, a lumii, a veșniciei primind pecetea luminii: SFINȚENIA.

    Același lucru este înțeles de sfintele femei mironosițe și sfintele Bisericii, că toată demnitatea războinică și vitejia bărbătească, în lupta cu duhurile este și pentru ele.

    Sfintele Ecaterina, Varvara, Eufimia, Irina, Tomaida, Marina, Iuliana, Perpetua si Felicitas, Maria Magdalena si Fotini samarineanca  dau masura curajului feminitatii in lupta cu lumea si pacatul, dar avand libertatea in Hristos si Credinta: “dar indrazniti, Eu am biruit lumea." Ioan 16:33. Dupa cum tot Hristos zice: “…dar partea celor fricoşi şi necredincioşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.”  Apocalipsa 21:8

     Intrând duhovnicește în Cetatea Iașului simțim de departe umbra de parfum istoric a marilor voievozi și ctitori de lăcașuri sfinte.

    Nenumăratele biserici vechi boierești și cu statut voivodal ne amintesc de mari și iluștri domni unși de Dumnezeu ca păzitori ai acestor sfinte și binecuvântate locuri.

   Umbra lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Alexandru Lăpușneanu, Miron Barnovschi, Vasile Lupu, Eustatie Dabija, Gheorghe Duca, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Carol 1 si alte legendare chipuri de domni și doamne ale istoriei Moldovei sunt martorii acestei culturi creștine.

   Mărturie stau aceste semnificative și emblematice focare de cultură, mănăstirile ieșene și numele câtorva remarcante fețe bisericești, dascăli și ctitori de cultură românească.

   Mitropoliții Dosoftei, Varlaam, Anastasie Crimca, Iacob Putneanul, Veniamin Costache, Iosif Naniescu și marele Ion Creangă, au dat viața credinței și culturii creștine românești moldave.

   Aceste embleme de spiritualitate și cultură sunt adevărata carte de vizită a orașului Iași în aceste zile, pentru acești tineri, care sunt prezenți aici în inima Moldovei.

   Ei pot învăța astăzi diferența dintre Credința Adevărată și orice alte idei de credință.
Aparent gama mare de oferte religioase  ce duc la Hristos și pe alte cărări, sau cărărușe, sunt doar o diversitate în cercetarea spre drumul dreptei credințe.

   Nu putem vorbi de o revelație autentică, mai mult de o raționalitate a drumului spre Adevărul Hristos cel Unic.
Dar Ortodoxia, “având atâta nor de marturii”, Evrei 12:1, astăzi aici tinerilor li se revelează mărturiile Dreptei Credințe din osteneala și lucrarea înaintașilor noștri.

   Acest adevăr ne face liberi, ne canalizează pe calea cea dreaptă a lui Hristos: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” Matei 11:28, “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Ioan 14:6

   Toate aceste valori creștine, ca și pe atleții tineri ai lui Hristos, sfinții și mucenicii, ne duc la discernerea între libertinajul vicios, consumist, distructiv și libertatea duhului în lucrarea poruncilor dreptei credințe pe urmele sfinților, spre o libertate divină a slavei dumnezeești.

    Dar toate acestea trebuie să fie însoțite de arma bunăvoinței personale, de dorul curat de Dumnezeu , de credința inocentă lucrătoare, simplă și curată.

   Fără aceste repere și valori fundamentale sufletești: înțelepciunea, care vine din rugăciune, smerenia care vine din bunătate și credință, discernerea care vine din cunoașterea profundă a lui Dumnezeu în plan personal și a comuniunii liturgice, nu vom pătrunde plenar adâncimea, rostul Sfintei Euharistii și nici dulceața ei.

    Personal Hristos a fost preocupat permanent de copii și de tineri, de puritatea și inocența lor, de căldura și simplitatea lor sufletească: “Lăsați copiii să vină la Mine, unora ca acestora este împărăția lui Dumnezeu”, Marcu 10:14.

    A înviat din morți și sufletește pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain, și pe Lazăr din Betania, vârste relativ tinere, 9 sau 10 ani fiica lui Iair: Fiică, ţie zic, scoală-te!” Marcu 5:51,  apoi adolescența matură: “Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.” Luca 7:14 si barbatia deplina ca la 30 ani: ”Lazare vin o afara.” Ioan 11:43

   Iată că și Hristos Domnul personal întra în Templu la 11 ani cititnd din Lege, surprinde auditoriu și Sinedriu: “Cum știe Acesta carte fără să fi învăţat?” Ioan 7:15.

    La 30 se arată lumii la Iordan, mod revelat și mărturisit: “Acesta este Fiul Meu iubit intru care am binevoit” Matei 3:17.
Apoi, marturisit: “iată Mielul lui Dumnezeu ce ridica pacatele lumii”, Ioan 1:29.

   În concluzie, astăzi și noi ne am arătat lumii, am mărturisit liber convingerea noastră ortodoxă, iar  de acum începem jertfa și misiunea.

   La 33 ani, Hristos împlinește prin jertfa Crucii, liber și de bună voie actul de restaurare a lumii căzute în Adam cel dintâi: “Adam cel de pe urmă cu Duh dătător de viață”, I Corinteni 15:45

   Dacă aceste zile vor înmuguri în noi dorul de veșnicie, de Dumnezeu, de Rai de Împărăția lui Dumnezeu, ținta, obiectivul și cununa au fost atinse: “Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit”, II Timotei 4:7

   Dacă vom rămâne doar la nivel de întrevedere, de comunicare, de schimburi de idei, de activitate spontană creștină, străduința noastră este zadarnică.

    Sfântul apostol Pavel da esența acestei mari adunări ortodoxe: “Nu mi este a mă lăuda decât numai în Crucea lui Hristos”, Galateni 6:14, adică jertfa morții și Învierii și răscumpărării din robia diavolului și a morții: “Și dacă Hristos a Înviat și noi.vom Învia”, I Corinteni 15

    În parfum de Rai, în iz de tămâie, în glas de rugă și cântări de sfânta Liturghie, pe mireasma poeziei eminesciene, “La Steaua”, “Rugăciune”, “Scrisoarea  I-a”, în amintirea parfumului de tei să ne îmbătăm mistic de frumusețea Ortodoxiei, căutându-o în evlavia rugăciunii, în filele istoriei, a hrisoavelor, a pisaniilor și în adâncul miezului Euharistic, în rugăciunea minții, în libertatea credinței faptice și în inima arzândă de dorul pentru Hristos.

   Așa doar putem găsi Calea către Tronul lui Dumnezeu.
Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?”, Luca 24:32,
„Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.
“ Luca 24:35
“Atunci le a deschis mintea lor.sa priceapa Scripturile”, Luca 24:45
“Cercetati Scripturile si in ele veti afla viata vesnica”, Ioan 5:39.

Dragi tineri ortodocși: BINE AȚI VENIT ÎN FRUMOASA CETATE A IAȘULUI!

Părintele Calistrat, Mănăstirea Vlădiceni, Iași - 2017

Articol preluat de pe Facebook