O poveste … înmurată
Pleacă ursul la pădure
Să culeagă fragi și mure,
Dar nu ia la întâmplare
Orice mură-i iese-n cale,
Ci le-alege mai zemoase,
Fragede, mari și frumoase,
Dulci la gust și aromate,
Proaspete și parfumate.
Apoi scoate tacticios
Un butoi de miere gros
Și-nghite pe săturate
Mure-n miere înmuiate.
Ar mai tot mânca, ”plăpândul”,
Dar i-a cam pierit avântul,
Fiindcă burta-i ursulească
Gata stă ca să plesnească
Șade ursul sub umbrar,
Mormăind sub cerul clar:
-Doamne, tare-s mulțumit
Că și astăzi am postit!
Din volumul “Poezii cu iz de filocalii”, Editura “Bonifaciu”, Bacău 2011
Ca și ursul din fabulă, unii creștini postesc toate posturile: cu mii de feluri de mâncare, care mai de care mai gustoase...
Trebuie să postim și de patimi, printre care se numără și lăcomia pântecelui...
